Un an de la moartea unui mare poet israelian – Haim Guri

Haim Guri a fost probabil cel mai mare poet israelian modern. Dispariția sa este o pierdere ireparabilă pentru cultura israeliană. De când ne-a părăsit, în 31 ianuarie 2018, de Tu Bișvat, pentru mine, ca vechi prieten, pierderea este dublă.

Haim Guri s-a născut în 9 octombrie 1923 la Tel Aviv, din părinți originari din Rusia, veniți în Israel în 1919. Era o familie de intelectuali cu idei socialiste, oameni foarte modești și cultivați. Tatăl a fost membru în primul Kneset după dobândirea independenței. Guri a învățat la început la Tel Aviv, apoi a continuat în kibuțul Bet Alfa și a terminat liceul în 1941, la vestita școală agricolă Kaduri (care mai funcționează și astăzi), unde a învățat și Yițhak Rabin și mulți alți tineri luptători pentru independența țării și conducători de mai târziu. Apoi s-a înrolat voluntar în Palmah, unitățile paramilitare ale populației evreiești din Palestina care au existat până la înființarea înființarea armatei israeliene. În anul 1947 a fost trimis în Europa, în Ungaria, Austria și Cehoslovacia, unde a comandat primul curs de parașutiști israelieni. Acolo s-a ocupat și de supraviețuitori ai holocaustului, aflați în lagăre de refugiați. În 1948 s-a întors în țară și a luptat în Războiul de Independență, În 1950 s-a eliberat din armată.

Și-a continuat studiile la Universitatea Ebraică din Ierusalim, apoi la Paris, la Sorbonne. După ce s-a întors, s-a stabilit la Ierusalim, unde și-a petrecut tot restul vieții. Dincolo de opera lui de poet și scriitor, Guri a fost activ ca ziarist și publicist. O altă dimensiune a activității sale a fost munca de traducător. După întoarcerea în țară, în 1954, a început să scrie în ziarul LaMerhav, ziarul partidului de stânga Ahdut Haavoda. care s-a unit mai târziu cu Mapai (partidul muncitoresc). De acolo a trecut la Davar, un mare ziar al partidului Mapai/Haavoda, unde a rămas până la pensie. Acolo a lucrat ca redactor, dar a și scris.

Opera lui literară a început în 1945, când și-a publicat prima poezie. În 1949 a apărut prima lui carte de poezii, probabil și cea mai cunoscută, Pirhey Eș (Flori de foc). Ea a fost cea mai renumită carte din Războiul de Independență; prima ediție s-a vândut în 3000 de exemplare, un număr uriaș pentru acea perioadă. Printre cele mai cunoscute poezii se numără ”Trupurile noastre sunt azvârlite”, ”Rugăciune”, cât și alte două poezii, devenite cântece nemuritoare. Una este Bab El-Wad (Poarta Văii), după numele unei trecători înguste de pe drumul spre Ierusalim, unde s-a dat o luptă crâncenă în timpul Războiului de Independență. (De pe șosea se văd și azi rămășițele mașinilor blindate care au participat în acea luptă.) A doua, nu mai puțin vestită, se numește ”Fraternitate”.

De atunci a publicat 17 volume de poezii, 12 cărți de proză, zeci de articole jurnalistice, traduceri de poezii, proză și piese de teatru din limba franceză.

Influența Holocaustului este vizibilă în multe din operele sale. Chiar dacă nu a fost afectat direct de grozăviile holocaustului, prezența lui după război în lagărele supraviețuitorilor l-a impresionat profund și acest lucru este evident în multe din lucrările lui. Cea mai semnificativă expresie a militantismului său pe un astfel de front este realizarea între anii 1974-1981 a trilogiei cinematografice ”A optzecișiuna lovitură”, o capodoperă a filmului documentar, prezentând evenimentele de la venirea naziștilor la putere până la eliberarea lagărelor de exterminare. Orice om trebuie să vadă aceste filme!

Haim Guri a primit toate premiile pe care le poate primi în Israel un intelectual, ziarist și scriitor, în frunte cu, Premiul Israel (în 1988), cel mai mare premiu care se dă în țara aceasta unui intelectual, om de știință sau de cultură.

* * *

Am fost bun prieten cu Haim Guri și o vreme familiile noastre au fost și ele foarte apropiate. Legătura acesta a avut loc mai ales de la sfârșitul anilor ꞌ70 până spre mijlocul anilor ꞌ90. Haim era un om extraordinar, un prieten bun, cu care întotdeauna te simțeai bine. Amândoi pătrecuserăm anumite perioade din viața noastră printre francezi. Ca urmare, cea mai mare plăcere a noastră era să stăm de vorbă la un pahar de vin franțuzesc bun. De multe ori întâlnirile se prelungeau, sticlele se terminau… El știa pe dinafară nu numai Vechiul Testament, ci și versuri ale unor mari poeți ca Bialik și Natan Alterman, acesta din urmă fiindu-i chiar un fel de dascăl. În acea perioadă eu mă ocupam între altele și de traduceri. Din când în când traduceam în ebraică poezii (de exemplu Baudelaire) și îi ceream părerea. Era o mare cinste să aud părerea unui atât de mare poet. Adesea el își comenta unele din propriile sale poezii, tot ceva extrem de instructiv și atractiv. În anii ꞌ90 – 2000 ne întâlneam ceva mai rar, de obicei la cafeneaua din marele magazin din centrul Ierusalimului, Hamașbir.

Înmormântarea lui Haim Guri. Reuven Rivlin, preşedintele Israelului, alături de văduva lui Guri şi fiicele sale

La un an de la dispariția marelui poet încerc să creionez aceste rânduri, care se doresc un gând frumos adresat unui mare om de cultură israelian și unui bun prieten.

Am încercat să traduc în limba română pentru cititorii Baabel, fără prea mare succes, câte una dintre cele mai semnificative strofe, după părerea mea, alese din cele două poezii celebre ale lui.

 

Bab El Wad – Poarta Văii

Amintește-ți pe vecie numele noastre,

Convoaiele au pornit pe drumul spre oraș.

De o parte și de alta a drumului sunt azvârliți morții noștri.

Cadrele de fier tac, ca și compatrioții mei.

http://porisrael.org/2018/01/31/bab-el-wad-cancion/

(Aici se găsesc câteva înregistrări ale cântecului nemuritor, într-una din ele se văd fragmente filmate în timul Războiului de Independență.)

 

Hareut – Fraternitate

Noi îi vom aminti pe toți,

Pe cei frumoși, înalți și cu plete bogate,

Cât și pe cei uniți printr-o asemenea fraternitate,

Care nu va permite-n veci inimii să uite.

Acea dragoste sfințită cu sânge,

Ce se va-ntoarce între noi să înflorească.

http://shirimemportugues.blogspot.com/2011/05/hareut-lehakat-hanachal.html

(Înregistrare de la sfârșitul anilor 60, cu Lahakat ha Nahal, o faimoasă „brigadă artistică” a armatei israeliene.)

 

 

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

2 Comments

  • Veronica Rozenberg commented on February 6, 2019 Reply

    Hareut, era unul dintre cantecele preferate, daca nu cel preferat de Itzhak Rabin, de aceea in diferite ocazii legate de comemorarea sa (a fost asasinat de un extremist de dreapta la 4 noiembrie 1995 – de necrezut ca au trecut deja 23 de ani).
    Muzica a fost compusa de compozitorul Sasha Argov.
    Este foarte sensibila evocarea lui Haim Guri si interesanta relatarea despre apropierea dintre cele doua persoane.

  • Ivan G Klein commented on February 4, 2019 Reply

    Citind în viteză articolul despre Haim Guri – poet de care nu știam – aveam în minte un comentariu critic la adresa autorului care credeam că n-o să-mi dea să ” gust ” opera autorului . N-a fost cazul – sînt mulțumit .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *