Prima zi de școală

După șase luni de situații de alertă, urgență și ce ne-a mai adus pandemia, ar fi trebuit să ne fi obișnuit, să fim pregătiți pentru începerea școlilor. Astăzi se dovedește că nu prea suntem. Spun ”suntem”, pentru că toată societatea trebuia să fie pregătită, începând cu guvernanții, indiferent care ar fi ei, cei care la un moment dat sunt în această poziție de responsabilitate. Aproape 3 milioane de copii încep astăzi școala! Mulți nu știu în ce scenariu se găsește școala lor. Să fie scenariul verde, galben sau roșu? În afara oamenilor racordați la canalele media, radio, tv, restul populației, cu mic, cu mare, nu știe ce sunt aceste scenarii. Acum nu mă refer la cei care nu mai pot frecventa școala, în principal din cauza condițiilor de viață mai puțin decât precare. Ce să ne referim la tablete, dacă acei copii nu pot avea condiții minime de igienă, sau le lipsește hrana și o apă de băut care să îndeplinească normele legale. Cine a trecut prin asemenea sate știe despre ce este vorba. De acord, este pandemie, dar de ce nu sunt gata toate școlile să își primească copiii!? Ce s-a întâmplat din primăvară până acum?! Cum s-au pregătit!? Ce se întâmplă acum este de natură să zăpăcească și cele mai bine organizate minți și să irite cele mai calme firi. Școala la care învață nepotul meu este de săptămâna trecută în scenariul roșu și se pare că însăși directoarea ar fi contactat virusul…Read more…

Descoperirea verișoarei Sara

Am crescut împreună cu fratele meu Alin într-o familie evreiască, într-un cămin plin de dragoste și sub atenta îndrumare a părinților și bunicii noastre materne. În discuțiile dintre noi ne gândeam ce bine ar fi fost să avem o familie mai mare, niște veri, cu care ne imaginam cățărându-ne în copaci! Toți prietenii noștri aveau mai mulți frați și veri primari, noi nu găseam nici veri de rangul doi. Mama avea un frate care nu a avut copii, iar tata a fost singur la părinți. Tot ce puteam afla ar fi fost veri de rangul doi. Ne-am întrebat părinții și răspunsul a fost invariabil același, că posibil ar fi, dar cine știe dacă chiar au urmași acei veri primari ai părinților. Pe unii dintre verii mamei i-am cunoscut și părea că doar unul ar fi avut copii, parcă două fete, dar încă nu am reuşit să le găsesc. E drept că nici nu le-am căutat. Să fie la Sascut? Pe tatăl lor îl chema Dori, așa îl știam noi de mici. Chiar așa, ar fi ceva să descopăr prin intermediul acestor gânduri și veri din partea mamei! Numele de fată al mamei a fost Abramovici, iar cel al pe bunicii, Șefler. În schimb, dinspre partea tatei am început să aflăm mai multe după 1990. În continuare am să relatez despre o verișoară, cunoscută abia după moartea tatei. Acum şase ani, când tata a plecat dintre noi, înaintea sărbătorilor de toamnă, am primit mai multe mesaje de pe un site, unde se căutau rude pierdute după Holocaust, se numește Jewish Genealogy, unde mă înregistrasem și cu 9-10 ani în urmă, dar nu primisem nimic nicio informație. Trebuie să recunosc că nu prea avusesem timp să caut și tot ce făcusem fusese a fost să pun niște poze cu tata și bunicii paterni și povestea lor din lagărele naziste. Read more…

O noapte în tren, pe vremea mineriadei

În mulțimea de evenimente, cu prea desele schimbări de priorități, iată că o știre mi-a trezit amintiri. Știrea este despre exploatarea lignitului, mineritul de suprafață din Bazinul Olteniei. Acolo sunt cariere din care se extrage un cărbune de o calitate care nu prea justifică continuarea exploatării. Se repune problema oportunității acestui minerit, pentru care costurile sunt mari față de calitatea cărbunelui. Să nu mai vorbim despre costurile reconstrucției ecologice care se impune în aceste situații, ca să nu rămână acolo un teren sterp, cu aspect selenar. De fapt nu asta mi-a zgâriat auzul, ci ”vânturarea” ideii că minerii vor veni la București, eventual încolonați, ca să ”rezolve” problema. Această parte mi-a amintit despre o mineriadă din anii 90. Întâmplarea a făcut să mă nimeresc tocmai în trenul cu care minerii au venit la București. Este o poveste care mi-a rămas vie în minte și nu o voi uita niciodată. Este vorba despre Mineriada din septembrie 1991 și un tren al groazei. Despre această întâmplare nu am povestit până acum, dar o fac aici, pornind de la ce am scris mai sus. Read more…

Cum este cu relaxarea izolării

Evenimentele curg cu mare viteză, ceea ce înseamnă că nu avem timpul și informațiile necesare să fim permanent la zi cu toate aspectele pandemiei. Este dificil să extragem adevărul din noianul de știri false venite cu virusul acesta atât de contagios. Ce veți citi mai jos are la bază ce am scris ”la cald”, în urmă cu două zile, atunci când a început să circule ceea ce acum aflăm că s-ar numi ”Programul Vacanța Mare”. Dincolo de conotația titlului, vrem să aflăm ce este el. Ce înseamnă acest program ? Este un set de măsuri de ”relaxare”, de după izolarea impusă de pandemie. Indiferent de unde ar proveni acest set de măsuri, înclin să cred că el reprezintă o parte dintr-o variantă de lucru care a stat pe masa ”comisiei științifice” sau cum s-o numi acel grup de lucru care fundamentează ulterioarele decizii politice. În sprijinul acestei idei vine și o informație, căreia îi pot da credit și aș înclina să o cred, din care aflu că acest program ar fi fost în discuție încă din luna februarie, probabil ca urmare a procesului consultativ lansat de Ministerul Sănătății spre institutele de specialitate.Read more…

Pe timp de pandemie

Se scrie atât de mult despre pandemie, încât m-am întrebat dacă este cazul să spun și eu ceva. O fac în felul meu, cu speranța că mai sunt oameni care gândesc ca mine și poate asta ne va ajuta să ne cunoaștem toți aceia care împărtășim valori umane comune. Da, mai avem valori comune și ne sunt prețioase. Prima dintre ele este să rămânem umani și să gândim nu doar în ceea ce ne privește, ci să vedem ce se întâmplă cu cei din jurul nostru, cu societatea și încotro se îndreaptă ea. Acum stăm în casă, ceea ce este bine pentru sănătatea noastră, așa că putem gândi mai mult decât în zilele aglomerate dinainte. Uite, de exemplu un simplu telefon poate face diferența între starea proastă și cea bună a unui om aflat singur, izolat în căsuța lui, în care poate se simte captiv, iar tu întrebi ce face și îi vorbești despre nimicurile cotidiene, pentru că viața este făcută din aceste mici lucruri și rutina lor. Vorbești cu un prieten și îi amintești că nu este singur. Cred că abia acum simțim cât ne îndepărtează de tare internetul de prietenii cu care vorbeam mai des înainte și ale căror probleme le cunoșteam și încercam să le aducem alinare. Unde sunt toate aceste sentimente umane? Read more…

Intoleranţă

Cele petrecute de curând la Ditrău, unde vreo două sute de oameni cu minţi înfierbântate s-au năpustit asupra muncitorilor din Sri Lanka (în număr de doi) voind să-i alunge din localitate, m-au întristat. Mâhnirea a fost mai profundă și pentru că am înțeles că în primele zile ceilalţi săteni şi autorităţile laice şi ecleziastice au rămas pasive. Pe mine intoleranţa şi ura mă cutremură, pentru că au adus multe tragedii și nu pot să nu mă întorc cu gândul la dramele Holocaustului. Spun drame pentru că fiecare familie de evrei a avut propria dramă şi deşi suferinţele au fost asemănătoare, totuşi fiecare om trecut prin acel iad a trăit propria tragedie, cu urmări care i-au marcat viața. Segregarea este periculoasă când vine vorba despre oameni. În definitiv oamenii sunt fie oameni buni, fie oameni răi, dar şi asta se poate nuanţa. Aş pleca de la ipoteza simplificatoare că oamenii sunt buni, atâta vreme cât nu comit fapte reprobabile, nu încalcă norme de convieţuire civilizată. Ce este sigur este că eu una sunt împotriva oricărei forme de discriminare, a oricărei manifestări de intoleranţă…Acum aş vrea să plasez această discuţie în contextul lecţiilor istoriei din care oamenii nu învaţă decât cel mult selectiv. Mă gândesc la recenta aniversare a 75 de ani de la eliberarea lagărului Auschwitz şi la comemorarea celor 6 milioane de evrei ucişi în Holocaust. Din nou mă refer la evrei, pentru că noi păstrăm memoria colectivă ca formă a eternei neuitări a celor pieriţi în ororile războiului şi alte orori prin care am trecut ca popor.Read more…

Cercetarea susţine dezvoltarea

Mi-am dorit să scriu despre un subiect pozitiv și uite că mi-a ieșit în cale. Este vorba despre cercetare, dezvoltare și inovare, direcția în care se mișcă astăzi cercetarea. Aflăm că o firmă nou înființată de cercetătorii Raul Mureșan și Vlad Moca, firmă numită Neurodynamics Srl din Cluj, este beneficiara unui grant de 150.000 de euro, acordat de Comisia Europeană pentru un proiect de cercetare în domeniul neuroștiinței.[1] Aflăm că suma totală alocată este de 11,4 milioane de euro. Firma Neurodynamics se află în parteneriat cu The Transylvanian Institute of Neuroscience (TINS). În timp ce scriam despre această inițiativă de cercetare primită frumos la nivel european şi prea puțin mediatizată la noi, iată că apare şi comunicatul de presă al Comisiei Europene de acum câteva ore[3]. De această dată este vorba despre instrumente concrete de aplicare pentru European Green Deal (Pactul ecologic european), lansat pe 11 decembrie 2019 la Conferința privind schimbările climatice de la Madrid. Cu siguranță veți citi multe în perioada viitoare, pentru că sunt măsuri prevăzute chiar pentru anul 2020. Aici vă aduc doar câteva elemente de ultimă oră, din care să aflați ce urmează la orizontul anului 2050, atunci când Europa îşi propune să fie o regiune neutră din punct de vedere al gazelor cu efect de seră. Read more…

“Ultima oră!”

Vă întrebați ce mai înseamnă „ultima oră” și despre ce vreau să vă povestesc? Pe la noi mai toate subiectele sunt potrivite pentru rubrica „ultima oră”. In fond ce altceva înseamnă acest titlu dacă nu chiar „breaking news”, aa cum apare aproape non stop pe toate canalele tv! După cum ne sunt împachetate şi transmise, știrile devin în orice clipă prioritățile zilei. Priorități în sens de gravitatea faptelor, nu în sens neapărat de importanţă. Din experienţă, putem fi de acord că tema care este importantă astăzi dimineaţa se poate ca pană seara să intre în normalul prăfuit, ca să nu spun că a doua zi apare altceva care te face să şi uiţi că ieri a fost vorba despre ceva care părea să rămână important cel puţin trei zile. Există şi excepţii, care ţin de lucruri oribile, atrocităţi, orori care atrag ca magnetul butonul telecomenzii telespectatorului plictisit de prea mult stat în faţa tv, pentru că totul se întâmplă la tv, iar ce nu se întâmplă în direct la ore de maximă audienţă, cu siguranţă se intâmplă pe reţelele sociale. Uite chiar acum arde undeva lângă Delta Văcăreşti şi deşi oamenii din zonă au fost alertaţi prin sistemul RO ALERT să nu iasă din case, ei s-au grabit curioşi să vadă ce arde…Read more…

Fuga din realitate

De câteva zile voiam să povestesc o întâmplare despre mine și telefonul mobil. În urmă cu trei zile, istoria întâmplată mie părea o adevărată odisee și o inutilă pierdere de timp întru aflarea unui adevăr simplu, adică acela că aveam nevoie de un mobil perfect funcțional. Cred că ce voi povesti în continuare pe această temă este ceva comun multora dintre noi, pentru că vi s-a oferit măcar o cartelă în plus pentru telefonul dumneavoastră mobil, asta indiferent de furnizorul de servicii de telefonie mobilă. În timp ce scriam despre mobil ca adevărat instrument de lucru, cel puțin pentru unii dintre noi, iată că apar știri de interes general pe care nu le putem ignora. Curg temele din actualitatea zilei, curg și se scurg, din păcate lăsând prea puține urme în conștiința noastră colectivă. Să nu le ignorăm pentru că sunt parte a unei realități pe care vrem să o schimbăm în bine! Mă opresc la două dintre temele acestei realități crude și anume la rezultatele testului Pisa, devenite astăzi publice și la recent adoptata Rezoluție a Parlamentului European referitoare la situația de urgența în domeniul climei. Este clar că eu nu fug din realitate, pentru că m-am oprit din ce scriam și reconsider importanța problemelor mele în raport cu cele de ordin general care ne sunt urgențe tuturorRead more…

Să votăm și-n turul doi!

Mulți dintre cititorii revistei Baabel se numără și printre prietenii mei de pe pagina de socializare, așa că ați avut prilejul să citiți ce am scris “la cald”, după primul tur al alegerilor prezidențiale din România. Atunci simțeam tristețea și frustrarea alegătorului care vede din nou spectrul unui tur doi în care avem de ales ”răul cel mai mic”. Așa a fost și în urmă cu ani, când am votat cu toții un președinte mai moderat față de varianta național xenofobă a celuilalt. Atunci am ales ce ne era mai potrivit în sensul de ponderat, am ales să votăm ”contra” a ceva și nicidecum ”pentru” ceva, pentru vreun program care să ne fie potrivit. Acel mecanism de vot ”contra” pare că nu mai este același, deși modelul este același. Aplicat astăzi, acel model de vot ”contra” poate crea surprize, pe care unii și le doresc în străfundurile sufletelor măcinate de înverșunare împotriva a tot ceea ce s-a adunat în multe decade, deja generații. Suntem în fața unei premiere: nu avem dezbatere ”unu la unu”. După unele voci, asta ar înseamna abandonul dezbaterii cu un contracandidat, care mai este și femeie. După alții, asta se traduce, ușor forțat și cu jenă, ”ce să discute El cu o femeie?!”. Read more…

Dulceața de după postul de Yom Kipur

Pe vremea copilăriei mele, tradițiile evreiești erau ținute riguros în familia noastră. Să fi avut eu vreo 7-8 ani, bunica a întocmit lista cu ce se va pune pe masa de Yom Kipur și s-a gândit să adauge o dulceață, pe lângă mierea tradițională. De ce dulceață ? Cred că noi copiii credeam că mierea cu leicheh este cam prea dulce, mai ales după o zi in care posteam, așa că am fi preferat dulceața de vișine, poate pentru că era mai acrișoară. Bunica spunea că ar trebui să postim și noi, deși părinții spuneau că nu este cazul. S-a ajuns la un numitor comun, adică bunica a spus că postim cât putem, dar bine ar fi să rezistăm până răsare prima stea, așa cum și ea făcuse la vârsta noastră. Ne încuraja că ”doar sunteți slavă Domnului sănătoși, deci puteți face asta”. Pentru bunica era ceva de la sine înțeles și ar fi vrut să ne călim și prin asta, totuși, la început nu păream destul de pătrunși de semnificația pecetluirii în Cartea Vieții, așa că umblam prin curte, cu o gutuie în mână, ca să o mirosim să ne treacă de foame. Așteptam prima stea care însemna încheierea postului fără apă sau mâncare. Uneori o chemam pe bunica să vadă steaua ivită pe cer și ea venea, dar ne spunea că nu este încă ceasul și că nouă ni se pare că vedem ”stele verzi”, din cauza foamei. În tot acest timp de așteptare, bunica punea masa și așa se face că a intrat în cămară și a luat pe rând în mână câte un borcan de dulceață, ba de trandafiri, ba de vișine, de caise, de nuci, dar a găsit și unul de dulceață de smochine proaspete din curte, din prima recoltă de după plantarea smochinilorRead more…

Comemorarea la evrei (Iarțait)

Astăzi am fost la rugăciunea de dimineață, la sinagoga mică din Templul Coral din București. Am mers devreme, împreună cu fratele și fiul meu, pentru că aveam programată comemorarea după tata și mama, Otto și Lolita Adler, bunicii fiului meu Victor Marcusohn, care este nelipsit la aceste comemorări, indiferent ale cărui membru plecat din familie ar fi ele. El rămâne moștenitorul și păstrătorul obiceiurilor noastre evreiești. Pentru mine, comemorarea (Iarțait) are un impact emoțional special și este prilej de aduceri aminte, îmi liniștește sufletul și îmi dă voie să călătoresc cu gândul printr-un fel de culoar al timpului propriei vieți. Mă întorc în timp, în diverse momente și pare că se pot înfiripa dialoguri peste ani cu cei dragi. Această stare aduce răspunsuri care probabil că există în noi, dar care ies la suprafață în anumite împrejurări și într-un cadru potrivit. Uneori am răgazul să rămân mai mult în această zonă atemporală, alteori însă, viața cu activitățile ei curente mă face să revin rapid la treburile cotidiene. De această dată, am decis să las timpul să mă învăluie ceva mai mult în aduceri aminte. Aceste ocazii nu îmi par triste, ci îmi redau un fel de liniște specială, caldă și protectoare, de împăcare cu mine, cu noi, cei care suntem aici. Ar fi multe de povestit despre aceste comemorări în familia mea. Îmi amintesc că eram prin clasa a doua când a murit bunicul meu matern, tatăl mamei. S-a întâmplat să fie de ziua mea de naștere și nu înțelegeam de ce familia plânge cu un prilej care mie și lor trebuia să ne aducă fericire. ..Read more…

A fi sau a nu fi minoritar

M-am întors de la cea de a 12-a conferință a Uniunii Internaționale a Femeilor Române, care anul acesta s-a desfășurat la Târgoviște, bucurându-se de o largă participare. În fiecare an, această conferință reunește femei de pretutindeni, vorbitoare ale limbii române, născute și educate pe aceste meleaguri. Femeilor care trăiesc în România li se alătură femei care trăiesc în multe alte țări din lumea largă. Este un prilej de bucurie a revederii, resimțit din plin de fiecare participantă. Ca de fiecare dată, interesul a fost stârnit de diversitatea temelor puse în discuție, de la subiecte ce țin de școală, educație, cultură, până la robotică și lansări de carte, toate în jurul importanței femeii în societatea actuală. În acest program variat, anul acesta am figurat și eu cu prezentarea câtorva cuvinte sub titlul ”Ce înseamnă a fi minoritar”. Am crezut totdeauna că pot aborda orice temă, fără dificultate și uite că, uneori avem teme pe care le plasăm cu dificultate într-un context deja existent, care de această dată trebuia să fie ”motivațional”. Am acceptat această provocare, care de fapt este una dublă, pentru că termenul minoritar are pentru mine conotații negative și alăturat cu termenul ”motivațional”, profund pozitiv și menit să inspire, sunt greu de mixat în creuzetul oricărei minți. Cred că am făcut față provocării, pentru că am avut inspirația să mă gândesc mai întâi cui mă adresez și am avut șansa să am un auditoriu în care predominau adevărate doamne ”majoritare”, asta dacă cineva mai știe cât de majoritar este un om în lumea asta!Read more…

La trecerea dintre ani

Trecerea dintre ani este pentru mine marcată de sentimente contradictorii, un fel de amestec între nostalgie și speranță, între introspecție și exuberanță. Mă simt uneori tristă și cuprinsă de un fior de însingurare, chiar dacă sunt împreună cu cei dragi, parcă ne fuge gândul la ce poate nu am reușit să facem, la cei care nu mai sunt și pe care i-am dori împreună cu noi la masa festivă. Este sentimentul de a fi singur în fața analizei tale, a bilanțului anului ce se încheie. Cu siguranță că nu doar eu simt asta, doar că oamenii nu prea au timp să stea o clipă în loc, o clipă cât un an în care să analizeze ce simt cu adevărat. Nu vă mințiți! Această stare străbate întreaga perioadă de pregătire a evenimentului sfârșitului de an și a zilelor de după, atunci când noul an a început. Felicitările curg din toate direcțiile, animația este mare, internetul se încinge de atâta trafic, primim la interval de câteva minute fix aceleași ilustrate virtuale, încărcate de inspirație mobilizatoare, pe care tocmai le trimisesem și noi, uneori din partea acelorași persoane. Lumea pare fericită și totul este plin de strălucire în case, pe străzi, pretutindeni. Până ce și politica ia pauza cuvenită de sărbători și totuși suntem în fața propriei judecăți, chiar dacă suntem plasați în mijlocul celei mai mari și gălăgioase aglomerații. Să nu credeți că aș avea eu timp mai mult la dispoziție decât majoritatea oamenilor, atâta doar că de la o vreme am început să îmi dăruiesc acele momente personale în care opresc timpul din goana lui, doar puțin, atâta cât să îmi dau voie să mă gândesc la una, alta.Read more…

Bilanț de decembrie sau Între aniversări și comemorări

Mă grăbesc să prind ediția revistei Baabel! Este ultimul număr din acest an și mă gândesc la un fel de bilanț, dar de unde să pornim și cum să-l facem? Un bilanț personal nu este genul meu sau nu aici, unul la viața politică internă, poate la agenda externă, în raportul dintre ce spun unii și ce fac alții? Oare despre ce să scriu din amalgamul de știri menite parcă să ne bage în cea mai densă ceață sau mai bine zis în bezna nopții, aceea fără pic de lumină, nici cea palidă de la vreun capăt de tunel sau canal. Aveam încă atâtea de spus și uite că anul se încheie! Mă gândeam să continui cu vreo temă lansată mai la început de an, de exemplu cu ”…..poate lăsați entropia și nu scoateți social democrația de pe eșicherul politic. Este nevoie de echilibru, iar balanța ar înclina într-o direcție nedorită. Lovind in partide de centru lăsați calea liberă celor care se coagulează pe extreme și stau pregătite.”[1] Asta am scris prin primăvară și tare aș vrea să continui tema, pentru că eu cred că această doctrină trebuie să ne rămână pe eșicherul politic, fără derapaje de factură nedefinită sau mai bine zis, despre care nu putem ști unde să le încadrăm și totuși va trebui să o facem, pentru că deja limbajul a scăpat de sub control sau poate nici nu a fost vreodată supus vreunui autocontrol.Read more…

