Am cunoscut revista Die Stimme [Vocea] din anul 1971, când am fost pentru prima dată în vizită în Israel. Apărea inițial săptămânal și apoi lunar, în limba germană, cu subtitlul Mitteilungsblatt für die Bukowiner, începând din anul 1944, adică de când evreii din Bucovina de nord și de sud au început să emigreze în Israel, acei puțini care s-au întors din deportarea în Transnistria și cei rămași la Cernăuți, cei mai mulți vorbitori de germană. Revista a fost fondată de binecunoscutul cernăuțean Dr. Elias Weinstein. Noi, cei din Bucovina aveam pentru Cernăuți, „mica Vienă”, aceeași admirație și nostalgie ca cei din regat pentru București, „micul Paris”. Die Stimme era cunoscută, iubită și sprijinită financiar de bucovineni; îmi amintesc chiar că o rudă pe care am vizitat-o la prima mea excursie scria din când în când la rubrica apreciată de femei, despre mâncăruri specifice bucovinene, pe care le-aș gusta și azi cu plăcere. Nu era o revistă performantă în ceea ce privește știrile la zi. Și cu toate acestea e o mare minune că a rezistat atâția ani în condiții relativ precare, fără subvenții, numai din dragostea cititorilor. Nu am reușit să găsesc date suficiente despre cum arăta ziarul la început, dar atunci când l-am văzut eu și pe parcurs, era modest, patru foi, totdeauna pe hârtie relativ bună, cu subiecte din ce în ce mai puțin politizate, mai mult cu interes istoric și cultural și în ultimul timp cu o pagină în limba engleză. Și încet, încet, adevenit o revistă „pentru bunici”, uneori cu glume și mai ales cu amintiri duioase. Eu am primit-o sistematic, trimisă de doi câmpulungeni, prieteni ai mei și ai Sarinei Ionescu z.l. și de fiecare dată, cu toate defectele pe care le-am menționat mai sus, o citeam cu plăcere, așa cum mă uit cu drag la vechile fotografii în sepia care sunt atât de frumoase.

Și iată, a venit și momentul când ziarul nu a mai rezistat. În decembrie 2017, la numărul 798, după 73 de ani, redactorul șef actual, doamna Bärbel Rabi, care de 19 ani îndeplinea această funcție, anunță pe pagina 1, că Die Stimme își încetează activitatea din cauză că numărul de abonați a scăzut progresiv în ultimii ani, motiv pentru care Uniunea Mondială a Evreilor Bucovineni se vede silită să nu mai resusciteze revista.

Tot într-o casetă pe prima pagină a acestui număr, Yochanan Ron-Singer, președintele Uniunii Mondiale a Evreilor Bucovineni, dă o serie de explicații suplimentare pentru cei interesați:  Ziarul a apărut inițial săptămânal sub numele Die Stimme des Oleh [Vocea imigrantului]. Creatorul ziarului, dr. Eliahu Weinstein, a fost și primul său redactor șef.  Pe parcurs au intervenit o serie de modificări circumstanțiale, dar totdeauna s-a pus un preț deosebit pe calitatea articolelor, pe corectitudine și limbă. Pentru menține totuși o continuitate, chiar într-o formă comprimată, dânsul propune acum ca în partea germană a publicației trimestriale a magazinului Yakinton, editat de Organizația Israelienilor Originari din Europa Centrală, să existe și o rubrică a bucovinenilor.

Referitor la istoria revistei, pe mine personal mă miră că la sfârșit de apariție nu sunt pomeniți toți redactorii șefi, redactorii responsabili în decursul unei perioade atât de lungi și eventual și alți colaboratori, deoarece e știut că o revistă nu este făcută de un singur om. Iarăși „întâmplarea”, care întotdeauna a jucat un rol foarte important în viața mea, m-a făcut să cunosc personal pe unul dintre redactorii șefi ai revistei Die Stimme, pe Josef Norbert Rudel. Deoarece am fost prieteni, cunosc viața lui interesantă și pot scrie câte ceva despre el.

Josef Norbert Rudel

S-a născut la Cernăuți în anul 1921. Eu îl știam ca elev încă la Câmpulung, unde venea vara în vilegiatură. Când am venit la București ca studentă și ulterior, am aflat că și el e în capitală, după ce fusese în ghetoul din Cernăuți și apoi la muncă obligatorie. Între 1948 și 1972, I. N. Rudel, sub pseudonimul Radu Nor, a făcut jurnalistică și a publicat în limba română peste 30 de volume, romane și proză scurtă, povești pentru copii și literatură de popularizare, în special în domeniul științifico-fantastic, de mare succes pe atunci. Alături de mai bine cunoscutuI I.M. Ștefan și uneori în colaborare cu el, scrierile sale au fost atunci foarte apreciate. Cărțile sale se mai găsesc și acum prin anticariate. A colaborat și la radio și la diverse reviste, fiind iubit de public. Și totuși, la fel ca mulți alții, a plecat în 1972, inițial ca turist. În cele din urmă s-a stabilit în Israel. Inițial a scris pentru ziare în limba română. În 1978 i-a apărut prima carte în Israel, Süße Mandeln, bittere Rosinen [Migdale dulci, stafide amare]. A fost prima carte publicată pe numele său adevărat, nu sub pseudonim ca înainte. Dar abia după câțiva ani a început să scrie în limba sa maternă, germana, devenind astfel colaborator al multor publicații din Israel, Germania, Austria, precum și membru al centrului israelian al Penclubului. Din 1994 și până la decesul său în 2006 a fost redactor șef al revistei Die Stimme, timp în care a continuat să scrie în limba germană. Cărțile lui au apărut cu precădere în Germania, pe o tematică dragă lui, orașul său natal Cernăuți, oraș cândva cu o lume efervescentă, poliglotă. Pe lângă limba germană, aici și-a găsit un loc deosebit idișul, cu marii săi poeți Itzic Manger, fabulistul Eliezer Steinbarg, iar în 1909 tot aici a avut loc congresul pentru limba idiș.

Bärbel Rabi

După I. N. Rudel, redactor al revistei Die Stimme a fost Bärbel Rabi, demnă urmașă a predecesorului ei și cea care a încheiat activitatea ziarului, dar nu am prea găsit date despre ea. Multe articole din revistă au fost scrise chiar de cititorii și susținătorii ei. Amintesc aici numai pe scriitoarea Margit Bartfeld Feller, o cernăuțeancă pe care am întâlnit-o la Konstanz și care a colaborat mult la revistă. Viața ei e demnă de a fi cunoscută. Ea și-a petrecut cei mai frumoși ani din viață deportată în Siberia și a reușit să ajungă în Israel aproape de vârsta a treia. Ea a readus în mare măsură la cunoștința celor interesați amănunte ale scurtei vieți a minunatei poete de limbă germană, Selma Meerbaum Eisinger, tot din Cernăuți, care a murit la numai  la 18 ani în lagărul de la Mihailovca, din Transnistria, unde a fost deportată. Ce multe povești am aflat din revista Die Stimme!!

Este foarte semnificativ că ultimul articol mai cuprinzător din numărul de adio al ziarului este dedicat tenorului de talie mondială Joseph Schmidt, un simbol al Bucovinei, născut la Davideni, în apropiere de Cernăuți. Tocmai se împliniseră 75 ani de la decesul lui (1942) în Elveția, țară care a refuzat să-i acorde azil politic, după ce se salvase din Germania și Franța.

Am scris acest articol ca pe un fair part, pentru dispariția revistei Die Stimme, mai mult pentru bucovinenii care pe zi ce trece sunt tot mai puțini, iar copiii și mai ales nepoții lor nu mai știu și nu mai au nicio legătură cu acea lume dispărută care era Bucovina evreiască, vorbitoare de germană și idiș. Generațiile viitoare vor studia poate despre această lume.

Da, a murit o revistă care a însemnat cândva ceva. A murit de bătrânețe, ca un om, când nimeni nu mai avea nevoie de ea.

Mirjam Bercovici