Cum n-am devenit dentist

O dată pe săptămână, miercuri, venea la noi Rică, de la Huși, aducând cu el o valijoară în care ținea tot ce avea nevoie pentru practica de dentistică. În afară de o bormașină cu pedală, acolo se aflau tot felul de cleștișori pentru extracția de dinți, cutii cu fiole de novocaină, o cutie de metal cu o seringă, un fel de vas de cauciuc în care făceam preparatul pentru luarea amprentelor gingivale și așa mai departe. Pe vrememea aceea, prin anii 1946-47, nu era dentist în Răducăneni, așa că Rică îndeplinea o funcție importantă pentru bunăstarea și sănătatea gurilor din târgușor.

Rică închiria o cameră într-o casă de lângă noi și pentru că era vară și nu aveam școală mă tot perindam pe lângă el și mă uitam pe fereastră plin de curiozitate la tot ce făcea. Rică a ieșit, m-a apucat de ceafă și m-a luat în “cabinet”, mi-a dat un halat alb și m-a angajat “asistent”. Aveam abia unsprezece ani, eram fericit și tare mândru. Iată-mă deci mâna dreaptă a lui Rică. Funcția mea era să țin capul pacienților în timp ce Rică facea o extracție, să le aduc paharul cu apă la nevoie, apoi dezinfectam instrumentele așa cum m-a învățat Rică. Fierbeam cleștișorii și seringa într-un vas de metal și când se răceau le mai treceam și prin flacăra unei lămpițe de spirt ca să fiu sigur că nu a mai rămas niciun microb care să deranjeze liniștea pacienților.

Noua mea situație îmi plăcea enorm și îmi luam rolul cu cea mai strictă seriozitate. Visam chiar la o carieră de dentist și mă gândeam să plec la Huși la învățătură. Unde mai pui că în valiză mai găsisem și o carte de dentistică și în orele libere citeam și mă zgâiam la poze cu mare interes. Așa am învățat multe lucruri. Dinții au fiecare câte un nume, de exemplu central, lateral, canin și mai ales molari, care sunt mai mulți, mai mari și mai greu de extras. Rică era un băiat frumușel de vreo 26 de ani; toate fetele din Răducăneni se uitau la el cu jind și visau la posibilitatea unei uniri care să le scoată la marele oraș Huși, la brațul lui Rică. Eu nu mă amestecam în afacerile lui amoroase. Nu era treaba mea, dar uneori făceam pe poștașul, duceam și aduceam câte un bilețel de amor, fiind foarte discret să nu afle unele de altele. Totul mergea strună. Soarele ardea, vacile pășteau pe câmp, găinile se învârteau și ciuguleau cu mare grabă și eu stăteam la umbră cu cartea cu poze și mă desfătam citind despre bolile care se puteau abate pe guri nevinovate.

Într-o bună zi ușa se deschide cu putere, de parcă ar sări din chingi și în cabinet intră șeful de poliție. Legat la față cu o basma nu prea curată, pune pușca într-un colț și se văicărește de mama focului. Falca îi era umflată și de vreo trei zile avea dureri grozave zicea el. Abia aștepta să vină Rică și să-l scape de dureri. L-am așezat pe scaun, i-am adus un pahar cu apă să-și clătească gura și Rică s-a apucat de treabă, demonstrându-și toată măiestria. De Roentgen încă nu se știa pe atunci la Răducăneni, așa că a trebuit să ghicească despre care dinte era vorba.

A luat Rică mânerul de la oglinjoara cu care se uita la dinți și a bătut pe rând în fiecare dinte. “Ăsta?” întreba Rică după fiecare lovitură. “Da,” răspundea șeful. “Ăsta?” mai întreba Rică lovind alt dinte. “Da,” răspundea din nou șeful. Dar când ți-e gura infectată, parcă toți dinții te dor. Pâna la urmă s-au învoit pe un dinte. Rică cu cleștele în mână, eu țineam capul șefului, iar șeful sub anestezie răsufla liniștit. Rică respira și transpira din greu. Dansa și țopăia în jurul gurii șefului și după vreo jumătate de oră Rică ține în clește o frumusețe de molar cu trei rădăcini. Seful de post, care era încă sub anestezie, apucă mâna lui Rică și o sărută, apoi își ia pușca și pleacă ușurat. Ce meserie grozavă e asta, gândesc eu. E mare lucru dacă un om poate face așa ceva pentru alt om și n-o să greșesc alegând profesia acesta când mă voi face mare. Cu siguranță că voi pleca la Huși și voi învăța cu sârguință ca să pot face și eu tot ce face Rică. Ba poate chiar mai mult, că eu sunt mai deștept!

A trecut o săptămână, a venit miercurea și Rică și-a instalat cabinetul. Eu, la datorie. Rică a scos instrumentele din valiză și le-a aranjat frumos pe etajeră după funcția lor. Când mă uit pe geam văd de departe șeful de poliție înfășurat la fălci, alergând spre cabinet cu pușca în mână. Rică îi scosese dintele greșit! Rică a sărit pe alt geam și a luat-o la sănătoasa; de atunci nu l-am mai văzut. Așa a luat sfârșit cariera mea de dentist încă înainte de a fi început.

One Comment

  • Andrea Ghiţă commented on February 1, 2019 Reply

    Încă o poveste minunată în stilul lui Moshe Yassur!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *