Răspândirea

Abuzuri sexuale orientate  împotriva copiilor au loc în toate țările, în comunități de toate religiile, toate rasele sau etniile și la toate nivelele de educație sau bunăstare. Toate comunitățile și societățile civilizate condamnă acest fenomen și îl plasează la nivelul patologiei comportamentale individuale. Totuși, diferențele în răspândirea fenomenului țin de legislație, precum și de accentul care se pune pe prevenirea fenomenului.

Consiliul Europei estima în 2010 că aproximativ 1 din 5 copii din Europa sunt victime ale unei forme de violență sexuală.  Această rată mare de violențe sexuale de 1/5 este rezultatul unor studii pan-europene retrospective, care recurg la o definiție largă a violenței sexuale, ca orice formă de contact sau interacțiune între un  copil  și un adult, menită să conducă la plăcerea sexuală a adultului. De fapt agresorul poate fi si o altă persoană sub 18 ani, dar care este semnificativ (de obicei cu 5 ani) mai în vârstă decât victima. Astfel înțeleasă, violența sexuală acoperă formele de agresiune sexuală de contact precum violul (genital, oral sau anal), molestarea sexuală, hărțuirea sexuală, expunerea la acte pornografice, atingerile de tip sexual nedorite, etc.). Rata de 1/5 a rezultat din studii retrospective, în care persoane adulte au fost întrebate despre violența sexuală de orice fel suferită în copilărie.  Comparativ, numărul copiilor luați în evidență de către instituțiile specializate de Protecția Copilului sunt mult mai mici, în jur de 1000 de cazuri anual raportat la aproximativ 4.300.000 de copii (http://www.copii.ro/statistici-2017/), raportul de gen fiind ¼. Dar aceste date sunt doar vârful aisbergului, situațiile de abuz sexual de genul incestului, violului, molestării sau exploatării rămân adesea neraportate serviciilor publice. Dezvăluirea se poate întâmpla uneori unui cerc restrâns de persoane apropiate, sau doar familiei, sau nu sunt dezvăluite de copil decât, eventual, la vârsta adultă.

Cercetările de prevalență a fenomenului în populația generală de copii din România indică de fapt procente între 2-5% (Salvați copiii, BECAN/RO), în unele studii cu adolescenții chiar până la la 10%, în funcție de definiția folosită pentru adunarea datelor  (putem cere copiilor să ne relateze despre experiențele lor de abuz sexual de contact sau să includem și agresiunile verbale de tip sexual, sau atingerile nedorite). În cercetările la care am participat și cele care au fost realizate de alte instituții românești, datele arată că răspândirea violențelor sexuale printre copiii din România este cam la media celor din alte state europene. Aceste cercetări sunt greu de realizat pe un număr suficient de mare de respondenți copii, având în vedere că necesită un anume grad de maturitate a copiilor și consimțământul părinților, precum și al instituțiilor unde se desfășoară adunarea de date (precum școlile și centrele de plasament), condiții restrictive, care afectează eșantionarea și ca atare acuratețea estimărilor.

Problema de dată recentă semnalată de cercetări din diferite țări este că de fapt diferențele de gen între băieți și fete au scăzut, iar în țări precum Grecia, Macedonia, România, Africa de Sud și altele abuzul sexual este dezvăluit în aceeași măsură prin chestionarele anonime ale băieților cât și în cele ale fetelor.

Cine sunt pedofilii

Pedofilii sunt de mai multe tipuri, pot să menționez câteva tipuri descrise în literatura de specialitate.

• Pedofilii cu preocupări sexuale excesive, cu un interes conştient şi chiar obsesiv, pentru copii pe care îi asimilează cu niște obiecte sexuale.
• Pedofilii imaturi, care în prezenţa copiilor puberi se simt din nou adolescenți virili, dar care nu reușesc să stabilească relații intime cu persoanele mature.
• Pedofilii la care copii sunt doar obiecte sexuale care înlocuiesc persoanele cu care doresc de fapt să întrețină relații sexuale, dar care nu le satisfac nevoile sexuale în modul imaginat de pedofili. În timpul comiterii actelor de agresiune sexuală văd copiii doar ca recipiente ale fanteziilor lor sexuale cu ființa dorită.
• Pedofilii dependenţi emoţional care, din varii motive, precum o copilărie chinuită, tristă, se simt deprimaţi, singuri, lipsiţi de dragoste, rataţi. Ei caută confort într-o relaţie caldă, specială cu un copil, pe care încearcă să îl ademenească. O relaţie incestuoasă de acest tip poate începe la vârste foarte timpurii ale copilului.
• Pedofilii furioși, au adesea o istorie cu manifestări violente, inclusiv comiterea unei serii de violuri. Abuzul sexual e comis în momente de furie, negându-se atracţia sexuală faţă de copil, violul oral, anal sau genital fiind o formă de pedeapsă aplicată copiilor, suferința acestora conducând la satisfacția lor sexuală

Comunicarea despre sexualitate și copiii

O problemă în calea dezvăluirii este cea a dificultăților de comunicare dintre copii și adulți pe această temă. Societățile mai tradiționaliste, cum cred că este și cea românească, reacționează vehement doar la formele grave de abuzuri sexuale, precum pedofilia, dar tolerează molestarea femeilor, violența domestică, agresiunile verbale de tip sexual, consumul de imagini pornografice şi alte forme soft. Astfel se transmite copiilor ideea că abuzul sexual e tolerat în lumea adulților și pentru ei devine neclară limita la care trebuie să se opună, să strige după ajutor atunci când un adult îi atinge pe diferitele părți ale corpului lor. Din  păcate sexualitatea continuă să fie un tabu, ceea ce ridică bariere în calea detectării și dezvăluirii agresiunilor sexuale suferite. Mulți cred că vorbind despre  despre relații sexuale, corp, sănătatea reproducerii, educație sexuală se vor accentua pericolele pentru expunerea imorală a copiilor și pentru bunele moravuri în general. Cei care construiesc aceste mituri despre nocivitatea comunicării despre sexualitate contribuie la ridicarea obstacolelor în calea dezvăluirii abuzului sexual de orice fel. Părinții ar trebui să știe să observe schimbările de dispoziție ale copiilor și să poată vorbi cu ei despre orice sentimente, inclusiv despre curiozitățile lor sexuale, despre schimbările corpului și atingerile suferite de ei în zonele intime. Dacă nu știu să facă aceste lucruri, atunci să recurgă la ajutorul profesioniștilor.

Din perspectiva relației copiilor cu părinții, copiii din lift (*) sunt exemple pozitive : ei au spus părinților ce s-a întâmplat și de fapt ei au contribuit astfel esențial la prinderea pedofilului. Mass media însă a reacționat neprofesionist când imediat după ce au aflat ”vestea” au dat imaginile în care fețele copiilor se puteau distinge. Ulterior s-au dat imagini cu mama copiilor, fără să se ia în considerare că identificarea ei va duce la identificarea copiilor, ceea ce va avea ca și consecință etichetarea lor.

Prevenirea abuzului sexual asupra copiilor
Cum a reieșit sper până acum, prevenirea înseamnă comunicarea pe această temă, adică despre sexualitate, nevoi, sentimente, drepturi și abuz sexual.  Aș recomanda să nu refuze formele organizate de educație pentru sănătate sexuală. Acestea îi pregătesc pe copii să folosească un limbaj neutru pentru aspectele care țin de sexualitate, care nu e încărcat cu conotații negative, și cu ajutorul căruia copilul poate să își formuleze întrebări privind comportamentul propriu sau al altuia, să învețe care sunt riscurile și cum să le facă față. Ei pot învăța că au dreptul să refuze atingerea corpului lor de către oricine, străin sau cunoscut, sau chiar membru de familie, că pot cere ajutor, că există specialiști care au obligația să îi asculte și să îi ajute, că există telefonul copilului, cu număr gratuit, că sentimentele lor sunt importante și au dreptul să se simtă în siguranță. Cei care se ocupă de prevenirea abuzului sexual trebuie să știe să discute cu copii preșcolari sau școlari de orice vârstă pe aceste teme și pot să îi informeze pe copii cu mijloacele audio vizuale moderne, inclusiv despre riscurile transmise tocmai pe aceste căi.

În ziua de azi prevenirea înseamnă de asemenea efort de controlare a pornografiei on-line care promovează agresiunea şi, cu atât mai mult. violența  on-line împotriva copilului. În acest domeniu s-au făcut în ultimii ani pași importanți pe plan internațional, dar și aici aportul populației la raportarea unor astfel de site-uri și materiale ar trebui să crească.

Prevenirea mai înseamnă coduri clare de comportament în toate instituțiile unde sunt copii, pentru evitarea  situațiilor de violență împotriva copiilor dar și pentru facilitarea raportării în cazul în care violența s-a produs. Evitarea se referă la verificarea istoriei personale la angajare (cazier), dar și la evaluarea sănătății mintale. După câte cunosc, nu se folosesc teste care să poată  depista pedofilia la persoanele care solicită angajare în instituții de educație sau de protecție a copiilor, sau în poliție, ci teste de personalitate care să evite angajarea unor persoane cu tendințe agresive, sau cu tulburări mintale. Comportamentul pedofil fiind comis adesea de persoane cu o foarte bună capacitate de disimulare, probabilitatea de a intui adevărații pedofili și nu pe cei care par să corespundă acestui profil este destul de mică, iar șansa de a greși este mare, ceea ce face problematică utilizarea testelor de screening (cu scop preventiv, de a depista dinainte pe cei cu risc de a deveni pedofili).  In schimb testele și metode de intervievare se folosesc pentru evaluarea atracției sexuale față de copii în cazurile  în care trebuie evaluați presupușii pedofili reținuți.

Proceduri în cazul abuzului sexual împotriva copiilor

Prin Legea 272/2004 și codul penal (de până acum) multe aspecte au fost deja reglementate: copiii au dreptul să fie asistați de un manager de caz și  pot beneficia de consiliere psihologică, iar părinții de consiliere juridică. Dar de fapt, copiilor ar fi trebuit să li se asigure confidențialitate, să nu li se poată dezvălui identitatea, pentru a-i feri de confruntarea cu părerile celorlalți (din care fac parte reporterii, publicul mass mediei, copiii și cadrele didactice). Cât despre sprijinul psihologic, acesta trebuie să ia forma psihoterapiei, adesea de lungă durată, concomitent cu asigurarea unui climat de siguranță și confort emoțional.
Audierea copilului victimă a violenței nu trebuie în nici un caz să se facă în prezența agresorului sexual. Audierea copilului trebuie să se facă astfel ca el sau ea să se simtă în siguranță și confortabil, aspecte care, așa cum am mai spus, sunt esențiale pentru păstrarea sănătății sale mintale și pentru a-i asigura un climat în care să reușească să vorbească despre experiențele de abuz pe care le-a trăit. Cu acest scop s-au introdus camerele de audiere prietenoase cu copiii, în care o persoană specializată în intervievarea copiilor abuzați sexual desfășoară discuțiile cu copilul, iar polițiștii, managerul de caz, părintele, sau celelalte persoane cărora legea le dă dreptul de a urmări interviul vor face acest lucru din spatele unei oglinzi unidirecționale. Aceste interviuri sunt înregistrate și folosite de-a lungul procesului, fără să fie nevoie de audierea repetată a copiilor. In România sunt  foarte puține astfel de camere de evaluare a copiilor. În lipsa acestor camere speciale, judecătorii au responsabilitatea de a-i asculta pe copiii victime în condiții de intimitate și de sprijin emoțional, pentru a evita revictimizarea lor.

Maria Roth

(Acest text a fost preluat  din interviul cu Maria Roth apărut ila Hotnews, în data de 12 ianuarie 2018 şi adaptat de autor

)