Mă veți întreba, pe bună dreptate, ce este gniza.  Este un termen ebraic, care nu există în nicio altă limbă, pentru că denotă un obicei pur evreiesc – s-ar putea traduce ca depozit, ascunzătoare, tezaur, arhivă…  Ideea este că un text sacru, din moment ce este uzat, rupt, deteriorat, nu este aruncat la gunoi – ar fi o lipsă de respect! – ci este scos din circulație și depozitat de obicei în clădirea sinagogii, în pivniță, în pod sau în alt loc ales special în acest scop. 

Cerința ca textele sfinte să nu fie aruncate apare în Talmud (sec. IV – V e.n.), dar fiindcă Talmudul este codificarea unor legi transmise de secole pe cale orală, probabil că acesta este un obicei mult mai vechi.  De fapt el se păstrează până în zilele noastre.  În cartierele religioase ale Ierusalimului, de obicei în apropierea sinagogilor se văd un fel de „lăzi” vopsite în albastru, unde se colectează texte sfinte (și obiecte de cult) uzate.

Ce este depus la gniza?  După datină nu numai texte sfinte, ci orice text scris în ebraică sau în limbile folosite de evrei (idiș, ladino, aramaică…), pe care ar putea apărea numele Domnului.  Iar unii consideră că orice text scris cu caractere ebraice, indiferent de conținut, are în el ceva sacru, deci în unele comunități toate aceste texte sunt depuse la gniza.  Tot acolo sunt depuse manuscrise cu greșeli, precum și texte considerate „eretice”, pentru a fi scoase din circulație.  Unele comunități obișnuiesc ca odată la câțiva ani să înmormânteze cu mare pompă aceste texte „moarte”, altele le lasă pur și simplu să se descompună în voia lor…

Un asemenea caz a fost la Cairo.  Sinagoga Ben Ezra, din vechiul cartier Fustat, a fost construită între anii 1025 și 1040, pe locul unei sinagogi și mai vechi, datând de prin anul 850.  Clădirea avea o gniza neobișnuit de mare, înaltă cât două etaje, cu o deschidere în partea de sus pe unde erau aruncate înăuntru documentele.  Acestea s-au acumulat până la sfârșitul sec. XIX.  Ba s-au găsit acolo chiar și documente transferate din clădirea anterioară, unele chiar preislamice.  Sinagoga a fost reconstruită în anii 1890, în zilele noastre clădirea arată așa:

În timpul reconstrucției, documentele au fost lăsate într-o grămadă uriașă sub cerul liber…

Valoarea potențială a documentelor a fost apreciată abia în 1864, de către învățatul Iacov Sapir din Ierusalim.  Dar primele cercetări serioase au fost făcute la Cambridge, în 1896, când mai multe file din gniza au ajuns în mâinile lui Solomon Schechter.

Acesta a fost o figură cu totul ieșită din comun.  Născut la Focșani în 1847, era fiul unui haham care aparținea sectei hasidice Habad.  Încă de mic era cunoscut drept copil-minune: la trei ani citea în ebraică, la cinci ani știa pe dinafară întreg Pentateuhul.  La zece ani s-a înscris la yeșiva din Piatra Neamț.  A studiat la Viena și la Berlin, iar în 1888 a devenit profesor de studii rabinice întâi la Londra, apoi la Cambridge.  (În același an fratele său geamăn a plecat în Palestina, în cadrul primului val de imigrație, Alia rișona, stabilindu-se la Zichron Yaakov.)  Iar în 1902 Solomon Schechter a plecat în Statele Unite, unde a devenit întemeietorul Iudaismului Conservativ, curent care există și astăzi.

Întâmplarea a făcut ca printre cele câteva file care au ajuns la Solomon Schecter s-a aflat un fragment din „Cartea înțelepciunii”, numită și „Ecclesiasticus”, a lui Iehoșua ben Sira, din perioada elenistică (cca. 200 î.e.n.).  Schechter cunoștea traducerea greacă, singura care exista pe vremea lui, așa că a înțeles imediat că ține în mână originalul ebraic, despre care se credea că dispăruse de o mie de ani.  Abia atunci Schechter și-a dat seama cu adevărat de imporanța descoperirii.  Înarmat cu o scrisoare de recomandație de la rabinul șef din Anglia spre colegul său din Egipt și, nu mai puțin important, cu bani pentru a încerca să cumpere documentele, Schechter a plecat în Egipt.  Rabinul din Cairo i-a permis să intre în gniza și să-și aleagă de acolo ce vrea.  Când s-a urcat pe scară și a privit înăuntru a rămas înmărmurit: camera era plină ochi cu hârțoage aruncate alandala!  De ales era imposibil.  Schechter a luat o mare parte dintre documente, atât cât a reușit să ducă cu el în Anglia: aproape 200.000 de file!

Așa se face că în zilele noastre o mare parte a conținutului din gniza din Cairo se află la Cambridge.  Alte documente sunt răspândite în mai multe biblioteci universitare și câteva colecții particulare.

Au urmat peste o sută de ani de eforturi, întâi ale lui Solomon Schecter și apoi ale multor altora, pentru restaurare și descifrare, zeci de mii de fragmente au fost digitalizate și pot fi găsite pe internet. https://cudl.lib.cam.ac.uk/collections/genizah/1 (documentele care apar pe sait pot fi mărite și cine știe bine ebraica poate încerca să le citească.  Se dau și explicații în engleză asupra conținutului.)  Abia acum, după peste o sută de ani de cercetări, poate fi apreciată adevărata valoare a documentelor ieșite la lumină din gniza din Cairo.

Așadar ce s-a găsit?  De-a lungul secolelor sinagoga Ben Ezra a slujit ca centru al întregii vieți evreiești din Cairo, nu numai ca sinagogă ci și ca școală, centru de asistență socială, cantină pentru săraci, tribunal religios, etc., iar toate documentele, toată contabilitatea a juns până la urmă la gniza.  Apoi membrii comunității aduceau și ei de acasă hârtiile vechi pe care nu voiau să le arunce.  Așa s-au adunat cărți, scrisori, diverse acte (testamente, contracte de căsătorie, certificate de divorț, contracte, scrisori de credit, chitanțe, etc.), rugăciuni, descântece, responsa (verdicte date de rabini în chestiuni religioase), chiar și teme făcute de elevi…  S-au găsite scrierile unor mari învățați (de exemplu pagini scrise de mâna lui Maimonide), precum și ale multor generații de oameni de rând. 

Era portretul unei întregi civilizații, aflate în centrul lumii medievale, la răscruce de drumuri între Răsărit și Apus.  Pe hârtie sau pe pergament, documentele erau în ebraică, aramaică, iudeo-arabă, greacă, latină, persană, ladino, idiș – toate scrise cu litere ebraice.  Ba mai mult, pe vremuri hârtia fiind scumpă, era adesea „reciclată”: multe documente erau scrise pe dosul unor documente mai vechi.  Uneori textul de pe un pergament vechi a fost șters și pergamentul a fost refolosit pentru a scrie un text nou (palimpsest).  Astfel au ajuns la gniza și documente în limba siriacă, arabă, coptă, ba s-a găsit chiar unul în limba chineză!

Documentele din evul mediu timpuriu au transformat în mod fundamental felul în care înțelegem azi aspectele cele mai diverse ale vieții evreilor de atunci: economia, organizarea socială, căsnicia și viața de familie, filantropia, literatura, rugăciunea, comerțul, astrologia, disidența religioasă, gramatica ebraică…  De fapt aproape că îi putem vedea aievea pe evreii de atunci din cartierul Fustat.  Din documente reiese că în evul mediu timpuriu evreii erau o parte integrantă a societății în mijlocul căreia trăiau, aveau aceleași ocupații ca cei din jurul lor: diverse meșteșuguri, agricultură, dar comerțul ocupa un loc de frunte.  Legăturile lor comerciale se întindeau din Levant în nordul Africii, la Constantinopol, în Europa din Spania până la Kiev și în orient până la Samarkand și în India.

În gniza s-au găsit multe fragmente de cărți: scrieri religioase, cărți de rugăciuni, poezii liturgice, fragmente din Biblie și din Coran, dar și cărți de filozofie, de medicină, etc.  Din scrisorile găsite ne putem crea o imagine asupra evenimentelor istorice, așa cum au fost văzute de contemporani, precum și asupra vieții de zi cu zi a oamenilor simpli.

Cantitatea de informație este atât de mare, încât după peste o sută de ani de cercetare, abia o treime a documentelor au fost clasificate și descifrate; se caută voluntari pentru a continua proiectul.  Printre cititori s-ar găsi cineva interesat?  Eu am încercat și nu e prea complicat. https://www.zooniverse.org/projects/judaicadh/scribes-of-the-cairo-geniza/classify

Hava Oren