Schimbările climatice în negociere

Zilele acestea se desfășoară cea de a 24-a Conferință a Părților la Convenția cadru a ONU privind schimbările climatice (COP24). Anul acesta evenimentul are loc în perioada 2-14 Decembrie 2018, la Katowice, în Polonia, țară care are Președinția acestei convenții pentru a treia oară. Îmi vin în minte momentele primei mele întâlniri cu colegii polonezi, la ședința pregătitoare a Primei Conferințe a Părților la această convenție, care a avut loc la New York, în februarie 1995. Eram la începutul participărilor mele la asemenea dezbateri și acea ocazie a reprezentat o experiență din care am învățat multe în materie de limbajul propriu convențiilor internaționale și negocierilor lor, dar nu numai. Atunci am intrat în contact cu specialiști în materie de planificarea mediului și negocieri globale, reușind să demarăm  primele proiecte internaționale ale României sub auspiciile acestei convenții. Am folosit prilejul să fac cunoscuți colegii din domeniile conexe și ulterior aceștia au confirmat prin prestații de valoare în grupurile științifice de lucru și organismele convenției. Este poate cea mai dezbătută și negociată convenție globală, pentru că debutul și l-a făcut la ”Summitul Pământului” din 1992, de la Rio, apoi a intrat în vigoare in martie 1994 și a deschis astfel calea unei dinamici impresionante de negociere. Convenția a rămas permanent pe agenda globală de mediu, în topul interesului regional sau internațional și desigur al României, care a jucat un rol activ în negocierile pre și post Kyoto. Protocolul de la Kyoto a fost o realizare în materie de consens general, pentru că a convenit asupra unei ținte  minimale de reducere cu 5% a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Acum însă aș vrea să scriu despre importanța politicilor de mediu, în mod particular a reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, în influențarea politicilor general economice, dar și a politicilor nationale de mediu ale țărilor parte.

În fiecare convenție, țara noastră este parte într-un grup de state și este esențial de știut că în aceasta convenție eram în grupul țărilor cu economie în tranziție (EITs) care apare acum sub numele de Eastern European Group (EEG). Există mai multe grupuri în cadrul acestei convenții, dar acum mă voi referi la grupul țărilor dezvoltate și la cel al țărilor în curs de dezvoltare. Cele dezvoltate au obligații legale de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, pe când cele în curs de dezvoltare nu au obligații legale, dar o pot face voluntar. Țara noastră este în acea parte aflată mai aproape de țările dezvoltate, pentru că acest grup regional din care și noi facem parte și-a asumat ținte de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră ca și țările dezvoltate. Dacă această încadrare a unei țări se ignoră sau se uită pe parcursul anilor, atunci se ajunge la o blocare a eforturilor de colaborare și valorificare a beneficiilor pe care respectiva țară le poate avea ca urmare a implementării unui asemenea document, care a deschis calea unei palete largi de posibilități de afaceri economice. Mediul este un instrument destul de des folosit în afaceri.

A existat inițial și în perioada timpurie de aplicare a convenției, un real beneficiu pentru țara noastră, care a valorificat în proiecte de succes, sistemul cadru instituțional creat prin această convenție. Abordarea a fost treptată, pas cu pas, învățând din experiențe concrete. Era firesc să fie dificil de negociat proiecte concrete între țările parte, ținând seama și de contextul regional diferit sau de apartenența la un grup de țări sau altul.

După apariția Protocolului de la Kyoto, din 1997, decidenții politici din lume și-au sporit eforturile de a influența promovarea transferului de tehnologii. Mai întâi pe cele uzate moral ( dar nu numai ) iar mai apoi, pe măsură ce informația a circulat, negociind tehnologiile moderne, nepoluante și evident mai costisitoare. Ceea ce țările dezvoltate au ”cumpărat” inițial mai ieftin, adică creditele de carbon menite să contribuie la atingerea propriilor ținte de reducere, a început să devină din ce în ce mai costisitor. Tehnologiile se modernizează, devenind mai puțin poluante dar costul lor crește datorită cheltuielilor cu cercetarea. Pe de altă parte, țările în curs de dezvoltare încep să ceară țărilor dezvoltate tehnologii tot mi performante, în schimbul unităților de carbon vândute. În paralel, țările în curs de dezvoltare își cer dreptul la dezvoltare economică, prevalânu-se de perioada anilor 60, în care țările dezvoltate au cunoscut o creștere economică importantă, fără ca la acea epocă să fie preocupate de stoparea poluării.

Revenind la COP24, se pare că nu se estimeaza mari progrese în negociere, pentru că lipsesc doi actori importanți, SUA, aflată în grupul țărilor dezvoltate și China, din grupul țărilor în curs de dezvoltare.

La momentul negocierii Protocolului de la Kyoto, țara noastră era în curs accelerat de pre-aderare la U.E și împreună cu celelalte țări din cadrul grupului cu economie în tranziție, a optat pentru  aceași țintă de reducere ca și cea a UE. Așa a apărut ținta inițială de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 8%. La acel moment, toate evaluările arătau că această reducere nu prezintă dificultăți, pentru că industria scăzuse ritmul și implicit contribuția efectivă la emisiile de gaze cu efect de seră. Între timp au apărut și alte angajamente care vizau direct sau indirect emisiile de gaze cu efect de seră din diverse domenii de activitate și tot de-a lungul acestor ultime decade, ponderile sectoarelor economice au suferit modificări. Dacă la începutul anilor 90, ponderea sectorului de producere a energiei la cantitatea de emisii de gaze cu efect de seră era mai mare, în timp transporturile și-au mărit contribuția, necesitând măsuri sectoriale de reglementare mai strictă. Interdependența dintre diferitele angajamente luate de UE a condus la ținte de reducere din ce în ce mai mari.

Cu toate că UE ca grup regional deține angajamentele cele mai ambițioase pentru păstrarea unui mediu sănătos, totuși pregărirea pentru COP 24 a înregistrat progrese modeste. La Reuniunea Consiliul Mediu din 09/10/2018 mandatul UE pentru COP 24 a fost destul de vag, dovadă că negocierile fac progrese sub așteptări. [1]Consiliul a adoptat concluzii privind schimbările climatice în cadrul pregătirilor pentru Conferința Convenției ONU asupra schimbărilor climatice, care va avea loc la Katowice, în decembrie (COP24). Concluziile au obiectivul de a transmite un semnal politic și un discurs hotărâte cu privire la nivelul de ambiție al UE în ceea ce privește acțiunile în domeniul climei. Miniștrii au subliniat că toate țările trebuie să intensifice acțiunile de atenuare, în conformitate, printre altele, cu dezvoltarea durabilă și protecția biodiversității pentru a realiza obiectivele pe termen lung ale Acordului de la Paris. În cadrul COP24, UE va îndemna toate părțile să accelereze pregătirile pentru punerea în aplicare a respectivelor contribuții stabilite la nivel național”.

Cu toate acestea, ”Cu ocazia reuniunii de la Luxemburg, din 9 octombrie, miniștrii mediului au reușit să ajungă la un acord privind propunerea de regulament referitoare la standardele de CO2 pentru autoturisme și camionete (reformare). Aceștia au convenit asupra poziției Consiliului cu privire la text și au stabilit noi obiective pentru standarde mai stricte privind emisiile de CO2”. Ministrul federal austriac al sustenabilității și turismului, Elisabeth Köstinger a spus: ”Până în 2030, autoturismele noi vor emite, în medie, cu 35% mai puțin CO2 față de limitele actuale ale standardelor privind emisiile. Acordul la care am ajuns astăzi reprezintă o bază solidă pentru începerea discuțiilor cu Parlamentul European”.

Fiecare sutime de țintă de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră înseamnă costuri suplimentare cu cercetarea, proiectarea, lansarea unor modele noi de mașini, a unor programe de stimulare a înlocuirii parcului auto, motivarea publicului tinta , etc. Astfel apar și se aplică în mod accelerat programe de reorganizare a transporturilor, care la nivel urban se materializează prin Planuri de Mobilitate Urbană Durabilă și am putea continua cu multe alte interconexiuni între mediu și sfera afacerilor de orice fel.

Ca întreg procesul global de reașezare a parteneriatelor și legăturilor dintre state în cadrul unor grupuri și înafara lor, suntem și în acest context supuși unor presiuni de formulare și reformulare a politicilor de mediu. Așa cum spunea unul dintre vorbitori în deschiderea lucrărilor acestei conferințe, unele țări sunt în afară, în timp ce altele sunt încă în interior. Este aproape momentul unei inflexiuni care ne-ar putea situa într-un plan superior, dar tot posibil este să și ratăm momentul, așa cum s-a mai întâmplat și cu alte prilejuri.

Am să mă opresc aici deocamdată, pentru că lucrările COP24 sunt în curs, dar voi reveni după ce concluziile prefigurate se vor confirma sau poate nu. Mai sunt câteva zile și vom afla cum arată documentul oficial, în forma lui finală, rod al negocierilor care în aceste zile au loc Katowice, în Polonia.

 

Serena Adler, 04 decembrie 2018

 

[1]  https://www.consilium.europa.eu/ro/meetings/env/2018/10/09/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *