Ce să vezi, un etno-antropolog vorbea tocmai de 24 iunie şi plantele medicinale, aceasta fiind ziua cea mai potrivită din an pentru recoltarea lor. Ierburile culese acum te vindecă sigur ! Aşa să fie oare ? Avem noi toate planteleRead more…
Daria Dascălu: DOCTORI CU BLANĂ
Omul are suflet ? Așa s-ar părea, câinele, are cu siguranță. Doctorul Tomescu are mulți câini. Pe unii i-a cumpărat, pe alții i-a luat de pe stradă. Îi ține închiși în apartamentul său de bloc, totuși ei își iubesc stăpânulRead more…
Daria Dascălu: FABRICILE DE DINŢI
Femeia cu lapte brânză şi ouă soseşte fix la şase dimineaţa: ,,Harnic, harnic, unde ţi-e nevasta ? “. ,,Doarme “. ,,Sigur, ea munceşte”. ,,Parcă eu stau ? “. ,,Stai, ne-stai, ea mi-a luat durerea ca prin farmec, cu pietrele peRead more…
Daria Dascălu: AVENTURILE UNUI ESTET DENTAR
Domnul doctor citeşte articolul său preferat despre ,,arcul facial”, aparatul care dă poziţia optimă a dinţilor în gură, deci a masticaţiei bune şi a surâsului frumos. Păcat că trebuie să-ţi vinzi casa ca să ai arc facial ! Dl. DoctorRead more…
Daria Dascălu: CÂNTECUL VÂRSTELOR – ŞCOLARUL
Nu există copil cuminte… mai ales unul care merge la şcoală! Aşa spune mătuşa, fată bătrână, învăţătoare pensionară. ,,Aşa i-ai învăţat tu soro ? ”, îi dă replica surata, profesoară şi mamă a trei copii. ,,Trebuie să ne ferim geamurileRead more…
DARIA DASCĂLU: CÂNTECUL VÂRSTELOR – IUBIRE
Un cântec vechi spune: Ei nu umblă pe pământ, numai pe poteci de vânt… Aşa sunt ei. Merge vorba că doi tineri nu puteau să se vadă în ochi şi cum ajungeau unul în preajma celuilalt izbucnea o ceartă deRead more…
Daria Dascălu: CÂNTECUL VÂRSTELOR – BĂTÂND la POARTA AFIRMĂRII
Tocmai şi-a terminat studiile şi s-a angajat într-o secţie a unei mari întreprinderi, specializată în IT. De ce îşi închipuie la serviciu că e iar în curtea şcolii? Din păcate, în biroul în care lucrează, e un viespar feminin. ORead more…
Daria Dascălu: CÂNTECUL VÂRSTELOR – OM de SUCCES
Revenit la birou a avut surpriza unei petreceri de ziua lui. Cele opt angajate model găsiseră timp, după activitatea zilnică, să pregătească salate fără gust, pălării cu paiete şi shaek-uri uşor alcoolizate. Drept mulţumire, şeful lor telefonă unui fost colegRead more…
Daria Dascălu: CÂNTECUL VÂRSTELOR – ÎNŢELEPCIUNE
E o dimineață frumoasă de toamnă. Un cuplu între două vârste își ia alene micul dejun pe terasă. Totul strălucește în casa lor, iar ei își pierd timpul sorbind cafeaua și privind florile întârziate. Un mic zgomot anunță venirea corespondenței.Read more…
Daria Dascălu: CÂNTECUL VÂRSTELOR – PAMPERS
Toamnă târzie… un doctor bătrân stă la biroul cabinetului și privește pe geam. A avut deja o mulțime de consultații și fluxul nu pare a se opri. Pentru că majoritatea sunt bolnavi închipuiți ! Dar dacă ne gândim puțin, –Read more…
Daria Dascălu: VARSTA 2/3 …RIDURI
Toamnă gri…Stau la oglinda… Ce de fire albe mi-au apărut, parca ieri nu aveam nici jumătate din ele!… Şi ce de riduri, mai ales la ochi şi gură ! Cică sunt riduri de râs, dar ridurile, tot riduri ! GâtulRead more…
MOFTURI ŞI SILUETĂ
O tânără sofisticată şi-a decorat camera în stil minimalist. Vrând să se înfrumusețeze pe sine şi la sfaturile celor din jur, a hotărât că trebuie să fie mai zveltă, în ton cu camera. Şi-a cumpărat un stepper, o bicicletă ergonomicăRead more…
Misterul din Cheile Nerei (o poveste adevărată)
Prima discuţie serioasă despre viitorul meu profesional am avut-o cu tatăl meu când am împlinit 12 ani. Îmi aduc aminte că era o vară frumoasă şi într-o duminică după amiază ne-am dus doar noi doi la o plimbare de câteva ore prin parcurile înflorite timişorene, de-a lungul Canalului Bega. Tatăl meu iubea natura, îi plăcea mişcarea în aer liber şi se destindea de minune vorbind despre tot ce-l interesa: politică, filozofie, literatură, munca lui, umor, lingvistică, viaţa în general. Oricine îl asculta învăţa ceva de la el şi era fascinat doar ascultându-l, indiferent dacă voia sau putea să contribuie cu ceva la conversaţie. Erudiţia şi șarmul lui erau fără îndoială deosebite, dar puteau fi şi intimidante. Această plimbare a fost însă diferită şi am observat că tatăl meu manifesta nu numai o răbdare binevoitoare, dar şi un interes sincer pentru ceea ce aveam eu de spus. Două săptămâni mai târziu, tatăl meu mi-a comunicat că s-a gândit mult la discuţia noastră şi poate un prim pas ar fi o vacanţă în mijlocul naturii, ca să-mi clarific interesele în mod direct. El vorbise deja cu un bun prieten, un profesor de ştiinţe naturale deja pensionat, care avea pasiunea drumeţiei, a muntelui şi a pescuitului. Acest domn, Mihai Neagu, petrecea în fiecare vară vreo zece zile în Cheile Nerei, la pescuit de păstrăvi şi se caza într-o casă ţărănească, pe un vârf de deal.Read more…
Stagiarul din Düsseldorf
În dimineața unei zile de iulie 1999, când în sfârșit studenții de medicină și cei de la cursul de paramedici erau în vacanță, la sala de operații unde lucram a apărut un student de medicină german, aflat în schimb de experiență la spitalul nostru.– Mă numesc Peter Ritter, sunt student în anul patru la Facultatea de Medicină din Düsseldorf. Pe perioada verii am ales ca loc de stagiu de vară Centrul Medical Universitar din Beer Șeva. Mă acceptați?Read more…
Horniphon – un radio cu amintiri
Bună ziua (sau bună seara). Așa-i că încă nu ați auzit de mine? Nici eu nu știu prea multe; uite o temă pentru istoricii care nu au ce face. Știu doar că am cetățenie olandeză, probabil ceva rudă cu Philips, fabricantul (și) de aparate de radio. Prin 1936 am ajuns în casa familiei Georgescu, doi modești funcționari din București, Silvia și Aurel, ea 34 de ani, el 33. În casă mai erau și doi țânci, Nuți și Bibi sau Tibi. Amândoi aveau 3 ani. Da, erau frați gemeni. Ea, blondă, el brunet și cârlionțat; ea, cuminte, delicată, așezată, docilă, ca o păpușă; el, zbânțuit, veșnic agitat, preocupat de cele din jur. Cunoștea pe de rost inventarul fiecărui ungher, dulap, dulăpior, sertar din casa cu patru camere. Isprăvile lui Bibi nu se terminau întotdeauna cu bine. Din cauza prea marii lui curiozități era să-mi dau duhul. Numai moșul Nicolae și un meșter priceput m-au salvat de la o moarte sigură. Ce să mai zic despre curiozitatea lui în cele mai neașteptate domenii? De pildă bunica făcea dulceață de cireșe. Cratița mare era trasă pe marginea sobei cu lemne. Bibi se întreba ce gust o fi având bunătatea aceea? (Se anunța în el un mare amator de dulciuri!). Faptul că era fierbinte nu era o piedică pentru Inventivul Bibi. O cană cu apă rece turnată în cratiță dădu drum liber la asaltul unei lingurițe. Doar apariția bunicii îi tulbură elanul. Din păcate bunica venise prea târziu, dulceața era pierdută, adaosul de apă rece o făcuse de nemâncat Read more…
Oh, Omicron!
Ați vrea să știți când se va termina pandemia cu coronavirus?? Din păcate nu sunt eu acela care vă va da vestea bună. Am încercat doar să stau de vorbă cu varianta omicron în tête-à-tête. Discuția a avut loc nu de mult, în timpul zborului meu de la New York la Tel Aviv. Pe bord se aflau 260 pasageri, candidați la infecția cu Covid, e drept, toți erau mascați și cu PCR negativ (cine oare s-a gândit că P.C.R. va fi din nou prezent în viața noastră?!) și, bineînțeles, Omicron. – V-ați cam făcut de cap, voi ăștia din încrengătura coronavirus, am început eu discuția. “Scuză-mă că-ți distrag atenția de la căutările tale pentru o nouă victimă”. – Nu, nu mă deranjezi de loc, mi-a răspuns virusul; noi n-am făcut nimic altceva decât să urmăm cursul natural al speciei noastre. Noi provenim din marea familie a coronaviridelor cu patru genuri: alfa, beta, gama și delta, având peste trei sute de tipuri și subtipuri diferite.Read more…
Miniatură cu un motan iubit
În urmă cu aproape douăzeci de ani, la vârsta maturității deja, am avut prima mea pisică. Ca să fiu riguroasă nici nu era chiar pisica mea, ci a fiului meu, atunci încă licean. Motănelul de rasă comună, europeană, cu blănița neagră pe spate și albă pe burtică și cu ”șosete” albe, a ajuns în casa noastră cu un nume care nu i se potrivea deloc: Pacoste. Fiindcă acest nume ni se părea exagerat și pentru că l-am iubit din prima clipă, nu i-am spus Pacoste, ci am scurtat în Pacos, apoi Pache, în câteva zile a devenit Păchiță și așa a rămas de-a lungul celor zece ani în care l-am avut în familie ca prieten, oferindu-i chiar rang de rubedenie. Desigur că îi i-am mai diminuat numele în fel și chip: Păchiduță, Păchișor, Paxi și câte și mai câte, fiindcă atunci când îndrăgesc pe cineva, eu îi dau pe loc nume de alint. Ei, acum aveam din plin pe cine să alint! Păchiță s-a dovedit a nu fi deloc o pacoste. El m-a învățat că iubirea nu se poticnește în detalii cum ar fi specia, iar adăpostul, hrana și siguranța nu sunt suficiente, e nevoie vitală de dragoste și de manifestarea ei, chiar și când vorbim despre o pisică, chiar dacă se știe că pisica este întruchiparea independenței și a nonșalanței. Mai presus de orice, Păchiță mi-a arătat cum se poate comunica și cum se pot înțelege nevoi și dorințe fără a rosti vreun cuvânt. Read more…
Trecerea de pietoni
Nu pot să spun că îmi face plăcere să mă opresc cu mașina la semafoare sau la treceri de pietoni. Când sânt grăbit mă enervează, dar dacă nu sunt presat de timp, de multe ori studiez spectacolul furnizat de trecători și vehicule. Cel mai mult mă tem de cei care circulă pe trotinete. Îi consider pericolul cel mai mare al circulației publice, adevărați “donatori potențiali de organe” și dacă nu ești atent, te implică într-un accident. Ei merg cu trotinetele pe oriunde: pe șosele, pe trotuare, pe treceri de pietoni. Nici cu motocicliști nu sunt liniștit. Se strecoară printre vehicule, și pentru ei semnele de circulație sunt… facultative.
Cu trecătorii e altceva, îi studiez cu interes. Să încep cu cei de care îmi plac: cei care trec grăbiți, care îmi mulțumesc că am oprit pentru ca ei să treacă în siguranță. Ei îmi dau senzația că am făcut o faptă bună în acea zi. Read more…
La Cabana Diham. O poveste de iarnă.
ntr-un sfârşit de ianuarie, după promovarea unei extenuante sesiuni de examene, am părăsit Bucureştiul împreună cu doi colegi, pentru o excursie la cabana Diham din munţii Bucegi. Părăsind gara Buşteni am abordat un traseu dificil, urcând prin zăpadă – cu schiurile în spate – cale de trei ore şi mai bine. Punctul turistic Căminul Alpin a rămas în urmă şi într-o primă haltă am băut un binevenit ceai cu rom, la cabana Gura Diham. Urcuşul a continuat până la Pichetul Roşu, de unde am coborât poteca marcată în albastru până în imensa poiană aflată sub Măgura Cenuşie, unde în faţa noastră a apărut cabana Diham (1320 metri altitudine)Read more…
Ce are Iaurtul cu Paşaportul?
Legătura dintre iaurt şi paşaport nu este de loc evidentă. La fel ca şi legătura dintre “ceva” (care cu toţii ştim ce e) şi ..prefectura. Limba română, după cum vedeţi, e bogată în metafore umoristice. În cazul meu, legătura dintre iaurt şi paşaport va deveni clară după ce va povestesc ce mi s-a întâmplat. Am lucrat câţiva ani la o firmă internaţională de produse lactate cu sucursale multiple în Canada. În poziţia mea de “Corporate Engineer”, una din atribuţiile mele era să găsesc metode de procesare mai rapide, mai bune, mai igienice şi, evident, mai ieftine. Faza din proces care oferea ample posibilităţi de realizare a acestor îmbunătăţiri, era cea de umplere a containerelor cu lapte, iaurt, smântână, kefir, etc. în butelii, cartoane şi căni. O fabrică de-a noastră din Ontario, care producea exclusiv iaurt, cu tehnologie demodată, multe faze manuale şi randament redus, era în căutare disperată de modernizare fundamentală.Read more…