Şi azi am intrat în casă val vârtej, am lăsat în bucătărie sacoşele doldora de pachete, mi-am trântit poşeta pe fotoliu şi în timp ce-mi scoteam haina de piele am dat drumul aproape simultan la radio şi la televizor. Încercând să disjung cu urechile ştirile de ultimă oră din canonul audio-video, am apăsat pe butonul computerului socotind că în intervalul de amorsare al acestuiaaveam răgaz să mă descalţ şi să pun în cămară cumpărăturile. Dacă eram eficientă aş fi revenit în faţa monitorului tocmai în momentul în care desktopul avea să-mi semnaleze că pot să-mi accesez mailul şi Facebook-ul.
Tutunul trebuie cules în zori, când pe frunze e încă rouă. Dacă te prinde căldura, nu mai poţi face nimic: frunzele alungite devin lipicioase, se agaţă de tine cu milioane de tentacule nevăzute, iar degetele ţi se năclăiesc cât aiRead more…
Duminica dimineaţa, într-o zi de splendid de mai, în curtea casei părinteşti, în care m-am născut şi am copilărit, sub huppa comunităţii din Gherla , care fusese folosită pentru multe alte ceremonii în trecut, ţinută în cele patru colţuri de prietenii familiei, îmbrăcat într-un “kittle” alb tradițional – pentru că în ziua nunţii fiecare bărbat trebuie să fie îmbrăcat simplu şi fără dichisuri, în spirit de egalitate, conform religiei. Mireasa a fost adusă sub voal, zeci de lumânări aprinse, s-a învârtit în jurul meu de şapte ori.Read more…
Zilele festivalului sunt frumoase la Cluj: dispare mitocănia, agresivitatea, cocalarii se fac mai mici, de-a dreptul devin invizibili. Un aer de normalitate domnește în oraș, de libertate, de bucurie. E plăcut să auzi pe stradă limbi străine, să vezi pesteRead more…
Singurătatea e respiraţia zeilor Ne adunăm pe insule de aer pentru buciumul vietăţilor de dincolo de ape se coace răsăritul fiecărei zile pe o tipsie de foc
În luna august am fost cu fiul nostru mai tânăr și familia lui, într-o minunată excursie la munte, în România. Am fost o parte din timp la Predeal și apoi la Moeciu de Jos, ambele localități din județul Brașov, așaRead more…
S-ar putea ca numele Anna Netrebko să nu le spună nimic celor neiubitori de operă. Dar cei pasionaţi, mai mult sau mai puţin, de acest gen de artă, cunosc, cu siguranţă, numele ei. Anna Netrebko este considerată una dintre celeRead more…
S-ar putea ca numele Anna Netrebko să nu le spună nimic celor neiubitori de operă. Dar cei pasionaţi, mai mult sau mai puţin, de acest gen de artă, cunosc, cu siguranţă, numele ei. Anna Netrebko este considerată una dintre celeRead more…
La data la care George Enescu se îndrepta spre tematica biblică, aceasta era foarte slab reprezentată în componistica românească. Nici mai târziu nu vom înregistra răsunătoare succese pe această direcţie, deşi unele titluri s-au impus în special pentru că la miez de secol XIX, la unison, creatorii români (unii românizaţi la distanţă de una ori mai multe generaţii) şi etnicii evrei îşi asumaseră ca datorie de onoare principiile emancipării culturale; se îmbinau astfel gustul tematicii romantice şi datele infuzate de curentul Haskala, conjugare evidentă la întreaga dimensiune cultural-literar-muzicală europeană. Se promovau idealurile esteticii romantice şi un tip special de dialog cultural în care temele specific evreieşti să fie prezente fără a forţa nota, împletite sub diverse generice şi niveluri de adresare unui public eterogen, mult prea puţin format în spiritul exigenţelor teatrelor muzicale din centrul şi vestul Europei. Privind din perspectiva noastră, recitirile literar-mitologice şi cele pe tematică biblică nu au reprezentat decât începutul căutărilor, al treptelor ce vor consolida ideea Oedipe-ului de mai târziu.Read more…
În ultimii ani de viață sănătatea lui Beethoven s-a deteriorat considerabil. Schimba multe locuințe, atât în Viena cât și în împrejurimile ei: Mödling, Baden, Nussdorf și Heiligenstadt, locuri unde a scris și a compus. 15. Pe cealaltă parte a străzii locuiau Stephan von Breuning şi fiul său Gerhard, prieteni apropiați încă din Bonn. Ei l-au ajutat mult pe Beethoven în fazele finale ale bolii sale. loc în martie 1826, cu Cvartetul Schuppanzigh.Read more…
Am fost la Napoli de trei ori. Prima oară doar în trecere, în drum spre Pompeii, și la prima vedere nu ne-a făcut o impresie prea bună. Muncitorii de la primărie erau în grevă și orașul era plin de grămezi uriașe de gunoi. Dar la doua și la a treia vizită, Napoli ne-a vrăjit, cu toate că nu are un nume prea bun, din cauza unor mahalale sărăcăcioase și a Camorei, Mafia napolitană. Clădirile masive ale orașului amintesc de o istorie opulentă, deși ele au nevoie urgentă de renovare. La Teatro San Carlo am văzut o splendidă interpretare a operei Carmen, sub bagheta dirijorului indian-israelian Zubin Mehta. Merită vizitat bogatul muzeu arheologic, cu multe exponate din Pompeii și Herculaneum. La Napoli am vizitat și uriașul adăpost subteran, unde se refugiau locuitorii în timpul bombardamentelor din cel de-al Doilea Război Mondial. Marele bazar care traversează centrul orașului trece pe lângă zeci de biserici și monumente. Merită de făcut excursii organizate la Pompeii și la Herculaneum și pe muntele Vezuviu care fumegă și acum. Nu departe de Napoli, coasta Amalfi și insula Capri sunt și ele meleaguri fermecătoare. Dar cea mai puternică impresie ne-au lăsat-o pizza deosebit de gustoasă și mai ales muzica napolitană.Read more…
În memoria poetei trecute în nefiinţă în 15 aprilie 2014… – E timpul să-nviem, mi-au spus culorile Ieşite din fabulă, dungi şi fîşii. Ne-au omorît elegantele, florile, Pozele din cartea de copii… Pîn-aici bine. Dar albastrul ciupit De-o vehemenţă preaRead more…
Am parafrazat o afirmație a lui Tudor Vianu (referitoare la Eminescu) nu pentru a şoca, sau a face comparaţii de natură stranie în artă, ci pentru a sublinia rolul important pe care l-a jucat un violonist evreu maghiar în cultura muzicală europeană. Din păcate multele decenii trecute au așternut un strat fin de uitare peste numele său în conștiința publică. Dacă ne întrebăm care este legătura între compoziţii îndrăgite, ca de pildă Concertul în Re major pentru vioară și violoncel, de Brahms, concertele pentru vioară compuse de Dvořak, Brahms, Schumann sau Bruch, cu evreii maghiari din secolul al XIX-lea, numai melomanii interesați în mod special de acești compozitori vor răspunde cu ușurință: Joseph Joachim, cel care a fost considerat cel mai mare violonist al acelui secol, aproape o reîncarnare a lui Paganini. Joseph Joachim s-a născut în 28 iunie, 1831, în satul Köpcsény (Kittsee) din Burgenland, Austria, într-o familie de evrei maghiari. A fost un adevărat copil-minune, la numai 12 ani a interpretat Concertul pentru vioară în Re major, de Beethoven, sub bagheta lui Mendelssohn. Chiar dacă în mod normal apariția copiilor-minune cu orchestra filarmonică din Londra nu era acceptată, dirijorul a insistat ca protejatul lui să urce pe scenă. Abia cu această interpretare, lucrarea în prealabil aproape necunoscută a intrat în repertoriul standard al muzicii simfonice.Read more…
Aș dori să vă propun o expediție prin propriile sălbăticii emoționale. Un safari spiritual și sonor. Eu unul m-am simțit mereu profund cutremurat de puterea muzicii și am petrecut nenumărate clipe meditând asupra motivelor pentru care o audiție muzicală activă, participativă, ne poate „nețărmuri” într-o asemenea măsură încât însuși timpul se dizolvă pentru noi, ca să nu mai vorbesc despre spațiile imposibile și vaste care ni se deschid pe sub pleoape, iscate de sunetul bine temperat. Am fost avertizat de-a lungul anilor că această pasiune se va știrbi pentru mine cu vârsta, că fiorul acela va veni mai rar și mai anemic, dar mă consider nu doar norocos ci și foarte încăpățânat. Și mai cred și că oricine poate intra în acel spațiu mental calm, din care să poată asculta cu toată ființa. E ceva copilăresc în acel proces, o deschidere nemijlocită spre aventura unei experiențe. Așa că vă invit alături de mine într-o astfel de aventură. O călătorie ca aceasta se petrece totodată de ambele părți ale pleoapelor. Pe dinafară este harta – povestea pe care o urmărim, toiagul de care ne sprijinim, lumea pe care o locuim. Pe dinăuntru este teritoriul – copleșitor, șocant de străin și de sălbatic, un desiș răcoros în care zburdă toate simțurile, descătușate.Read more…
Cu siguranță aproape toată lumea cunoaște celebra baladă Summertime din opera fraților Gershwin, care răsună în căldura sufocantă din sudul Statelor Unite. Acțiunea tragică se petrece într-un cartier sărac din Charleston, South Carolina. Porgy, un cerșetor negru infirm, caută dragostea frumoasei Bess, care este curtată și sedusă de figura dubioasă Sportin’ Life. Primită la început cu scepticism, această primă operă în care toate personajele sunt de culoare, s-a bucurat apoi de o popularitate durabilă. Poate că inițiații știu că opera lui Gershwin se bazează pe un roman din anul 1925, intitulat Porgy, scris de jurnalistul și autorul american de cărți pentru copii DuBose Heyward (1885-1940). Acesta, la rândul său, s-a inspirat dintr-un eveniment real din orașul său natal. Însă acțiunea romanului și cu atât mai mult a operei, au puțin de-a face cu evenimentele reale. Amândouă s-au mărginit să preia în primul rând atmosfera locală, realitățile sociale ale vremii, și să le amplifice într-un mod dramatic. Povestea se bazează pe evenimente petrecute prin anul 1900, în cartierul rural James Island la marginea orașului Charleston.Read more…
i azi am intrat în casă val vârtej, am lăsat în bucătărie sacoşele doldora de pachete, mi-am trântit poşeta pe fotoliu şi în timp ce-mi scoteam haina de piele am dat drumul aproape simultan la radio şi la televizor. Încercând să disjung cu urechile ştirile de ultimă oră din canonul audio-video, am apăsat pe butonul computerului socotind că în intervalul de amorsare al acestuia aveam timp să mă descalţ şi să pun în cămară cumpărăturile. Dacă eram eficientă aş fi revenit în faţa monitorului tocmai în momentul în care desktopul avea să-mi semnaleze că pot să-mi accesez mailul şi Facebook-ul. În consecinţă am făcut stânga împrejur direcţia antreu, când – într-o clipă e neatenţie – am aruncat o privire pe geam şi am rămas înmărmurită de vâlvătaia arămie care cuprinsese copacii de pe coama dealului Hoia.Read more…
Cred că am mai povestit că părinții mei s-au cunoscut pe vremea când erau colegi la Facultatea de Medicină din Timișoara. Amândoi au fost medici pediatri. Tata a fost nu numai un medic foarte bun, ci și profesor și chiar diriginte la Școala Sanitară, dar adevărata lui pasiune a fost muzica. În 1951, când părinții mei s-au căsătorit, era mare sărăcie și singura zestre pe care a primit-o mama a fost… un aparat de radio. Era un vechi Telefunken negru pe care l-am mai apucat și eu. Avea un singur difuzor, dar sunetul era excelent. Și într-adevăr, de când mă știu, în casa noastră răsuna muzica clasică. Tata era o adevărată enciclopedie muzicală. Din 1956, de când ne-am stabilit la Arad, părinții mei mergeau în fiecare săptămână la concert și mama mi-a povestit că a fost o perioadă în care tata obișnuia să scrie cronici muzicale la ziarul local, Flacăra Roșie. Dar pe atunci eu eram copil, nu citeam ziare „pentru oameni mari” și parcă nu mi-l puteam închipui pe tata în postură de ziarist, până când…Read more…
Nu sunt muzicolog, nici măcar amator și cunoștințele mele muzicale sunt limitate, dar îmi place muzica și cândva am “zdrăngănit la troacă”, cum numea milițianul Țaplicu din Marghita cântatul la chitară. Cântam și într-o formație ad-hoc, ca să câștig ceva bani pe la nunți, în satele din jurul Marghitei. Îmi plăceau toate genurile de muzică, dar mai ales muzica pop și clasică. Se spune că aveam și o voce plăcută, până când, pe la 30 de ani, am început să sufăr de rinită alergică și sinuzită cronică, care mi-au cauzat o voce nazonantă. Cât despre muzica etnică sau folclorică, incorect numită populară, îmi plăceau mai ales cântăreții mai vechi, cum a fost Maria Tănase cu vocea și interpretarea ei deosebită, muzica țigănească română și maghiară și muzica sud-americană, pe care o cântam și cu formația noastră: Oscar, Radu, Mihály și Tibi, fratele lui Oscar.Read more…
Franz (Ferenc) Liszt s-a născut în 1811 la Doborján (Ungaria), azi Raiding (Austria). Adam Liszt a fost în serviciul prinţului Nicolas Eszterházi. Palatul din Eisenstadt a fost vizitat de mulţi muzicieni celebri. Adam Liszt era un violoncelist amator talentat. Franz a început să compună la opt ani şi primele lui apariţii ca pianist au fost la Sopron şi Pozsony (azi Bratislava). Tânărul pianist i-a impresionat pe magnaţii unguri, care au strâns bani pentru a-i sprijini educaţia muzicală. Tatăl l-a luat pe Franz la Viena, pentru a primi lecţii de pian de la Carl Czerny, un fost student al lui Beethoven. Băiatul a primit şi lecţii de compoziţie de la Antonio Salieri, directorul muzical al Curții Vieneze. Read more…
Vreau să-i mulțumesc lui Frideric Grosz – articolul său despre Beethoven în Ungaria mi-a sugerat să scriu despre un lucru care mă urmărește de multă vreme. Era în 1988, cu un an înainte de revoluțiile din Europa „comunistă”. Sub pretextul unui congres am reușit să vizitez Praga împreună cu soțul meu. Nu a fost simplu, Israelul și Cehoslovacia nu aveau legături diplomatice, pașapoartele participanților la congres au fost trimise la Paris pentru a primi vize… dar s-a aranjat. Soțul meu, care este mare meloman, a ținut să vizităm Muzeul Mozart, cu toate că se afla destul de departe de centrul orașului. Am luat metroul, apoi tramvaiul… și nu ne-a părut rău! Ceea ce în zilele noastre este cartierul Smíchov, pe vremea lui Mozart era o zonă rurală, cu dealuri acoperite de vii. Pe la mijlocul sec. al XVIII-lea devenise „la modă” și din ce în ce mai mulți orășeni înstăriți își făceau acolo reședințe de vară, mai ales că nu era prea departe, se putea ajunge în mai puțin de o oră cu trăsura. Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
Şi azi am intrat în casă val vârtej, am lăsat în bucătărie sacoşele doldora de pachete, mi-am trântit poşeta pe fotoliu şi în timp ce-mi scoteam haina de piele am dat drumul aproape simultan la radio şi la televizor. Încercând să disjung cu urechile ştirile de ultimă oră din canonul audio-video, am apăsat pe butonul computerului socotind că în intervalul de amorsare al acestuia aveam răgaz să mă descalţ şi să pun în cămară cumpărăturile. Dacă eram eficientă aş fi revenit în faţa monitorului tocmai în momentul în care desktopul avea să-mi semnaleze că pot să-mi accesez mailul şi Facebook-ul.
