În urmă cu un an, la 26 ianuarie 2020, la Şimleu Silvaniei, la ceremonia de comemorare a victimelor Holocaustului, formaţia klezmer MAZEL TOV a Comunității Evreilor din Cluj, dirijată de Vasile Socea, a lansat CD-ul cu muzică de holocaust înregistrată sub titlul «Să păstrăm memoria vie ».

Vremurile pe care le trăim acum, cu fețele acoperite de măști, izolați, cu restricții privind socializarea, nu permit să se organizeze evenimente de anvergură, vesele sau solemne; spectacolul prezentat la Şimleu Silvaniei a fost penultima ieșire la rampă (ultima fiind programul dedicat întâlnirii cu prietenii armeni, cu prilejul sărbătorii de TU BIŞVAT de anul trecut) a klezmerilor clujeni.

Totuşi, adaptându-ne acestor vremuri neobişnuite, de pandemie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Comemorării Victimelor Holocaustului, formaţia MAZEL TOV restrânsă (Vasile Socea, dirijorul formaţiei, cu vioara, Dorel Rohian la acordeon, Cristian Goia la contrabas şi solista Sulamita Socea), pentru a aduce un omagiu memoriei victimelor acelor cumplite vremuri, a înregistrat un buchet de melodii culese din muzica născută în acea perioadă sau dedicată momentului comemorării.

Cântecul « Kinor haeţev » (Vioara tristeții), care a răsunat în ianuarie 2014, în interpretarea lui Sassi Keshet, la deschiderea ceremoniei de comemorare a victimelor holocaustului, îi aparține (muzica şi versurile în ebraică) lui Itzhak Chein. Există traduceri în engleză, rusă şi idiş; acesteia din urmă, semnată de Yankele Alperin, « Das gevein fin a fidl » (Plânsul viorii), i-am dat glas şi noi, povestind despre acordurile desprinse de pe strunele viorii care plânge, acorduri care redeșteaptă ecoul vocilor celor șase milioane de suflete pierite în neant şi care, împletindu-se cu vocile supraviețuitorilor, cheamă la neuitare.

Chinul şi suferinţa părinţilor, pe de o parte, siliți să se despartă de copiii lor, pentru a le salva viaţa, încredinţându-i unor străini omenoşi, cu inimă mare, dispuși să-i ascundă şi să-i ocrotească şi, deopotrivă durerea copiilor rămași între străini, obligaţi să-şi renege identitatea, sunt cu multă sensibilitate descrise în versurile următoarelor două cântece.

« A yidish kind » (Copilul evreu), scris de Hana Cheytin Weinstein după masacrul copiilor din ghetoul de la Shialiai, Lituania, descrie zbuciumul mamei care îşi lasă copilul într-o casă străină, explicându-i că este singura posibilitate de a rămâne în viață şi implorând divinitatea să vegheze asupra lui.

« Dos elnte kind » (Copilul singur) tratează aceeaşi temă, privită însă din partea copilului care, rămas între străini, îşi cheamă mama. La chemarea sa, care răsună în urechile şi inima mamei, aceasta din urmă îşi îndeamnă copilul să nu uite şi să povestească mai departe copiilor pe care îi va avea, despre aceste vremuri întunecate. Versurile, scrise pentru Rachel Pupko-Krimski, de către Shmerke Kaczerginski şi puse pe muzică de Yankl Krimski, s-au născut în ghetoul din Vilna, Lituania. 

Dar speranţa nu poate fi ucisă, ceea ce reiese şi din versurile aceluiaşi Shmerke Kaczerginski, « Zol shoin kumen di geule », care îndeamnă să se toasteze pentru viaţă, deoarece, auzind rugăciunile celor oropsiți, Mesia va veni cu siguranță, aducând izbăvirea.

https://youtu.be/M50QBlfLya4

Speranţa este şi acum cea care alimentează convingerea că pandemia va fi învinsă, pământul şi omenirea se vor însănătoşi şi problemele create vor fi depăşite. Amintirea vremurilor ciudate şi triste într-un fel, guvernate de lupta cu această molimă, nu va fi ușor de șters şi poate ne va determina să gestionăm cu mai multă atenție problemele vieții.

Nu putem şi nici nu dorim să o comparăm cu amintirea acelei pagini negre din istoria omenirii, Holocaustul, pe care avem datoria să n-o uităm, pentru a lupta cu toate mijloacele în vederea prevenirii posibilității unei repetări, oriunde în lume, a unei orori de acest fel.

Omagiu veşnic celor care au pierit şi binecuvântată să le fie memoria!

Sulamita Socea, 26 ianuarie 2021