Ce să vezi, un etno-antropolog vorbea tocmai de 24 iunie şi plantele medicinale, aceasta fiind ziua cea mai potrivită din an pentru recoltarea lor. Ierburile culese acum te vindecă sigur ! Aşa să fie oare ? Avem noi toate planteleRead more…
Daria Dascălu: DOCTORI CU BLANĂ
Omul are suflet ? Așa s-ar părea, câinele, are cu siguranță. Doctorul Tomescu are mulți câini. Pe unii i-a cumpărat, pe alții i-a luat de pe stradă. Îi ține închiși în apartamentul său de bloc, totuși ei își iubesc stăpânulRead more…
Daria Dascălu: FABRICILE DE DINŢI
Femeia cu lapte brânză şi ouă soseşte fix la şase dimineaţa: ,,Harnic, harnic, unde ţi-e nevasta ? “. ,,Doarme “. ,,Sigur, ea munceşte”. ,,Parcă eu stau ? “. ,,Stai, ne-stai, ea mi-a luat durerea ca prin farmec, cu pietrele peRead more…
Daria Dascălu: AVENTURILE UNUI ESTET DENTAR
Domnul doctor citeşte articolul său preferat despre ,,arcul facial”, aparatul care dă poziţia optimă a dinţilor în gură, deci a masticaţiei bune şi a surâsului frumos. Păcat că trebuie să-ţi vinzi casa ca să ai arc facial ! Dl. DoctorRead more…
Daria Dascălu: CÂNTECUL VÂRSTELOR – ŞCOLARUL
Nu există copil cuminte… mai ales unul care merge la şcoală! Aşa spune mătuşa, fată bătrână, învăţătoare pensionară. ,,Aşa i-ai învăţat tu soro ? ”, îi dă replica surata, profesoară şi mamă a trei copii. ,,Trebuie să ne ferim geamurileRead more…
DARIA DASCĂLU: CÂNTECUL VÂRSTELOR – IUBIRE
Un cântec vechi spune: Ei nu umblă pe pământ, numai pe poteci de vânt… Aşa sunt ei. Merge vorba că doi tineri nu puteau să se vadă în ochi şi cum ajungeau unul în preajma celuilalt izbucnea o ceartă deRead more…
Daria Dascălu: CÂNTECUL VÂRSTELOR – BĂTÂND la POARTA AFIRMĂRII
Tocmai şi-a terminat studiile şi s-a angajat într-o secţie a unei mari întreprinderi, specializată în IT. De ce îşi închipuie la serviciu că e iar în curtea şcolii? Din păcate, în biroul în care lucrează, e un viespar feminin. ORead more…
Daria Dascălu: CÂNTECUL VÂRSTELOR – OM de SUCCES
Revenit la birou a avut surpriza unei petreceri de ziua lui. Cele opt angajate model găsiseră timp, după activitatea zilnică, să pregătească salate fără gust, pălării cu paiete şi shaek-uri uşor alcoolizate. Drept mulţumire, şeful lor telefonă unui fost colegRead more…
Daria Dascălu: CÂNTECUL VÂRSTELOR – ÎNŢELEPCIUNE
E o dimineață frumoasă de toamnă. Un cuplu între două vârste își ia alene micul dejun pe terasă. Totul strălucește în casa lor, iar ei își pierd timpul sorbind cafeaua și privind florile întârziate. Un mic zgomot anunță venirea corespondenței.Read more…
Daria Dascălu: CÂNTECUL VÂRSTELOR – PAMPERS
Toamnă târzie… un doctor bătrân stă la biroul cabinetului și privește pe geam. A avut deja o mulțime de consultații și fluxul nu pare a se opri. Pentru că majoritatea sunt bolnavi închipuiți ! Dar dacă ne gândim puțin, –Read more…
Daria Dascălu: VARSTA 2/3 …RIDURI
Toamnă gri…Stau la oglinda… Ce de fire albe mi-au apărut, parca ieri nu aveam nici jumătate din ele!… Şi ce de riduri, mai ales la ochi şi gură ! Cică sunt riduri de râs, dar ridurile, tot riduri ! GâtulRead more…
Daria Dascălu: VÂRSTA 2/3 – CU BĂTRÂNEŢEA LA CONSULTAŢIE
Aștept la doctor. Am văzut că toate cunoștințele de vârsta mea suferă. Imposibil să nu am și eu vreo boală ascunsă care să apară brusc când mi-o fi lumea mai dragă, așa că m-am programat la consultație. În sala deRead more…
Locotenentul şi evreii
După terminarea facultății de medicină, mi-am satisfăcut stagiul militar timp de patru luni la Focșani, județul Vrancea. Am sosit la cazarmă undeva la sfârșitul lunii octombrie 1973. Ofițerul comandant al companiei, locotenentul Anghel, era un bărbat foarte tânăr {abia terminase școala de ofițeri}, cu o figură severă, uniforma stătea impecabil pe el, arăta ca într-o poză dintr-o revista militară. În timpul instrucțiilor era foarte sever, însă în pauze se întreținea cu noi, prietenos. Într-o zi Compania Nr. 1 cu care eram în același batalion, a întârziat de la gimnastica de înviorare şi tot batalionul a fost pedepsit Read more…