Schimbările climatice în negociere

Zilele acestea se desfășoară cea de a 24-a Conferință a Părților la Convenția cadru a ONU privind schimbările climatice (COP24). Anul acesta evenimentul are loc în perioada 2-14 Decembrie 2018, la Katowice, în Polonia, țară care are Președinția acestei convenții pentru a treia oară. Îmi vin în minte momentele primei mele întâlniri cu colegii polonezi, la ședința pregătitoare a Primei Conferințe a Părților la această convenție, care a avut loc la New York, în februarie 1995. Eram la începutul participărilor mele la asemenea dezbateri și acea ocazie a reprezentat o experiență din care am învățat multe în materie de limbajul propriu convențiilor internaționale și negocierilor lor, dar nu numai. Atunci am intrat în contact cu specialiști în materie de planificarea mediului și negocieri globale, reușind să demarăm primele proiecte internaționale ale României sub auspiciile acestei convenții. Am folosit prilejul să fac cunoscuți colegii din domeniile conexe și ulterior aceștia au confirmat prin prestații de valoare în grupurile științifice de lucru și organismele convenției. Este poate cea mai dezbătută și negociată convenție globală, pentru că debutul și l-a făcut la ”Summitul Pământului” din 1992, de la Rio, apoi a intrat în vigoare in martie 1994 și a deschis astfel calea unei dinamici impresionante de negociere. Read more…

Paradoxul discriminării

Cu îngăduința cititorului și speranța că acesta va încerca să facem împreună un exercițiu de gândire logică, voi începe, ca și în alte ocazii, cu o definiție. Asta pentru că sunt mulți cei care folosesc termeni fără să fie siguri dacă le cunosc înțelesul. Auzim sau citim discursuri care declară ”suntem impotriva oricărei forme de discriminare”. Să luăm al doilea înțeles al aceastei definiții: ”Politică prin care un stat sau o categorie de cetățeni ai unui stat sunt lipsiți de anumite drepturi pe baza unor considerente etnice, rasiale, sexuale etc.” Indiferent unde trăiește, evreul a fost de-a lungul istoriei, acel exemplu tipic de discriminare a unei minorități, Suntem o minoritate care a străbătut epoci ca să ajungă să își obțină drepturi civile, iar asta este un adevăr istoric și mai ales valabil în multe țări. Prin urmare, un popor care a suferit consecințele discriminării, intoleranței, antisemitismului și a trecut prin Holocaust este un popor care nu poate fi de acord cu discriminarea. Acum aș mai face un pas spunând că evreii sunt cetățeni loiali ai țărilor pe teritoriul cărora s-au născut. Desigur că mă refer la majoritatea acestei minorități, pentru că pădure cu uscături avem și noi. Evreii sunt inteligenți, educați și au calități native cultivate de-a lungul generațiilor, dar asta nu înseamnă că sunt toți așa. Suntem o diversitate ca oricare alții. Au fost găsite urme ale existenței evreilor pe aceste meleaguri încă din lumea antică, prin urmare evreii care sunt născuți aici sunt de aici, adică nu pot fi considerați străini în propria țară, nici dușmani, nici spioni ai unora sau altora sau mai știu eu ce altă alegere din clișeele profund antisemite aflate pe agenda unor extremiști. Cred că putem recunoaște că, cel puțin deocamdată, antisemitismul nu este pe agenda oficială, declarată a vreunui partid. Reorientările ce au loc în prag de alegeri europene fac obiectul unei alte teme, una de natură să îngrijoreze. Am să citez doar ce a spus acum câteva zile un om politic, desigur că nu de pe la noi, ci dintr-o țară pilon a Uniunii Europene. A spus că ”Patriotismului i se opune naționalismul”. Este ceva ce trebuie să ne dea de gândit tuturor, dar voi reveni la această temă… Să mergem la al treilea înțeles al definiției discriminării: ”Acordarea unui tratament favorabil unui grup, categorii sociale etc. pentru a-l ajuta să devină egal cu celelalte”. Aici începe lumea civilizată actuală să aibă o problemă.Read more…

Votul meu!

A vota este un drept stipulat în Constituție și noi, cei care am fi marea majoritate a celor cu drept de vot, am votat totdeauna. Da, am votat de câte ori am fost chemați să o facem. Chiar dacă nu a ieșit ce am votat, totuși fiecare dintre noi am simțit că ne-am făcut datoria și am mers la urne. Acum suntem în fața unui referendum care ne-a băgat în ceață pe toți, mai informați sau mai puțin, mai interesați sau mai puțin interesați, obișnuiți ai urnelor sau absenți din varii motive. Din păcate, tocmai tineretul pentru care se presupune că votăm ca să le fie mai bine, tocmai ei nu se prezintă la vot! Marea masă votează fără să știe ce sau pe cine și asta s-a demonstrat în multele răspunsuri hilare luate de pe la cetățeni. Paradoxal este că acest referendum este o încălcare a drepturilor omului și este făcut de către un partid care se declară social democrat! Să nu o lungim! Să trecem la o simplă analiză logică! Celor mulți care au afișat pretutindeni că boicotează referendumul și nu se vor prezenta la vot, le spun că se amăgesc crezând că asta va invalida referendumul.Read more…

Yom Kipur în familia mea!

Iată-ne la o zi după Yom Kipur, moment de mare însemnătate pentru evrei. Această sărbătoare este cea în care păcatele noastre mai mici sau mai mari sunt cântărite și noi suntem pecetluiți în Cartea Vieții pentru anul care a început în urmă cu câteva zile, la Roș Hașana, pentru că atunci am fost înscriși în această mare Carte. În timp ce zilele dinaintea sărbătorii de Roș Hașana au fost dedicate, măcar în parte, recunoașterii greșelilor, înțelegerii lecțiilor de viață, iertării și împăcării cu noi înșine. Iată de ce, din toate punctele de vedere Yom Kipur este considerată o sărbătoare estențială din parcursul anului evreiesc pentru familiile noastre, între care se numără și familia mea. Înțelesul de aici al cuvântului ”familie” este mai larg. Mă refer la familia mea directă, care de-a lungul anilor a trecut prin modificări datorate trecerii ștachetei de la o generație la alta, dar mă gândesc și la familia mea lărgită, cea a comunității evreiești din Romania. Familia fiecăruia este parte sau ar trebui să fie a unei familii mai mari, fie ea comunitate etnică, comunitate în sens de așezare, oraș sau țară, regiune geografică și fără a le înșira pe toate ajungem la întreaga lume, la oamenii care la un moment dat populează Pământul.Read more…

Înainte nu înseamnă înapoi!

Am încercat să îmi explic ce s-a întâmplat cu noi, societatea românească în toată diversitatea ei! Am aici o parte a explicației, atât cât mă încumet să dau din perspectiva cetățeanului obosit și deja marcat de prea multă dezbinare și manipulare. Este o parte a adevărului, fără context internațional, în al cărui rol determinant cred, pentru că lumea de astăzi merge împreună spre viitor, iar alternativa este să rămânem atârnați între secole trecute. Suntem oare în secolul 21? Să ne întoarcem la ”atunci” versus ”acum”, la ”solidaritate” versus ”dezbinare”! Ce era de împărțit înainte de 1989? Exista nomenclatură și prin urmare oameni cu condiții de viață mai bune, dar cetățenii nu aveau ce să își împartă între ei. Dacă împărțeau coada la produse de strictă necesitate, atunci se chema că devin solidari și cu respect unul față de celălalt. Își cunoșteau familiile din povestiri, știau tristețile, lipsurile lor și ale altora. ”Atunci” eram solidari și eram ”ai noștri” cu bune sau mai puțin bune! ”Acum” însă, polarizarea societății a ajuns la dezbinare, pentru ca tocmai să intre în conflict, pe care în niciun caz nu l-aș numi conflict de idei sau de doctrine! Cu alte cuvinte, ”ai noștri” de atunci devine ”ai noștri” și ”ai lor” aflați în dispută, al cărei fel nu îl voi comenta aici.Read more…