În pauza de lunch, cu puţin înainte de plecare, ne îndreptăm spre micul restaurant din vecinătate. Dintr-o eroare regretabilă depăşesc intrarea în parcarea localului şi colegul cu care eram începe să urle la mine ca să întorc imediat.

Încetinesc şi încep să semnalizez aşteptând cale liberă, dar depăşind, în mod regretabil, cu câţiva centimetri linia albă care ne separă de traseul alăturat… O maşină trece în viteză, ne depăşeşte prin dreapta şi freacă partea laterală a vehicolului nostru, lăsând o urmă urâtă pe uşa din faţă…Ambii şoferi implicaţi în accident intrăm în parcarea restaurantului şi constat că partenera incidentului rutier era o babă, termen cu care în perioada istorică respectivă etichetam de regulă o persoană feminină în preajma vârstei de 60… Femeia începe să mă apostrofeze violent, invocând farul din stânga complet distrus, şi cere prezenţa imediată a poliţiei… La solicitarea ei telefonică apare imediat maşina cu sirenă şi bec roşu pe capotă, cunoscută nouă din filmele văzute la TV, şi omul în uniformă invită amândoi beligeranţii pe bancheta din spate a popularului vehicol, în scopul unei anchete preliminare…

Pentru mai multă siguranţă, îl rog pe colegul meu să cheme pe cineva de la întreprindere, om care apare şi el în câteva minute, zâmbindu-mi şi făcând cu mâna un semn de încurajare…

Poliţistul scoate nişte formulare şi începe interogatoriul:

– Ce căutaţi în Willoughby?

– Sunt invitatul d-lui S., patronul întreprinderii EH din localitate, în probleme de business, răspund eu încet, neştiind încă dacă afirmaţia este în favoarea mea sau nu. Mă gândeam că pasiunea lui S. de-a conduce în mod frecvent diverse vehicole sub influenţa unui cocktail poate fi bine cunoscută de organele locale…

– Maşina este asigurată?

– Desigur, aveţi aici actele primite de la “Rent a Car” Cleveland Airport!

– Sunteţi liber să circulaţi, îmi răspunde surâzând omul legii, înmânându-mi o dovadă şi returnându-mi actele maşinii, permisul de conducere şi paşaportul, deschis iniţial cu o oarecare dificultate, datorită scrisului de la dreapta spre stânga practicat de autorităţile din Ţara Sfântă…

Baba continuă să vocifereze, învinovaţindu-mă (pe bună dreptate) că în momentul coliziunii staţionam cu patru inci (10 cm.) în mod nereglementar. În continuare persoana respectivă se lamentează că tocmai a sosit “overseas” (adică de peste mări) şi că nu poate circula în continuare cu farul spart, până la fiul ei – aflat la 100 de mile distanţă… În final femeia acuză în mod vehement poliţia că nu-şi face datoria…

– Aveţi o amendă, doamnă, pe care trebuie să o achitaţi pe loc, răspunde omul legii zâmbind cu amabilitate.

– De ce eu şi nu el? întreabă distinsa doamnă cu bucle blonde, sufocându-se de enervare…

– În statul Ohio, în cazul unei ciocniri între automobile, legea interzice chemarea poliţiei pentru pagube materiale care nu depăşesc 400 de dolari, explică tânărul poliţist prezentând chitanţa…

Părăsim locul acţiunii, dar nu înainte de a adresa un semn de simpatie şi încurajare bietului soţ al doamnei, care în cursul dramaticului eveniment nu scosese nici o vorbă…

Luni, la lucru, dl. director S. mă informează râzând:

– Ai avut un noroc formidabil! Tu n-ai observat că femeia era englezoaică din Londra, iar poliţistul – irlandez de-al nostru?  Am părăsit Willoughby şi statul Ohio prin aeroportul Cleveland – unde am returnat automobilul fără probleme, completând formularul cu o schiţă în care erau precizate împrejurările în care a apărut oribila zgârietură de pe uşa vehicolului, fără sa amintesc nimic despre conflictul anglo-irlandez în care am fost implicat.

Theodor Toivi