Buchenwald 75, în zodia COVID19

Pentru tatăl meu, Imre Székely, fie-i memoria binecuvântată, pentru unchiul meu, Vasile Székely, şi pentru tovarăşii lor de lagăr – cei mai mulţi, din păcate,  trecuţi la cele veşnice – 11 aprilie reprezenta cea de a doua zi de naştere.

La 11 aprilie 1945 lagărul nazist de la Buchenwald a fost eliberat în urma revoltei deţinuţilor. Aşa cum am relatat în mai multe articole anterioare ( https://acum.tv/articol/29994/) în fiecare an, la 11 aprilie, la Cluj avea loc întâlnirea foştilor häftlingi de la Buchenwald, o serată festivă la care participau şi soţii, respectiv soţiile lor. Seara, când părinţii mei reveneau de la reuniunea anuală, eram dornică să aflu toate noutăţile, ca şi cum ar fi fost vorba de nişte rude apropiate. Copiii nu erau invitaţi, dar ne cunoşteam între noi (uneori personal, alteori doar din poveşti) şi urmăream – pe cât posibil – traiectoria vieţii fiecăruia.

Au trecut deceniile şi tot mai puţini tovarăşi de lagăr se regăseau la întâlnirile anuale. Mai apoi, unii dintre ei au părăsit această lume, şi rolul liantului l-au luat membrii generaţiei a doua sau chiar a treia.

După 1989, când s-au liberalizat călătoriile în străinătate, supravieţuitorii din România au avut prilejul de a participa la sărbătoarea anuală organizată la Buchenwald.

Anul trecut am luat parte pentru primea oară la o astfel de festivitate despre care am şi relatat, detaliat, în Baabel (https://baabel.ro/2019/04/la-buchenwald-pe-appellplatz/; https://baabel.ro/2019/05/buchenwald-aprilie-2019-trasee-si-oameni/ ).

Am cunoscut supravieţuitori sosiţi din mai toate statele Uniunii Europene, din Rusia, Ucraina, Canada, SUA şi din America de Sud. Cei mai vârstnici erau mai aproape de o 100 de ani decât de 90, iar cei mai tineri aveau 88-90 de ani, majoritatea bucurându-se de o sănătate trupească şi psihică de invidiat. Au împărtăşit poveşti de viaţă uimitoare şi şi-au exprimat ataşamentul faţă de valorile Jurământului depus în 11 aprilie 1945, pe platoul de la Ettersberg. Am avut posibilitatea să cunosc activişti şi voluntari inimoşi care nu precupeţeau nici un efort pentru a oferi confortul maxim supravieţuitorilor invitaţi şi am fost impresionată de locuitorii oraşului Weimar, mai ales de tinerii care cinstesc ziua 11 Aprilie, participă şi se implică plenar în organizarea festivităţilor.

La 11 aprilie 2020 se împlineau 75 de ani – trei sferturi de veac – de la eliberarea lagărului de concentrare de la Buchenwald. Erau planificate festivităţi ample care urmau să aibă loc cu o săptămână mai devreme întrucât anul acesta Paştele de rit occidental cădea în 12 şi 13 aprilie. În ciuda epidemiei de COVID19 care începuse să se extindă către Europa, la sfârşitul lui februarie-începutul lui martie încă nu se anulase nimic şi cei doi supravieţuitori clujeni ( ambii nonagenari cu acte în regulă) primiseră biletele de avion şi erau decişi să plece la Buchenwald. Erau foarte optimişti afirmând că „Am supravieţuit noi condiţiilor de la Auschwitz şi Buchenwald, n-o să ne temem de un virus!”. Totuşi, situaţia din Germania s-a deteriorat şi nimeni nu-şi putea permite riscul de a reuni în acelaşi loc un număr mare de oameni trecuţi de 90 de ani, mulţi însoţitori şi voluntari, astfel încât totul s-a contramandat.

În dimineaţa de 11 aprilie i-am felicitat la telefon pe Vasile Nussbaum (supravieţuitor şi autor în Baabel), pe unchiul meu, Vasile Székely, şi pe Rudi Karpelesz, verişorul mamei, stabilit în Târgu Mureş. Ei sunt cei trei supravieţuitori ai lagărului de la Buchenwald care mai trăiesc în prezent în România. Le-am dorit la mulţi ani, sănătate multă, să scape de COVID19 şi să se revadă la Buchenwald, la cea de a 76 aniversare. Le-am scris prietenilor mei „buchenwaldişti” din generaţia a doua şi a treia, precum şi simpaticelor activiste care s-au ocupat de supravieţuitorii din Transilvania de Nord: Zsuzsa Berger-Nagy şi Ildikó Magyari.

Din emailul de răspuns trimis de Zsuzsa Berger-Nagy, în 12 aprilie 2020, am aflat că în ciuda restricţiilor cauzate de pandemia COVID19, la Buchenwald au avut loc festivităţile prilejuite de 75 de ani de la eliberarea lagărului:

11 Aprilie 2020 Buchenwald: Volkhart Knigge pe Appelplatz cu un trandafir în mână

Deşi e în vigoare interdicţia privitoare la reuniuni şi nu ar fi fost nevoie de prezenţa mea, ieri am simţit nevoia imperioasă să urc la Ettersberg, atât pentru mine însămi, cât şi pentru supravieţuitori, pentru voi.

La Buchenewald a avut loc o comemorare tăcută, incompletă, pentru că supravieţuitorii nu erau alături de noi. Knigge[1], directorul fundaţiei noastre s-a aflat singur pe fostul Appelplatz, cu un trandafir în mână, pe durata unui instantaneu. Coroanele de flori trimise de diferitele ţări, ai căror cetăţeni au fost prizonieri la Buchenwald, erau aşezate la locurile cuvenite pe platoul de adunare. Din păcate, anul acesta nici România şi nici Ungaria nu au trimis ( nu au comandat) coroane în memoria celor pieriţi la Buchenwald. Vă trimit câteva fotografii pentru a vă face o idee despre atmosfera festivităţilor din acest an, ca să vedeţi că, în ciuda pandemiei, mulţi oameni s-au dus la Buchenwald, chiar fără a avea vreo legătură personală cu lagărul sau vreo obligaţie profesională…Să sperăm că în curând vom trăi din nou într-o lume normală, sănătoasă şi fără îngrădiri.

11 Aprilie 2020 Buchenwald: coroane în memoria celor pieriţi la Buchenwald

Anul acesta pandemia a împiedicat organizarea festivităţilor de anvergură, dar prizonierii de la Buchenwald au fost evocaţi prin reculegeri individuale. Îmi doresc ca anul viitor să fim prezenţi cu toţii pe platoul de pe Ettersberg: atât supravieţuitorii actuali, cât şi descendenţii celor care ne mai sunt alături doar în amintire.

Andrea Ghiţă


[1] Volkhard Knigge preşedintele fundaţiei  Stiftung Gedenkstätten Buchenwald und Mittelbau-Dora https://de.wikipedia.org/wiki/Volkhard_Knigge

Foto: Zsuzsa Berger-Nagy

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

7 Comments

  • Tiberiu Georgescu commented on April 18, 2020 Reply

    Sa dea Dumnezeu ca asa ceva sa nu se mai repete’;a fost o rusine pt. “civilizatie” si pt. “umanitate”.
    Odihneasca-se in pace toti cei pieriti acolo si pretutindeni.

  • Eva Grosz commented on April 16, 2020 Reply

    Andrea ,ca și alții din generația a doua, poartă în ea o viață, durerea familiilor, care au trecut holocaustul. Și transmite acest sentiment și altor generații.

  • George Farkas commented on April 16, 2020 Reply

    Nutresc in mod sincer o adanca recunostinta pentru curajul si insufletirea cu care autoarea incearca sa mentina vie memoria celor care au suferit in acel infernal colt de lume.

  • Eva Leonid commented on April 16, 2020 Reply

    Foarte impresionant.Mulumim frumos pentru articol.Vom păstra în suflet cu.durere imensă memoria celor care au pierit și tot respectul și urările de bine supraviețuitorilor

  • Donka F. Farkas commented on April 16, 2020 Reply

    Multumesc pentru articol, Andrea. Si pentru tatal meu, David Frankel, 11 aprilie era a doua zi de nastere. Tata si Erno Gall schimbau carti postale in care se felicitau si isi aminteau de ziua in care s-au cunoscut. Daca se intampla sa aiba curs pe 11 aprilie, tata le amintea studentilor semnificatia zilei, obicei pe care l-am preluat si eu.

    • Veronica Rozenberg commented on April 16, 2020 Reply

      Intr-adevar trista amintire si cu atat mai trista neputinta realizarii acestei comemorari.

  • Tiberiu Ezri commented on April 16, 2020 Reply

    Cinstesc memoria celor ucisi si doresc o viata lunga supravietuitorilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *