Aveam cinci ani. Unchiul meu,  supravieţuitor al lagărului de la Auschwitz – fapt  pe care l-a ţinut ferecat sub zăvorul tăcerii – era inginer şef la Dej Triaj, iar eu îmi petreceam vacanţele în apartamentul din noua clădire a Gării Triaj. De la fereastra bucătăriei vedeam spectacolul trenurilor personale, iar de la geamul camerei, marfarele trase de locomotivele cu abur, pufăitoare. Nu aveam decât o singură prietenă; o chema Faighele şi ne înţelegeam foarte bine. Curând, însă, a trebuit să mă despart de ea pentru că urma să plece „definitiv” în Palestina. Habar nu aveam ce fel de ţară era Palestina, dar o invidiam pe Faighele, pentru că acolo urma să se desfete cu castane coapte (pe care le adoram şi le puteam savura numai iarna, când mama mi le cumpăra – la Cluj – de la vânzătorul ambulant cu degete smolite). Faighele părea să aibă noroc de castane. Însăşi mama ei îi spusese mătuşii mele, în şoaptă, că acolo în Palestina vor fi nevoiţi să „scoată castanele din foc” pentru alţii care aveau să vină mai târziu, la toate de-a gata.

Din păcate nu am mai auzit nimic despre Faighele şi doar peste mulţi ani aveam să aflu că Palestina era, de fapt, Israelul şi că datorită generaţiei părinţilor lui Faighele şi altora dinaintea lor (care au scos castanele din foc), cei care au ajuns acolo mai târziu (eu am fost mult mai târziu şi doar în vizită) aveau să se bucure de o ţară prosperă.

Curând unchiul meu a fost mutat cu serviciul la Regionala CFR Cluj (devenind, peste decenii, director comercial) iar eu am uitat mirosul pătrunzător al gării (sau zgurii) şi doar arareori, toamna târziu, adulmecând aroma castanelor coapte, îmi mai aminteam de Faighele şi de Dej…

Coperta cărţii publicate de Zoltán Singer în limba maghiară, în Israel

Aveam să revin la Dej – de data aceasta în calitate de realizator  TV – în septembrie 2001, pentru a face două videoreportaje despre evreii din Dej. Ideea mi-o dăduse publicistul Vasile Grunea (fie-i memoria binecuvântată) care mi-a dat şi bibliografia: o carte în limba maghiară, scrisă de Zoltán Singer şi întitulată Volt egyszer egy Dés…Bethlen, Magyarlápos, Retteg, Nagyilonda és környéke [A fost odată un Dej…Beclean, Târgu Lăpuş, Reteag, Ilonda şi împrejurimi]…Am citit cartea cu nesaţ, aflând din ea o mulţime de lucruri despre istoria evreilor din oraşul Dej, odinioară “micul Ierusalim” şi tragedia distrugerii acestei comunităţi puternice, prospere, pioase, cu sete de învăţătură iudaică şi receptivă – de timpuriu – faţă  de idealul sionist. Din aceeaşi carte am aflat şi despre comunităţile din celelalte localităţi importante de pe valea Someşului, fostul judeţ Someş sau (în vremurile imperiului) comitat Solnoc-Dăbâca. Vasile Grunea îmi pusese în vedere să am mare grijă de carte (în două părţi) – o raritate, la Cluj – întrucât fusese publicată în Israel.

Unul dintre cele două reportaje scurte prezenta istoria stabilirii evreilor în oraş şi suferinţele ghetoizării. Interlocutorii mei au fost Iosif Farkas, mulţi ani preşedintele Comunităţi Evreilor din Dej, şi Magdalena Csillag, supravieţuitoare a deportării la Auschwitz.  Ambii au trecut, de atunci, la cele veşnice , dar relatările şi mărturiile lor au rămas înregistrate şi pot fi accesate pe internet

https://www.youtube.com/watch?v=rcFH5HjPLAA

Cel de al doilea reportaj se ocupa – pe scurt – de câteva repere ale mişcării sioniste din Dej. Am avut norocul să-l întâlnesc pe Emil Nasch (plecat şi el din această lume) care mi-a povestit cum au întâmpinat evreii din Dej decizia ONU de partajare a Palestinei şi înfiinţarea statului Israel. În 27 noiembrie 1947 au arborat un drapel alb-albastru pe clădirea prefecturii şi au organizat o adunare festivă în sala mare a aceleaşi instituţii. La acea adunare s-a cântat Hatikva (nu era prima oară, în aceeaşi sală se mai cântase imnul viitorului stat Israel şi în anii interbelici, cu prilejul întâlnirii cu rabinul Moses Glasner, din Cluj) şi a luat cuvântul Csima Singer, liderul sionist din 1947.

https://www.youtube.com/watch?v=BFhhNMkxhdA

Csima Singer era una şi aceeaşi persoană cu Zoltán Singer, autorul cărţii memoriale despre evreii din Dej. Jurnalist apreciat şi lider sionist în perioada interbelică, Zoltán Singer a trecut prin iadul detaşamentului de muncă din armata maghiară, dislocat pe frontul din Ucraina. Abia revenit la Dej, în luna mai 1944, a împărtăşit soarta celor peste 3300 de coreligionari stigmatizaţi cu steaua galbenă (bătrâni, femei şi copii), internaţi în ghetoul din pădurea Bungur, sub cerul liber. După o lună de chin, frig, foame, umilinţe şi bătăi, cei peste 7000 de evrei din ghetou (aici fiind aduşi şi evreii din localităţile de pe valea Someşului) au fost îmbarcaţi în trenurile cu destinaţia Auschwitz.

Zoltán Singer

La Auschwitz au pierit soţia şi cei doi fii ai lui Zoltán Singer – singurii copii din oraş înscrişi în acte cu prenume ebraice: Yuval şi Itamar. Zoltán Singer a supravieţuit lagărelor morţii şi a revenit la Dej, dedicându-se, în egală măsură, păstrării memoriei martirilor Holocaustului şi reorganizării vieţii evreieşti şi mişcării sioniste locale. În anii aceia Zoltán Singer îndeplinea simultan funcţia de preşedinte al organizaţiei locale a Comitetului Democrat Evreiesc şi al mişcării sioniste din oraş.

Prin iniţiativa şi prin strădania sa a fost ridicat la Dej monumentul memorial al Holocaustului (creaţie a sculptorului Martin Izsák), amplasat în spaţiul public – pe atunci Piaţa Martirilor Evrei. Curând situaţia s-a schimbat drastic şi Zoltán Singer a fost aruncat în închisoare de către regimul comunist, din cauza activităţii sale sioniste.

După mai mulţi ani de detenţie, în 1958, a reuşit să părăsească definitiv ţara şi să ajungă în Israel. Acolo s-a dedicat activităţii de recuperare şi imortalizare a tuturor crâmpeielor de istorie a evreilor din Dej şi de pe valea Someşului, într-o carte monument, în limba maghiară, publicată în 1970, la Tel Aviv.

La distanţă de aproape o jumătate de veac, editura Hasefer a publicat  versiunea în limba română a cărţii, tradusă de Juliánna Köpeczi şi coordonată de lector universitar dr. Raluca Moldovan. Volumul masiv, de peste 700 de pagini, este o adevărată frescă a istoriei evreilor din Dej şi o descriere impresionantă a tragediei ghetoizării, deportării şi dispariţiei majorităţii lor covârşitoare, ilustrată cu fotografii şi reproduceri de documente, de o mare valoare.

Cartea întitulată Istoria comunităţilor evreieşti din Dej, Beclean, Târgu Lăpuş, Reteag, Ileanda şi împrejurimi, a fost lansată şi la Dej, în 7 iunie 2018. Evenimentul a fost găzduit de sala de conferinţe a Muzeului Municipal Dej, amfitrion fiind prof. dr. Constantin Albinetz, directorul instituţiei. Au participat Costan Morar, primarul Dejului, Mişu Rosenberg, preşedintele Comunităţii Evreilor Dej, dr. Raluca Moldovan, Fredi Deac, preşedintele Comunităţii Evreilor din Bistriţa. Oaspetele de onoare al evenimentului a fost Yael Singer, nepoata  – născută şi trăitoare în Israel –  unica sa urmaşă a lui Zoltán Singer, din familia refăcută după război.  Yael Singer a rostit un discurs în ebraică, adresat simbolic bunicului ei, reprodus în acest număr al revistei Baabel.

Yael Singer vorbind la lansare. De la stânga la dreapta: Fredi Deac, preşedintele Comunităţii Evreilor Bistriţa, Costan Morar, primarul Dejului, Mişu Rosenberg, preşedintele Comunităţii Evreilor Dej, Yael Singer (Israel), dr. Raluca Moldovan, lector universitar UBB, dr. Constantin Albinetz, directorul Muzeului Municipal Dej

După cum au subliniat vorbitorii, cartea despre evreii din Dej este o lectură utilă atât pentru istoricii şi cercetătorii istoriei evreilor din România, pentru că istoria evreilor din Dej şi împrejurimi face parte din istoria Transilvaniei din veacurile al XIX-lea şi al XX-lea.

La vremea scrierii cărţii, Zoltán Singer o oscilat între limba ebraică şi cea maghiară. A optat pentru aceasta din urmă – pentru că era limba sa maternă, limba în care s-a exprimat ca jurnalist, dar şi pentru că era limba maternă a evreilor transilvăneni şi a urmaşilor supravieţuitorilor, a multor locuitori ai Dejului. Apariţia traducerii în română, limba majorităţii locuitorilor dejeni, o face accesibilă şi oamenilor obişnuiţi, concitadini cu puţinii evreii din localitate,  care se străduiesc să-şi păstreze tradiţiile şi să cultive memoria înaintaşilor – o comunitate solidă şi înfloritoare  care a pus umărul, timp de o sută de ani, la progresul economic şi cultural al oraşului de pe Someş… Şi apoi a fost spulberată de Holocaust.

Andrea Ghiţă