Sustenabilitate și captivitate

La jumătatea lunii decembrie 2019 am lansat o revistă științifică despre sustenabilitate https://drcsf.damaresearch.com/volume-issue/. Întrebarea majoră adresată în articole ar fi cum să-și satisfacă omenirea necesitățile de consum, atât în materie de bunuri cât și cele alimentare, fără a periclita viitorul generațiilor următoare? La mai puțin de două săptămâni de la mediatizarea noului for științific, la Wuhan a apărut o epidemie de origine necunoscută, care avea să devină pandemie. În scurt timp lumea a devenit complet nesustenabilă, economia, viața culturală, inclusiv cea familială. Am schimbat conținutul editorialului, conferindu-i titlul Tolstoian de Virus și pace.

Pustietatea străzii văzute din fereastra mea

Mă conformez recomandării unui virolog american și de o lună zile stau în izolare completă. Un prieten mai tânăr, purtând mască de protecție, mă aprovizionează cu cele necesare. I-am cerut alimente în cantități limitate, întrucât dispun de spații de depozitare restrânse, iar frigiderul meu este doar de mărime mijlocie. Locuința fiind închiriată, mă bucur că este utilată cu mașini casnice și nu mă pot plânge de mărimea frigiderului. Timp de doi ani s-a dovedit suficient de încăpător, întrucât aici, în centrul Budapestei, la distanță de o șchioapă de stația de metro Astoria, funcționeză nu mai puțin de cinci magazine alimentare, la numai de cinci minute pe jos.

În lipsa sustenabilității nu arunc nici o firimitură de pâine și niciun fel de aliment, cu condiția să nu fie alterat. Am  consumat, de exemplu cinci tablete de ciocolată amăruie Ghirardelli, expirate în urmă cu aproape șase ani. Deveniseră mai crocante, dar și-au păstrat toate calitățile, atât gustul, cât și culoarea rămânând neafectate. Păstrată într-o cutie metalică elegantă, ciocolata o moștenisem de la tata. Fusese probabil un cadou de ziua sa, de care nu s-a atins niciodată.

Nu a fost singura moștenire. Mi-au rămas de la el multe lucruri utile, pe care nu le folosise. Parfumuri în cutii originale sigilate, cămăși nedesfăcute, pe care i le adusesem din Statele Unite, cravate de marcă. După ce a plecat definitiv, am triat – împreună cu fiica mea, Alice – cravatele lăsate în urmă, decizând pe care le vom păstra și pe care le vom dona.  Cravata Calvin Klein – se păstreză, cravată lată, demodată – la donații. Așa am dat de cravata „verde”, pe care o purtase mereu. Niciodată nu am înțeles, de ce se atașase tocmai de această cravată. Fără model, de culoare verde închisă, mi s-a părut în totdeauna neatrăgătoare. Ne uităm unul la altul cu Alice și ne înțelegem din priviri: păstrăm cravata verde. Este puțin probabil că o voi purta vreodată, dar reprezintă o amintire unică.

Dr. Carol Lőwy purtând cravata “verde”

Tot amintiri, de data aceasta literare. Stau de o lună între pereții locuinței mele de patruzeci de metri pătrați și-mi amintesc de un personaj al lui Isaac Bashevis Singer. Herman Border, un evreu polonez, care a scăpat războiului în țara sa natală, fără să fi dat ochii cu naziștii. Om norocos, am spune la prima vedere. Fusese ascuns în localitatea Lipsk de Jadwiga, servitoarea mamei sale. Timp de aproape trei ani a supraviețuit într-o claie de fân.

Stătuse ascuns aproape trei ani în podul unei şuri de fân. Era, în viaţa lui, un gol care nu mai putea fi niciodată umplut. În zilele când naziştii au pătruns în Polonia , el se afla la Tzivkev, în vizită la părinţii săi, în timp ce soţia lui, Tamara, plecase cu ambii copii la Nalenczev, o staţiune cu ape curative unde se găseau şi părinţii ei care aveau o vilă acolo. Herman s-a ascuns la început în Tzivkev, după aceea la Jadwiga, în Lipsk, săcpând astfel de munca forţată, de ghetou şi de lagărul de concentrare. I-a auzit pe nazişti urlând şi împuşcând, dar n-a zărit niciodată mutrele lor. Treceau săptămâni fără a vedea lumina zilei. Ochii i se obişnuiseră cu întunericul. Mâinile şi picioarele i-au devenit ţepene şi insensibile. Îl înţepau insectele şi-l muşcau şoarecii şi şobolanii. Făcuse febră mare şi Jadwiga l-a vindecat cu buruieni culese de ea pe câmp şi cu vodcă furată de la maică-sa.[1]

Niciodată nu voi putea să-mi dau seama care sunt limitele condiţiilor în care poate supravieţui un om! În comparaţie cu Herman Border, beneficiez de Internet și televizor, văd de la etajul cinci tinerii care continuă să circule pe stradă, vorbesc la telefon, WhatsApp si Messenger, trimit zilnic duzine de mesaje electronice, particip la conferințe organizate prin Microsoft Teams. Deci nu sunt izolat sub raport informațional și nu simt nevoia unor călătorii virtuale ori a vizitării online a unor muzee, parcuri naționale sau locuri istorice. Totuși simt povara crescândă a captivității.

Daniel Lőwy


[1] Isaac Basevis Dușmancele-o poveste de iubire, traducere Anton Celaru, editura Hasefer, Bucureşti 2002).

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

11 Comments

  • Klara Werner din Toronto, Canada commented on April 22, 2020 Reply

    Felicitari pentru articolul acesta interesant, care este un fel de calatorie emotionala de-a lungul amintirilor din Cluj, SUA, Budapesta si lectura. Sustenabilitatea este o problema economica, sociala si ecologica foarte actuala. De aceea, donatiile unor obiecte mostenite, sint un exemplu binevenit al sustenabilitatii mediului. Orice fel de captivitate este greu de suportat, dar cred ca in acest caz, rabdarea este conditia sine qua non a libertatii.

  • Julia Spitzer commented on April 18, 2020 Reply

    Dragă Daniel mă bucur să aflu pe această cale, că ești sănătos și teafăr.
    Din scrierea ta aflu că ai rămas disciplinat dar cu inima întoarsă atât spre trecut cât și spre viitor.
    Și mă bucur că ești activ cum te știam din totdeauna.
    Ai grijă de tine!

  • Maria Feordeanu commented on April 18, 2020 Reply

    Tu ai fost mereu un pesimist, în sensul că pesimistul e un optimist avizat. Citind articolul, descopăr cu plăcere, că ai devenit un optimist avizat în autoizolare.

  • Mike Klein commented on April 18, 2020 Reply

    Excelent articol Dani. Mi-a făcut plăcere să-l citesc. Acum facem toți același lucru “stăm acasă”!

  • Berkovich Patrik commented on April 18, 2020 Reply

    En is kolozsvari vagyok . Jelenleg Israelben elek. Nagyon szeretnem elolvasni a fent emlitett konyvedet “A Kalvariatol a tragediaig”. Talan fel van totlve ebook ra vagy online on megrendelhetem? Kivanok egeszseget neked.
    Traducere: şi eu sunt clujean. Aş dori să citesc cartea Dvs. “A kálváriától, a tragédiáig”. SE poate găsi în format pentru ebook sau se poate comanda? Vă doresc multă sănătate.

  • George Grünfeld commented on April 17, 2020 Reply

    Daniel, am citit cu multă plăcere articolul tau. As dori sa citesc cartea ta în limba maghiara “A Kálváriától a tragédiáig”. Locuim in Toronto, Canada – putin prea departe de Budapesta…

    M-am născut la Cluj (Kolozsvar) și părinții mei și bunicii mei și familiile lor au fost deportați din Cluj. Mama și tata au supraviețuit dar bunicii și frații și surorii mamei au dispărut fără urme…
    Intradevar o tragedie de neinchepuit…

    Cu multa stima. Gyuri Grünfeld

  • Tiberiu Georgescu commented on April 17, 2020 Reply

    Inteleg ca sunteti originar din Cluj si acum sunteti stabilit in superbul oras Budapesta.Felicitari pt. admirabila limba romaneasca in care scrieti.

  • Eva Leonid commented on April 16, 2020 Reply

    Sunt o mare admiratoare a părinților tăi.Acum am devenit și al tău.

  • Eva Leonid. commented on April 16, 2020 Reply

    M- impresionat profund articolul tău
    Am fost o mare admiratoare a părinților tăi.Acum am devenit și admiratorul tău

  • Tibor Bogdán commented on April 16, 2020 Reply

    Nagy szeretettel üdvözöllek! Ötvennégy évvel ezelőtt láttalak, akkor még Lőwy Daniként, amikor édesanyád – kedvenc tanárnőm – behozott egyszer az iskolába!
    Végre, van alkalmam megköszönni az édesapámnak dedikált könyvedet (A Kálváriától a tragédiáig) és a benne szereplő dedikációt: Bogdán Kálmánnak,Kuli bácsinak, aki idősebb barátaim közül a legfiatalabb (szellmiségű).
    Könyved nem csak alapos munka, de valóságos kincsesbánya is, amely rendkívüli pontosággal térképezi fel a kolozsvári zsidóság elképesztő gazdasági-társadalmi-kulturális tevékenységét – és (sajnos) tragikus sorsát is!
    Traducere: Te salut cu mult drag. Te-am cunoscut în urmă cu 54 de ani, când mama ta – profesoara mea preferată – te-a adus cu ea la şcoală. În sfârşit am posibilitatea să-ţi mulţumesc pentru cartea ta (A Kálváriától a tragédiáig [De la Calvaria, la tragedie]) şi frumoasa dedicaţue către tatăl meu: ” Lui Bogdán Kálmán, Kuli bácsi, cel mai tânăr (ca spirit) dintre prietenii mei vârstnici”. Cartea ta nu este doar o lucrare temeinică, ci o adevărată sursă de comori, prezentând fantastica activitate economică-socială şi culturală a evreimii clujene şi, din p[cate, soarta ei tragică.

  • Grosz Eva commented on April 16, 2020 Reply

    Răposatul meu tată spunea : “Nu ne putem închipui cât poate suporta un om ” De la corona până la Holocaust e o distanță mare .Dar suferința există. Multă sănătate Daniel Lőwy !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *