După ce am scris despre peșterile din Israel m-am gândit că există un mare număr de „peșteri” săpate de mâna omului: mine, tuneluri, ascunzători pentru zile de restriște, catacombe – o întreagă lume subterană doldora de istorie…  De data ceasta aș vrea să povestesc despre minele de cupru de la Timna.

Plecând de la Eilat înspre nord, după vreo 20 de kilometri se văd de pe șosea, pe stânga, câteva figuri vădit „egiptene”.  Este o reclamă care îi invită pe trecători să viziteze Parcul Timna.  Eu le găsesc nostime și cred că parcul merită o vizită – dar nu vara, pentru că e o căldură infernală.  Peisajul este impresionant, eroziunea produsă de vânt și de torenți a lăsat în urmă tot felul de formațiuni geologice neobișnuite: o „ciupercă” și un „sfinx” (asemănătoare cu Babele și Sfinxul din Bucegi), arcuri naturale, coloanele zise „ale lui Solomon”…  Dar cel mai interesant, cred eu, este faptul că aici au fost exploatate mine de cupru care se numără printre cele mai vechi din lume.  Începuturile datează din perioada de trecere între epoca pietrei și epoca metalelor, prin anul 5000 î.e.n. – sau chiar mai devreme.  Minereul de cupru, de culoare albastră sau verde, era deja folosit în neolitic pentru obiecte de podoabă.

Oare cum va fi început metalurgia?  Poate că oamenii au fost atrași de culoarea albastră a pietrelor, au făcut din ele vetre și apoi s-au mirat să găsească uneori în cenușă bucățele de metal?  Cine știe?  Arheologii au încercat să recreeze procesul în mod experimental.  Cel mai simplu cuptor este o groapă în pământ.  Se aprinde un foc, se adaugă „piatra albastră” pisată și cărbune de lemn și se suflă în foc pentru ca să ardă mai bine.  (Farmacista din mine trebuie să explice că e vorba de o reacție de oxido-reducere: monoxidul de carbon format prin arderea cărbunelui se transformă în bioxid de carbon, iar sarea de cupru se reduce la cupru metalic.)  După răcire trebuie ales cuprul din cenușă – într-o oră de suflat în foc se obțin abia câteva grame de cupru. https://www.youtube.com/watch?v=8uHc4Hirexc Cu timpul tehnica a mai avansat, s-au făcut cuptoare de lut sau de piatră, s-au folosit foale pentru suflat, dar procesul a rămas epuizant, iar cuprul a rămas foarte costisitor.

Cuprul obținut astfel trebuia apoi topit și turnat în forme de piatră sau de lut.  De obicei se făceau lingouri, care erau mai ușor de transportat.  Abia după aceea era prelucrat.  Fiind un metal destul de moale, nu era prea potrivit pentru confecționarea de unelte sau arme.  La început a avut, la fel ca aurul și argintul, un rol mai mult decorativ, fiind un simbol al puterii și al bogăției.  Iată un exemplu de obiecte de cupru datând din cca. 3500 î.e.n., găsite la Nahal Mishmar, în apropierea Mării Moarte:

A trecut aproape un mileniu de la începuturile prelucrării cuprului până când oamenii au reușit să obțină bronzul, un aliaj de cupru și cositor.  Acesta era mult mai tare, pretându-se la fabricarea de obiecte de uz curent, unelte și arme.  Abia odată cu bronzul omenirea a intrat cu adevărat în epoca metalelor.

La început s-au folosit „pietrele albastre” (malachit, azurit, turcoaze, etc.) care se găseau la suprafață, dar cu timpul au început să fie căutate în subteran.  Minele nu seamănă cu cele de azi, galeriile sunt înguste și întortocheate. Noroc că la Timna roca e relativ moale, pentru că uneltele pentru săpat erau și ele din piatră, numai arareori de metal.

 Iată cum arăta o mină din epoca bronzului: un puț cu trepte săpate în pereți, galerii laterale care urmăreau filonul de malachit, iar materialul excavat era adus la suprafață în panere.  Oricât ar fi fost de primitive uneltele, puțurile coboară uneori până la o adâncime de 35 m, iar galeriile formează o rețea de mulți kilometri. În Parcul Timna se pot vizita sute de asemenea mine; s-au descoperit peste 10.000.

La apogeul exploatării lor, minele de la Timna au fost principala sursă de cupru a Egiptului antic, mai ales în perioada Regatului Nou (1550 – 1170 î.e.n.) – ceea ce explică figurile „egiptene” de la intrare.  În aceeași perioadă a fost construit și templul lui Hathor, zeița egipteană a cerului, a dragostei, a muzicii, precum și protectoarea minerilor.

În comparație cu marile temple egiptene este un locaș de cult destul de modest, dar nu trebuie să ne închipuim Timna ca pe un „oraș” minier.  Prezența oamenilor era limitată din cauza condițiilor grele: aici nu crește nimic, totul trebuia adus de la distanță cu caravanele, chiar și apa – izvorul cel mai apropiat se află la peste 15 km.

Spre „norocul” nostru, la Luxor, pe pereții mormântului lui Rekhmire (marele vizir al lui Tutmes al III-lea) au fost pictate scene care imortalizează obținerea cuprului, așa cum se făcea pe vremea aceea.

Un sclav aprinde focul în cuptorul de lut și alți doi acționează foalele: când omul ridică piciorul, burduful se umple cu aer, iar când îl coboară, aerul este pompat în cuptor.  O altă imagine arată topirea lingourilor de cupru:

Sclavul din dreapta aduce pe umăr un lingou de cupru.  Creuzetul cu metal topit este ținut cu clești de lemn de către doi sclavi.  De acolo cuprul este turnat în forme.  Nu știu dacă „protecția muncii” exista deja; cine știe câte accidente s-au produs de-a lungul timpului…

Pe la 1150 î.e.n. statul egiptean slăbește și începe să se destrame.  Cauzele sunt multiple: atacuri repetate ale „popoarelor mării”, secetă, foamete, certuri între urmașii lui Ramses al II-lea. Egiptenii se retrag și minele de la Timna nu mai sunt în zona lor de influență.

Dacă aș fi scris această poveste acum 5-6 ani, ea s-ar fi oprit aici.  Dar de atunci Erez ben Yosef de la Universitatea din Tel Aviv și echipa lui au efectuat noi săpături la Timna.  Folosind metode moderne de datare, rezultatele obținute au revoluționat modul în care înțelegem azi istoria minelor.  O mare parte a activității de obținere a cuprului a avut loc într-adevăr în perioada egipteană, dar cea mai mare dintre zonele metalurgice, Dealul Sclavilor, a fost datat în Epoca Fierului, în jurul anului 1000 î.e.n., adică în timpul regilor David și Solomon.  Cu alte cuvinte apogeul exploatării miniere din Timna a avut loc odată cu apogeul puterii regatului israelit.  Să fie o coincidență?

Cuprul era cunoscut în timpul ieșirii din Egipt.  Moise spune despre Țara Făgăduinței: ţară unde vei mânca pâine din belşug, unde nu vei duce lipsă de nimic; ţară, ale cărei pietre sunt de fier şi din ai cărei munţi vei scoate aramă. (Deut: 8.9).  Cuprul este menționat și în descrierea Templului din Ierusalim.  E logic să presupunem că el ar fi provenit ori de la Timna, ori din Wadi Faynan, cealaltă mare mină de cupru din regiune (cca. 50 km la sud de Marea Moartă).

Săpăturile arheologice conduse de Ben Yosef s-au concentrat mai ales asupra Dealului Sclavilor, un platou înălțat ca o „insulă” deasupra Văii Timna.

Dealul era înconjurat de un zid, ceea ce la început a fost interpretat ca un mijloc de a preveni evadarea sclavilor.  Dar poarta ca de cetate atestă că era vorba de fortificații de apărare – nu vor fi lipsit dușmani atrași de prada bogată!

Lângă poartă erau două ocoluri pentru animalele de povară: măgari.  (Primele cămile domesticate apar abia prin 930 î.e.n.)  Importanța lor era enormă: cărau hrană și apă, dar mai ales cantitățile uriașe de materii prime necesare obținerii cuprului – pentru 1 kg de cupru era nevoie de 5 kg de minereu, 50 kg de cărbune și 20 kg de minereu de fier pentru rafinarea cuprului.  La urmă tot măgarii transportau lingourile.  Fără ei operația ar fi fost imposibilă.

S-au găsit și resturi de hrană.  Așa cum scrie Vechiul Testament: ţară cu grâu, cu orz, cu vii, cu smochini şi cu rodii; ţară cu măslini şi cu miere (Deut. 8:8), s-au găsit semințe ale tuturor plantelor cultivate pe atunci: grâu și orz, struguri, smochine, rodii, măsline și curmale.  Fructele, aduse de departe, erau alimente de lux, nu hrană de sclavi.  S-au găsit oase ale animalelor consumate și pește adus din Marea Mediterană, totul de cea mai bună calitate.  În clima uscată s-au păstrat chiar textile de acum 3000 de ani: pânză de cort, dar și țesături fine de lână sau in, vopsite în culori vii. În perioada regelui David țesături colorate erau un lux nemaiauzit:  Ea avea o rochie pestriţă; căci aceasta era haina pe care o purtau fetele împăratului, câtă vreme erau fecioare. (2Sam 13: 18)

Din toate acestea reiese că sclavii făceau numai muncile „necalificate”, dar obținerea cuprului metalic, una din cele mai performante tehnologii ale vremii, era executată de meșteri pricepuți, care se bucurau de o poziție privilegiată în societate și erau remunerați ca atare. (Aproape că i-aș compara cu marii specialiști din Silicon Valley!)

Urmărind narațiunea biblică, Abişai, fiul Ţeruiei, a bătut în Valea Sării optsprezece mii de edomiţi. A pus oşti de strajă în Edom şi tot Edomul a fost supus lui David. (1Chron. 18: 12-13)  Or Edom era exact locul unde se aflau minele de cupru, atât cele din Timna cât și cele din Wadi Faynan.

Acum e clar ce căuta regele David în asemea pustietăți: cupru.  Adevărul este că nu s-au găsit mărturii arheologice clare ale prezenței israelite în Edom, dar este posibil că israeliții primeau doar tribut, fără a fi întemeiat așezări proprii.  Nici în Biblie nu există mărturii explicite.  Legătura dintre cuprul edomit și monarhia israelită este numai o ipoteză, dar una cât se poate de verosimilă.

Exploatarea cuprului pe scară mare a luat sfârșit după expediția de pradă a faraonului Sheshonk I, probabil în anul 925 î.e.n.  În al cincilea an al împărăţirii lui Roboam, Şişac, împăratul Egiptului, s-a suit împotriva Ierusalimului. A luat vistieriile Casei Domnului şi vistieriile casei împăratului, a luat tot. (1 Regi 14: 25-26)  În același timp extracția cuprului din Cipru cunoaște o perioadă de înflorire, ajungând ca în epoca romană Ciprul să furnizeze aproape tot cuprul folosit în lumea antică.  (Asemănarea dintre „Cipru” și „cupru” nu e întâmplătoare!)

Mai târziu minele de la Timna au mai fost exploatate sporadic, dar prin 700 e.n. rezervele de minereu s-au terminat și minele au fost date uitării.  Călători europeni care au trecut pe acolo în sec. XIX și la începutul sec. XX au observat grămezile de zgură și au presupus că era vorba de activitate minieră din antichitate, ceea ce a dus la începerea săpăturilor arheologice în anii 30.

În anii 50 a fost deschisă la Timna o mină modernă de cupru, dar ea a funcționat doar vreo 30 de ani, după care a devenit nerentabilă.  Cantitățile mici de „pietricele albastre” care se mai găsesc în zilele noastre sunt întrebuințate mai ales în producția de bijuterii.

Hava Oren