Pătura

Pentru a nu contamina puritatea copiilor români care se lăudau cu obârșia lor dintr-un amestec al triburilor dace cu legiunile romane, în toiul războiului s-a organizat o școală evreiască. Așa că în timp ce în Europa iluministă și civilizată evreii erau jefuiți, despuiați și băgați în camere de gazare, la noi la Iași copiii evreii învățau carte. Puțin idiș, puțină ebraică și bineînțeles materiile normale în limba română. Profesori nu prea aveam. Dar de asta s-a îngrijit Universitatea A. I. Cuza. Tot pentru a nu contamina mințile studenților români a dat afară profesorii evrei și ca să nu moară de foame, mulți dintre ei și-au găsit posturi pe la școlile evreiești. Profesori universitari de matematică, fizică, chimie și română habar nu aveau cum să se descurce cu puradeii din clasele primare. Și azi îmi stă în față amintirea profesorului meu de la clasa întâi. Ținea într-o mână un băț și în cealaltă o carte de poezii și ne citea de mama focului. Cretă nu era de găsit, așa că scria alfabetul în aer: a, b, c,… și noi repetam după el. Culmea era că la sfârșitul anului știam cu toții să citim. Limba română fiind o limbă fonetică, cum se scrie așa se citește, nu aveam probleme. Cărți nu aveam. Profesorul punea o carte în mijlocul mesei și noi, copiii, citeam fiecare de pe locul lui, rezultatul fiind că am învățat să citesc din orice unghi.

Situația nu era ideală. Evreii cu steluța în piept nu aveau voie să facă cumpărături decât după ora 10, când nu se mai găsea aproape nimic în piață. Totuși se mai găsea câte un morcov, o ceapă, niscai foi de varză. Nu muream de foame.

Școala era pe strada Bucsinescu, cam pe la Târgu Cucului. Dacă voiam să scurtez drumul și să ajung mai repede acasă, pe strada Ghica Vodă, trebuia să trec prin curtea bisericii Adormirea Maicii Domnului. Îmi plăcea să trec pe acolo. Mereu găseai ceva interesant. Niște cartușe încă vii rămase de la soldați, o cască găurită, o curea bună dar fără cataramă, o geantă nemțească de piele cu mânerele rupte și multe alte surprize care puteau atrage atenția unui copil de 8-9 ani.

Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri. Era iarnă. Ningea. Îmi era tare frig și ca să ajung mai repede acasă am trecut prin curtea bisericii. Deodată am dat ochii cu mama. Când m-am uitat mai bine am văzut că mama ținea un capăt de pătură, iar de cealaltă parte țineau doi soldați nemți. Mama trăgea de un capăt, nemții de celălalt. Cum m-a văzut, mama mi-a spus pe românește să fug repede acasă. Am fugit acasă înfricoșat și cu grija mamei, care a rămas singură cu nemții să negocieze în idiș sau în germana ei rudimentară destinul păturii. După câteva minute a venit și ea acasă, înghețată și cu pătura sub braț. Mai târziu, cu o foarfecă în mână, mi-a croit mama din pătura nemțească un paltonaș căptușit cu vată și cârpe, care mi-a ținut de cald până am terminat clasele primare și s-a sfârșit războiul.  

Moshe Yassur

2 Comments

  • Erna commented on March 29, 2019 Reply

    Păcat ca autorul nu a scris, cum a reușit mama sa acapareze pătura de la soldații nemți?…

  • Andrea Ghiţă commented on March 28, 2019 Reply

    Încă o nestemată marca Moshe Yassur. Nădăjduiesc că autorul va reuni aceste scrieri într-un volum.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *