Atei

Soția mea și cu mine suntem amândoi atei convinși, nici măcar agnostici, deși cu trei generații în urmă, trei dintre cele patru familii ale noastre erau religioase. De ce ultimele generații au devenit totuși atei, sau cel mult tradiționali?

Cauzele îndepărtării unor evrei de religie sunt multiple. În primul rând emanciparea spirituală, socio-culturală, economică și politică a evreilor, care a avut loc în Europa spre sfârșitul secolului XIX, a aprins în mulți evrei flacăra libertății și dorința de a gândi liber. Mulți și-au concentrat capacitățile intelectuale în artă, muzică, literatură și științe, lărgindu-și astfel orizonturile creative. Al doilea motiv al abandonării religiei de către mulți evrei a fost Holocaustul. Evreii și-au pierdut încrederea în puterea protectoare a Domnului, care, spuneau unii, i-a abandonat pe evrei în momentele cele mai grele deși eram considerați “poporul ales”. Religioșii extremiști susțin că Domnul ne-a pedepsit tocmai pentru că mulți evrei s-au îndepărtat de religie și au adoptat sionismul. Un alt factor a fost educația primită în regimul comunist, care descuraja practica religioasă. Dictatura comunistă vedea în religie un competitor care îi periclita ideologia și totuși mulți oameni au continuat să o practice în mod discret, pentru care ei merită toată aprecierea. Dar sursa principală a ateismului nostru, care a rămas și după imigrarea în Israel, este faptul că noi credem în oameni și în lucruri “palpabile”, nu în forțe supranaturale.

Acestea fiind zise, menționez că și ateismul poate fi gradat. Spre deosebire de ateii extremiști, noi îi respectăm pe religioși și chiar păstrăm unele tradiții evreiești, fără vreo legătură cu religia: Brit Mila (circumcizia), Bar Mitzva (majoratul băieților la 13 ani) și cununia sub Hupa (baldchinul de nuntă). De fapt poți să te naști evreu și să te simți evreu chiar dacă nu păstrezi aceste tradiții, dar noi le respectăm nu din religiozitate, ci din sentimentul de apartenență la poporul evreu, care, fără respectarea acestor tradiții, probabil ar fi dispărut ca popor de-a lungul istoriei. Și marile sărbători ca Roș Hașana (anul nou ebraic), Yom Kipur, Pesah (Paștile evreiești), Purim, Sukot și Șavuot le ținem din același motiv. În plus, ele sunt și ocazii pentru reuniuni ale familiei. În copilărie și în adolescență aveam mai ales prieteni creștini. Am avut numai doi prieteni evrei, dar cu timpul și ei au emigrat, iar eu am rămas singurul copil evreu din Marghita.

Comunitatea evreiască timișoreană și rabinul nostru

Deși eram atei, am întâlnit un rabin pe care l-am apreciat și l-am iubit.

În 1970 am fost admis la Facultatea de Medicină din Timișoara. Nu cunoșteam pe nimeni, numai pe colegii de grupă, pe care îi întâlneam la bibliotecă, la cămin, la cursuri, la examene, în sala de disecție, la clubul căminului și în minuscula cameră de serviciu, unde ne făceam o cafea sau un ceai, călcam rufele, unii chiar învățau acolo în timpul sesiunilor de examene. Cu timpul m-am împrietenit cu doi colegi de grupă. Dar am auzit că la comunitatea evreiască se desfășura o activitate intensă la care participau evrei, dar și neevrei, cu sprijinul financiar al Jointului (o societate mondială de ajutorare a evreilor nevoiași). Jointul plătea și sumele cerute de Ceaușescu pentru fiecare evreu care voia să emigreze. Gurile rele vorbeau de 6.000 de dolari de persoană, care erau trimiși în Elveția, în contul personal al familiei Ceaușescu. Nu știu dacă aceste informații au fost vreodată publicate oficial. Comunitatea evreiască din Timișoara avea o cantină kașer, unde se primea un prânz bun pe bani puțini. Bătrânii și bolnavii primeau mâncarea acasă. Tot cu ajutorul Jointului s-a înființat o casă de bătrâni. Activitățile comunității mai cuprindeau un cor și un curs de ebraică ținut de doamna Rubinger. Corul era condus de inginerul Klein George (Gyuri), un muzician talentat, pianist excelent, care a continuat să profeseze muzica și în Israel.

Cântam cântece de sărbători în ebraică sau cântece vesele în idiș. Din texte înțelegeam poate 5%, le învățam pe de rost.

Instantanee din anii 1970 la Comunitatea Evreiască din Timişoara

Uneori se organizau vizite la comunitățile evreiești din orașele apropiate, Arad, Reșița, etc. Responsabilul și organizatorul acestor activități era Marele Prim-Rabin, Dr. Ernest (Ernő) Neumann z.l. (1917-2004). https://ro.wikipedia.org/wiki/Ernest_Neumann

Ernest Neumann s-a născut în satul bihorean Ceica, a învățat la liceul evreiesc din Oradea, apoi la liceul Samuil Vulcanu din Beiuș. În 1935 a fost admis la Seminarul Rabinic din Budapesta. În paralel a studiat, filozofia, limbile semite și istoria Orientului la universitatea din Budapesta. În 1940 și-a luat doctoratul în filologie și istorie antică. În 1941 a fost numit rabin al sinagogii Fabric; în paralel a predat religia și limba ebraică la liceul israelit din oraș. În 1948 s-a căsătorit cu Edit Fuchs z.l., supraviețuitoare a lagărului Auschwitz, iar în 1949 a fost ales prim-rabin al orașului Timișoara. A păstorit comunitatea evreiască până la sfârșitul vieții, în 2004. Dr. Neumann a fost rabinul Timișoarei timp de peste 60 de ani!

La începutul carierei de rabin, Dr. Neumann făcea și ziaristică sub pseudonimul “Năuneanu”. De-a lungul carierei sale, rabinul Neumann a fost distins cu cetățenia de onoare a orașului Timișoara, ordinul național Steaua României și a fost membru onorific al Uniunii Scriitorilor din România.

Rabinul Neumann a fost reprezentantul curentului neolog, deschis modernizării și asimilării în societatea din jur. El a fost recunoscut și universal apreciat de către conducătorii celorlalte religii din din România, unul dintre prieteni lui apropiați fiind Mitropolitul Banatului, Înalt Prea Sfințitul Nicolae Corneanu. Dr. Neumann a fost un om erudit, vorbind fluent limbile româna, maghiara, idiș și ebraica, la care pe parcurs s-au adăugat și altele.

În articolul său din cartea dnei Smaranda Vultur Memoria salvată (1), Dr. Neumann scrie despre sentimentul lui de ambiguitate produs de scăderea continuă a numărului de enoriași, care au emigrat spre Israel, sau spre alte părți ale lumii. Se afla în dilemă între ideea sionistă și dorința de a perpetua tradiția evreiască în țara de baștină, România. Spre deosebire de teritoriile din nordul Transilvaniei, care au fost retrocedate Ungariei și de unde populația evreiască a fost deportată, evreii din Timișoara, aflată sub stăpânire română, au rămas pe loc. Chiar dacă a fost supusă multor restricții, umilințe și lipsuri, comunitatea de 12.000 de suflete a supraviețuit în întregime, spre deosebire de Oradea, unde din 25.000 de evrei au supraviețuit Holocaustului numai 5.000. Pe de o parte rabinul regreta că evreii părăsesc România și comunitatea, pe de altă parte se bucura că ei plecau ca să-și reîntregească familiile în Israel, țara evreilor. Rabinul a fost adesea în vizită în Israel, dar el considera că locul lui este la Timișoara, între cele câteva sute de suflete rămase în comunitatea iudaică. Dr. Neumann își manifesta dorul secular de Țara Sfântă mai ales de sărbători, pe care obișnuia să le deschid cântând Szól a kakas már.

De-a lungul celor peste 60 de ani, Dr. Neumann a condus comunitatea cu o înțelepciune exemplară și cu o diplomație deosebită, ceea ce a permis comunității evreiești timișorene nu numai să supraviețuiască dar să și înflorească de-a lungul anilor, indiferent de regimul politic din România.

Memoria rabinului și a comunității evreiești timișorene este perpetuată de fiica lui, Getta, editoarea revistei online BJT. Ea a studiat filologia și trăiește în Elveția.

D-na Getta Neumann

În 27-28 mai 2011, Getta a organizat la Haifa o întâlnire a evreilor originari din Timișoara. Aproape 300 de participanți emoționați și-au depănat amintirile comune, iar cunoscuții s-au bucurat să se reîntâlnească. Bravo Gettei, care continuă să păstreze memoria acestei comunități conduse peste șase decenii de tatăl ei, Dr. Ernest Neumann z.l.! La păstrarea memoriei au contribuit prin publicațiile lor și doamnele Smaranda Vultur (1) și Julia H. Kakuch (2).

Amintiri care ne leagă de rabinul nostru

Rabinul Neumann avea o minte ageră, deschisă spre modernizare. Avea o privire blândă, zâmbitoare și o voce caldă. Preda cursuri de ebraică elevilor avansați. Îi plăcea foarte mult cântecul Szól a kakas már (Deja cântă cocoșul). Cântecul a fost compus de rabinul Yitzchak Isaac Taub (1751–1821), bazat pe o melodie folclorică maghiară. Textul, o parte în maghiară și o parte în idiș, exprimă dorul poporului evreu de libertate și de revenire la Sion. Prin amabilitatea Gettei am primit câteva fotografii ale rabinului, precum și o înregristrare rară cu acest cântec interpretat de rabinul Neumann însuși. Iată cântecul, din care am tradus un fragment. În esență e vorba de dorul de Sion și speranța că va veni o zi când acest vis se va realiza.

Cocoşul cântă deja

Cocoşul cântă deja

Zorile se vor arăta

În codrul verde, în vale

O pasăre păşeşte agale.

O pasăre. Şi ce pasăre e!

Ce fel de pasăre e ?

Cu labe galbene şi aripi albastre

Pe mine acolo m-aşteaptă.

Aşteaptă-mă pasăre, aşteaptă

Aşteaptă mereu, aşteaptă

Dacă-i voia Domnului să vin

Alături de tine voi fi!

Şi când se va-ntâmpla?

Când se va întâmpla?

כשיבנה המקדש, עיר ציון תמלא

(Atunci când Templul se va reînălţa)

Atunci se va-ntâmpla!

De ce nu este-acum?

De ce nu este- acum?

ומפני חטאינו, גלינו מארצנו

(Pentru c-am păcătuit şi-n Galut ne-am risipit)

De-aceea nu-i acum.

Rabinul nostru era un om calm, amabil și întotdeauna gata să ajute. Era sufletul festivităților ținute de sărbătorile evreiești. Rabinul știa să explice semnificația fiecărei sărbători pe limba tuturor. Sala era întotdeauna plină și mesele încărcate cu bucate specifice sărbătorii.

În 1975 rabinul ne-a cununat la sinagoga din Fabric, după ce mireasa a intrat în sunetele marșului nupțial al lui Mendelssohn.

În cartea de interviuri a fiicei sale Getta (3) soția mea îl amintește pe rabin ca pe un om extraordinar, care ajuta tuturor. Înainte de a emigra în Israel, părinții soției au apelat la el și i-a ajutat, spunându-i socrului meu: “Orice ajutor ai vrea, noi îți dăm, numai să spui”.

Așa a fost rabinul nostru, rabinul tuturor, al religioșilor la fel ca al ateilor 

Bibliografie

1. Smaranda Vultur. Memoria salvată (volumul 1). Evreii din Banat, ieri și azi. Pagina 39. Editura Polirom, București, 2002.

2. Julia H. Kakucs. Jurnalul unei emigrații. Editura Gordian, Timișoara, 2010.

3. Getta Neumann. Destine evreiești la Timișoara. Portretul comunității din perioada interbelică și până azi. Pagina 362. Editura Hasefer, București, 2014.

Elisheva și Tiberiu Ezri