Anne Frank nu trebuie uitată

Am văzut recent la TVR un film despre Anne Frank, necunoscut mie, o producţie cehă din 2001. Poate nu m-aș fi oprit asupra acestui subiect dacă nu eram în preajma sărbătorii de Chanuka și din film mi-a lipsit tocmai secvența sărbătorii în condițiile de claustrare din ascunzătoarea familiei Frank.

Trebuie să mărturisesc că eu am aflat târziu povestea Annei Frank, personaj devenit emblematic, în anul 1957, când s-a jucat pentru prima dată în România, la TES (Teatrul Evreiesc de Stat), piesa Jurnalul Annei Frank . Textul era scris de de Frances Goodrich, Albert Hackett și Otto Frank, tatăl Annei şi avea la bază jurnalul original al adolescentei Anne.

În timpul deportării noastre în Transnistria, în ghetou, deși tot timpul circulau vești că vom fi trimiși mai departe, eventual în Polonia sau altundeva, nu știam nimic din ce s-a întâmplat cu evreii din Europa și nici nu ne-am fi putut închipui, nici în cele mai rele momente, gravitatea situației noastre și realitatea din altă parte. Și chiar atunci când m-am întors din Transnistria și am văzut cartea postală datată din Mai, 1944 scrisă de tanti Eva, sora tatălui meu, care locuia la Sfântu Gheorghe şi se interesa de soarta noastră, nu mi-am putut imagina că nu o voi mai vedea. Nici până azi nu știm unde a murit ea, soțul ei și cei 2 copii.

Povestea Annei Frank am aflat-o când se știa deja despre lagărele de exterminare, despre Auschwitz, despre soarta evreilor din Europa în general. Piesa m-a impresionat profund, într-atât de mult încât trebuie să mărturisesc că am văzut-o de aproape 30 de ori (poate și pentru că TES. era foarte aproape de casă) şi pot afirma că știam replicile artiștilor atât de bine încât dacă aș fi avut talent, la nevoie, aș fi putut juca fiecare rol în parte. Spectacolul a făcut vâlvă. Se juca cu sala plină nu numai pentru că mai erau evrei în țară, ci şi pentru că regia (Gerge Teodorescu, de fapt regizor atunci la operă) decorurile (Dan Nemțeanu) și artiștii în frunte cu Lia König –Anne, dar și toți ceilalți, Beno Poplicher, Samuel Fischler, Carol Feldman –Peter, Leonie Eliad, sora Annei, au fost magistrali. Spectacolul a fost văzut și apreciat de foarte mulți neevrei și lăudat pe toate căile, în condiţiile în care eram categorisiți minorități conlocuitoare la categoria „și alții”. Atunci nu ştiam că piesa se juca cu mult succes pe Brodway și că prima ecranizare s-a făcut mai târziu, în 1959.

Scenă din spectacolul Anne Frank, jucat la Teatrul Evreiesc de Stat

Câţiva dintre protagonişti

Jurnalul Annei Frank s-a jucat și la TES din Iași în 1961 și la fostul Teatru al Armatei, devenit Teatrul Nottara, dar spectacolele acelea nu au avut același succes ca la TES.

Bineînțeles că am văzut și prima ecranizare din 1959 în care urma să joace Audrey Hepburn, rol preluat de o altă actriță, dar nici una nu mi s-a părut a o egala pe Lia König, de la TES, care a jucat rolul adolescentei Anne cu atât de mult talent, încât părea să prindă viaţă pe scenp –  sau cel puțin așa vedeam eu – chinurile acelei închisori forțate, în mijlocul unui Amsterdam viu.

Pe parcurs am citit jurnalul propriu zis care s-a publicat la noi și care e mai copleșitor decât filmul. S-a jucat la un teatru din Budapesta chiar Jurnalul și am tradus chiar eu în idiș unele pasaje alese de regizor – Liana Ceterchi –  spectacol pe care nu l-am văzut.

Acum câţiva ani, chiar la TES, un regizor prestigios a reluat piesa inițială într-un stil modern, mult mai gălăgios și violent. Am plecat oarecum dezamăgită, eu fiind îndrăgostită de prima versiune văzută.

Au trecut anii. În 1983  am fost la Amsterdam  și am vizitat Casa Memorială Anne Frank, stând la o coadă imensă și am apreciat încă o dată calitatea spectacolului de la TES, care a reușit să redea pe scenă atmosfera care parcă mai plutea în aer atunci când am vizitat casa. Nu știu cum e acum, după atâția ani, și dacă tinerii, adolescenţii de azi, mai au curiozitatea și dorința de a cunoaște unde și ce a suferit o tânără apropiată vârstei lor numai pentru că era evreică…

Și acum, revenind la filmul din 2001, pe care l-am văzut recent, este o miniserie de televiziune în două părți bazată pe cartea Anne Frank, biografie scrisă de Melissa Müller, având în rolurile principale pe Ben Kingsley, tatăl Annei, Brenda Blethyn, Hanna Taylor-Gordon, Lili Taylor, iar ca regizor pe Robert Donhelo (nume necunoscute pentru mine).  Nu e vorba de ecranizarea piesei, ci de o viziune nouă asupra personajului principal, Anne, fetița de 13 ani, care în recluziune a devenit adolescenta de 15 ani. Accentul se pune, însă, pe suferința fizică și psihică din deportarea în lagărele la Auschwitz și apoi la Birkenau, moartea surorii dragi și apoi a lui Anne, răpusă de tifos  cu două săptămâni înainte de eliberarea lagărului. Mama lor a murit de foame, după cum avea să afle Otto Frank, tatăl, care a supravieţuit din familie şi din grupul ascuns în casa de la Amsterdam.

Există și o ecranizare mai recentă, din 2009, (am văzut-o pe youtube)  chiar cu titlul The Diary of Anne Frank, realizată de NBC, care se bazează numai pe jurnal și în care Anne și celelalte personaje sunt interpretate din punct de vedere psihologic, mai aproape de zilele noastre. Nu pot spune însă că aceasta favorizează subiectul în sine și sunt sigură că s-ar putea argumenta că eu sunt old fashioned. E adevărat ! Există acum pe posibilitatea de a achiziționa numeroase DVDuri și cărți care s-au scris pe această temă și care sunt la îndemâna oricui. Dar nu știu câți mai au interes pentru această temă.

Cunoaștem cu toții cum a fost găsit jurnalul, cât de mult a ținut Anne la acest caiet în care-şi nota confesiunile, ca unei prietene din ascunzătoare.  Nu pot să nu menționez  rolul prietenilor de familie, acei oameni de treabă care, cu riscul vieții, au ajutat familia Frank și pe ceilalți evrei din ascunzătoare. Pe toţi i-am admirat. Ei sunt de fapt eroi.

Din toate câte am încercat să mă documentez, numai în filmul din 2009 am regăsit momentul aprinderii lumănărilor de Chanuka așa cum era în spectacolul de la TES din București. Numai cântecul este diferit. Eu le știu pe amândouă. Păcat că nu știu să le cânt, dar auzindu-le atunci și acum, m-au podidit lacrimile:  Chanuka, a yom tov a scheiner (E Chanuka, o sărbătoare frumoasă!).

De fapt ar trebui să găsesc un cântec în care să folosesc cuvintele Annei din jurnal : ȘI TOTUȘI LUMEA E FRUMOASĂ…. Cine știe ce mare scriitor sau poet a pierdut lumea prin moartea ei.

Mirjam Bercovici

03. dec. 2018

 

2 Comments

  • Nicole Sima commented on December 8, 2018 Reply

    In anii 60, când a venit in România filmul „Jurnalul Annei Frank” și se editase cartea, cu toată epoca comunistă cânt temele preferate erau acelea legate de „mărețele realizări”, la una din orele de dirigenție s-a dezbătut cu emoție soarta acestei familii și a milioanelor de evrei, victime ale holocaustului. Sufletele curate de copii sunt impresionate când află toate aceste grozăvii. Așadar, pe orice căi trebuie luptat împotriva uitării.
    Articolul de față, trecut prin filtrul personalității autoarei, mi-a readus sentimentele, emoția primei mele întâlniri cu acest subiect atât de dureros.
    Mulțumesc Mirjam!

  • Ivan G Klein commented on December 7, 2018 Reply

    Nu credeam că o să am ceva nou dintr-un articol pe acest subiect dar paragraful de încheiere e apoteotic …atîta lumină izvorînd dintr-un destin atît de tragic .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *