Evrei români care au contribuit la construirea Israelului. Zeev Sherf, politician puternic și apreciat

Ieri Israelul a sărbătorit cea de a 72 aniversare a independenței sale într-un fel aparte, potrivit zilelor noastre. Vreau să vă duc înapoi la acele zile tulburi și unice și să privim oamenii care au produs acțiunea minuțioasă care a permis ca independența țării să fie anunțată în după amiaza zilei de vineri, 5 Iyyar Tașah după calendarul evreiesc, adică 14 Mai 1948. În afară de marea grabă în care s-au desfășurat lucrurile, era nevoie și de păstra secretul total al acestei operațiuni. Persoana care a condus și a monitorizat toată această operațiune a fost un evreu venit din România, un politician de elită, o personalitate foarte puternică. Din cauza modestiei sale proverbiale, Zeev Sherf a rămas un nume destul de puţin cunoscut nu numai în România, ci și în Israel. Am văzut pe internet o listă a evreilor celebri în Israel, originari din regiunea Sucevei, de unde provenea și el. Pe această listă figurează actori, scriitori, medici și alții, dar lipseşte numele său care, după părerea mea, trebuia să fie pe primul loc. În Israel, cu toate că foarte multă lume habar nu are cine este, a apărut măcar o carte despre el. Cartea întitulată Primul secretar, a fost  scrisă de Roi Dror și a apărut în 2014. Și pe site-ul organizației de olim numit „Bukowina” există o descriere scurtă despre el.

Zeev Sherf s-a născut la 21 Aprilie 1906 în localitatea Izvor (astăzi, Izvoarele Sucevei) pe atunci aflată în autoritatea austriacă. Toată Bucovina, ca și Moldova era foarte populată de evrei, atât în orașe cât și în sate. În zona rurală a localității Izvor trăiau aproximativ 1500 de evrei. Despre copilăria lui nu știm aproape nimic, întrucât nici în cărțile sale nu amintește perioada dinainte de 1925, anul când a venit în Israel. A învățat la heder, școală primară evreiască. Mai târziu a învățat meseria de bijutier, intrând în politică încă din tinerețe. A fost activ în fracția tineretului din Mișcarea Poalei Țion. A fost membru executiv al tinerilor social-democrați din România. În primii trei ani în Israel a lucrat ca funcționar la fundația muncitorilor din Ereț Israel, înființată de Poalei Țion. În 1925 această fundație s-a alăturat Histadrutului. Pentru un scurt timp a fost membru în kibuțul Șfaiim.

Până în anul 1948 a ocupat diferite posturi importante. În anii 1930 a fost secretar la „Hapoel” (sport), în timpul Celui de al Doilea Război Mondial a activat în „Hagana” (organizația militară până la înființarea armatei), mai precis în Agenția de informații, ȘAI. Din 1945 a fost numit secretar al Departamentului Politic al Sochnutului, care a fost un „guvern” neoficial al evreilor din Israel. Cu alte cuvinte a fost un fel de secretar de stat.

În anul 1947 a fost numit secretarul Comisiei de Urgenţă autoritatea care a pregătea proclamarea statului, dar mai ales înființa aparatul de stat, pentru momentul în care statul avea să fie proclamat. În 1948, după înființarea primului guvern provizoriu, a fost numit secretarul acestui guvern.

Zeev Sherf cu Ben Gurion înainte de citirea Proclamaţiei de Independenţă

În anul 1948, după proclamarea statului Israel, a fost numit secretarul guvernului Israelului, post în care rămas până în anul 1954, sub doi premieri: David Ben Gurion și Moșe Șaret. Între timp, doi ani a fost și Directorul Administrației Civile, cel mai înalt post de bugetar din țară. În anul 1965 a fost ales membru al Knessetului (parlamentul israelian) până în anul 1974. În această perioadă, sub doi prim-miniștri, Levi Eșcol și Golda Meir, a fost ministrul Comerțului și al Industriei, ministrul Construcțiilor și, mai ales, Ministrul de Finanțe, care este a treia poziție din guvern, după prim-ministru și ministrul apărării. A murit în 18 aprilie 1984, acum exact 36 de ani, și este înmormântat la Ierusalim, unde a trăit.

Proclamarea Statului Israel, 14 Mai 1948, câte ceva din culise

Decizia ONU de a împărți țara în două părți pentru a stabili două state în Palestina a fost adoptată la 29 Noiembrie 1947. Euforia evreilor era de nedescris, în timp ce arabii nu se prea bucurau, ci dimpotrivă. În aceeași zi, cinci state arabe au declarat război Israelului care încă nu exista și încă nici nu purta acest nume. Cele cinci state erau Egipt, Iordania, Siria, Liban și Irak, ultima aflată la aproape o mie de kilometri de Israel. În Israel, în afară de organizarea pentru apărarea țării, au început pregătiri şi pentru întemeierea unui stat independent, în condiţiile în care nu era nimic pregătit dinainte. Trebuia construit un sistem întreg de conducere și gestionare care să fie bun, democratic, pe termen lung și capabil să se apere de inamicii din vecinătate. În acest scop a fost numită o echipă extraordinară, condusă direct de Ben Gurion, în timp ce Ben Gurion conducea și războiul crunt care s-a declanşat asupra micii comunităţi evreieşti. Conducătorul executiv al acestei operațiuni extrem de complicate (cred că nu a mai existat o astfel de situaţie nicăieri pe glob) era un evreu venit din România cu puțin mai mult de 20 de ani mai înainte.

Primul pas a fost întemeierea  Comisiei de Urgenţă, în 12 octombrie 1947. Interesant că această comisie a fost stabilită cu o lună și jumătate înaintea adoptării hotărârii ONU. Era clar că britanicii vor părăsi în curând Palestina. Comisia avea 13 membri, în frunte cu Ben Gurion. În funcţia de secretar a fost numit Zeev Sherf. Într-o jumătate de an ei au reușit să înființeze un sistem de stat, ceea ce în alte țări ar fi necesitat mult mai mult: parlament, guvern, ministere, poliție, primării, taxe, poștă și alte sute de instituţii, fără a mai aminti de armată și servicii secrete, totul fără ajutor, fără bani și în stare de asediu a ţării. Eu cunosc situația din domeniul meu de activitate, şi anume limba ebraică. Nu exista terminologia oficială pentru nicio instituţie: lipseau cuvinte ebraice pentru minister, guvern, etc. Toţi aceşti termeni au fost inventaţi sau adaptaţi în acele zile. Ben Gurion „bombarda” Academia Limbii Ebraice cu liste de termeni la care cerea echivalentul ebraic. Coordonatorul superior al acestei operațiuni a fost Zeev Sherf.

Invitaţie la şedinţa solemnă de citire a Proclamaţiei

În momentul în care s-a stabilit că britanicii își vor încheia mandatul la 15 mai 1948, era clar că vom fi nevoiți să declarăm înființarea statului evreu înainte ca ei să părăsească țara, ca nu cumva ONU sau un stat arab să ia o hotărâre care va fi greu de anulat. Ultimul britanic avea să părăsească țara în 15 mai, care cădea de Șabat. Întrucât mandatul se termina legal în 14 mai, la ora 24.00, s-a hotărât ca declarația să se facă publică în ziua de vineri, 14 mai, după amiază, înainte de intrarea Șabatului. Într-adevăr, echipa condusă de Zeev Sherf a trimis personalităţilor de prim rang, care locuiau în zona Tel Avivului, invitații de participare la ceremonia care urma să aibă loc la ora 16.00, la Muzeul Tel Aviv (fosta rezidență a primului primar al Tel Avivului, Meir Dizengoff), st. Rotschild 16. Invitații au fost rugați să păstreze secretul asupra evenimentului. Pentru a nu se încălca Șabatul, ceremonia a fost organizată cu opt ore înainte de se încheia mandatului britanic. Pentru a nu răsufla nimic, întreg evenimentul fost organizat în 24 de ore.  În vederea ceremoniei trebuiau evacuate exponatele, sala trebuia împodobită cu portretul lui Herzl, trebuia aranjat podiumul și scaunele publicului și adusă aparatura de filmare și înregistrare.

Până în ultima clipă au fost dispute privitoare la redactarea şi ortografierea textului şi asupra formei caracterelor utilizate. În final au fost alese cele de pe un sul de Tora sefardă, iar pergamentul pe care avea să fie scrisă Declaraţia de Independenţă era același ca al sulurilor de Tora.

Ben Gurion a finalizat redactarea textului abia în ultima noapte și nu mai era timp pentru caligrafierea documentului, astfel încât membrii „Consiliului statului” au semnat pe o bucată de pergament care a fost adăugată ulterior. Iniţial au semnat doar 27 de membri din cei 37 – unul se afla la New York şi ceilalţi nouă la Ierusalimul asediat. Din cei 37 de semnatari doar două erau femei (cam acesta a rămas procentajul în parlament și până astăzi). Cel mai tânăr avea 30 de ani, iar cel mai în vârstă 82. Cuvintele prin care Ben Gurion a încheiat ședința au intrat în istorie: „Statul Israel s-a înfiinţat. Ședința aceasta s-a încheiat”. O declaraţie simplă şi modestă, asemeni întregii ceremonii. Abia după mai multe zile soldații de pe front au aflat că statul lor are un parlament (fostul Consiliu al Statului) și un guvern (fostul Departament Politic). Este renumită povestea despre Ițhak Rabin, care era atunci locotenent-colonel, comandantul regimentului Harel care a spart asediul pe Ierusalim, pe care l-au trezit a doua zi dimineața spunându-i „S-a înființat statul”. El le-a răspuns: „Stat sau nu … lăsați-mă să dorm”. Ședința s-a terminat cu intrarea Șabatului (unii spun că Şabatul intrase deja de câteva minute). În orice caz, oamenii religioși s-au întors acasă pe jos. Majoritatea detaliilor despre această ceremonie și pregătirea ei le cunoaștem din cartea lui Zeev Sherf „Trei zile, 12, 13, 14 mai 1948” apărută în anul 1959.

Primul număr din Monitorul Oficial al Israelului care cuprinde şi Proclamaţia de Independenţă

Organizatorul din culise al acestei operațiuni unice în viața unui popor, mai ales al poporului evreu care de două mii de ani se ruga pentru a avea un stat, era un om extraordinar de talentat, inteligent și modest, născut în satul Izvor de lângă Suceava. Un om care merită apreciat și în România, țara sa natală.  

Asher Shafrir

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

9 Comments

  • BORIS MEHR commented on May 7, 2020 Reply

    Mă bucur de fiecare dată când citesc despre unchiul meu, Zeev Sherf, pe care l-am cunoscut prea puțin, el fiind plecat din România cu mult înainte de a mă fi născut,
    L-am întâlnit numai de două ori la București.
    Securitatea m-a chestionat despre aceste întâlniri, deși cred că ne ascultau la hotel.
    Fratele lui Zeev, Petre Suciu a murit în Israel, s-au văzut exact cum scrie Lucian Herșcovici. Mulțumesc autorului articolului, ca și comentatorilor, Ilya Ehrenkranz, ș.a.

  • Lucian-Zeev Herşcovici commented on May 5, 2020 Reply

    În anul 1968 a fost organizată o expoziție economică israeliană la București. Pe un pliant difuzat atunci apărea fotografia semnării acordului economic, din partea israeliană de ministrul industriei și comerțului, Zeev Scherf, iar din partea română de ministrul comerțului exterior, Gheorghe Cioară. Sper că nu greșesc, am scris din amintire, fără să verific.
    Acum câțiva ani am discutat cu regretatul Șlomo Leibovici-Laiș pe o altă temă, iar conversația a alunecat asupra lui Zeev Scherf. Mi-a povestit că Zeev Scherf avea un frate la București și a cerut autorităților românești posibilitatea să-l întâlnească, în 1968, când venise oficial în România. Nu-l mai văzuse de atunci de când plecase, în 1925. Și l-a întâlnit, au vorbit între ei în germană. Bineînțeles, cu prudență… Nu știu ce este adevărat și ce nu.

  • Ilia Ehrenkranz commented on May 4, 2020 Reply

    Cu ani în urmă am descoperit la Ierusalim, în curtea teatrului Han, un memorial dedicat lui Zeev Sherf. Știam de el, o cunoscusem în România pe sora sa, Mania Mehr, o apropiată prietenă a părinților mei. Cu fiul ei, poetul și publicistul Boris Marian Mehr, am păstrat legături prietenești. Îmi amintesc că prin anii 67-68 au apărut la București o mulțime de autobuze nou-nouțe de proveniență israeliană, marca Haargaz. Se zvonea că România le primise în schimbul unui transport de piese de schimb pentru tancurile rusești T34 capturate de armata israeliană în războiul de șase zile. În spatele acestei neobișnuite tranzacții, care ameliorase întrucâtva situația în general catastrofală a transportului urban bucureștean, s-ar fi aflat ministrul israelian al industriei și comerțului pe acea vreme – Zeev Sherf.

    • Asher Shafrir commented on May 5, 2020 Reply

      Vă muțumesc. Am învățat ceva important. Vreau să subliniez un lucru: Zeev Sherf a fost un român mândru care nu a negat nici o dată de unde a venit.

    • Alex Schneider commented on May 6, 2020 Reply

      S-a adaugat o informatie interesanta si vitala pentru securitatea Israelului. Dar e vorba de piese de schimb mecanice a tancului rusesc T-55.( mult mai modern decat T-34 care a fost tancul rusesc de baza in razboiul 2 mondial – conceput si el de un inginer evreu rus ).
      In razboiul de sase zile au fost capturate sute de tancuri T-55 la care armata israeliana ( IDF) a inlocuit tunurile si motoarele ,cu mai puternice ). Cateva divizii de tancuri renumite ” Tiran ” au avut un rol crucial in razboiul de “Yom Kipur” si in alte actiuni militare .
      In acest context trebuie sa ramanem indatorati
      Romaniei si lui Zeev Sherf pentru contributia pretiosa la securitatea Israelului .

      • Ilia Ehrenkranz commented on May 9, 2020 Reply

        Vă mulțumesc pentru precizare și pentru informațiile suplimentare. Sunt fără îndoială date de importanță jstorică.

  • Eva Grosz commented on May 1, 2020 Reply

    Interesant ca întotdeauna.

  • Ivan G Klein commented on May 1, 2020 Reply

    Articol deosebit de interesant – alegerea datei 14 Mai și alte detalii .
    K.I.

  • Ivan G Klein commented on May 1, 2020 Reply

    “ Un om care merită apreciat și în România, țara sa natală.”. Mi-e greu să înțeleg idea dvs. – sînt obișnuit ca romînii să se mîndrească cu conaționali realizați în străinătate – chiar atunci cînd aceștia au avut un număr foarte limitat de ani petrecuți în Romania – .
    K.I.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *