Ljubljana în decembrie

De data aceasta m-a inspirat ultimul articol al lui Th. Toivi, despre excursia lui în Slovenia și Croația și mai ales despre vizita la Ljubljana. Am citit articolul cu mult interes pentru că am vizitat și eu orașul acum câțiva ani – chiar dacă în împrejurări foarte diferite – și mi-a lăsat amintiri frumoase. Scopul vizitei noastre nu era unul turistic. Pentru soțul meu era o călătorie de serviciu și fiindcă destinația mă interesa, m-am alăturat și eu. Printre funcțiile „oficiale” am găsit timp să ne și plimbăm, chiar dacă am făcut-o fără ghid. Era decembrie și totuși vremea era destul de bună. Iar serile erau feerice. Orașul era deja iluminat de Crăciun, peste tot era animație, de prin cârciumi se auzeau localnicii cântând, atmosfera era deosebit de plăcută. Iar turiști străini nu erau aproape deloc. Îmi închipui că vara arată cu totul altfel… Da, este un oraș cât se poate de simpatic. Cu toate că e capitală, ca populație este comparabil mai degrabă cu Brașovul, dar centrul istoric mi s-a părut încă și mai mic: dealul cu cetatea e înconjurat de o buclă a râului și la poalele dealului se cuibăresc câteva șiruri de case – în lărgime, întregul centru vechi nu depășește câteva sute de metri. Caracterul lui este dat de un capriciu al istoriei: orașul nu a căzut niciodată sub dominație turcească. Oricât ar părea de neașteptat, atmosfera nu e deloc balcanică, ci austriacă. Uneori te simți aproape ca la Timișoara, dar sunt și influențe italiene.Read more…

Trăim din amintiri (II). Viața evreiască în Japonia, Portugalia și Argentina

În cursul călătoriilor noastre am descoperit aspecte evreiești din istoria multor țări. În mod deosebit ne-au impresionat cele văzute și auzită în Japonia, Portugalia și Argentina. Această scurtă povestire cuprinde doar o parte din experiențele noastre, fără a acoperi subiectul în profunzime. Între anii 1940-1941, vice-consulul Japoniei la Kaunas, Lituania, Chiune Sugihara a salvat în jur de 6000 de evrei, mai ales polonezi, acordându-le vize japoneze temporare, fără aprobarea superiorilor săi. Unii dintre acești evrei au ajuns în orașul japonez Tsuruga, unde s-a înființat un mic muzeu, pe care l-am vizitat și noi. Pe urmă, acești evrei au fost nevoiți să părăsească Japonia, ajungând la Shanghai, Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud, Canada, Palestina Mandatară și în alte locuri. În timpul celui de al Doilea Război Mondial, peste 20.000 de evrei care au reușit să scape din Europa s-au refugiat la Shanghai. Memoria lor este păstrată la Muzeul Refugiaților Evrei. El se află în incinta sinagogii Ohel Moshe, în vechiul cartier Hongkou. În muzeu sunt expuse documente, fotografii și înregistrări video care descriu viața evreilor care au trăit în așa-numitul Ghetou din Shanghai, sub ocupație japonezăRead more…

Nici nemurirea nu este veșnică…

Donald Trump a acceptat, în sfârșit, să dea lumină verde procesului de tranziție prin care președintele ales, Joe Biden, va prelua puterea la Casa Albă. Dar tot nu s-a recunoscut învins, când scriem aceste rânduri. „Cam exagerează”, spun unii. ”A sărit peste cal”, afirmă alții, mai puțin diplomați. Dar, de ce o face? Poate că unul dintre cele mai mari defecte ale caracterului unui om este să nu știe până unde să meargă, unde să se oprească. Observăm o mulțime de exemple, redate în presa din întreaga lume, dar și în anturajul nostru imediat, de la directori de companii care își iau bonusuri tot mai mari pe an ce trece, la politicieni care promit marea cu sarea, la oameni de stat care întind coarda răbdării populației până ce aceasta plesnește și până la câte o rudă a noastră care ne cere mici favoruri, împrumuturi sau servicii, neștiind când să se oprească. În general, incapacitatea de a vedea când enough is enough duce în cele din urmă la lacrimi, în cel mai bun caz, și la vărsări de sânge, în cel mai rău. Dar de ce nu văd unii oameni momentul când paharul e plin, nemaifiind loc pentru nicio picătură? Pentru că sunt orbiți, ori de lăcomie, ori de vanitate. Read more…

Moartea unui artist. In memoriam Diego Armando Maradona

s-a stins din viață unul dintre cei mai mari fotbaliști din lume, Diego Armando Maradona. Lumea sportului, a fotbalului în special, a devenit mai săracă. Argentina, patria lui Maradona, va fi în doliu național timp de trei zile și nu fără motiv, E drept, a fost o persoană controversată. A consumat droguri. Un extremist de stînga, Che Guevara, a fost unul din idolii săi, purta pe braţul drept tatuajul cu chipul său. A fost prieten cu Fidel Castro, purta pe piciorul stîng tatuajul lui Fidel. Avea gura mare și nu întotdeauna își cenzura cuvintele. De neuitat va fi însă, pentru talentul lui ca fotbalist! A fost un “maestro” al balonului rotund, un mare patriot argentinian, cu echipa țării sale a câştigat de două ori campionatul mondial de fotbal. A fost de neîntrecut în dribling. Avea o inteligență de joc ieșită din comun. Domina stadioanele pline de spectatori care-l priveau vrăjiţi și pur și simplu jucau împreună cu el . Revista World Soccer l-a desemnat ca al doilea cel mai bun fotbalist al secolului XX,după Pele. Mulți specialiști în materie susțin că Maradona a fost, de fapt, cel mai bun jucător al tuturor timpurilor. Zeci de mii de copii visau să devină un Maradona. Mulţi copii, mai ales din Argentin, au fost botezați, în cinstea lui, cu prenumele lui Diego. Cu spectacolul jocului său, cu golurile superbe pe care le-a marcat a înseninat zilele suporterilor numeroaselor echipe în care a jucat, printre care: Boca Junior, F.C Barcelona și F.C Neapole le-a înseninat multe zile.Read more…

Chez Robert

Chioșcul lui Robert se afla la intersecția dintre două străzi principale ale orașului. Era spațios, avea o terasă mare și era foarte aproape de locul meu de muncă. Cu mulți ani în urmă, când eram nou venit în țară și oraș, îmi aduc aminte că am intrat pentru prima dată la Robert ca să cumpăr țigări. Robert, un om spre cincizeci de ani, cu sprâncene stufoase și arcuite, m-a primit jovial.
– Cu ce vă pot servi? m-a întrebat cu un vădit accent de sud-american.
– Un pachet de Europa (țigări israeliene ieftine și aromate), vă rog.
– Europa? Aproape nimeni nu fumează țigări de astea. Sunt prea aromate. Fumează mai bine și dumneata Time, sau Marlboro. De fapt nu are importanță, a continuat. Vă invit la o cafea pe contul meu. Un espresso tare, cum le place europenilor, spuse zâmbind.Read more…

Cât cântăreşte votul meu?

Potrivit cifrelor disponibile pe pagina Autorităţii Electorale Centrale, (comunicatul din 2 dec. 2020) în Registrul Electoral sunt înscrişi 18.191.396 de alegători cu domiciliul sau reşedinţa în ţară şi încă 740.367 cu domiciliul în străinătate. Adunând cele două numere găsesc că pe listele electorale vor fi maximum 18.931.763 alegători. Apoi, luând în considerare prezenţa la vot la alegerile din ultimii patru ani: parlamentare în 2016: 39.49%, europarlamentarele din 2019: 49.02%, şi 49,87% în turul al doilea, voi face media aritmetică pentru a estima prezenţa maximă la vot la alegerile din 6 decembrie 2020: 46,51%. Comparând prezenţa la vot la alegerile locale din 2016 (48.44%) cu cea din 2020 (în condiţii de pandemie): 46% şi aplicând regula de trei simplă, pot estima că la alegerile parlamentare din 06 decembrie 2020 va fi o prezenţă de 47,35%. Mai exact, se vor prezenta la urne şi vor introduce buletinele de vot 8.964.190 de persoane. De aici rezultă că votul meu are o pondere de 1/8.964.190. Câtul acestei împărţiri ne dă o valoare infimă: 0, 00000011! Read more…

Refugiați de Corona în Dubai

Vremea rece, umedă și cenușie de noiembrie elvetică ne-ar fi pus oricum în căutarea unui refugiu mai cald. Dar al doilea val al pandemiei de Covid19 care bântuie pe la noi a fost un motiv în plus să fugim din patria noastră de pe versantul nordic al Alpilor. De sărbători ne-am fi dorit să facem o vizită la fiica și nepoții din Israel. Dar în zilele noastre, vizitele unor turiști din țări „dubioase”, ca de exemplu Elveția, sunt foarte rău văzute acolo – cu alte cuvinte ele sunt total blocate. Reflexul de a evada, care după milenii de persecuție a devenit o trăsătură esențială a tribului nostru, s-a manifestat în cazul meu printr-un alarmism cu totul exagerat, suflându-mi la ureche: „Lasă-ți cortul și caută-ți un loc sigur, la adăpost de virus! Ajuns acolo, instalează-te într-un hotel de cinci stele, all-inclusive dacă se poate, și așteaptă să treacă urgia.” Știu din experiență că trebuie să ai încredere în ceea ce îți spune intuiția, la urma urmei ea a salvat pe mulți dintre venerabilii mei strămoși când erau la ananghie – cea mai bună dovadă este însuși faptul că exist. Ei s-au descurcat chiar fără Internet, nu ca mine. Așa că am profitat de ocazie să caut un locșor ferit, unde să-mi pierd urma pentru o vreme. Alegerea destinației nu a fost prea dificilă, din simplul motiv că aproape toate țările lumii au statistici de Covid mai bune decât Elveția și prin urmare nu te lasă să intri. Dar sunt și câteva excepții, cum ar fi Antarctica, Maldivele, Egiptul și Emiratele Arabe Unite…Read more…

Banca băncilor. Banca centrală a lumii. Banca Reglementărilor Internaţionale de la Basel

Unul din subiectele fierbinți aflate în centrul atenției mass mediei mondiale este așa-numitul deep state, statul profund implicat în crearea noii ordini mondiale, ale cărei consecințe limitative și represive începem să le simțim pe propria piele ca simpli cetățeni. Basel, orașul elvețian cosmopolit de pe malurile Rinului, aflat într-un punct strategic important, la frontiera dintre Elveția, Germania și Franța, a fost din vremuri străvechi un centru mondial de putere ocult, secret și deosebit de influent. Din Basel a pornit mișcarea cavalerilor templieri, aici au fost sediile francmasoneriei, aici au trăit bancherii care finanțează Vaticanul și au sprijinit fascismul. Last but not least aici a avut loc primul Congres Sionist în 1897, unde Theodor Herzl și-a propagat în fața reprezentanților evreimii mondiale teza necesității recreării Statului Evreu pe teritoriul istoric, biblic al Israelului. În acest context și în limita informațiilor accesibile, voi prezenta date despre această superbancă, considerată banca de vârf a lumii, de unde sunt conduse toate băncile centrale din statele importante, respectiv instituțiile financiare mondiale influente.Read more…

Toate întâlnirile care nu duc nicăieri

Am ajuns la ghișeu aproape deodată. Mi-a atras atenția pentru că avea o voce foarte caldă și plăcută. Am terminat de depus actele cam în același timp și ne-am întâlnit din nou la etaj. Altă cameră, alt ghișeu, același formular de completat. Ne zâmbim când ne așezăm la aceeași masă ca să scriem. Apoi din nou umăr la umăr la ghișeu. Ies din primărie, traversez strada să-mi cumpăr o cafea. O mică recompensă pentru că am rezolvat rapid și fără cozi. O văd venind în spatele meu. Mă întorc din nou și îi zâmbesc. ”Eu îmi iau un cappuccino”. Începe să râdă încetișor. ”Și eu tot cappuccino”. E înaltă, blondă și cu păr ondulat. În spatele măștii pare să aibă un zâmbet frumos. Îmi iau paharul de carton colorat și o salut. Aproape că aș vrea să o invit să ne bem cafeaua împreună pe o bancă. Dar orășenii ocupați nu intră în vorbă tam-nisam cu străinii. Și n-au vreme să stea la povești inutile. Se grăbesc, aleagă, planifică, stabilesc. Și totuși, interacțiunea asta scurtă și senină mă face să zâmbesc. Datorită fetei blonde parcă îmi place un pic mai mult orașul ăsta aglomerat și poluat. Gândul la fata zâmbitoare mă face să-mi amintesc de o altă fată blondă și frumoasă pe care am întâlnit-o cândva, când eram fetiță, elevă de școală primară.Read more…

Israel – unele aspecte socio-demografice

Recent am văzut rezultatele unei statistici interesante. Ea arăta situația socială și demografică din Statul Israel. Acum circa trei luni, populația Statului Israel era de circa 9.246.000 locuitori. Dintre ei, 74% evrei, iar 26% arabi și de alte etnii. Acestei statistici i s-a adăugat un sondaj de opinie făcut de canalul 20 de televiziune a Israelului, referitor la identificarea religioasă personală a locuitorilor evrei. Dintre cei întrebați, 43,1% au răspuns că sunt laici; 21,1% că sunt tradiționaliști; 12,8% că sunt tradiționaliști religioși; 11,3% că sunt religioși; 12% că sunt ultra-religioși (termenul ebraic: haredim), atât așkenazi cât și sefarzi. La întrebarea dacă postesc de Yom Kipur, 74% au răspuns pozitiv; 25% au răspuns negativ; 1% nu au răspuns. Nimeni nu poate afirma că aceste răspunsuri sunt exacte. Totdeauna sondajele de opinie includ o anumită marjă de eroare, indiferent de subiectul sondajului și de cel care îl face. Totul este relativ. Dar totuși, acest sondaj de opinie arată situația populației evreiești a Israelului de astăzi. Ea este diferită de cea existentă în anul 1948, anul întemeierii statului, nu numai din punct de vedere numeric și profesional, ci și din punct de vedere social și religios, precum și cel al previziunilor mai vechi. David Ben-Gurion i-a spus lui Albert Einstein, atunci când marele fizician a vizitat țara, că evreii ultra-religioși (haredim) vor dispărea după circa o generație, iar marea majoritate a evreilor israelieni vor fi kibuțnici și muncitori cu brațele, oameni sănătoși, educați și devotați ideologiei Partidului Muncii (MAPAI). Totul va fi bazat pe această ideologie sionistă muncitorească, socialistă, est-europeană așkenază. Dar iată că nu a fost așa. Istoria își are legile ei, la fel și sociologia și demografia. Din punct de vedere comunitar-demografic, majoritatea populației Israelului – mai mult de jumătate – sunt de origine orientală. Acești oameni au adus tradiția lor culturală și religioasă, care s-a reunit cu tradiția evreilor europeni și cu cultura modernă.Read more…

Prima mea experiență de medic tânăr cu responsabilități depline

Nu știu dacă mai interesează pe cineva azi, când atenția întregii lumi este fixată pe această pandemie nenorocită, experiența mea de medic tânăr, pus în situația de avea responsabilități depline într-o unitate spitalicească nouă, într-un spital nou creat special pentru a-i îngriji pe copiii refugiaților greci din România. Situația nu suferă comparație cu cea de acum. Singurul punct comun este că și acum spitalele au cerut ajutorul voluntar al studenților de la medicină din anii terminali și bineînțeles al medicilor rezidenți chiar de la început, deși nu au încă pregătirea necesară. Acest fapt m-a determinat să povestesc ceva din lunga mea carieră de medic, când nu m-am prezentat ca voluntar, ci am fost obligată să prestez o muncă pentru care nu aveam încă pregătirea necesară, dar urma să am responsabilitate deplină. Era în 1951, chiar după ce dădusem cu succes examenul de diplomă, fiind încadrată la Institutul pentru Ocrotirea mamei și a copilului, inițial ca preparator și după scurt timp avansată ca cercetător. Baza clinică era la spitalul de copii Emilia Irza. De fapt nu stăteam încă pe picioarele mele, deși făceam gărzile singură și petreceam zile întregi la spital, fiind obligatorii trei contravizite pe săptămână. Mâncam la cantina spitalului, apoi mergeam la biblioteca medicală, iar de acolo continuam uneori direct la un spectacol. Pe atunci nimic nu mi se părea prea greu. Read more…

Comunicarea în timpuri de restriște

Dintotdeauna am fost (și m-am) considerat un animal social. De fapt omul este creat să fie un animal social, din acest punct de vedere eu nu fac excepție. Însă nu toți sunt la fel de dornici să aibă la îndemână acele mijloace care să le permită o legătură cu semenii lor. Pustnicii, morocănoșii, singuraticii nu par dispuși să facă vreun efort pentru a crea relații umane cu cei care-i înconjoară. Dar imensa majoritate a locuitorilor acestei planete se nasc, trăiesc și mor cu instinctul necesității legăturii și comunicării cu cei de o seamă cu ei. Dacă am considerat necesar să abordez acest subiect, hotărârea mea se datorește eminamente situației în care eu, cei din jurul meu, și mai toți indivizii mapamondului, ne aflăm de aproape trei sferturi de an. Cu un cuvânt, eu susțin că ”grație” Coronei am încetat să comunicăm. Ah, mi se va spune, ba din contră! Corona ne-a obligat să dezvoltăm mijloace de comunicare foarte eficiente, produsele unei tehnologii la îndemâna mai tuturora, iar izolarea fizică impusă de pandemie ne-a deschis drumul spre o legătură mult mai variată și mult mai largă decât înainte ca virusul să-și bage coada printre noi. Ne scriem mult mai mult, pe email, pe SMS și pe WhatsApp, Facebook, Telegram, Instagram, Twitter, toate sunt suprasolicitate și utilizate 24 ore pe zi. Read more…

Gânduri de cititor și de autor

Aș vrea să prezint reacțiile mele la unele idei pe care le-am citit și le-am scris în Baabel. Mă refer doar la chestiuni la care mă pricep; niciodată nu mi-aș exprima părerea în legătură cu ceva ce nu cunosc în profunzime. Prefer să dedic acestui subiect un articol întreg, decât să scriu comentarii nesfârșite. În serialul lui Tiberiu Roth, despre istoria poporului evreu, așa cum rezultă din Vechiul Testament, mă jenează felul în care este tratat textul biblic și istoria care rezultă din el. Am impresia că autorul nu își dă seama că tratează un text vechi trei mii de ani, scris într-un stil aparte, nu o carte de istorie contemporană. Vechiul Testament, ca și Noul Testament, texte sacre pentru foarte mulți oameni, sunt scrise într-un stil mistic unde subtextul este de obicei mai important decât textul însuși, ca întotdeauna în literatura bună. Prin analogie, cineva care nu înțelege cele scrise între rânduri de Eminescu, Coșbuc sau Caragiale, mai bine să nu explice cele scrise. Chiar și literatura pentru copii, cum ar fi Micul prinț sau poveștile fraților Grimm, nu poate fi înțeleasă dintr-o lectură superficială. Cu atât mai mult textele originale – Vechiul Testament în ebraică și Noul Testament în greacă. Ele conțin mesaje ascunse, pe care înțelepții încearcă să le descifreze de aproape două mii de ani. Fiecare literă e importantă, chiar și cuvintele care par să lipsească.Read more…

Întâlnirea în ceas de seară Netanyahu – prințul saudit Salman – mesaj țintit pentru Joe Biden

Deși a pierdut alegerile prezidențiale, Donald Trump (care nu a învățat să piardă elegant) nu a vrut să cedeze puterea, în speranța că poate se găsește ceva cu care să anihileze rezultatele destul de concludente ale scrutinului. Acum a început oarecum să cedeze, dar cele două luni până la predarea puterii au fost folosite fie pentru a se răzbuna pe aliații săi infideli, prin demiterea unor demnitari, fie să încerce să mai dea un imbold unora dintre proiectele sale, pe care urma să le realizeze în noul său mandat sau să le folosească în campania din 2024. Nu degeaba în presa israeliană a apărut marele semn de întrebare: ce ne mai pregătește Donald Trump înainte de plecare? Recenta vizită și ultima a secretarului de stat Mike Pompeo în șapte țări din Orientul Mijlociu, inclusiv în Israel, a fost un soi de răspuns la această nedumerire. Luni dimineața, sau mai bine zis duminică după amiaza, un avion particular a decolat de pe aeroportul Tel Aviv și a zburat spre coasta Mării Roșii. Avea doi pasageri speciali – premierul Benjamin Netanyahu și șeful Mossad Yossi Cohen. A aterizat la Neom, un nou oraș, supranumit al viitorului, din Arabia Saudită, unde cei doi s-ar fi întâlnit cu Pompeo, dar și cu prințul Mohamed bin Salman, moștenitorul tronului saudit și ar fi avut câteva ore de convorbiri. Am pus la condițional, deoarece însuși ministrul saudit de externe a negat întâlnirea, în schimb mai multe surse israeliene au confirmat-o, nu și Netanyahu (cel puțin deocamdată) care probabil că a promis discreție.Read more…

Trezire

M-am trezit pe la ora opt dimineața. Fiind pensionară, îmi permit să mă scol atunci când mă satur de somn. Uneori mai devreme, uneori mai târziu. În acea zi la ora opt, în casă pătrundeau razele soarelui și adierea Mării Mediterane, care nu e departe de locuința noastră. Aveam o senzație plăcută de vară întârziată, cu pomi încărcați cu coroane verzi, unele pline de flori, de toate culorile, nicio frunză galbenă. De când pandemia, stăm mult în casă. Golul din străzi, liniștea încărcată, vecinii pe care nu-i vezi decât la întâlniri întâmplătoare pe casa scărilor sau în lift, ferindu-se unul de altul. Goliciunea orașului în perfectă armonie cu golul din suflet. Suntem campioni la WhatsApp, Skype și Zoom. Ne vedem de după sticle și plastic, transparenți și deformați din adevărata noastră natură într-un semirobot, care încearcă să zâmbească, care își mai amintește de o atingere, o îmbrățișare pierdută în vremuri… Read more…

Un OM între oameni

Cu aceste cuvinte s-a încheiat comentariul unui membru al Comunităţii Evreilor din Cluj, atașat postării pe Facebook de către Andrea Ghiţă, în amintirea celui care a fost prof. Nicolae Kallós, care a plecat dintre noi în urmă cu doi ani. A fost declicul care a declanșat impulsul de a așterne pe hârtie, în câteva rânduri, amintirile trezite în mintea mea, legate de acest adevărat OM. Personal, l-am cunoscut târziu, după ce a fost ales președinte al Comunității Evreilor din Cluj și o bună perioadă de timp au ajuns la mine doar ecourile echidistanței, răbdării și înțelepciunii cu care acționa, luând cele mai potrivite hotărâri, spre binele comunității în fruntea căreia se afla, câștigând întregul meu respect, simpatie și considerație. Formația klezmer a comunității a luat ființă, la inițiativa și sub conducerea prof. Vasile Socea, în februarie 2002, când președinte al Comunității era dl. prof. Gavrilă Goldner, care ne-a sprijinit cu mult entuziasm în acțiunile noastre. Peste ani, dl. prof. Kallós și-a exprimat în public regretul că această formație nu s-a constituit mai devreme, în timpul mandatului președinției dumnealui. Am făcut această precizare pentru că în rândurile de față mă voi referi la relația specială pe care am avut-o, eu personal și întreaga formație klezmer cu omul de suflet Nicolae Kallós. Read more…

O călătorie prin Tirolul de Sud (2003)

Părăsim Austria şi traversăm frontiera (acum teoretică), intrând în Italia, în Tirolul de Sud, sau Provincia Autonomă Bolzano – Alto Adige. Indicatoarele care specifică denumirile localităţilor sunt bilingve, în italiană şi germană. După Primul Război Mondial, puterile învingătoare au cedat Italiei această parte a Imperiului Austro-Ungar, deşi vorbitorii de limbă italiană nu depăşeau 3% din populaţie. După 1923, Benito Mussolini a ordonat italienizarea forţată a zonei, prin transfer, interzicând folosirea oficială a limbii germane şi schimbând denumirea localităţilor: Toblach a devenit Dobbiaco, Bruneck-Brunico, Brixen-Bressanone, Bozen-Bolzano şi Meran-Merano. Adolf Hitler, care pleda de la Berchtesgaden cu atâta violenţă pentru nemţii din zona sudetă a Cehoslovaciei sau Danzig-ul polonez, nu a făcut nimic pentru compatrioţii săi din Alto Adige, în ciuda frecventelor sale întâlniri cu dictatorul italian. După al Doilea Război Mondial, regiunea i-a rămas Italiei, în ciuda cererii majoritarilor de limbă germană (acum numai 75%) pentru integrarea Tirolului de Sud în Austria. După recentele înţelegeri austro-italiene, zona a primit o largă autonomie şi un caracter bilingv, iar Uniunea Europeană i-a acordat titlul de euroregiune.Read more…