La Cabana Diham. O poveste de iarnă.

ntr-un sfârşit de ianuarie, după promovarea unei extenuante sesiuni de examene, am părăsit Bucureştiul împreună cu doi colegi, pentru o excursie la cabana Diham din munţii Bucegi. Părăsind gara Buşteni am abordat un traseu dificil, urcând prin zăpadă – cu schiurile în spate – cale de trei ore şi mai bine. Punctul turistic Căminul Alpin a rămas în urmă şi într-o primă haltă am băut un binevenit ceai cu rom, la cabana Gura Diham. Urcuşul a continuat până la Pichetul Roşu, de unde am coborât poteca marcată în albastru până în imensa poiană aflată sub Măgura Cenuşie, unde în faţa noastră a apărut cabana Diham (1320 metri altitudine)Read more…

Ce are Iaurtul cu Paşaportul?

Legătura dintre iaurt şi paşaport nu este de loc evidentă. La fel ca şi legătura dintre “ceva” (care cu toţii ştim ce e) şi ..prefectura. Limba română, după cum vedeţi, e bogată în metafore umoristice. În cazul meu, legătura dintre iaurt şi paşaport va deveni clară după ce va povestesc ce mi s-a întâmplat. Am lucrat câţiva ani la o firmă internaţională de produse lactate cu sucursale multiple în Canada. În poziţia mea de “Corporate Engineer”, una din atribuţiile mele era să găsesc metode de procesare mai rapide, mai bune, mai igienice şi, evident, mai ieftine. Faza din proces care oferea ample posibilităţi de realizare a acestor îmbunătăţiri, era cea de umplere a containerelor cu lapte, iaurt, smântână, kefir, etc. în butelii, cartoane şi căni. O fabrică de-a noastră din Ontario, care producea exclusiv iaurt, cu tehnologie demodată, multe faze manuale şi randament redus, era în căutare disperată de modernizare fundamentală.Read more…

Svetlana

Svetlana a apărut în viața lui Daniel într-un moment foarte potrivit. El ajunsese de curând în Canada și își găsise deja un servici foarte bun, închiriase un apartament decent și își cumpărase o mașină. Totuși, adaptarea și integrarea sa socială erau nesatisfăcătoare și destul de stângace, un paradox tipic pentru un nou venit fără probleme de acest gen în țara de baștină. Daniel observa de câtăva vreme o femeie înaltă, elegantă, cu un păr blond-roșcat, care râdea cu poftă împreună cu alte două doamne mai scunde, probabil niște prietene. Era destul de aproape să îi observe mâinile grațioase, deosebit de albe, cu degete lungi și frumoase, dar cu unghii scurte. S-a gândit că ar putea fi o artistă, poate cânta la un instrument. S-a apropiat de grup și a spart gheața cu câteva remarci spirituale care au fost acceptate și le-au făcut să râdă. Tocmai începuse muzica și a invitat-o la dans pe doamna cea înaltă. I-a luat mâna și a condus-o ferm câțiva pași mai încolo…Read more…

Ger în Siberia

Scriitoarea Margit Bartfeld-Feller ne-a fost prezentată în numărul trecut al revistei Baabel de către Mirjam Bercovici, care a cunoscut-o personal. https://baabel.ro/2020/08/margit-bertfeld-feller-un-cronicar-al-sortii-evreilor-ajunsi-in-siberia/ Articolul foarte emoționant mi-a trezit dorința să aflu mai mult și am luat legătura cu dna Bercovici. Ea a ales o povestire reprezentativă, pe care am tradus-o pentru cititorii revistei. Al Doilea Război Mondial era încă în toi și oamenii continuau să se măcelărească între ei. În nordul extrem al Siberiei domnea însă tăcerea, o tăcere apăsătoare și înfricoșătoare. Mii de evrei din Bucovina fuseseră aduși încoace. Fețele lor, care își pierduseră aproape orice aspect uman, purtau urmele foametei și ale mizeriei. Cei mai mulți mureau resemnați, în tăcere. Era deja martie, dar gerul amarnic nu voia să știe nimic de venirea primăverii și își arăta mai departe colții fioroși. O fată tânără și frățiorul ei se aventurau tot mai adânc în taiga înzăpezită, în căutare de lemne de foc. După ei trăgeau o săniuță. Mersul era greu prin zăpada adâncă, neatinsă cât vedeai cu ochii. Cei doi copii pășeau prin tăcerea încremenită fără a scoate o vorbă, cufundați în gânduri. Pe neașteptate au dat peste un hățiș de vreascuri. Read more…

ŞCIOTKIN[1]– din amintirile unui pedagog timpuriu

La începutul Celui de-al Doilea Război Mondial, în timp ce studiam la Academia de Muzică din Moscova, un prieten al tatălui meu m-a sfătuit să găsesc un post de profesoară la sat, acolo aş fi putut avea o şansă de a reduce impactul creat de foametea şi mizeria războiului. Deoarece nevoia de profesori de limba germană era mare, nevoie creată şi de perspectiva în creştere a războiului, erau acceptaţi şi cei care nu aveau studii formale, dar cunoşteau câte ceva din limbă. Mânată de necesităţile primordiale ale vieţii de zi cu zi, o viaţă grea de foame şi frig într-una din iernile cele mai crâncene ale acelor ani, am hotărât să fac o pauză în studiile mele de pian şi să accept postul oferit de Comitetul pentru învăţământ regional într-un sat din judeţul Balaşov, aflat lângă Volga. Sătucul se numea Pinierovka şi era unul, în care “lumpen proletariatul” local era prezent printre acei ţărani pe care foamea şi restriştea îi împinsese către orăşelele din jur, pentru a-şi găsi un post de muncitor angajat într-unul din micile ateliere sau făbricuţe îngrămădite la marginile orăşelelor. Gara era legătură şi, în acelaşi timp, poartă de ieşire către paradisul visat de toţi cei care îşi aduceau de afară gologanii cu care îşi întreţineau familii, fraţi, părinţi, uneori neveste şi copii, de multe ori nedoriţi. Un fum greu plutea asupra centrului, aşa fel încât de la un tren la altul abia izbutea să se împrăştie şi să ducă până la marginea aşezării izul încărcat de miresme de cărbune amestecate cu speranţă. Poate odată îşi vor găsi un alt loc, în afara sătucului sărac şi meschin.Read more…

Islazul

Multe zile de vacanţă ale nepoţilor mei le-am petrecut împreună cu ei, pe meleaguri vâlcene. Deseori colindam dintr-un sat într-altul pentru a fi cât mai mult în natură. Într-o zi, în urmă cu 10-12 ani, am luat cu noi și doi copii localnici care ne-au strecurat cu dibăcie printre grădinile gospodarilor, ca să ajungem mai repede într-un loc foarte frumos numit islaz. Acesta e spațiul în care sunt lăsate în voie să pască multe vaci, boi, oi, chiar și cai, după un obicei străvechi, dar noi aveam ca obiectiv și tufele cu mure. Deodată vedem la liziera pădurii o săteancă ieșită cu o vacă la păscut, rezemată de o bâtă groasă. Însoțitorii noștri, conspirativ, ne anunță că acea femeie e o nebună a satului și că trebuie s-o ocolim, altfel riscăm să arunce cu bâta după noi sau, în cazul cel mai bun, să ne ocărască. Nu știu de ce, dar am pus la îndoială spusele băietanului mai mare. Cu un curaj dat de privirea insistentă a femeii către grupul nostru, gândindu-mă că deja știe ce ni s-a spus despre ea, ne apropiem cu pași firești de drumeție. Când avem contact vizual suficient de bun cu femeia, o salutăm, iar ea ne întreabă în chipul cel mai firesc cine suntem. Read more…

Puterea voinței

Trei prietene stau la un pahar de vorbă. Junghiurile sunt subiectul principal. „Știu eu un remediu infailibil! Nu mă întrebi care?! Puterea voinței! Să vă spun o istorioară: O tânără cu loc de muncă foarte bun, dar foarte solicitant, s-a simțit rău o vreme, a mers la doctor și a aflat că are o boală gravă și s-ar putea să nu mai trăiască decât foarte puțin. Dorind să-și petreacă foarte frumos această ultimă perioadă, și-a luat concediu și a plecat într-o stațiune. Read more…

ANWAR

Medicii israelieni au datoria să facă serviciu militar în rezervă până la vârsta de 51 de ani. Timp de câteva săptămâni pe an trebuie să activeze în diverse unități ale armatei. În cadrul serviciului de rezervă am fost trimis odată ca medic de batalion la o unitate din deșertul Arava, la granița cu Egiptul. În fiecare zi consultam pacienții din baza militară, iar apoi plecam cu o ambulanță, însoțit de sanitari militari, ca sa consultăm soldații din posturile care aparțineau de baza noastră. Unul din aceste posturi era la un punct de trecere a frontierei pentru camioane. În fața noastră se afla un post al armatei egiptene. Într-una din zile sanitarul postului m-a rugat să văd un bolnav neobișnuit. “E datoria mea, sigur că o să-l văd”, i-am răspuns. “Nu e un soldat de-al nostru, doctore, e un militar egiptean!” “Ce are?” ” Îl doare în gât, mi-a raspuns el, și are febră. La ei serviciul medical vine foarte rar, doar o dată pe lună”.Read more…