Gânduri de cititor și de autor

Aș vrea să prezint reacțiile mele la unele idei pe care le-am citit și le-am scris în Baabel. Mă refer doar la chestiuni la care mă pricep; niciodată nu mi-aș exprima părerea în legătură cu ceva ce nu cunosc în profunzime. Prefer să dedic acestui subiect un articol întreg, decât să scriu comentarii nesfârșite.

Ca cititor

În serialul lui Tiberiu Roth, despre istoria poporului evreu, așa cum rezultă din Vechiul Testament, mă jenează felul în care este tratat textul biblic și istoria care rezultă din el. Am impresia că autorul nu își dă seama că tratează un text vechi trei mii de ani, scris într-un stil aparte, nu o carte de istorie contemporană. Vechiul Testament, ca și Noul Testament, texte sacre pentru foarte mulți oameni, sunt scrise într-un stil mistic unde subtextul este de obicei mai important decât textul însuși, ca întotdeauna în literatura bună. Prin analogie, cineva care nu înțelege cele scrise între rânduri de Eminescu, Coșbuc sau Caragiale, mai bine să nu explice cele scrise. Chiar și literatura pentru copii, cum ar fi Micul prinț sau poveștile fraților Grimm, nu poate fi înțeleasă dintr-o lectură superficială. Cu atât mai mult textele originale – Vechiul Testament în ebraică și Noul Testament în greacă. Ele conțin mesaje ascunse, pe care înțelepții încearcă să le descifreze de aproape două mii de ani. Fiecare literă e importantă, chiar și cuvintele care par să lipsească.

Înțelepții evrei au înțeles de peste două mii de ani că acest text sacru și mistic ascunde printre rânduri un mesaj greu de descifrat. Așa s-a născut cartea Sitrei Tora (Tainele Torei) din Cabala. Ceva mai târziu a apărut Sefer Yețira (Cartea creației), care caută în litere taina creației. După credința evreiască, Dumnezeu a creat lumea prin cuvinte, deci secretul se ascunde în cuvinte. La prima vedere Sefer Yețira pare o carte de fonetică și chiar conține reguli legate de vocale și consoane. O parte din Cabala se ocupă cu descifrarea acestui secret. Printre altele ea susține că la origine alfabetul a avut o literă în plus, care a dispărut și de aceea nu mai putem descifra aceste taine. Pentru a-i convinge pe cei care se îndoiesc, câțiva matematicieni religioși au construit cu ajutorul calculatorului un cod care, după părerea lor, dezvăluie aceste taine. Cine știe cât adevăr conține, chiar dacă numerele se potrivesc.

Pentru a înțelege textul biblic nu este nevoie de un cod sau de o literă pierdută, ajunge o citire atentă a textului, poate și a unor comentatori care explică anumite aspecte. Dar să ne referim la textul biblic ca la un manual de istorie de clasa a șaptea, fără a înțelege cauze, intenții și proceduri istorice, este foarte superficial, poate chiar periculos.

Voi aduce două exemple din ultimul material despre evreii din Israel și diaspora. Primul este locul lui Iș-Boșet în politica vremii. Articolul dă impresia că el ar fi fost un rege adevărat, la fel ca tatăl său, Saul. Dar citind cu atenție textul biblic, vedem că situația nu este deloc așa. Iș-boșet apare abia în versetul 8 din cap. 2 din 2Samuel. Este posibil ca scriitorul cărților lui Samuel să-l fi „uitat” pe unul din fiii regelui Saul de-a lungul întregii cărți 1Samuel și a primului capitol din 2Samuel, când ceilalți trei frați sunt amintiți de nenumărate ori? Felul în care un nume este pomenit sau nu, este semnificativ. Este clar că el era un personaj lipsit de importanță în istoria Israelului, în primul rând pentru că nu era luptător. Era inadmisibil ca regele să nu iasă la război însoțit de fiii lui. Dar Iș-Boșet pare să fi fost un papă-lapte, care nu era în stare să țină în mână o sabie. La prima apariție a lui Abner, în 1Samuel 10:14, acesta este prezentat ca „unchiul lui Saul”, ca să înțelegem că este un membru al familiei regale. Marele erou Abner Ben-Ner îl folosește pe Iș-Boșet ca pe o marionetă. În cap. 2 din 2Samuel, faptele lui Abner sunt descrise în cuvinte foarte dure. Abner „l-a luat pe Iș-Boșet” și „l-a trecut la Mahanaim”. Dar verbul heevir este folosit pentru mutarea unor obiecte neînsuflețite! Un rege adevărat nu și-ar fi stabilit capitala la Mahanaim, dincolo de Iordan, departe de locurile natale ale lui Saul. În cap. 3 din 2Samuel, Abner îl detronează pe Iș-Boșet. Numele lui Iș-Boșet apare o singură dată în tot capitolul. După părerea mea, acest personaj nesemnificativ nu ar fi trebuit amintit decât cel mult în câteva cuvinte. Încă nici nu m-am referit la conotația negativă a numelui său (om de rușine), care trebuie să influențeze și ea modul în care înțelegem evenimentele.

Al doilea episod de care aș vrea să vorbesc este David și Bat-Șeba. El poate fi descris ca un eveniment monden: o celebritate se încurcă cu o femeie frumoasă, măritată, și o lasă gravidă, dar ar fi o prezentare superficială. Dacă pretindem că expunem evenimentele din punct de vedere iudaic, trebuie să luăm în seamă consecințele fiecărui pas. David a comis într-adevăr un păcat grav, pentru care este pedepsit. Cum se poate că un om care a comis păcate fără număr este văzut nu numai ca cel mai mare rege al evreilor, ci și strămoșul viitorului Mesia?

Mulți consideră cap. 11 din 2Samuel ca pe cel mai greu capitol din întreg Vechiul Testament. În Talmud găsim diferite încercări de a reduce gravitatea păcatului lui David. În primul rând, Bat-Șeba ar fi fost o femeie divorțată, dar știm că luptătorii lui David depuneau un certificat de divorț, altfel, dacă mureau în război și trupul nu era găsit, soțiile ar fi rămas agunot (nici văduve și nici divorțate) și nu s-ar fi putut recăsători. Bat-Șeba era exact în această situație. Al doilea fapt, poate mai grav, este că Urie, soțul ei, a încălcat porunca regelui de a se întoarce acasă, deci era rebel. Nu poți pretinde că din patriotism și solidaritate (cap.11 versetul 11) încalci porunca regelui. Și limbajul folosit de el sună a rebeliune. Al treilea argument spune că după legea iudaică ei nici nu erau căsătoriți, el fiind hetit, unul din cele șapte neamuri din Canaan cu care evreii nu au voie să se căsătorească (Deuteronom 7:1-3). Încă un punct important în favoarea lui David este în capitolul următor, 12, când profetul Natan îi aduce parabola despre mielușeaua omului sărac. Acesta episod s-a petrecut un an după ceea cele întâmplate între David și Bat-Șeba. El a avut timp să reflecteze și să se potolească. Și într-adevăr Psalmul 51 „când a venit la el profetul Natan”, fără care nu putem judeca păcatul lui David, arată cum trebuie făcută confesiunea și pocăința. Tot așa cerem și noi iertare în fiecare an de Roș Hașana și Iom Kipur. Talmudul se referă la scrierea psalmilor ca la o parte a procesului de pocăință al lui David.

Se poate vorbi foarte mult despre acest episod, dar mă opresc aici. Sunt sigur că dacă vrem să descriem evenimente istorice trebuie să luăm în considerație amănuntele aflate la suprafață, dar mai ales pe cele ascunse între rânduri.

Ca autor

În ultimul meu articol m-am referit doar la sensul cuvintelor galut și gola. Însă comentariile au mers mult mai departe și s-au referit la aspectele lor istorice, filosofice și practice. Nici de data aceasta nu intenționez să dezvolt acest subiect. Voi sublinia doar două puncte care mi se par neclare și chiar necunoscute de mulți cititori.

Prima este că galut este văzut de credincioșii evrei ca o pedeapsă groaznică, dată întregului popor. În afara suferințelor fizice și psihologice, se spune că o dată cu poporul evreu a părăsit țara și Dumnezeu. După credința evreiască, Dumnezeu se află în Israel doar dacă își are Templul lui – cu toate că el se află tot timpul în inima noastră – și dacă poporul lui se află pe pământul țării. Această percepție implică o anumită obligație de a rămâne în galut până la reconstruirea Templului. Această ecuație a fost schimbată de mișcarea sionistă, care susține că mai întâi poporul trebuie să se întoarcă pe meleagurile sale natale. Și mișcarea sionistă-religioasă a abordat această idee, făcând în același timp pregătirile pentru construirea celui de al Treilea Templu, inclusiv acces pe Muntele Templului, care le este interzis evreilor. Până astăzi mai sunt grupuri de evrei extremiști care nu vin în Israel nici măcar în vizită, ca de exemplu adepții Rabinului din Satmar (Satu Mare) – bătrânul – care nu a fost niciodată în Israel. Ultimul mare Rabin al mișcării Habad și-a asumat sacrificiul de a rămâne în galut la New York pentru ca alții să poată stea în Israel. Cu alte cuvinte, galut nu e doar o pedeapsă, ci și obligația de a nu ne întoarce în țara promisă până când nu se întoarce și Dumnezeu. Asta spun evreii când repetă Bașana habaa birușalaim habnuia (la anul la Ierusalim, cu Templul reconstruit).

A doua temă pe care vreau s-o menționez pe scurt este felul în care unii dintre evrei din galut au reușit să iasă din această capcană. Până la mijlocul secolului al XVIII-lea, mai ales în Europa centrală și de răsărit, evreii trăiau în ghetouri din care era aproape imposibil de ieșit. Aceste cartiere închise au fost construite printr-o înțelegere tacită între evrei și creștini. Evreii preferau să fie închiși de teama ispitelor lumești – unii refuză până astăzi să învețe matematică, științe, limbi, literatură. După ei, toate cunoștințele omenirii se află în Talmud. Mulți încearcă să se închidă și astăzi în ghetouri virtuale.

Mișcarea Hascala (Iluminism) din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea a creat breșe din ce în ce mai mari în zidurile ghetourilor. Timp de 150 de ani înțelepții au încercat să adapteze limba ebraică la științele moderne. Astfel știința devenea accesibilă oricărui evreu dornic să învețe. În secolul al XIX-lea, acești evrei, care au rămas religioși în felul lor, s-au adaptat lumii moderne, de la îmbrăcăminte și până la cunoașterea limbilor străine. Principiul a fost exprimat de poetul I.L.Gordon: „Fii om când ieși afară și fii evreu la tine acasă”. Mulți evrei din galut trăiesc după această regulă: afară se îmbracă, se comportă și trăiesc ca oamenii din jur, iar acasă își păstrează tradițiile: mănâncă cașer, aprind lumânări de Șabat și de Hanuca și merg la sinagogă de sărbători.

Asher Shafrir

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

15 Comments

  • Asher Shafrir commented on November 27, 2020 Reply

    În primul rând mulțumesc tuturor celor care au comentat și poate vor mai comenta. Vreau să subliniez doar două lucruri. Primul, eu nu am nici o problemă cu autorul acestor articole. Din contră. Am problemă cu cititorii cărora aș vrea ca faptele scrise pe hârtie să le fie prezentate corect. De exemplu, dacă pleci în vizită pe muntele Ghilboa și ajungi în loc de asta la Ierusalim, înseamnă că nu te afli unde trebuie. Nu contează cum comentezi acest fapt geografic.
    Al doilea, este într-adevăr diversitatea enormă a interpretărilor evreiești la Vechiul Testament (cu mult mai multe decât cele creștine la Noul Testament). Noi când învățăm, dezbatem aceste lucruri. Eu subliniez tot timpul „unii cred … alții consideră … etc.”. Nu aduc nume de comentatori ca să nu-i îngreunez pe cititori. Mă deranjează o descriere superficială fără a lua în considerație cu ce fel de text avem de-a face. Aș putea poate compara, poate incorect, cu o descriere imaginară a „Scufiței Roșie” de felul următor: „Un lup era înfometat. El a ajuns la casa bunicii, a văzut-o și a hotărât s-o mănânce. A început cu capul …”. Nu se poate să nu luăm în considerație cine a scris, pentru cine etc. Bineînțeles că interpretările evreiești sunt de toate felurile. Dar textul este unul singur sigilat și neschimbat. De exemplu, în Talmud se spune despre Șaul că el a căzut fiindcă „nu avea nici un cusur”. Ni se spune că un lider bun nu poate fi perfect. Oare cineva cunoaște așa unul? Poate din această cauză unii îl iubesc pe Șaul, cum era Ben Gurion, iar alții îl cred un eșec. Diversitatea interpretărilor.

    • Veronica Rozenberg commented on November 28, 2020 Reply

      Imi permit sa fac o remarca la ceea ce scrieti mai sus,
      una este ca cineva sa faca o interpretare legata de o personalitate, de o comportare/atitudine avuta de aceasta in decursul unui evenimenti, sau al intregii sale vieti, si cu totul alta este sa te referi la un text.

      Sigur ca si referinta la personalitate se bazeaza tot pe pe texte, caci nimeni nu l-a cunoscut pe Saul (pe Ben Gurion l-au cunoscut destui si opiniile asupra sa alcatuiesc o paleta variata), cu toate acestea referintele la textele din Vechiul Testament necesita, pentru a fi corecte o intelegere a nuantelor unei limbi, care in acelasi grup de litere, poate ascunde intelesuri diverse. Cred ca in limbile mai cunoscute (latine, engleza) acest fenomen, este mult mai putin intalnit.
      Nefiind lingvist, poate gresesc.

  • MARINA ZAHAROPOL commented on November 27, 2020 Reply

    Un articol interesant din care am invatat multe lucruri! Sunt de acord ca lectura in profunzime a textelor de orice natura si ca atentia la detaliile ascunse intre randuri – inclusiv la omisiunile deliberate din materialul citit – sunt o necesitate pentru o intelegere aprofundata. Absenta este si ea o prezenta.

    Si totusi— nimic nu e batut in cuie. O interpretare bazata pe litera textului poate fi tot atat de valida ca alta. William Faulkner si-a dat seama de acest lucru si in romanul lui polivalent “The Sound and the Fury” aceleasi fapte sunt relatate prin prisma total diferita a patru personaje.

    Cand abordam orice text, aducem cu noi un bagaj de cunostinte si experiente personale, care, chiar daca nu ne dam seama, se interfereaza cu modul nostre de a vedea si intelege lucrurile.

    Relativ recent, am dat de o noua citire a episodului confruntarii lui David cu Goliath, un fel de ranversare a interpretarii clasice a acestui text biblic…

    • Hava Oren commented on November 27, 2020 Reply

      O ranversare a interpretării clasice? O fi oare „Melachim Gimmel” de Yochi Brandes? Cred că e cel mai bun roman istoric pe care îl cunosc.

      • Asher Shafrir commented on November 27, 2020 Reply

        La Yochi nu este nici o reinversare. Ea este o fată extrem de religioasă care aparține ca și mine la aceeași școală israeliană de interpretare a Tanachului.

  • Julian Satran commented on November 26, 2020 Reply

    Interesant dar nu neaparat nou. Presupun ca multe texte au fost scrise in mod obscur pentru a se ascunde de un cenzor contemporan, altele ca sa poata fi interpretate in mai multe feluri in diferite generatii (probabilitate foarte mica) iar in altele lipsa contextului temporal le face sa apare astfel. Cand Shakespeare scria despre cele multe lucruri intre cer si pamant pe care nu le stim era un intelept sau se referea la stafii (o dovada de intelect limitat)?

    • Asher Shafrir commented on November 27, 2020 Reply

      De acord

  • Veronica Rozenberg commented on November 26, 2020 Reply

    Asher, implicarea si cunoasterea dumitale a surselor evreiesti este impresionanta si reprezinta practic esenta vietii tale profesionale, pe langa probabil alte subiecte pe care le-ai aprofundat si parcurs (de ex. lingvistica)

    Personal, cred ca dl Roth face aceasta prezentare, pentru oamenii care vor sa stie cate ceva in plus, fara sa mearga la sursa.

    O face precum ii sta in putinta, neatingand probabil esentele de care vorbesti Oare esentele acestor surse, pot fi atinse, atunci cand citesti intr-o limba diferita de limba ebraica?
    Impresia mea este ca nu se pot atinge, si asta pentru ca desi fiecare limba isi are secretele sale lingvistice, limba ebraica, parca, spun asta intuitiv, ascunde realitati multi-dimensionale fata de alte limbi, iar nenumarate cuvinte, compuse din literele unei radacini (gramatical vorbind) ofera interpretari diverse, pe care nu oricine este capabil sa le sesizeze si sa la inteleaga.

    Dar problema este, pe cine intereseaza toate aceste detalii, deoarece civilizatia umana in ziua de azi nu e comprehensibila in toata varietatea si culoarea ei, drept care fiecare se orienteaza, mai ales de la o anumita varsta, spre ceea ce crede ca stapaneste mai bine, si eventual ii este mai accesibil.

    Deci, in ciuda poate a unei frustrari legate de incomplet, de inexact, cred ca absolutul lingvistic si religios, nu pot fi atinse, decat in conditii cu totul speciale si in urma unui efort de ani de zile de munca si pasiune.
    Dar nici nu cred ca aceasta aprofundare este necesara, pentru o majoritate de oameni ajunsi la maturitate. E bine sa ne bucuram de ceea ce avem posibilitatea sa percepem, e mult mai putin bine sa ne simtim frustrati ne neputinta de fi ajuns in timpul vietii la unele valori culturale pe care experienta si intamplarea nu ni le-au adus in cale.

    catre Hava:

    Marxismul si altele legat de aceasta stiinta este un subiect cu o deosebita greutate la toate departamentele de Stiinte Sociale ale universitatilor lumii. Doar ca pentru noi, la vremea aceea, probabil nu reprezenta prea mult interes.

  • gabriel gurm commented on November 26, 2020 Reply

    Tare ar fi bine ca Vechiul Testament sa poata fi interpretat doar intr-o singura directie….
    Daca ar fi asa, atunci ce-ar mai discuta si re-discuta cei care se ocupa de cartile sfinte si intorc fiecare pasaj in toate felurile?
    Si in loc sa discute si sa incerce sa gaseasca noi intrepretari si-ar face un obicei din a presta serviciul militar…..
    Fiecare are dreptul sa intrepreteze cartile sfinte asa cum crede de cuviintza, si poate in asta consta frumusetea povestilor pe care le gasesti in acele pagini.
    GBM

    • Asher Shafrir commented on November 27, 2020 Reply

      Cei care învață Tanach serios merg la armată, sunt luptători adevărați, chipot srugot. Cei mai mulți băieți care au căzut în ultimul război din 2006 au fost dintre ei. Nu-i încutcați cu haredim, care învață doar Talmud și pe care armata nu-i vrea.

      • gabriel gurm commented on November 28, 2020 Reply

        Armata nu-i vrea asa cum sunt, dar i-ar dori daca ar fi altfel…
        GBM

  • Hava Oren commented on November 26, 2020 Reply

    Cu totul de acord că Vechiul Testament este prezentat schematic și superficial. Din păcate majoritatea cititorilor din generația noastră au făcut la școală materialism dialectic și istoric în loc de studiul Bibliei, cred că sunteți singurul baabelian care poate scrie cu lucruri cu tâlc pe teme biblice și vă invit să o faceți.

    Încercarea unor „matematicieni religioși” de a pătrunde tainele divinității cu ajutorul calculatorului mi se pare naivă, dacă nu chiar ridicolă. În acest sens prefer ideea lui Lucian Blaga:
    „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
    şi nu ucid
    cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
    în calea mea…”

    • Eva Grosz commented on November 26, 2020 Reply

      Ca și Hava Oren cred același lucru . Îmi pare rău că nu am studiat Vechiul Testament în anii noștrii de școală. Cât privește poezia lui Blaga e una din cele mai frumoase poezii scrise de poet român.

  • Virgil Duncan commented on November 26, 2020 Reply

    Asher – inca un articol foarte bun, util si necesar pentru multi din noi. In ceea ce priveste accesul pe Muntele Templului, sunt perioade cand este interzis si altele cand este permis. Eu am prins un moment cand am fost lasat, desi rabinul ortodox sau haredi de jos m-a intrebat cat sunt de religios. I-am spus ca tin casher si ma duc la sinagoga in fiecare sambata. M-a lasat sus dar mi-a spus sa merg numai pe linga zid. De ce? pentru ca
    Templul original nu mai exista si as putea calca peste locul unde a fost Kodes ha-Kodasim unde numai Marele Preot putea sa intre de Yom Kipur.

    In ceea ce priveste Judaismul si Modernitatea in secolul 21 – pot sa spun ca cunosc o familie de Habad unde scoala are 4 ore de stiinte seculare si 4 ore de religie in fiecare zi. Este extraordinar cand poti vorbi cu elevi de liceu Habad si Ortodocsi despre teoria relativitatii sau teorii despre societate si economie. Au un singur televizor in casa si se uita numai la programe pe teme religioase.

    • Asher Shafrir commented on November 27, 2020 Reply

      Habad conține o mare varietate de evrei. Sunt printre ei cei numiți hardalim și sunt nivele până la haredim, extremiști. Dar nu o să găsiți între litaim din grupul Rabinului Kanievsky sau de la admorim ca Rebi MiGur sau Santz sau alții pe un copil care să învețe materii de bază.
      Haredim extremiști nu au acasă nici televizor, nici radio, nici telefon mobil. Doar telefon fix. Nu citesc ziare din cauza fotografiilor. Tinerii se schimbă și în asta constă marea lor problemă. Nici vorbă să discuți cu ei despre teoria relativității. Poți doar discuta despre cum a fost la rugăciunea de dimineață. Pe de altă parte, laureatul Nobel în Economie pe 2005, Israel Uman este un evreu hardali, aproape la extremă. Să înțelegem, că noi, evreii, putem fi în ambele tabere în același timp.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *