Redescoperirea lui Stefan Zweig

Pe Stefan Zweig l-am descoperit în copilărie. ”Lumea de ieri”, autobiografia lui, scrisă când se afla în exil, a fost și pot să spun că este una din cărțile mele de căpătâi. Se afla în biblioteca părinților mei și am citit-o mai întâi pe la 12 ani. M-a prins de la început, deși nu este o scriere pentru un copil. Apoi am recitit-o de multe ori și la diferite vârste și de fiecare dată cu alți ochi. Adult fiind, mi-am creionat niște caracteristici care au justificat dragostea mea constantă față de scriitor și carte – profundul lui umanism și europenism, ideile lui de ”globalizare avant la lettre”, pacifismul alături de incompatibilitatea față de război, aici fiind vorba de Primul Război Mondial, respingerea naționalismelor și a falsului patriotism. Apoi, descrierea vieții culturale și literare a epocii în care și-a trăit tinerețea, Viena – o adevărată capitală culturală europeană, multietnică, unde evreii se simțeau bine și au fost creatorii și susținăturii culturii austriece de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, portretele unor personalități, cel remarcabil al lui Theodor Herzl, pe care Zweig l-a admirat, dar nu a fost de acord cu soluția sionistă, de stat al evreilor. În continuare, față-n față cu acești ani ”pașnici”, războiul și consecințele sale, ascensiunea lui Hitler, exilul benevol al scriitorului care se transformă în exil real când prin Anschluss, Austria dispare ca țară și Zweig devine apatrid. Despre sfârșitul lui tragic, sinuciderea împreună cu soția lui în Brazilia, aflasem tot la începuturi, îmi povestise mama, care a amintit și despre ultima lui carte –așa știa ea, despre Brazilia. Nu a fost ultima, a scris-o după ce a făcut o vizită în această țară. Sigur, am citit și alte cărți ale lui Zweig – nuvelele lui, biografiile, țin minte cea despre Maria Stuart, mi-au plăcut, între timp pentru mine și-au mai pierdut din aură deși nu era cazul, dar dragostea mea față de ”Lumea de ieri” a rămas neschimbată, o fidelitate într-un fel oarbă.

De aceea, m-am bucurat când am aflat că anul trecut a apărut o carte despre ultimii ani ai vieții lui, un fel de continuare a ”Lumii de ieri”. Întitulată ”Exilul imposibil. Stefan Zweig la sfârșitul lumii”. Cartea a fost scrisă de George Prochnik, scriitor american de origine austriacă, bunicii și tatăl lui refugiindu-se de asemenea din Viena în Statele Unite. George Prochnik s-a născut în America, dar din povestirile părinților și bunicilor a avut multe informații despre viața vieneză dinainte de Anschluss și știa și despre existența lui Stefan Zweig. A trebuit să afle de la ei, deoarece spre deosebire de țările europene, în Statele Unite, în lumea anglofonă în general, la fel ca în Germania și Austria, în acea perioadă Stefan Zweig fusese dat uitării. Când și-a început cercetările, Prochnik a rămas uimit să afle că în anii 1930-1940, Zweig a fost unul dintre autorii cei mai cunoscuți și citiți în Statele Unite, mai ales că înainte de a pleca în Brazilia a trăit câțiva ani la New York. Astăzi, scrie Prochnik, Zweig este din nou ”la modă” în America, este studiat la universități și cărțile lui sunt reeditate.

Baza volumului la care mă refer este ”Lumea de ieri”. Prochnik a pornit de la cele scrise acolo, a mers apoi pe firul vieții lui Zweig după finalul cărții – începutul celui de-al Doilea Război Mondial, când scriitorul se afla în Anglia, a urmărit pas cu pas ultimii ani ai scriitorului, s-a documentat citind jurnalele și corespondența lui, scrierile celor două soții, Friderike și Elisabet Charlotte (Lotte), s-a întâlnit cu puținii supraviețuitori ai acestei perioade, a citit memoriile contemporanilor și prietenilor lui și a conturat o nouă imagine a scriiitorului, oarecum diferită de cea care reiese din ”Lumea de ieri”. Este un fel de demitizare, dar nu în sens răutăcios ci realist. Este limpede, spune el – și acesta este un mare adevăr – că cel ce scrie despre propria-i persoană, rareori își scoate în evidență slăbiciunile, ideile dovedite mai târziu eronate sau caută explicații. Prochnik completează, corectează imaginea lui Zweig, dar tot ceea ce scrie, observațiile lui critice, nu micșorează prestigiul, valoarea acestui mare intelectual european. Pentru cititor, portretul lui Zweig realizat de Prochnik cu calitățile, dar și cu slăbiciunile lui, este mai „uman”.

Prochnik arată că nu tot ce a scris Zweig în ”Lumea de ieri” corespunde adevărului, lucrurile au fost trecute printr-un filtru mai favorabil condițiilor în care și-a scris memoriile. La începutul Primului Război Mondial, scrie Prochnik, Zweig a fost cuprins de beția naționalismului, la fel ca majoritatea scriitorilor, poeților și artiștilor austrieci. Au trebuit să treacă ani, să ajungă în Galiția și să vadă rezultatul luptelor, mizeria în care a ajuns populația, mai ales evreii, ca să-și schimbe opinia despre război. Plecat în Elveția neutră, a primit o viziune mai clară și a încercat să lanseze un apel intelectualității europene din ambele tabere pentru a se opune războiului. La început el a văzut ascensiunea lui Hitler, a național-socialismului, ca pe un fel de opoziție a elementelor tinere față de democrația muribundă. Este una din explicațiile colaborării lui cu Richard Strauss, numit într-un post înalt de conducerea nazistă. Prietenii lui intelectuali au arătat însă că elementele tinere nu trebuie neapărat să fie și „radicale” ca naziștii. El nu a înțeles niciodată sionismul și nu a fost de acord cu crearea unui stat pentru evrei, pe care-l vedea ca o structură  birocratică. Zweig credea că soluționarea problemei evreilor s-ar putea realiza printr-un fel de contopire cu celelalte popoare, un fel de asimilaționism, cucerirea opiniei publice creștine prin demonstrarea calităților evreilor. Niciodată nu a simțit o comuniune cu ansamblul evreimii prigonite, chiar se întreba ce are el comun de pildă cu ostjuden, evreii săraci din Europa de est. Dar prietenii lui și opinia publică democratică i-au reproșat că niciodată nu a condamnat răspicat politica lui Hitler față de popoarele cucerite și mai ales față de evrei. Până la urmă s-a limitat să spună că nu face politică și că, în ultimă instanță, o astfel de luare de poziție ar afecta evreii din Germania și din Austria.

Exilul i-a fost fatal scriitorului. Deși toată viața a călătorit prin întreaga lume, faptul că a devenit un proscris l-a marcat cumplit. Nu se afla printre refugiații care trebuiau să implore o viză de intrare într-o țară și pe care plecarea obligată din patrie i-a sărăcit. Peste tot a fost bine primit, probleme financiare nu avea, deși a lăsat în Austria colecția de manuscrise, biblioteca și altele. Fratele lui, care conducea fabricile moștenite de la părinți, a reușit să salveze în străinătate o parte din averea familiei. Zweig nu era un om sărac. Chiar a fost deosebit de generos cu refugiații care-l asediau. Nu-l deranja că cereau ajutor material, ci că nu-l lăsau să lucreze. Spre deosebire de numeroși prieteni scriitori sau artiști refugiați, care au reușit să-și continue activitatea de creație în Statele Unite, Zweig nu s-a adaptat deloc mediului american, deși aici și-a scris cea mai mare parte a memoriilor. Se simțea părăsit, uitat, credea că viața lui de creator a luat sfârșit, se scufunda din ce în ce mai mult în pesimism. Situația internațională îl îngrijora profund, mai ales când afla ce se întâmplă cu evreii europeni. Nu credea într-o victorie apropiată a Aliaților. A decis să plece în Brazilia, țara care l-a încântat la prima lui vizită. Credea că acolo va găsi o atmosferă propice creației. N-a vrut să stea la Rio de Janeiro, a ales Petropolis, un orășel nu departe de Rio dar mult mai liniștit, casa lui era înconjurată de o pădure unde se plimba zilnic cu cea de a doua soție, Lotte, mai tânără ca el cu 27 de ani. Legat de Brazilia, Prochnik a remarcat că Zweig a preamărit în permanență situația din țară și nu și-a dat seama că exista o dictatură atotcuprinzătoare, dictatura Vargas. Cartea lui, ”Brazilia: țara viitorului”, a fost criticată de presa de stânga, mulți dintre prietenii lui Zweig nici nu au vrut să o citească.

Dar pe Zweig aceste lucruri nu-l mai interesau. Pentru el, scrie Prochnik, ”Europa se sinucisese… Nu putea să depășească sentimentul că nu-și mai găsea locul nicăieri și nu mai avea unde să călătorească. Sentimentul că totul se sfârșea era prezent în orice făcea. Tentația nimicului. Era totul sau nimic, iar acum nu mai era nimic de ales între ele”. În aceste câteva cuvinte Prochnik sintetizează motivele sinuciderii scriitorului. A murit împreună cu soția lui.

Moartea lui a fost o lovitură pentru cei care l-au cunoscut, l-au apreciat și l-au iubit. Dar, spune Prochnik, a și trezit la realitate comunitatea intelectuală a exilaților, care și-a dat seama că oricât de grea ar fi situația lor, nu trebuie să se lase copleșiți de jale, ci dimpotrivă, trebuie să facă totul pentru ca lucrurile să nu rămână așa. ”Sinuciderea lui Zweig… i-a făcut pe exilați, și nu numai pe ei, să reflecteze la soarta lor. Recunoașterea înfrângerii i-a inspirat pe mulți să facă tot ce le stătea în puteri pentru ca sfârșitul să fie altfel pentru cei lăsați în urmă”, comenta Prochnik.

După ce am terminat cartea, care în mod firesc mi-a schimbat viziunea despre Stefan Zweig, mi-am pus întrebarea: și ce va fi acum ? Să renunț la această mare iubire? Poate dacă aș fi citit mai devreme cartea lui Prochnik, la 30-40 de ani, aș fi putut fi mai aspră, dar astăzi, cu o experiență de viață pe care o am, răspunsul este nu. Îl voi iubi în continuare pe Zweig, voi reciti ”Lumea de ieri” cu plăcere, poate chiar cu mai mare plăcere, având de-acum în fața mea nu un ideal de neatins ci un om, un muritor, cu slăbiciunile care îl fac să-mi fie și mai apropiat.

Eva Galambos

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

4 Comments

  • Judit Incze commented on February 15, 2020 Reply

    Recomand filmul german “Vor der Morgenröte” 2016, regia Maria Schrader
    Josef Hader in rolul lui Stefan Zweig.
    Filmul urmareste ultimi ani din viata a lui S.Z.
    petrecuti in America de Sud.

  • Eva Galambos commented on January 23, 2020 Reply

    Prochnik afirmă, și eu am subliniat, că Zweig a “infrumusetat” niste atitudini în Lumea de ieri sau le-a lăsat afară . În fond este dreptul scriitorului să scrie ce dorește.

    • Eva Grosz commented on January 24, 2020 Reply

      Dragă Eva, vă amintiți de paragraful în care St.Zweig descrie întâlnirea cu Rodin .
      El e fascinat de această întâlnire și atunci o descrie prin prisma emoțiilor sale. Nu aș schimba nici o literă din acest text. Are dreptul un alt scriitor să fie critic, dar el ar trebui să fie de anvergura lui St Zweig. Nici romanele istorice nu sunt scrise mot-a mot după textele istorice. Sunt romane. Dar nuvela jucătorul de șah nu e minunată? Și romanul Fouché ? Sigur nu a fost singurul mare scriitor în prima jumătate a secolului 20. Au fost mulți. Și cărțile lui au fost arse. Oare și cărțile lui Kafka ar fi fost arse? Sau Max Brod care a știut ce face le-a adus cu el în Israel. Apoi s-au împrăștiat în lume. Asemănarea între cei doi este că amândoi, din păcate, au avut o fire depresivă. Întotdeauna mi-am pus întrebarea: când alții ardeau în camerele de gazare și St.Zweig bănuia ce se petrece, de ce, s-a sinucis deşi trăia în cu totul alte condiţii? Și mi-am dat răspunsul singură. A fost exilat cu forța. Nu era în Europa, în ţara lui. O exprimă în scrisoarea dinainte de a se sinucide. Nu mă miră.

  • Eva Grosz commented on January 23, 2020 Reply

    Cartea “Lumea de Ieri -Amintirile unui European ” este și pentru mine una de căpătâi. Și eu am citit-o de câteva ori în diferite perioade din viață. Și întotdeauna mi-a plăcut și mai mult. Cartea lui George Prochnik nu am citit-o . Eu nu am găsit în Lumea de ieri nici un semn că Stefan Zweig ar fi “cuprins de beția naționalismului” Într-adevăr a fost un om apolitic . Dar mai cu seamă un European. Și acest lucru reiese evident în tot cursul cărții sale. Richard Strauss scris la început opere pe libretele lui Hugo Von Hofmannstahl ,care era jumătate evreu, apoi a lucrat cu Stefan Zweig care a scris libretul la opera Die Schweigsame Frau -The silent Woman . La a patra prezentare Hitler a interzis reprezentația din pricina libretului care era scris de evreul S.Zweig. Richard Strauss avea o noră evreică și în consecință nepoți evrei. Pentru grija ca lor să nu li se întâmple ceva rău a lăsat să fie ales directorul formației de muzică cameră și nu a avut alt “post înalt de conducerea nazistă”. Nu a fost un antisemit. Din contra. Este foarte ciudat ce scrie acest scriitor Prochnik, .Eu știu că Zweig a fost foarte sever cu sine însuși. Verifica și ștergea de zeci de ori fragmente care i se păreau incorecte. Pentru mine Lumea de ieri, dar și fantasticele romane și nuvele rămân coroana literaturii secolului 20.Ultima frază din” Lumea de ieri ” spune multe : “Soarele strălucea în toată plinătatea şi puterea ei. Cum mergeam spre casă, am observat deodată în faţa mea propria-mi umbră, aşa cum văzusem umbra celuilalt război în spatele celui de-acum. În tot acest timp, ea, această umbră, nu s-a
    desprins de mine, zi şi noapte s-a aşternut peste fiecare gând al meu; poate că şi pe unele pagini ale acestei cărţi şi-a desenat conturul întunecat. Dar, în definitiv, orice umbră este şi ea un copil al luminii şi numai cine a cunoscut vreme însorită şi vreme
    întunecată, război şi pace, elan şi prăbuşire, numai acela a trăit cu adevărat.” [Traducerea mea din l. maghiară]
    “Die Sonne schien voll und stark. Wie ich heimschritt, bemerkte ich mit einemmal vor mir meinen eigenen Schatten, so wie ich den Schatten des anderen Krieges hinter dem jetzigen sah. Er ist durch all diese Zeit nicht mehr von mir gewichen, dieser Schatten, er überhing jeden meiner Gedanken bei Tag und bei Nacht; vielleicht liegt sein dunkler Umriß auch auf manchen Blättern dieses Buches. Aber jeder Schatten ist im letzten doch auch Kind des Lichts, und nur wer Helles und Dunkles, Krieg und Frieden, Aufstieg und Niedergang erfahren, nur der hat wahrhaft gelebt.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *