E grea trigonometria? Dar să o inventezi ?!

O tăbliță babiloniană de lut veche de 3.700 de ani rescrie istoria matematicii și ne arată că nu grecii au inventat şi dezvoltat trigonometria. O tabletă de argilă a dovedit că babilonienii au dezvoltat trigonometria cu 1.500 de ani înaintea grecilor și că au folosit o metodă sofisticată de matematică ce ar putea schimba modul în care calculăm astăzi funcțiile trigonometrice…Gânditorul de la Hamangia nu este o statuetă oarecare pentru că odată analizată a scos la iveală numeroase aspecte fascinante. În primul rând s-a impus prin formele sale geometrice de invidiat, dar și prin măsurile sale. Gânditorul are o înălțime de 113 centimetri și o circumferință de 355 centimetri. Aceste două numere nu au nimic ieșit din comun, dar atunci când sunt divizate obținem constanta Pi, cu o eroare de numai 3 zecimi de milion.Read more…

50 de ani de când am revăzut fostul Ghetou din Djurin.

Prima excursie pe care am făcut-o în fostul URSS, în 1961, a fost cu gândul că poate ar exista pe parcurs posibilitatea de a mă abate din drumul propus, Kiev- Leningrad-Moscova, drum făcut cu trenul, și să ajung cel puțin la Moghilev în căutarea mormintelor. Dar atunci excursiile se făceau cu un pașaport colectiv, pe listă, și o evadare era imposibilă. Din acest motiv, în 1967 am căutat și găsit o modalitate de a ajunge la Chișinău, capitala republicii moldovenești, mai aproape de Ucraina și deci de Moghilev. Prin mijlocirea scriitorului de limbă idiș Ludovic Brukștain, originar din Sighet, prieten al soțului meu, am obținut o invitație pentru 10 zile la Chișinău, de la un cunoscut de al lui din copilărie, urmând ca și eu să-i trimit o invitație pentru București. În luna septembrie, am pornit singură în necunoscut, într-un oraș străin, la oameni necunoscuț,i cu ferma convingere că va fi posibil să ajung în acest interval la Moghilev și Djurin. Read more…

Steaua galbenă la Cluj – cea mai recentă carte semnată de Daniel Lőwy

Lőwy a reluat tematica istoriei Holocaustului evreilor clujeni, dând publicităţii un volum de mărturii ale supravieţuitorilor, întitulat Sárga csillag Kolozsváron. Kortanuk emlékezései. [Stea galbenă la Cluj. Amintiri ale martorilor]. Cartea, publicată la editura Koinónia din Cluj, a fost lansată la 17 august 2017, în prezenţa autorului, sosit de la Washington. Cartea care cuprinde peste 30 de interviuri ample, integrale – printre care şi cel realizat cu tatăl meu – oferă o imagine complexă a Holocaustului evreilor din Cluj, prin intermediul relatărilor supravieţuitorilor evrei şi ale unor creştini trăitori la Cluj în acea perioadă. Mărturiile supravieţuitorilor evrei acoperă aproape toate modurile de trecere prin calvarul Holocaustului. Bărbaţii relatează despre detaşamentul de muncă din armata maghiară (munkaszolgálat), frontul din Ucraina și deportarea într-un lagăr nazist. Femeile şi adolescenţii povestesc despre ghetoul din Cluj, deportarea la Auschwitz, marşul morţii şi lagărele naziste prin care au trecut. Cartea cuprinde şi povestea celor „uitaţi să fie internaţi în ghetou”, fiind apoi ridicați de acasă, duși la Budapesta, unde au avut de înfruntat arestarea, convoiul morții, traiul în ilegalitate, convoiul morții sau alte încercări din cele mai dificile.Read more…

”Cântând în ploaie” prin Scoția și Anglia

Nu-mi amintesc să fi urmărit vreodată buletinele meteorologice cu atâta atenție ca acum când am fost în frumoasa mea excursie din Anglia și Scoția. De cum ajungeam la hotel, și asta se întâmpla seara, dar și dimineața – deschideam televizorul la BBC care dădea foarte frecvent buletinul meteo. Și ce să vezi…din păcate, previziunile se și adevereau, mai ales când era vorbă de ploaie. Dar să nu vorbesc cu păcat, au fost doar episoade de ploaie, țineau o jumătate de oră sau o oră, după aceea se opreau și, am avut și zile în care chiar era vară. Scoția, care este mai la nord și, prin așezare, supusă mișcărilor norilor, ne-a oferit o zi superbă la Edinburgh și una mai puțin superbă, dar acceptabilă când am făcut o excursie minunată în zona muntoasă, pe lângă lacuri, inclusiv la Lochness, dar Nessie a lipsit, a apărut numai la magazinele de suverniruri și nu în lac.Read more…

Randevu peste 100 de ani!

Imperiul islamic se întindea pe trei continente, era atotputernic, aproape invincibil, deși spre sfârșitul secolulul XV, Spania se eliberase de prezența musulmană (și nu numai!!) și dăduse exemplu și altor țări interesate să se despartă de prezența și influența islamică. Dar mai există un aspect, nu mai puțin interesant: influența musulmană se făcea simțită nu numai prin cuceriri și ocupații, ci și prin progresul științei și tehnologiei…Cu alte cuvinte secolele de care pomeneam, islamul reprezenta religia pe care se baza toată civilizația și devoltarea culturală și economică a lumii în care trăim azi, motiv de mândrie ușor de explicat. Și acum un salt peste câteva sute de ani, un exercițiu foarte simplu pentru muritorii de azi, pentru că e vorba de lumea în care trăim în aceste momente. Unde e islamul și unde e lumea civilizată?! Organizația națiunilor cele mai dezvoltate (OECD) numără 32 țări, însă doar un stat musulman (Turcia) face parte din această grupă respectabilă. Pe lista producției pe cap de locuitor Egiptul e pe locul 157, Pakistanul ocupă locul 178, Yemenul 183 și Irakul 184. Da, Arabia Saudită, cea bogată, e deabia pe locul 58. Cauzele acestei degringolade de secole sunt multiple și unele foarte ușor de explicat, dar eu nu voi cădea în această periculoasă capcană.Read more…

Pe muchie de cuțit – Perspectiva mea ambivalentă asupra disputei româno-maghiare (*)

Simplul fapt că m-am născut la începutul celei a doua jumătăți a secolului trecut, copil evreu într-o bucățică de țară cu caracter multicultural, nu a contribuit cu nimic la dezvoltarea unei identități clare, monolitice și cu rădăcini adânci în acea realitate. Dimpotrivă, această situație specială pe care am perceput-o din primul moment, m-a afectat atunci ca și astăzi. E vorba, desigur, de acel straniu amestec de influențe contrare, română și maghiară, la care am fost expus și care mă împinge încolo și încoace de când mă știu. Și nu mă refer doar la existența a două limbi complet diferite și în contrast una cu cealaltă. Aici e vorba mai mult de atmosfera culturală și, mai târziu, istorică și politică, care m-au afectat în mod constant în acele timpuri… Inutil a aminti faptul că treptat am început să înțeleg câte ceva din antagonismul mutual dintre cele două naționalități rivale, care nu prezentau – cel puțin aparent – nici un dram de afinitate reciprocă. Ungurii foloseau pentru români termenul de ”olah” provenit din cuvântul ”valah” și categoriseau compatrioții români ca primitivi, grație unui evident sentiment de superioritate, explicabil prin faptul că ungurii erau mai degrabă orășeni, iar românii din regiune erau predominant țărani dedicați muncii câmpului. Nu în mod surprinzător și românii aveau pentru unguri un cuvânt deloc prietenesc: ”bozgori”, cu o conotație de răceală sufletească, de lipsă de sentimente umane și simpatie pentru alții. Din fericire, am știut dintotdeauna să mă țin departe de asemenea dispute neplăcute, Read more…

A pleca sau a rămâne?

Multă lume mă întreabă cum de n-am emigrat? Şi uneori mă întreb şi eu…În cele ce urmează încerc să caut un răspuns. E puţin probabil să-l găsesc. Voi încerca, totuşi… Unul dintre bancurile, al căror tâlc nu l-am descifrat multă vreme, suna astfel: „Un individ se plimba prin talcioc, şoptindu-le trecătorilor «Vând bilete de avion în America!». Unul dintre ei îl întrebă: «Cât costă un bilet dus-întors?», la care vânzătorul îi răspunse: «Cu tâmpiţii nu am ce discuta!»”. Aveam să-mi amintesc de acest banc, peste ani, când tot mai mulţi oameni din preajma noastră aveau să-şi „depună actele” pentru plecarea definitivă. Nimeni nu povestea despre asta deschis. Mai întâi era un zvon care se confirma, după ceva vreme, cu sancţiunile aplicate petenţilor: întâi şi întâi excluderea pilduitoare din PCR, apoi îndepărtarea din funcţia ocupată dacă era de conducere, de răspundere sau didactică. Nu ţin minte ca cineva să fi rămas fără loc de muncă, dar transferul era pe un post inferor. Persoanele cu pricina erau stigmatizate – îndeobște, mai mult de „ochii lumii” decât din convingerea că ar fi „dezertori” sau „duşmanii poporului”, însă erau traşi pe tuşă, împinşi la periferie unde aşteptau – uneori ani de zile – ca să „li se dea drumul”…Părinţii mei nu şi-au propus niciodată să plece…Read more…

Lumini și umbre în alegerile din Germania

Titlurile de senzație ale unor publicații germane și din alte țări ”O victorie amară pentru Merkel”, nu cred că acoperă realitatea. Convingerea mea și probabil a multor analiști, inclusiv a celor din partidele Creștin-Democrat și Creștin-Social, a fost că Merkel nu putea obține cifrele din alegerile precedente când nu exista spinoasa problemă a refugiaților, Brexitul sau criticile aduse UE. Mai mult decât atât, cele 33 la sută, în condițiile date, cred că au fost un rezultat onorabil, ținând cont de pierderea de popularitate masivă – înregistrată de Merkel anul trecut – pe care a reușit să o depășească. Faptul că au sperat cu toții sau, mai bine zis, au visat la ceva mai bun este firesc, dar putea fi și mai prost. Sigur că o mare dificultate va fi formarea unui guvern de coaliție, acel cabinet ”Jamaica” – culorile partidelor care eventual îl vor forma – UCD-UCS, liberalii și ecologiștii. Numitorul comun – menținerea și reformarea UE se regăsește în platforma tuturor partidelor, diferă însă, și uneori destul de mult, mijloacele de a le realiza. Oricum, Angela Merkel va rămâne în continuare liderul de necontestat al Europei unite.Read more…

Micile gesturi pierdute

Eram deja în clasa a patra și fusese nevoie de luni întregi de plânsete și rugăminți înflăcărate ca să mi se permită să vin singură acasă de la școală. Cu respectarea unui protocol foarte clar, de la care nu aveam voie să mă abat. La sfârșitul orelor mă duc direct acasă, fără să mă lălăi prin cartier și fără povești cu Mona. Când ajung acasă încui ușa, mă spăl de mâini, după care dau telefon la mama, la tata și la bunica să-i asigur că am ajuns cu bine. Apoi urmează marea provocare: aprinsul aragazului. Înnădesc două bețe de chibrit și cu grijă le aprind. Mă chinui mult, bețele nu stau, alunecă în lături, rola de scotch e prea groasă, o tot scap. Transpir. Țopăi. Mă înroșesc. Mă conving că nici nu mi-e foame. Oricât aș încerca, îmi iese un fel de mosor grotesc și strâmb cu mult scotch gălbui la mijloc. Ca un bolnav pansat de un începător nepăsător. Pe care-l tot strâng între degete să stea lipit. Și nu stă.Read more…

Cui i-e frica de bluzele hippie-boeme?

Bluzele boho – inspirate de ii din diverse geografii – sunt un alt articol vestimentar pe care femeile se grăbesc sa îl pună pe lista neagră. Dilemele sunt multiple („Se poarta și cu altceva, în afara de jeanși? Par că am sâni enormi în bluza asta! Le mai asortez cercei sau brătări? Pot purta așa ceva la birou?”), iar opțiunile din magazine se multiplica în egala măsură. Daca în urma cu 2 ani modelele rămâneau similare originalelor (pânză topită albă sau in alb, broderie monocromă), acum aceleași bluze sunt croite din pânze mai pline sau din denim, broderiile au devenit complexe și multicolore, li s-au adăugat pampoane, ciucuri și sfori împletite, iar bluzele se lungesc și se transformă în kaftane sau rochii.Read more…

Se întâmplă la Alba Iulia

Nu este o poveste….este realitate ! Maria și Nicolae Bolea din Alba Iulia și-au transformat casa într-un centru pentru copiii cu autism. Reîntorși din Germania unde lucraseră, deși aveau propria fiică, au adoptat o pereche de gemeni orfani, o fetiță și un băiat – Cristina și Cristian – fiica adoptivă fiind nevăzătoare și diagnosticată cu autism atipic. Familia Bodea a devenit îngerul păzitor al multor copii suferinzi de tulburări de spectru autist ADHD (Attention Deficit of Hyperactivity Disorder). Cristina a învățat să facă masaj, iar Cristi este elev la Liceul de Arte Regina Maria din Alba Iulia, pasionat de canto și chitară. Cu dragostea și priceperea soților Bodea, cei doi au reușit să învețe să vorbească, să mănânce singuri, să se integreze pe cât posibil în societate, să devină independenți.Read more…

Medicină și muzică, din generație în generație

Locuiesc în Israel de aproape 35 de ani, mai puțini decȃt am trăit în Romȃnia, dar în mod paradoxal, aici am mult mai mulți prieteni decȃt am avut vreodată acolo. Pe prietenii de azi, i-am cunoscut în anii dificili de acomodare și afirmare în Israel, cȃnd cu toții ne confruntam cu aceleași probleme spinoase ale începutului unei noi vieți. Nu este întȃmplător faptul că de-a lungul anilor, noi am rămas prieteni “la cataramă” deoarece avem o limbă maternă comună, ne-am educat și instruit în universitățile din Romȃnia, suntem ambițioși și tenace și în ciuda “handicapului lingvistic”, din anii de început în Israel, am reușit să ne afirmăm în profesiile noastre. Mulți dintre noi avem profesii comune, iar unii dintre copiii noștri au îmbrățișat profesia părinților sau chiar a bunicilor continuȃnd astfel și pe plan profesional legătura familială dintre generații. Ȋn mod deosebit acest lucru s-a petrecut în profesiile medicinei și muzicii.Read more…

Președintele Trump văzut de un liliputan

”Agresor este acela care face războiul inevitabil “ Taine …Desigur este un caz extrem, dar în viață nu o dată ești pus să acționezi așa cum îți impune altcineva și de aici probabilitatea de a te ”căptuși” cu o etichetă aleasă de “binevoitori“ foarte dispuși să te denigreze. Așa și cu Trump, ce nu s-a spus? Ex.: misogin, bigot, rasist, fascist, propovăduitor al urii care divizează națiunea …. lista e lungă. Odată ales președinte , Trump a început să lucreze pe problemele menționate de el însuși în campania electorală, în care el a fost mult mai specific decât contracandidații lui. Iată ceva deosebit și remarcabil – sa fii specific în timpul campaniei electorale și să te ții de cuvânt apoi, ca președinte. Desigur, nu orice stă în puterea unui președinte american. Să amintim câteva dintre probleme :Read more…

Duminica cerceilor verzi

Am petrecut o săptămână foarte faină la Sibiu. Am muncit ca apucata și m-am cam stresat, dar per total sunt mulțumită și veselă.

Luni m-am întâlnit cu D., pe care am cunoscut-o întâmplător la TIFF și cu care am băut o cafea excelentă în Piața Huet. Vorbim despre filme, teatru, minorități, diferențe culturale, despre frumusețea Sibiului și o grămadă de alte subiecte care se leagă firesc. Îm mod clar, pe D. vreau să o revăd.

L-am cunoscut pe poetul Radu Vancu, al cărui Jurnal m-a lăsat în vară hiperkinetică și cu plânsul în gât vreme de mai multe zile… Vineri mă întâlnesc cu A. E clar că nu ne-am mai văzut de mult, pentru că ne prinde miezul nopții râzând ca apucatele. Și vorbind despre reguli gramaticale. Printre altele. Am câțiva prieteni faini cu care chatuiesc și vorbesc la telefon și care mi-s dragi pentru că-s deștepți și au umor. Mă pot urca în mașină și mă pot duce unde am chef, oricând mi se face dor de hoinăreală. Am o familie care mă îngăduie și nu mă îngrădește în nici un fel. E duminică dimineață, e soare și cam la astea mă gândesc în timp ce trec absentă printre tarabele din Piața Mică, de la Târgul meșteșugarilor rromi.Read more…