Citind interesantul articol al Havei Oren (”Evreii din Shanghai”, Baabel 23.8.2018 https://baabel.ro/2018/08/evreii-din-shanghai/ )  m-am gândit că aș putea adăuga câteva date, imagini și impresii de călătorie. Aflându-mă la Shanghai cu un grup de turiști israelieni am avut prilejul să vizitez Muzeul refugiaților evrei din cartierul Hongkou – fostul   ghetou sau așa-zisa ”zonă restricționată” din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Pentru început m-a impresionat interesul localnicilor, care așteptau în număr mare să intre la muzeu. Frumos restaurată, clădirea sinagogii ”Ohel Moshe” domină peisajul. În interior ghizi localnici oferă explicațiile de rigoare. Sinagoga se mândrește cu o Tora primită în dar din Israel. Afară, în incinta muzeului, un basorelief evocă cu dramatism sosirea refugiaților evrei. Tot aici, pe un perete, sunt înscrise numele celor care au trecut prin ghetou. Din datele muzeului rezultă că între 1930 și 1940 au ajuns la Shanghai cca. 25000 – 30000 de refugiați. Dintre aceștia au fost identificați doar 13000.

Shanghai: Sinagoga Ohel Moshe

Am căutat, fără să găsesc, numele unchiului nostru Ewald, un frate al tatei. Știam că lungul drum al refugiului l-a purtat din Europa cotropită, prin Persia și China, până în Cuba. După ani de așteptare a ajuns în cele din urmă în Statele Unite unde a murit tânăr, bolnav de inimă.

Basorelieful care evocă refugiul evreilor în China

Nume, nume

Se poate că etapa chinezească a petrecut-o la Harbin, un alt important centru al refugiului evreiesc încă din timpul revoluției ruse. O placă de marmură  omagiază memoria consulului Ho Feng-Shan, ”drept al popoarelor”, salvatorul a mii de evrei vienezi. Ajunși aici, refugiații au încercat să-și refacă existența în ciuda unor interdicții impuse de ocupanții japonezi.  Au deschis prăvălii, ateliere, birouri de avocatură, cabinete medicale și cafenele în stil vienez. Au organizat concerte și spectacole. Pe culoarele muzeului sunt expuse mărturii și relicve ale acelei epoci. Vizitatorii chinezi par foarte interesați și chiar mișcați.

Cartierul franţuzesc

Din Hongkou am pornit mai departe spre cartierul franțuzesc, teritoriul fostei concesiuni. E și acesta, ca și fostul ghetou, un perimetru istoric, ocrotit de febra construcțiilor moderne.  Localnicii îți arată cu mândrie (adevărată sau pretinsă) o clădire modestă în care a fost cândva înființat Partidul Comunist Chinez.

Pe străduțele înguste se află în tot locul restaurante, cafenele, buticuri, galerii – un adevărat centru turistic. Aici, în învălmășeala sutelor de vizitatori, avea să mi se întâmple ceva extraordinar. M-am auzit strigat pe nume. M-am întors și nu mi-a venit să cred: în fața mea stătea surâzând Dvir. Dvir Bar-Gal, cândva operator și reporter la televiziunea israeliană, fostul meu coleg de la Ierusalim.  Știam despre el că în 1997 a călătorit la Hong Kong pentru un reportaj legat de evenimentul istoric  al retrocedării coloniei britanice.  Împrejurările l-au făcut să rămână în zonă, să se căsătorească și să se stabilească la Shanghai. Aici a înființat o mică societate de turism și filme documentare dedicată unei singure teme: istoria și prezentul comunităților evreiești în China (www.shanghai-jews.com).

Acum conducea un grup de turiști din Franța. Am stat puțin de vorbă, am schimbat cărți de vizită și ne-am întors fiecare la grupul său, încă sub impresia neașteptatei revederi. Să te afli într-un oraș de douăzeci de milioane și să  întâlnești din întâmplare un fost coleg dintr-o țară îndepărtată după ce nu l-ai văzut aproape douăzeci de ani mi s-a părut un adevărat miracol. Sau poate dimpotrivă ceva firesc în mica noastră lume globalizată.

SHANA TOVA!

Ilia Ehrenkranz, Ierusalim septembrie 2018