Praga – o poveste de dragoste (2)

Voi încerca, dragii mei cititori, să vă iau într-o plimbare ca să vedeți Praga prin ochii mei.  De la început vă avertizez nu voi vorbi deloc sau aproape deloc despre monumentele „clasice” – pe acelea le puteți găsi în orice ghid turistic.  Pentru fiecare loc pe care îl pomenesc voi da adresa exactă ca să-l puteți vizita, pe Google Maps sau „per pedes apostolorum”, fiecare după gustul și posibilitățile lui.

Întâi de toate vreau să vă conduc la hotelul meu preferat: „Dům u velké boty” (Casa de la cizma cea mare, pe str. Vlašská 30).

Se află pe o străduță liniștită din Malá Strana, dar asta nu înseamnă că e greu accesibil: stația de tramvai din Piața Mare (Malostranské náměstí) e la o distanță de numai câteva minute.  Hotelul este o afacere de familie, unde fiecare musafir este primit ca un prieten și răsfățat ca un prinț. (Ce ați dori să vă fac la micul dejun?)  Ajunge să scoți capul pe fereastră și te simți în plin secol al XVII-lea.  Nu trebuie să faci un mare efort de imaginație ca să-ți închipui că Mozart s-a plimbat pe acolo, de altfel există documente care atestă că a fost prin preajmă, în casa unde se află în zilele noastră băcănia din cartier (la colțul dintre str. Nerudova și străduța în trepte Jánský vršek).

Dacă ne aflăm pe Jánský vršek propun să dăm o raită după colț, pe o străduță uitată de lume, Jánská, la numai câteva zeci de metri de puhoaiele de turiști de pe Nerudova.

La nr.1 se află o casă cu totul ieșită din comun, decorată în tehnica sgrafitto cu motive inspirate din pictura murală romană.  Ea a slujit ca decor pentru o scenă de film: https://www.youtube.com/watch?v=L8FQH_Sr4J4 (minutul 8) în care Mozart îi face curte Constanzei și vine s-o vadă, dar mama fetei zice că e neserios și îl dă afară!

Ieșind din hotel o luăm la dreapta, pe strada Vlašská, spre Spitalul Italian.  (O paranteză: Vlašská înseamnă de fapt… „valahă”!  În limbile slave, „valah” este orice vorbitor de limbă latină, ceea ce este logic, acolo aflându-se misiunea italiană.)  În curând strada se strâmtează și ia un aspect aproape rural. Tăiem de-a curmezișul prin parc și urcăm la mănăstirea Strahov. Cine nu are chef să urce dealul poate lua tramvaiul 22 din Piața Mare, dar ar fi păcat pentru că priveliștea e unică.

Imensul parc din inima orașului nu e nimic altceva decât fosta grădină a mănăstirii și până azi există acolo pomi fructiferi, o dată am nimerit la timp ca să gustăm din perele lor.  Mănăstirea e aproape un oraș în miniatură, are chiar „industrie”: călugării au o mică fabrică de bere și un local pentru degustare (în dreapta se văd cazanele de aramă în care se pregătește berea).

Mănăstirea găzduiește numeroase obiective turistce care se pot vizita, mai ales biblioteca, dar pe mine mă atrage în mod special galeria de artă, unde se află una din sculpturile mele preferate.

Eu îi zic „Bunicul”, dar se spune că îl întruchipează pe însuși Dumnezeu Tatăl și a fost creată în Austria, pe la 1500, de un sculptor anonim.  Mie mi se pare că e viu, abia a ațipit…  De fapt nici nu e de mirare, pentru că în această perioadă sculptura în lemn a atins apogeul în Germania și în țările din jur cu Tilman Riemenschneider, Adam Kraft și Veit Stoss.  (Cine e curios poate să-i caute pe Google.  Merită!)

Pornind de la hotel în direcția opusă, spre stânga, se găsește un fleac, o nimica toată, dar în ochii mei acesta e unul din lucrurile care definesc orașul: până și biroul local de poliție (str. Vlašská 3) e împodobit cu o statuie!

