Etape în studiul limbilor străine.

Educatorii mei din copilărie au încercat să mă înveţe germana, iar cei din perioada şcolară şi universitară ceva franceză şi foarte multă rusă.

La vârsta fragedă de 3 – 6  ani,  în Ploiești, pe str. Rudului, am început ”studiul” limbii germane cu d-ra Buton.  În Brasov am continuat frecventând grădinița de limba germană de pe str. Hirsch şi conversând cu d-na Neiger, proprietăreasa noastră din str. Carmen Silva, doamnă care nu știa o boabă românește…

Părinţii discutau uneori în idiş, atunci când erau interesați să nu înţeleg conversaţia, situaţie care a dus în mod contradictoriu la înţelegerea parţială a limbii lui Şalom Alehem în care se prezentau spectacolele de la TES.

La vârsta de 11-12 ani, elev fiind la liceul Nicolae Bălcescu din Ploiești, am învățat  limba franceză. Am folosit intens franceza  in următorii 10 ani, citind publicatiile  L’ Humanité, Le Monde şi revista sovietica in franceza  Temps Nouveaux (foarte bună).

Romanul cu limba franceza s-a  încheiat la vârsta de 22 de ani, când am trecut la studiul şi apoi la folosirea exclusivă a limbii engleze…

Sporadic, am mai folosit franceză  după mulți ani, la Nisa într-un oficiu turistic unde personalul nu cunoștea alta limbă (!) şi în apropiere de Chamonix, cu polițiștii  francezi care m-au tras pe dreapta , pentru a nu deranja cicliștii şi participanții la Tour de France

Începând din clasa 7-a elementară  şi până în anul II de facultate am învățat limba rusă. Am folosit un timp această limbă citind manualele tehnice de specialitate şi în cursul călătoriilor mele la la Baku şi Moscova, în perioada 1968-1978.

La sfârşitul studiilor, citeam cu uşurinţă publicaţiile politice în limba franceză şi manualele tehnice în limba rusă, dar problema unei exprimări corecte verbale şi în scris a rămas acută, într-o profesiune în care elementele de fineţe sau nuanţă dintr-o specificaţie tehnică puteau avea consecinţe nefaste.

Cunoaşterea limbii engleze devenise în anii respectivi o condiţie sine qua non în progresul profesional al oricărei persoane implicate în proiectare şi pentru care orice alte variante de avansare în ierarhia administrativă sau politică erau obturate automat de originea socială sau de existenţa unor rude în străinătate.

Problema era absolut similară în Ţara Sfântă pentru un emigrant din aceeaşi categorie, fie şi over qualified, sosit în 1980 fără gradul de colonel în rezervă şi rulând un ivrit negramatical, dominat de incurabilul accent valah.

Motivele arătate mai sus, intuite cu mulţi ani înainte, au decis startul în această aventură care a însemnat studiul limbii engleze timp de peste 30 de ani.

Îngrijorat iniţial de plasarea adjectivelor în faţa substantivelor şi de faptul că Cezar se pronunţă Siăzar, am fost de-a dreptul contrariat de faptul că laturile clasice a, be, ce ale unui triunghi oarecare au devenit în engleză “ei, bi, si.”  Au mai trecut câţiva ani de studiu şi, pus în faţa unui text în care cunoşteam traducerea fiecărui cuvânt în parte, nu pricepeam exact daca John este omul bun sau cel rău.

Realitatea este că în studiul autodidact al acestei limbi apăreau dificultăţi aparent insurmontabile. Trauma cea mai mare a fost când mă consideram deja avansat şi citeam cu uşurinţă publicaţiile sovietice în limba engleză (fără a bănui că din motive propagandistice acestea sunt redactate deliberat pentru indivizi din lumea a treia), pe litoral fiind, la Mamaia, am cumpărat un ziar englezesc, scris pentru englezi.

Am constatat cu stupoare că nu înţeleg mare lucru şi de la data respectivă am depus eforturi suplimentare până când am aflat de exemplu că PM înseamnă primul ministru, MP membru al parlamentului, iar WW I Primul Război Mondial – condiţii esenţiale pentru înţelegerea unui ziar tipărit în Regatul Unit…

Dar după cum unii dintre cititorii mei au învăţat în cursul orelor de marxism, acumulările cantitative duc la un salt calitativ.

Astfel, în anul 1977, deplasându-mă la Moscova şi Varşovia într-o problemă litigioasă, am folosit limba engleză şi drept consecinţă, partenerii mi-au acordat o consideraţie realmente superioară în raport cu aceea arătată în anul 1973 când, din păcate, am folosit numai limba rusă.

Mai târziu, în Israel, engleza mea a progresat substanţial, dată fiind moda proiectelor realizate în comun cu alte ţări şi vglobalizarea, noţiune frecvent vehiculată acum la TV, fără ca mulţi comentatori să înteleagă exact despre ce este vorba.

Ca o paranteză legată de globalizare, trebuie definită posibilitatea în care un tip cu care nu ai nici o legătură, situat la mii de kilometri de biroul tău şi care nu este nicidecum intrigant sau rudă cu şefu’, te poate scoate din funcţie, numai pentru faptul că făcând acelaşi lucru ca şi tine, primeşte un salariu ceva mai modest…

Revenind la subiect, apogeul studiilor mele autodidacte de limba engleză l-am trăit acum câţiva ani când, dintr-o judecată eronată pesemne (ca să nu folosesc termenul inconştienţă), m-am înscris la un curs de engleză pentru avansaţi, în care scop am dat chiar un examen scris de admitere.

Aveţi latitudinea să credeţi sau nu, dar pe hârtia de respingere scrisă de serviciul de cadre într-un ivrit elevat, se afirma că datorită rezultatelor corespunzătoare ale probei, s-a ajuns la concluzia că nu am nevoie de cursul respectiv…

Într-una din serile petrecute la Londra, am vizionat spectacolul muzical The King and I, cunoscut nouă din CD-ul interpretat de Julie Andrews şi revăzut recent într-o veche ecranizare cu Yull Brynner.

Distribuţia actuală era excelentă, îndeosebi titularul Regelui din Siam, un talentat interpret afro-american care, pentru efecte comice, folosea în mod deliberat un accent din Harlem.

Baletul exotic (adus din Thailanda), decorul care tăia realmente respiraţia, costumele strălucitoare şi muzica superbă compusă de Rogers şi Hammerstein justificau fără echivoc alegerea spectacolului.

Umorul dialogurilor, bazat în mare pe folosirea improprie a unor cuvinte în contextul respectiv, ca şi pe sensul actual alterat de timp al unor expresii, stârnea publicului având ca limbă maternă engleza hohote de râs la care noi participam doar cu un zâmbet de convenienţă.

Am ieşit în stradă fredonând nemuritoarea melodie “We shall dance” şi evaluându-mi şansele relativ reduse de înţelegere spontană a poantelor auzite în acest spectacol într-un viitor apropiat.

Theodor Toivi

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *