Ce să vezi, un etno-antropolog vorbea tocmai de 24 iunie şi plantele medicinale, aceasta fiind ziua cea mai potrivită din an pentru recoltarea lor. Ierburile culese acum te vindecă sigur ! Aşa să fie oare ? Avem noi toate planteleRead more…
Daria Dascălu: DOCTORI CU BLANĂ
Omul are suflet ? Așa s-ar părea, câinele, are cu siguranță. Doctorul Tomescu are mulți câini. Pe unii i-a cumpărat, pe alții i-a luat de pe stradă. Îi ține închiși în apartamentul său de bloc, totuși ei își iubesc stăpânulRead more…
Daria Dascălu: FABRICILE DE DINŢI
Femeia cu lapte brânză şi ouă soseşte fix la şase dimineaţa: ,,Harnic, harnic, unde ţi-e nevasta ? “. ,,Doarme “. ,,Sigur, ea munceşte”. ,,Parcă eu stau ? “. ,,Stai, ne-stai, ea mi-a luat durerea ca prin farmec, cu pietrele peRead more…
Daria Dascălu: AVENTURILE UNUI ESTET DENTAR
Domnul doctor citeşte articolul său preferat despre ,,arcul facial”, aparatul care dă poziţia optimă a dinţilor în gură, deci a masticaţiei bune şi a surâsului frumos. Păcat că trebuie să-ţi vinzi casa ca să ai arc facial ! Dl. DoctorRead more…
Daria Dascălu: CÂNTECUL VÂRSTELOR – ŞCOLARUL
Nu există copil cuminte… mai ales unul care merge la şcoală! Aşa spune mătuşa, fată bătrână, învăţătoare pensionară. ,,Aşa i-ai învăţat tu soro ? ”, îi dă replica surata, profesoară şi mamă a trei copii. ,,Trebuie să ne ferim geamurileRead more…
DARIA DASCĂLU: CÂNTECUL VÂRSTELOR – IUBIRE
Un cântec vechi spune: Ei nu umblă pe pământ, numai pe poteci de vânt… Aşa sunt ei. Merge vorba că doi tineri nu puteau să se vadă în ochi şi cum ajungeau unul în preajma celuilalt izbucnea o ceartă deRead more…
Daria Dascălu: CÂNTECUL VÂRSTELOR – BĂTÂND la POARTA AFIRMĂRII
Tocmai şi-a terminat studiile şi s-a angajat într-o secţie a unei mari întreprinderi, specializată în IT. De ce îşi închipuie la serviciu că e iar în curtea şcolii? Din păcate, în biroul în care lucrează, e un viespar feminin. ORead more…
Daria Dascălu: CÂNTECUL VÂRSTELOR – OM de SUCCES
Revenit la birou a avut surpriza unei petreceri de ziua lui. Cele opt angajate model găsiseră timp, după activitatea zilnică, să pregătească salate fără gust, pălării cu paiete şi shaek-uri uşor alcoolizate. Drept mulţumire, şeful lor telefonă unui fost colegRead more…
Daria Dascălu: CÂNTECUL VÂRSTELOR – ÎNŢELEPCIUNE
E o dimineață frumoasă de toamnă. Un cuplu între două vârste își ia alene micul dejun pe terasă. Totul strălucește în casa lor, iar ei își pierd timpul sorbind cafeaua și privind florile întârziate. Un mic zgomot anunță venirea corespondenței.Read more…
Daria Dascălu: CÂNTECUL VÂRSTELOR – PAMPERS
Toamnă târzie… un doctor bătrân stă la biroul cabinetului și privește pe geam. A avut deja o mulțime de consultații și fluxul nu pare a se opri. Pentru că majoritatea sunt bolnavi închipuiți ! Dar dacă ne gândim puțin, –Read more…
Daria Dascălu: VARSTA 2/3 …RIDURI
Toamnă gri…Stau la oglinda… Ce de fire albe mi-au apărut, parca ieri nu aveam nici jumătate din ele!… Şi ce de riduri, mai ales la ochi şi gură ! Cică sunt riduri de râs, dar ridurile, tot riduri ! GâtulRead more…
Primul mărțișor!
Anul acesta, primul meu mărțișor a venit din partea nepoțelului meu, cu câteva zile înainte de 1 martie! El a venit într-o seară, cu o figură serioasă și un plic lipit cu grijă, ca să nu văd ce este înăuntru. Mi-a spus ca nu cumva să mă uit înainte de ziua de început de primăvară, fiindcă stric toată surpriza! Să nu vă mire că am făcut așa cum mi-a spus, pentru că suntem în fiecare zi modelele de conduită ale copiilor și nepoților și dacă promitem ceva trebuie să respectăm. Acum, în dimineața de 1 martie, am deschis pliculețul și m-am bucurat pentru că ghinda din lână avea culoarea preferată în perioada asta de nepoțelul meu, deci, fusese ales chiar de el!Read more…
Pentru două vocale
Directorul postului de radio Kol Israel era Moshe Hovav, un israelian de origine Yemenită, care a decis că limba ebraică corectă este limba care sună arăbește, sau cel puțin cu caracter potrivit Orientului Mijlociu, indiferent că în Israel pe atunci se auzea o cacofonie de accente și că la Teatrul Național Habima actorii, în majoritate originari din Rusia, vorbeau cu puternice accente rusești. La radio trebuia să troneze puritatea limbii ebraice și această puritate însemna să sune oriental. Ne aflam în orient și trebuia să ne încadrăm în spațiu, cu toate că majoritatea emigranților erau de origine europeană și cu toții aveam un ochi spre occident. Am vrut tare mult să lucrez la Ierusalim. Tocmai mă înscrisesem la Universitate și mi-ar fi fost foarte la îndemână să locuiesc în oraș. Mai ales că Ierusalimul îmi plăcea foarte mult și aveam acolo mulți prieteni. Prima parte a examenului, partea orală, în care trebuia să dai dovadă de o cunoaștere serioasă a literaturii universale și a politicii, am trecut-o cu note mari. După câteva ore mi-a venit rândul la partea cea mai serioasă: vocea radiofonică.Read more…
Cana cu lapte și aparatul de filmat
Tatăl era deportat în Transnistria, unde lucra ca medic. I se permitea să vină acasă periodic. Dar o anumită ştire o primise acolo, între bolnavii de febră tifoidă, și nu știa cum și ce să facă cu ea. Mama născuse două fete gemene . Micuțe de câte două kilograme. Bombele cădeau peste oraș. De zeci de ori mama fugea în pivniță cu cele două pachete, înfășurate în plăpumioare. Era iarnă. Mama slăbise și nu avea lapte. Dar bunica cunoștea o femeie din oraș care avea o vacă . O vacă ! Se îmbrăca și fugea printre bombele care cădeau și deodată apărea cu cana cu lapte. O cană cu lapte ! Bunica era curoajoasă. Niciodată nu i-a fost frică de moarte. Femeie slabă cu cancer pulmonar, pe care îl trata tata. La fiecare două-trei săptămâni o punea pe un scaun, ciocănea cu degetele să depisteze unde era mai mult lichid în plămân, ungea cu iod locul și înfigea un ac gros care continua cu o siringă enormă. Și lichidul colorat în roz sau maro ieșea …și ieșea. Și bunica nu crâcnea. Read more…
Pentru cine sună telefonul?
Soții Bodor locuia într-un cartier liniștit al Clujului, într-o casă familială cu cei doi copii, Arnold și Eva. David Bodor era proprietarul unui magazin de încălțăminte foarte căutat, în centrul orașului. O familie mic-burgheză tipică, căruia nu-i lipsea nimic. Aveau vecini buni, respectuoși. Armonia a durat până la sfârșitul anilor treizeci, când au început manifestările de antisemitism. Dar nu numai… În 1938 familia Bodor și-a instalat un telefon. De atunci, în fiecare zi la orele 17.00 suna telefonul, dar la capătul firului nu răspundea nimeni. La început s-au răstit la necunoscutul care tăcea, apoi s-au plâns societății de telefoane, dar aceasta nu a găsit nicio soluție, nu a reușit să depisteze pe cel care îi deranja. În cele din urmă au cedat și s-au obișnuit să nu mai răspundă. Oricare din familie ridica receptorul, anonimul care suna nu scotea o vorbă. În primăvara lui 1944, când a începui ghetoizarea evreilor din oraș, necunoscutul a încetat să-i mai sune. Familia a fost deportată la Auschwitz, unde au pierit toții, cu excepția lui Arnold, care la vârsta de 22 de ani era bine făcut și a fost selectat pentru muncă.Read more…
Povestea lui Benedic Kass, zis Ianni
Omul trăiește la Salonic. În Grecia. Acolo unde multă vreme a fost o puternică comunitate iudaică, sefarzi, sefardim, evrei fugiți și goniți din Spania și Portugalia, care nu au apucat să fie măcelăriți prin secolele trecute, ba de Regii și Reginele Spaniei, ba de cei ai Portugaliei. Bisericii Catolice li se pusese pata pe ei și erau acuzați de toate relele. O prostie. A costat mult. Vieți omenești. Și evreii s-au risipit apoi. Nu erau la primul exod. Care s-au stabilit și la Constantinopol, și la Alexandria, și la Beirut sau Salonic. Dar pe unde nu au ajuns ei. Peste tot au înființat puternice comunități. Au clădit sinagogi, școli, aziluri, oameni muncitori, dincolo de vorbele care circulă pe seama lor. Că s-ar ocupa doar cu cămătăria și negustoria. Nici vorbă, un clișeu, ca multe altele cu care operăm. Prejudecăți și idiosincrazii puternic încetățenite. Stereotipuri. S-a scris enorm despre chestiile astea. Că nu e așa cum știm sau tot vehiculăm impresii după ureche. Adevărul e mereu mai altfel, dacă vine o zi când dăm de el. Deseori nu dăm. Și nici fiecare dintre noi nu ne numim Amos Oz sau Saul Bellow. Și gata, basta. Comunitățile astea evreiești au fost risipite peste tot. Erau puternice și înfloritoare. Cândva. În Rusia sau Polonia, în România, Ungaria sau Egipt. Acum sunt în regres. Acum nu mai sunt deloc. S-a terminat. A rămas, este, Israelul. Despre ce este vorba la urma urmelor? Despre Ben Kass.Read more…
Îngrijitorul cimitirului
Într-una din zile încercam să mă despart de câteva sacouri mai vechi. Pe reverul unui sacou pe care nu-l mai purtasem de multă vreme am dat de o insignă cu drapelele Australiei și Noii Zeelande, cu inscripția ANZAC (Australian and New Zealand Army Corps, cel care a eliberat Beer Șeva de sub ocupația otomană în 1917). De unde aveam insigna? m-am întrebat. M-am întors cu douăzeci de ani de ani în urmă și mi-am amintit. Fostul meu vecin, Yusuf, un om de peste de șaptezeci de ani, pleca în fiecare dimineață pe la ora șase cu un rucsac pe spate. Pleca pe jos și se îndrepta mereu în aceeași direcție, spre centrul vechi. Eram nedumerit, nu înțelegeam ce caută un om de vârsta lui, dis-de-dimineață pe stradă, cu rucsacul pe spate. Poate mai lucra undeva? Sau îngrijea pe cineva din familie care locuia în acea direcție? Avea o familie numeroasă, o soție bolnavă care adesea era internată în spital și mai mulți copii care mergeau la școală. Nu era cea mai liniștită familie pe care am cunoscut-o. Când ne întâlneam, schimbam câteva vorbe de politețe, până când într-o sâmbătă, plimbându-mă cu câinele, l-am văzut în curtea blocului. Voiam să mă plâng de gălăgia pe care o făcea familia lui, dar el mi-a luat-o înainte. – De unde ești dumneata, domnule? – m-a întrebat. I-am răspuns, după care, abandonând o discuție neplăcută, i-am pus și eu aceeași întrebare.Read more…
Am fost cândva conducător auto
Am dat foarte multe examene și concursuri în viața mea, dar cel mai greu mi s-a părut cel de conducător auto. Dacă pentru proba scrisă- răspunsuri la 46 întrebări – cu bifarea unei alternative din trei , nu am avut probleme deoarece învățasem ca un elev adevărat totul, însă la examenul practic, care se dădea în aceiași zi, de fapt două probe – abilități și conducere propriu zisă – am avut mari îndoieli. Era în noiembrie, ușor ghețuș și tremuram mai rău ca orice licean. Și acum o să mă laud! Am luat tot examenul din prima încercare, ca în transă tot timpul, singura dintre cei 10 elevi ai instructorului meu care, mi-a mărturisit că m-a aruncat în examen ca să mă obișnuiesc cu atmosfera și nu a crezut că voi reuși.Read more…
Tuberculoza
Maladiile la modă în timpul războiului la Iași erau vătămătura la ficat și tuberculoza. Tuberculoza bătea recordul. Unde te duceai, tot timpul auzeai: „Uite la doamna Barash, cum tușește și ține batista la gură”, sau „Ai auzit? Domnul Shuster a murit. Tuberculoză.” Nu e de mirare deci că mama s-a speriat. Vecinii și rudele arătau cu degetul spre mine și spuneau, „Nu vezi ce mititel e și ce slăbuț? Trebuie să aibe tuberculoză.” La nouă ani chiar eram mic pentru vârsta mea și slab de mi se vedeau coastele prin cămașă. Mama, săraca, a pus repede un cazan de apă la încălzit, m-a spălat bine cu cenușă, că nu aveam săpun și m-a dus la spitalul Ghelerter, spital evreiesc, că doctorii români nu tratau copii evrei.Read more…
O peripeţie de… Shavuot
Israel, mai 2004. Fusesem invitată la o nuntă în familie. Ceremonia urma să aibă loc într-o vineri la prânz la Kfar Daniel, o așezare în apropierea Ierusalimului, departe de Golful Haifa, unde locuiam. Nu mai fusesem niciodată în acel loc și întreaga zonă îmi era necunoscută. Pe atunci nu-l aveam în mașină pe cel ce avea sa-mi devină prieten de nădejde, sistemul de navigație GPS. În plus știam că nu mă pot baza pe simțul meu de orientare, al cărui unic rol este să dovedească faptul că în timpuri foarte, foarte de demult, femeile rămâneau în peșteră, în timp ce bărbații se încumetau să plece la vânat, știind că busola interioară îi va ghida pe drumul de întoarcere. Cu o seară înaintea fericitului eveniment m-am informat asupra drumului și mi-am notat itinerariul. Cunoșteam autostrada Tel Aviv – Ierusalim, la care știam cum să ajung. Singura grijă era să o părăsesc la timp pe o bretea la dreapta, de unde drumul spre sala care găzduia nunta părea simplu. Nuntă în familie, deci ținută ca atare: o rochie vaporoasă, bogată, dintr-un material crem, înviorat din loc în loc de contururi diafane de trandafiri roz, ușor schițati; sandale stiletto crem-roz.Read more…