Luna aceasta se împlinesc 70 de ani de la sfârșitul celui mai nimicitor război din istoria Israelului și înființarea primului guvern permanent al tânărului stat. Sunt două evenimente remarcabile, mai puțin cunoscute, de care este bine să ne amintim.

Eliberarea orașului Eilat

În martie 1949 s-a desfășurat ultima operațiune din cadrul sângerosului și îndelungatului Război de Independență, care a început la 29 noiembrie 1947, odată cu aprobarea rezoluției ONU referitoare la planul de partajare a teritoriului țării între două state, unul evreu și unul arab. Luptele s-au încheiat în martie 1949, dar războiul s-a terminat oficial abia în iulie 1949, odată cu semnarea acordurilor de armistițiu cu țările din jur. În acest groaznic război au murit 6373 de persoane, dintre care cca. 4000 soldați, dintr-o populație totală de 650 000. Printre morți s-au numărat și numeroși olim hadașim (nou veniți), mulți dintre ei din România.

Ultima operațiune a războiului, cunoscută sub numele de „Operațiunea Uvda”, a avut loc în 6-10 martie 1949, pentru a finaliza cucerirea regiunii de sud a țării, deșertul Negev, precum și asigurarea ieșirii la Marea Roșie. Această operațiune a stabilit granițele recunoscute din sudul statului Israel. Astfel s-au pus și temeliile orașului Eilat, cunoscut în toată lumea ca o stațiune balneară de prim rang, dar și ca al treilea port al Israelului, după Haifa și Așdod. Această operațiune era urgentă, fiindcă la 24 februarie 1949 s-a semnat acordul de încetare a focului cu Egiptul și au început și negocierile cu Iordania, care revendica tot sudul deșertului Negev.

Comandantul suprem al acțiunii era Yigael Yadin, șeful comandamentului sud al armatei israeliene. Au participat trei regimente, artilerie, precum și avioane de luptă și de transport. Scopul era cucerirea așezării Um Rașraș de pe țărmul Golfului Eilat și a teritoriilor la nord de acesta. Operațiunea a fost declanșată în 6 martie la Beer Șeva. Un regiment a eliberat coasta Mării Moarte, cu Ein Gedi și Masada, iar celelalte două au înaintat spre sud, spre golful Eilat, unul mergând prin munți, prin trecătoarea Maale Akrabim, iar celălalt prin depresiunea Arava. Singura rezistență care li s-a opus a fost o ambuscadă pregătită de o trupă iordaniană în depresiunea Arava.

Um Rașraș, aflat pe țărmul Golfului Eilat, consta din numai câteva case. În trecut fusese sediul unui post de poliție britanic, iar acum era apărat de soldați iordanieni. Englezii părăsiseră țara, însă acționau mai departe în Iordania, apărând orașul Akaba.

Trupele israeliene au ajuns la Um Rașraș în zorii zilei de 10 martie și au ocupat așezarea. În aceeași după amiază, vrând să arboreze steagul israelian, au observat că… nu aveau steag! Dar cum improvizația este una din principalele calități ale israelienilor, ei au luat o pânză albă și au desenat steagul cu cerneală! De atunci, acest steag a intrat în istorie ca ”Steagul de cerneală”. Ofițerul care s-a urcat pe stâlp ca să-l ridice era Avraham Adan, numit și Bren. Mai târziu el a devenit general și comandant al trupelor blindate. El mi-a fost comandant când am început armata ca tanchist, în 1961.

După calendarul ebraic data era 9 Adar, iar 11 Adar, era ziua morții lui Trumpeldor, despre care am scris. În telegrama pe care au trimis-o, comandanții celor două regimente au scris:

”În cinstea Zilei apărării, ținute în 11 Adar, regimentele ‘Hanegev’ și ‘Golani’ oferă statului Israel Golful Eilat”.

Primul guvern evreu

În aceeași zi, 10 Martie 1949, a fost desemnat primul guvern al tânărului stat, care nu încă împlinise un an. S-ar putea spune că era primul guvern după două mii de ani de exil, dar adevărul este că evreii nu au avut niciodată un guvern. Au avut regi, judecători, guvernatori, etc., dar guverne nu au avut niciodată.

În aprilie 1948 Organizația Sionistă (Sochnut) a ales „Consiliul poporului” alcătuit din 37 de membri și un grup mai restrâns de 13 membri, numit „Direcția poporului”, acela care a proclamat, în 14 Mai 1948, independența statului. După proclamarea independenței, Consiliul poporului a devenit Consiliul provizoriu al statului, iar Direcția a devenit Guvernul provizoriu al Statului Israel. Consiliul a început pregătirile pentru alegerile Adunării constiruante. Tot el a votat Legea electorală și a înființat Biroul Electoral Central. Din cauza Războiului de Independență alegerile au avut loc cu întârziere, abia în 25 ianuarie 1949. Din 500 000 de persoane cu drept de vot au participat 430 000, adică 87%. Partidul socialist MAPAI a câștigat cu 46 de locuri din 120. Prima ședință a parlamentului (Kneset) a avut loc în 14 februarie 1949.

Primul guvern s-a reunit în 10 martie 1949. Guvernul avea 12 miniștri, în frunte cu premierul David Ben Gurion. În 30 octombrie 1950 guvernul a demisionat și a fost ales un altul. Mai târziu legea a fost schimbată și de atunci demisia guvernului înseamnă alegeri noi.

În timpul primului guvern au avut loc două evenimente remarcabile. În 12 septembrie 1949 un tânăr, care stătea în loja oaspeților în parlament a scos o armă automată și a încercat să tragă spre masa guvernului, unde se aflau în acel moment mai mulți miniștri. Un paznic a reușit să-i răsucească arma și gloanțele s-au oprit în pereții sălii. Ziarele vremii consideră că tânărul era deranjat mintal.

Al doilea eveniment, cu mult mai semnificativ, s-a petrecut în 13 decembrie 1949: Ierusalimul a fost declarat capitala Israelului. Ministerele și parlamentul s-au mutat în noua capitală, prima ședinţă a parlamentului la Ierusalim fiind în 26 decembrie 1949. Sediul permanent al președintelui fiind tot la Ierusalim, toți ambasadorii își depun aici scrisorile de acreditare. Toți președinții, miniștrii și alți oficiali străini aflați în vizită de stat vin pentru discuții la Ierusalim. Majoritatea înnoptează tot aici. Eu l-am întâlnit, pe Traian Băsescu în Orașul Vechi și pe Emil Boc cu jumătate din membrii guvernului român în curtea sediului guvernului israelian. Am remarcat-o și pe Elena Udrea, o prezență blondă, lângă o altă blondă, Sara Netanyahu, soția primului ministru.

Scriu aceste lucruri vizându-i direct pe cei pe care spun că americanii au stabilit în 2018 ca Ierusalimul să fie capitala Israelului. Aceștia par să ignore faptul că stabilirea capitalei statului este un atribut inalienabil al suveranității statului, în cazul nostru al Israelului, ceea ce s-a întâmplat acum aproape 70 de ani. 

Asher Shafrir