De departe pare Fecioara cu Pruncul, dar la o cercetare mai atentă se dovedește a fi vorba de Sf. Iosif ținând în brațe Pruncul.  Totuși eu continui să denumesc locul „Madona de la poliție”, găsesc că e nostim.

La câțiva pași de acolo se află Piața Mare (Malostranské náměstí).  Artera circulată de turiști este str. Mostecká, în jos spre pod și str. Nerudova, în sus spre palat.  Pe str. Nerudova la nr. 5 se află Ambasada României, găzduită în împozantul palat Morzin.  Pe perete se vede o placă comemorativă: Mihai Viteazul a trecut pe aici în 1601.  Puțini știu că mai este încă un drum spre palat, prin strada paralelă, Thunovska, mult mai îngustă și mai liniștită.  Partea de lângă Ambasada Marii Britanii e deosbit de romantică.

De altfel ea a slujit ca fundal unei secvențe din filmul „Amadeus”.

Din Piața Mare propun să o luăm în jos, spre Podul Carol, dar să nu îl trecem încă.  Aproape de începutul podului, pe dreapta, se află niște scări care coboară în Insula Kampa.  Acolo se află, cel puțin după părerea mea, cea mai frumoasă casă din Praga (str. Hroznová 1).

Îmi place să-mi închipui că Mozart ar fi putut sta aici, dar nu a fost așa, nu e decât imaginația mea.  Singurul lucru pe care îl știu sigur, pentru că l-am văzut, este că această casă exista deja pe macheta realizată de Antonin Langweil pe la 1830, machetă care se poate vedea la Muzeul Municipal. http://en.muzeumprahy.cz/the-langweil-model-of-prague/

A venit în sfârșit timpul să trecem podul.  Despre Podul Carol prefer să nu spun nimic, au făcut-o alții înaintea mea și au făcut-o mai bine ca mine.  Este emblema eternă a orașului, de la o zi la alta se schimbă doar „fauna” care îl populează: turiști, vânzători de suveniruri, artiști, muzicieni, saltimbanci, cerșetori (și chiar hoți de buzunare, zic unii, dar eu nu i-am întâlnit).  Dintre toți, cel mai mult m-a impresionat un artist care făcea un spectacol de teatru de păpuși… cu propriile sale picioare.

Ideea pare atât de bizară încât nimeni nu m-ar fi crezut, de aceea l-am imortalizat pe loc.  De altfel arta marionetelor este foarte apreciată în Cehia, am văzut și alte spectacole bune de teatru de păpuși, iar marionetele sunt suveniruri foarte iubite de turiști.

(Va urma.)

Hava Oren

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

One Comment

  • George Kun commented on June 15, 2018 Reply

    Draga Hava,
    Sunt asa de incantat de prezentarea ta despre Praga. Cind o persoana educata, culta, bine documenata, interesata, si talentata ca tine se pune pe scris, efortul rezulta intr-un deliciu de citit. Am mai pomenit data trecuta ca am trait primii zece ani de viata in Praga si m-am reintors de multe ori. Imi imaginez ca dupa ce te-ai “indragostit” si tu de Praga, vei mai merge din nou. Adaug doua observatii.
    1. Malostranske Namesti e parte din Mala Strana, care s-ar traduce prin “Lesser town” (gasesti referinte si explicatii pe Google, dar cuvantul “Mala” inseamna “Mic sau Mica” in mai toate limbile slave, deci traducerea cu “Piata Mare” e incorecta si contr-intuitiva.
    2. Cehii au o traditie extraordinar cu marionetele. Cea mai iubita de mine e cuplul tata-fiu, Spejbl si Hurvinek, scris de Prof. Jozef Skupa deja in anii 20′ Tatal e cam prost si ignorant, incercand sa-si mentina demnitatea fata de fiul lui, Hurvinek, raspunzandu-i la intrebarile cicalitoare, dar da cu batul in balta de fiecare data. Evident daca vorbesti ceha ca mine, e diferit, dar seriile au fost traduse si in maghiara, si pot sa spun ca au iesit destul bine. Fa un Google cu Spejbl and Hurvinek, e grozav.
    Ai la Praga si un teatru cu numele de Spejbl and Hurvinek.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *