Secolul 19 a adus emanciparea politică şi religioasă a evreilor aproape în toată Europa Centrală şi de Vest. Aşa s-a intamplat şi în Imperiul Austro-Ungar, unde în 1867 evreii din Ungaria au fost declaraţi egali în drepturile civile cu cetăţenii creştini ai ţării. Ce a adus legea emancipării din 1867 şi „receptarea” religiei iudaice din 1895 pentru evreii din Ungaria? În afară de faptul că a dat un nou impuls procesului de maghiarizare deja existent în rândul evreilor, s-a produs o integrare rapidă în viaţa socială, culturală şi economică ţării. Evreii au devenit promotorii urbanizării. Ei au fost cetăţeni loiali ai patriei lor din acea vreme, servind ca militari în Primul Război Mondial. Din datele statistice reiese că din cei 200.000 de evrei din Ungaria aflaţi în evidenţa arhivelor militare de război austro-ungare, se estimează la 106.000 numărul pierderilor (30000 morţi, 33000 răniţi, 33000 în prizonierat, 10000 dispăruţi).
Studiind albumul omagial dedicat participanţilor evrei din Ungaria în Primul Război Mondial, http://www.magyarezredek.hu/online-viewer-webapp/onlineviewer/62586#page/146/mode/1up/search/magyar+hadviselt+zsidok apărut în două ediţii la Budapesta (în 1940, respectiv 1941), am avut inspiraţia să verific în baza de date a Institutului Yad Vashem din Ierusalim care a fost soarta acestora în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Am constatat că în marea lor majoritate eroii evrei ai primei conflagraţii au fost victime ale celei de-a doua, existând pagini de mărturie despre ei. Întrucât paginile transmise nu conţineau fotografiile victimelor, iar albumul le avea, am considerat că pentru păstrarea memoriei acestora trebuie anexate fotografiile existente. Acest lucru m-a determinat ca multe luni la rând să mă dedic verificării şi transmiterii fotografiilor identificate către Institutul Yad Vashem, abilitat şi în măsură să păstreze pentru generaţiile viitoare memoria martirilor Holocaustului.
Albumul, prin cele două ediţii ale sale, conţinea evidenţa localităţilor aflate sub administraţie ungară din timpul războiului, prima cu localităţile Ungariei interbelice, ale Slovaciei de Sud şi Ucrainei Subcarpatice, iar cea de-a doua cu localitățile Transilvaniei de Nord şi ale marilor oraşe de provincie din Ungaria.
Munca aceasta a implicat confruntarea datelor biografice din album cu cele ale paginilor de mărturie de la Yad Vashem. Pentru unele victime sunt depuse mărturii din partea mai multor persoane, de multe ori datele din declaraţii fiind complementare sau contradictorii. Fotografiile celor menţionaţi în album sunt fie din timpul Primului Război Mondial, în uniformă, fie din perioada izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial. Unii veterani sunt în ţinuta de gală a armatei ungare, cu toate decoraţiile primite, câţiva purtând chiar casca militară.
Citind datele biografice ale veteranilor, m-a întristat soarta acestor victime ale Holocaustului. Unii au fost decoraţi cu cele mai importante distincţii (Signum Laudis, Crucea mare de argint, Ordinul Carol, Crucea de fier germană), dar asta nu i-a scutit însă de la deportarea la Auschwitz. Potrivit legilor rasiale aflate în vigoare în Ungaria, evreii veterani decoraţi sau invalizi de război erau exceptaţi de sub incidenţa acestor legi, dar în cazul majorităţii lor covârşitoare această prevedere nu a fost aplicată.
În album sunt şi liste cu familii evreieşti care avuseseră mai mulţi fii în război, unele chiar cu zece militari pe front. Sunt date drept exemplu două familii, având şi fotografiile anexate. Prima este familia văduvei lui Zsigmond Sonnenschein din Šurany, cu opt fii veterani. Dintre aceştia, pe cinci i-am identificat la Yad Vashem ca victime ale holocaustului. Fotografia familiei a fost preluată de redactorii volumului, din numărul din aprilie 1917 al revistei ilustrate Tolnai Világlapja, fiind anexat în acest sens şi documentul de autenticitate din partea Fondului de publicaţii a Bibliotecii Naţionale din Budapesta.
A doua este familia Halmi din Košice, mama cu patru fii în uniforme de ofiţer, jurişti şi medici, personalităţi de vază ale oraşului. Pál, jurist mobilizat şi servind ca preşedinte al curţii militare, a murit la Budapesta în zilele tulburi ale revoluţiei burgheze din 1918. Béla, avocat de profesie, a fost consilier al oraşului Košice între 1906-1941 şi vicepreşedinte al Partidului Unit Maghiar din Cehoslovacia în perioada interbelică. Activitatea sa îndelungată în folosul comunităţii nu l-a scutit de la deportare şi moartea la Auschwitz-Birkenau, o soartă împărtăşită şi de ceilalţi doi fraţi veterani, Jenő şi Félix (medic militar şi jurist) şi una dintre surori – Ella.
Majoritatea membrilor comitetului de ediţie al albumului, Kelecsényi Elek, Leopold Gyula, Gömöri Elek, Szenes László, Rechnitz Sándor sunt victime ale holocaustului. Tot victime sunt unii dintre ofiţerii superiori evrei (colonei, maiori, căpitani), daţi ca exemple în volum: Taussig Aladár, Krammer Viktor, Bajcsi Fülöp, Solymár Jenő.
De asemenea volumul de comemorare a victimelor din Satu Mare https://digitalcollections.nypl.org/items/f74334b0-3eb0-0133-4b7d-00505686a51c apărut în 1984 la Bnei Brak, conţine fotografii ale multora. Pentru cei care nu aveau fotografii ataşate în paginile de mărturie de la Yad Vashem, le-am scanat din acest volum şi transmis spre a fi ataşate ulterior.
La fel am transmis şi fotografiile militarilor evrei identificaţi de mine în albumul omagial al regimentelor transilvănene, apărut în 1941
În total am scanat şi transmis spre a fi ataşate fotografiile a aproape cinci mii de victime ale holocaustului din Ungaria şi teritoriile învecinate, procesarea necesitând peste patru luni.
Paul Dancu
9 Comments
Felicitari calde pentru realizarea acestui proiect monumental !
Multumesc!
Felicitari si multumim pentru munca titanica depusa!!!
Felicitări tuturor celor care nu uită! Felicitări tuturor celor care menţin în actualitate protestul împotriva crimiinalului Holocaust!
Cred că în mai toate familiile evreieşti din Transilvania exista cel puţin un bărbat care a luptat în Primul Război Mondial, mulţi dintre ei au murit eroic, alţii au căzut prizonieri şi foarte mulţi au fost decoraţi cu diverse clase de medalii de vitejie. Toate acestea s-au întâmplat în urma emancipării evreilor în Austro-Ungaria care le-a garantat drepturi egale, posibilitatea de a se afirma în economie, cultură, administraţie publică şi armată. Aceşti evrei erau devotaţi patriei lor. De altfel şi evreii români au luptat în Primul Război Mondial şi au făcut eforturi financiare pentru a susţine armata României, chiar dacă nu fuseseră emancipaţi şi nici nu aveau să fie până în 1923.. Evreii din România şi Austro-Ungaria aveau aceeaşi dorinţă de a trăi bine în ţara de adopţie, de a prospera şi a căştiga încredere şi apreciere. Totuşi, adesea întâlnesc reproşuri adresate “evreilor maghiari” care au fost loiali Ungariei ca şi cum “evreii români” nu ar fi făcut acelaşi lucru faţă de România…Din păcate “evreii maghiari” loiali Ungariei nu aveau de unde să prevadă că după instaurarea regimului horthist aveau să fie sortiţi deportării şi anihilării, chiar dacă luptaseră eroic în Primul Război Mondial…Îi mulţumesc lui Paul Dancu pentru acest gest omagial care a presupus un serios efort de cercetare.
De acord!
O muncă demnă de laudă !
Ati facut in fapt demn de admiratie!
Interesant și binevenit articol pentruca una e sa afirmi ca veteranilor evrei din WWI ( decorați / invalizi ) nu li se aplicau legile rasiale doua decenii mai târziu , iar alta e sa vii cu documente demonstrând contrariul .