Pentru prima dată, la o vârstă cam înaintată, am avut prilejul să particip, împreună cu un grup de elevi și profesori de la Școala ”Lauder din București, căruia i s-au alăturat tineri de la liceul ”Ion Creangă” și de la Chișinău, la Marșul Vieții, un drum de parcurs de la lagărul Auschwitz la cel din Birkenau, pe o distanță de trei kilometri. Cel din acest an a fost al 30-lea, evenimentul fiind inițiat în 1988 în Israel.

Dacă citești informațiile despre  Marşul Vieţii, vei afla că este un program educativ pentru tinerii evrei de pretutindeni, pentru a le prezenta concret ce a fost Holocaustul și metodele brutale prin care s-a efectuat exterminarea evreilor. Programul, elaborat de conducerea organizației mondiale a Marșului Vieții este complex, el nu se limitează doar la cei trei kilometri ci prezintă istoria ghetoului de la Varșovia și răscoala, ghetoul din Cracovia și soarta evreilor din acest oraș inclusiv fabrica lui Schindler, lagărele de la Treblinka, respectiv monumentele din pădurea de-acolo deoarece lagărul a fost ras de pe suprafața pământului de germani – și de la Maidanek, soarta evreilor din Tykocin, un ștetl polonez tipic, duși în pădure și împușcați, așa cum s-a întâmplat în multe orășele evreiești din Polonia. Auschwitzul și ”marșul ” spre Birkenau, încheiat cu o ceremonie, reprezintă punctul culminant al programului.

Fabrica lui Schindler

Anul acesta s-au strâns 12.000 de persoane să participe la comemorare. Cei mai mulți, dar nu toți, erau tineri și era o încântare să vezi această imensă adunare cu steaguri israeliene, toți purtând îmbrăcăminte de culoare albastră – a Israelului, cântând aceleași cântece. Pentru mine a rămas memorabilă o scenă de la sinagoga din Tykocin unde grupul de români i-a întâlnit pe cei din Argentina, Suedia și Statele Unite. În scurt timp s-a format un cor și s-a și dansat, unii dintre participanți schimbând și adrese între ei. Recunosc că m-au emoționat aceste clipe, așa cum m-au emoționat ceremoniile religioase, de „remember”, organizate de grupul nostru la toate locurile vizitate – la groapa comună din pădurea Tykocin, la memorialul din Treblinka sau la uriașa urmă cu cenușă de la Maidanek. Și am văzut reacțiile copiilor, lacrimi,  plâns în hohote, atât la fete cât și la băieți și, în ultimă instanță nedumeriri, întrebări care începeau cu ”de ce”, revoltă.

La urna cu cenuşă de la Maidanek

Și aici vreau să ajung la titlul articolului: pentru cine se organizează Marşul Vieţii? Am citat din programul oficial: pentru tinerii evrei din întreaga lume. Fără doar și poate este bine gândit scopul evenimentului, da, tinerii evrei trebuie să-și cunoască trecutul și nu numai ceea ce s-a întâmplat în Evul Mediu cu comunitățile evreiești din Europa, ci și în epoca modernă. Da, trebuie să știe, să nu uite, să fie martori în locul martorilor care se împuținează pe zi ce trece. Dar se presupune că tinerii evrei din Europa cunosc sau cel puțin ar trebui să cunoască istoria familiilor lor care aproape cu toții, într-un fel sau altul, au fost victimele Holocaustului. Nu vreau să spun că este o regulă generală, au existat supraviețuitori care din diferite motive (dar acesta este un alt subiect) nu au povestit sau au povestit prea puțin despre suferințele prin care au trecut. Totuși,  evreii știu mai mult decât alții care nu au avut această soartă.

De aceea, eu cred că Marșul Vieții ar trebui să-i atragă în aceeași măsură sau poate chiar mai mult pe neevrei. Sigur, nimeni nu-i oprește să participe și au și venit. La Cracovia, alături de grupul nostru s-au aflat tineri din Ungaria, iar unul dintre conducători ne-a spus că jumătate din participanți sunt neevrei care s-au înscris pe baza unui anunț publicat pe internet. Grupul venit de la școala ”Lauder” a cuprins de asemenea mulți neevrei, elevi care urmează cursurile școlii. Dar eu mă gândesc la o formă mai organizată, la programe speciale, la ghizi care să vorbească mai mult despre ”drepții între popoare”, despre acțiuni de salvare organizate de biserici creștine (acolo unde au existat), despre caracterul antireligios al nazismului, în lagăre fiind închiși și foarte mulți preoți de diferite culte care au suferit aproape ca evreii.

La sinagoga din Tykoci

Conducătoarea și organizatoarea grupului de elevi români, Tova Ben Nun Cherbis, le  spunea de multe ori copiilor că istoria trebuie cunoscută la fața locului. Elevii neevrei au avut reacții similare cu cele ale evreilor.  Adevărul este că ceea ce vezi cu ochii nu se poate compara cu nici o pagină de carte sau imagine de film, documentar sau artistic, oricât de plastic sunt descrise sau filmate acele detalii. De aceea, poate ar fi bine să se organizeze programe speciale, destinate neevreilor.

Nu vreau să trag concluzia că prin astfel de acțiuni i-am convinge pe negaționiști să-și schimbe atitudinea. Ei nu vor veni la nici un fel de ”marș al vieții”. Dar sutele de mii de persoane bine intenționate care au auzit câte ceva despre prigonirea evreilor sau despre Auschwitz, se vor convinge că astfel de lucruri au existat și nu vor mai deveni  instrumente în mâna antisemiților. Cunoașterea este o armă eficientă în combaterea prejudecăților. Cineva care a participat la programul Marșului Vieții, chiar dacă nu va deveni un luptător pentru cauza evreilor, nu va deveni în nici un caz un dușman al lor. Și acesta este un câștig de neprețuit.

Eva Galambos