Hippocrate și teroristul
Într-una din zilele lui octombrire 1998, după un atac terorist nu departe de Beer Sheva, au fost admiși aproape în același timp doi răniți la Terapia Intensivă a spitalului în care lucrez. Unul era victima, un kibuțnic, celălalt agresorul, palestinian din Hevron, rănit de soldații israelieni. Amândoi erau în stare foarte gravă și aveau puține șanse de supraviețuire. Kibuțnicul era elev de liceu, palestinianul nu avea nici el mai mult de 20 de ani. Părinții victimei și ai agresorului veneau zilnic să-și viziteze băieții. Cei doi răniți erau tratați fără nicio deosebire. În fiecare zi unul din membrii echipei medicale stătea de vorbă cu rudele răniților, le dădea informații în legătură cu starea pacienților și răspundea la întrebările lor. Am avut și eu ocazia să stau de vorbă cu părinții din ambele părți. Într-o convorbire între patru ochi, tatăl tânărului din kibuț m-a întrebat:Read more…
Nemulţumitului i se ia darul (Din ciclul dedicat Bunicului)
„De altfel” – mi-a spus bunicul, – „sentimentul satisfacţiei ţine de suflet, nu de circumstanţe. Cine nu poate fi mulţumit cu puţin, dezvoltându-şi propria capacitate de a folosi tot ce are, degeaba ar primi mai mult, nimic nu i-ar fi de ajuns. Însă cine se bucură de ce are, va avea și beneficii la care nici nu s-ar fi aşteptat.” Şi ca să nu uit vreodată acest lucru, mi-a povestit despre cele două fetiţe voioase din cătunul celor nemulţumiţi, care, în treacăt fie spus, aveau codiţe, ca fetiţa de pe ascuţitoarea mea. (Poveştile bunicului aveau mereu o legătură concretă cu realitatea din viaţa mea şi explicau foarte logic şi pe înţelesul meu unele fenomene sau detalii din mediul înconjurător.) Povestea veveriţelor A fost odată ca niciodată un sat unde, dintr-un motiv sau altul, câţiva oameni s-au sculat într-o zi cu faţa la cearceaf. Erau tare bosumflaţi, dar nu era nimic de făcut și de aceea ei au devenit tot mai nesuferiţi. Se legau de toată lumea, atacau şi criticau tot ce le ieşea în cale şi oriunde mergeau, purtau cu ei o atmosferă proastă, sâcâitoare, care mai apoi s-a răspândit ca o infecţie – oamenii erau supărați, se certau, se plângeau, se văicăreau, blestemau şi acuzau cerul şi pământul, găseau hibe şi greşeli în tot şi în toate. Au ajuns atât de rău, încât s-a lăsat o ceaţă neagră și usturătoare peste întregul sat şi chiar Bunicuţa Munţilor a auzit vestea acestei năpaste stranii… Read more…
Întâmplări cu ceai
De obicei, când mă aşez în faţa computerului – ca acum, de pildă – am la îndemână o ceaşcă de ceai. Înainte de a-l prepara, baleiez raftul ticsit de cutii cu diferite sortimente de ceai: revigorant, alcalinizant, relaxant, pentru armonia sufletească, de iarnă, de vară, pentru zile însorite sau vremuri furtunoase…De obicei, când mă aşez în faţa computerului – ca acum, de pildă – am la îndemână o ceaşcă de ceai. Înainte de a-l prepara, baleiez raftul ticsit de cutii cu diferite sortimente de ceai: revigorant, alcalinizant, relaxant, pentru armonia sufletească, de iarnă, de vară, pentru zile însorite sau vremuri furtunoase…La noi în casă se bea mult ceai. Chiar şi seara târziu, când ne întoarcem de la un spectacol sau din vizită, preparăm câte o ceaşcă de ceai şi stăm la taclale. Am deprins acest obicei în casa părintească şi l-am continuat acasă la noi. Ai mei s-au obişnuit cu ceaiul rusesc în studenţie, la Leningrad, dar în viaţa mea „ceaiul adevărat” nu a intrat în prima copilărie. Poate că aici e locul să explic că, de fapt, doar ceaiul adevărat se numeşte ceai (sau tea), restul infuziilor şi decocturilor din plante au uzurpat acest termen după ce băutura din China – care potrivit legendei, îşi are sorgintea acum patru milenii – pătruns pe meleagurile noastre, acum vreo două veacuri.Read more…
Pojejena – un loc (suficient de) îndepărtat.
Declar din capul locului că nu e vorba de însemnări de călătorie, pentru că niciodată nu am ajuns la Pojejena deşi, la un moment dat, credeam că voi locui acolo un răstimp mai mult sau mai puţin îndelungat…Lista posturilor pentru absolvenţii Facultăţii de Fizică a fost afişată în luna iulie, la scurt timp după încheierea examenului de licenţă. Am studiat cu înfrigurare listele cu posturi pentru specialităţile noastre. La specializarea soţului meu erau două posturi de fizician în Cluj şi mai erau şi două posturi didactice în Cluj. El având medie mare şi buletin de Cluj, avea toate şansele să ia unul din cele patru posturi. Problema era la specializarea mea, unde nu exista niciun post în Cluj, cel mai apropiat post fiind la… Miercurea Ciuc, iar restul erau împrăştiate prin ţară, de la Urziceni şi până la Orşova. Opţiunea pentru învăţământ era exclusă, întrucât existau şase posturi în producţie pentru şapte absolvenţi şi ştiam sigur că şeful nostru de promoţie dorea un post de profesor într-un oraş mare. Soţul meu a studiat cu atenţie lista posturilor şi apoi a citit cu glas tare: Direcţia Drumuri Poduri Timişoara, Secţia de reparaţii drumuri Orşova, Staţia de mixturi asfaltice Pojejena. Apoi a conchis: „Iată postul pe care trebuie să-l ceri” Read more…
Ţi-a fugit firul!
Eram în clasa a şasea sau a şaptea şi câteva dintre colegele mele de clasă începuseră să poarte ciorapi de nailon. Potrivit legii nescrise, dar respectate cu stricteţe de către elevele de la Liceul (azi Colegiul Naţional) George Bariţiu, după ce treceai de pragul primului ciclu, aveai dreptul să porţi ciorapi de nailon. Ciorapii transparenţi puneau în valoare forma picioarelor lolitelor din vremea adolescenţei mele, stârnind invidia celor care mai purtau de ciorapi tricotaţi patent (sau flor). Pe atunci ciorapii de nailon se găseau destul de greu şi costau ceva bani, astfel încât obţinerea lor, prin cumpărare sau împrumut de la mămici (sau bunici) era precedată de multe insistenţe şi promisiunea de a avea mare grijă de ei. Primii ciorapi de nailon i-am văzut la sfârşitul anilor 1950, aduşi de tata de la Moscova, unde era la doctorat. Adusese în dar câteva perechi atât mamei, cât şi bunicii. Textura lor nu era atât de fină ca a ciorapilor originali de mătase, dar se spunea că erau mai robuşti şi mai durabili. Ciorapii de nailon deveniseră cunoscuţi şi (relativ) accesibili la noi în ţară, la peste douăzeci de ani de la apariţia lor în America interbelică. Nailonul este un material sintetic obţinut de către Wallace Hume Carothers şi asistentul său Julian W. Hill, de la compania americană DuPont. Este o poliamidă brevetată în februarie 1937, cu scurt timp înainte de sinuciderea lui Carothers, care de mult timp se lupta cu depresia.Read more…
Cernobîl – Complotul tăcerii
Cu șase ani înainte de accidentul de la Cernobîl a avut loc cel de la Three Mile Island, în SUA. Blocarea unui robinet de evacuare a dus la formarea unei bule de hidrogen în reactorul numărul doi. Atunci s-a eliberat în atmosferă o cantitate imensă de gaze radioactive. Administrația Carter a mușamalizat amploarea dezastrului și nu s-au studiat consecințele pe termen lung ale radiațiilor asupra oamenilor și a mediului. Trebuie menționat că președintele Jimmy Carter fusese inginer nuclear în marina USA. Oare acest accident a fost studiat în URSS? Nu cred. În aceste zile, când se comemorează 40 ani de la catastrofa de la Cernobîl, vreau să vă povestesc unele amintiri personale. Eram un tânăr absolvent de facultate care visa să fie parte integrantă a noului program nuclear al României, concretizat în Centrala Nucleară de la Cernavodă. De cum am luat repartiția, Tovarășul Director ne-a explicat: – Aveți nevoie în primul rând de cunoștințe și pricepere și doar apoi de puțină îndrumare. Nu avem pentru voi locuințe, nici paturi la cămin. Trebuie să vă prezentați la serviciu dimineața la ora 7. Mi-am început activitatea de inginer navetist. După o scurtă discuție, șeful proiectărilor m-a anunțat că am fost respins de la grupa nucleară. Mă cam așteptam eu la așa ceva, doar aveam rude în străinătate (adică în Israel).Read more…
Daria Dascălu: CU O FLOARE NU SE FACE PRIMĂVARĂ
Traducerea în limba română a dictonului Omnia mea mecum porto este: „Port cu mine tot ceea ce am”. Se spune că acestea ar fi fost cuvintele spuse de filozoful Bias din Priene concetăţenilor săi, miraţi că părăseşte cetatea (asediată deRead more…



















