Evreii din Shanghai

Este destul de puțin cunoscut faptul că au existat evrei în China din vremuri foarte vechi.  Există documente care atestă prezența unor comercianți evrei pe Drumul Mătăsii în sec. VII-X.  Pe una din stațiile de pe Drumul Mătăsii s-a găsit o scrisoare din sec. al VIII-lea, care se află acum la British Museum.  Este scrisă pe hârtie (care pe atunci se fabrica numai în China), în limba iudeo-persană.  La invitația împăratului, acești comercianți evrei persani  s-au stabilit la Kaifeng, întemeind cea mai veche comunitate evreiască din China.  Se presupune chiar că primii evrei ar fi ajuns în China după distrugerea Templului din Ierusalim de către romani (a.d. 70), dar nu există dovezi clare.

La Shanghai s-a format o comunitate evreiasecă în a doua parte a sec. al XIX-lea.  Erau comercianți veniți din Orientul Apropiat, cea mai importantă fiind familia Sassoon din Bagdad (căreia i se spunea și Rothschild ai orientului).  La începutul sec. al XX-lea s-au adăugat și evrei de origine europeană, mulți dintre ei fugiți din fața revoluției din Rusia.  În anii premergători celui de-al Doilea Război Mondial și până în 1941 și-au găsit aici adăpost peste 20.000 de evrei din Austria și din Europa de răsărit.  Printre ei s-a numărat și unchiul mamei mele, Siegfried Schaffel.

Mama a povestit despre el în amintirile ei https://baabel.ro/2016/06/file-din-romanul-vietii-mele-iii/   El a plecat din Viena după Anschluss, în ianuarie 1939.  Posibilitatea de a se refugia la Shanghai s-a datorat lui Ho Feng-Shan, consulul general al Chinei la Viena.  Riscându-și viața și cariera, el a emis peste 3.000 de vize unor evrei vienezi care au supraviețuit astfel Holocaustului.  Contribuția lui Ho Feng-Shan a fost recunoscută de Yad VaShem, care i-a conferit titlul de „Drept între popoare”.

În 1937 China a fost ocupată de japonezi, dar colonia străină din Shanghai a rămas neutră și i-a acceptat pe refugiați.  După atacul de la Pearl Harbor, în 1941, japonezii au ocupat și enclava din Shanghai.  În 1943 populația evreiască a fost strămutată într-un „ghetto” și i s-au impus interdicții de a munci și de a se deplasa.  Condițiile au fost însă foarte diferite de cele din Europa: ghettoul nu era îngrădit, populația locală a rămas mai departe în cartier.  Dar cel mai important este faptul că deși Germania a cerut Japoniei să aplice „soluția finală” evreilor care se aflau pe teritoriile ocupate, japonezii au refuzat!  După capitularea Japoniei, ghettoul a fost eliberat, evreii plecând în Canada, SUA și după 1948 în Israel.

Povestea unchiului Siegfried a avut o urmare neașteptată, pe care aș vrea să o relatez aici.  În ultima vreme soțul meu colaborează cu mai multe universități și pleacă în China practic în fiecare an.  Într-una din primele vizite, la Hangzhou în 2007, l-am însoțit și eu.  Gazdele au organizat vizita în așa fel ca o zi soțul meu să predea, iar în următoarea să ne plimbăm însoțiți de câte un student pe post de ghid.  Așa am ajuns să petrecem un weekend la Shanghai.

Încă de pe drum, din tren, i-am povestit studentului care ne însoțea, un tip foarte simpatic pe nume Yi Cao, că orașul Shanghai e legat de istoria familiei noastre.  Povestea l-a surprins, nu auzise niciodată de evreii refugiați acolo în timpul războiului.  Dar peste noapte s-a documentat (doar eram deja în era internetului!) și a doua zi ne-a dus în cartierul Hongkou, unde a fost pe vremea aceea ghettoul, numit de ei „Zona restricționată pentru refugiați lipsiți de cetățenie.”

Orașul Shanghai nu mi s-a părut deosebit de interesant, era o întindere nesfârșită de zgârie-nori.  De fapt nu era de mirare: pentru cele 18 milioane de locuitori era nevoie de foarte multe apartamente…  (Între timp s-a ajuns la 24 de milioane!)  Cartierul Hongkou era ca o insulă de clădiri vechi care mai supraviețuiau în marea de modernitate.  Am aflat că a fost declarat monument istoric și sper că nu va fi înghițit și el cu timpul de zgârie nori. 

Pe strada principală a cartierului atmosfera era ciudat de europeană și foarte plăcută, de oraș mic: lume pe stradă, prăvălii…  Dând după colț am văzut o clădire impunătoare.  Ghidul era tot atât de dezorientat ca noi, abia mai târziu aveam să descoperim că era fosta sinagogă Ohel Moshe.  („Fostă”, pentru că în perioada maoistă fusese închisă și clădirea slujise printre altele ca spital de psihiatrie.)

Iar după ea începea un parc. Se pare că Hongkou era unul din cartierele mai sărace ale orașului, multe clădiri erau atât de dărăpănate încât nu merita să fie renovate – au fost demolate și în locul lor s-a făcut parcul.

În orele relativ răcoroase al dimineții, parcul era plin de pensionari care făceau tai-chi, un spectacol foarte plăcut.

În parc ne-a întâmpinat o placă comemorativă în chineză, engleză și ebraică:

Zona restricționată pentru refugiați lipsiți de cetățenie

Între 1937 și 1941, circa douăzeci de mii de evrei au găsit la Shanghai un adăpost în fața prigoanei naziste.  Forțele de ocupație japoneze i-au considerat refugiați fără cetățenie, i-au obligat să se stabilească în cartierul Hongkou și le-au impus diferite restricții, printre care al meseriilor pe care le puteau practica.  Zona unde stăteau refugiații era cuprinsă între străzile Gongping la vest, Tongbei la est, Huiming la sud și Zhoujiazui la nord.

Parcul era delimitat de fațada sinagogii Ohel Moshe, unde tocmai în aceeași vară se deschisese Muzeul refugiaților evrei din Shanghai.  După reluarea relațiilor diplomatice dintre Israel și China, ajutorul oferit de orașul Shanghai refugiaților evrei a fost recunoscut.  Consulatul General al Israelului la Shanghai a sprijinit restaurarea sinagogii și înființarea muzeului.  Dar… din păcate ziua în care am ajuns noi era tocmai sărbătoarea națională a Chinei și muzeul era închis.

S-ar părea că povestea se încheie aici, dar nu este așa.  La moartea mătușii Malvine, toată „arhiva” ei a ajuns în posesia mamei mele.  Erau multe fotografii de familie și un număr de scrisori, din păcate scrise de mână și greu de descifrat.  Printre ele am găsit un instantaneu luat chiar în momentul plecării unchiului Siegfried din Viena.  Pe verso, cu scrisul inconfundabil al mătușii Malvine, apare următoarea explicație: „Plecarea lui Siegfried de la Gara de Vest, Viena, la 24 ianuarie 1939.  Plecarea a avut loc pe la ora 11 noaptea spre Genova, spre vapor, un pachebot uriaș cu destinația Shanghai, China.”

Altă comoară pe care am găsit-o acolo a fost o scrisoare datată 28 martie 1940, cu antetul cabinetului:  Dr. S. Schaffel, M.D., Kung Ping Building, 81 Jinkee Road, Shanghai.  Deci la un an după emigrare, unchiul Siegfried avea deja cabinet la Shanghai…

Într-una din călătoriile următoare, soțul meu a arătat plicul unui coleg din Shanghai.  Bineînțeles că după atâta timp numele străzilor nu mai erau aceleași, dar colegul a reușit să identifice clădirea, care se afla în Concesiunea Franceză, o adresă foarte prestigioasă pe vremea aceea.  Apoi s-au dus împreună să o viziteze.

Și iată că cercul s-a închis după aproape optzeci de ani!

Hava Oren

5 Comments

  • PLUGARU VALER GHEORGHE commented on August 27, 2018 Reply

    Relatarea este impresionanta prin datele pe care le aduce. Este important sa nu uitam, sa stim, iar Baabel este un “Lacas de confesiune si sprijin pentru coeziune” pe care, cred eu, il apreciem foarte multi..
    Cu multa placere si stima, V. Plugaru.

  • George Kun commented on August 23, 2018 Reply

    Foarte interesant si instructiv, despre un capitol realtiv putin cunoscut din istorie. Mi-a facut o mare placere sa-l citesc.
    Gyuri Kun

  • Peter Rosenthal commented on August 23, 2018 Reply

    un articol interesant in special fiindcä n am stiut cä familia voasträ este intr un fel conectatä cu episodul refugierii evreilor in Shanghai. Intradevär si eu am aflat despre capitolul acesta “par hasard” de la prietenul si colegului meu din Köln scriitorul Peter Finkelgruen care a träit printre altele acest episod despre care a relatat in mai multe cärti si transmisii de televizor. Pentru cine vorbeste germanä iacätä un articol despre Peter Finkelgruen ai cärui viatä conecteazä Shanghai, Romänia si Praga:
    http://www.hagalil.com/2017/03/finkelgruen-18/

  • Zsoka Pop commented on August 23, 2018 Reply

    F,interesant, mai ales ca se cunosc foarte putzine lucruri despre evreii din China !

  • Andrea Ghiţă commented on August 23, 2018 Reply

    Un articol foarte interesant, mai ales că are conotaţii familiale!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *