Şi azi am intrat în casă val vârtej, am lăsat în bucătărie sacoşele doldora de pachete, mi-am trântit poşeta pe fotoliu şi în timp ce-mi scoteam haina de piele am dat drumul aproape simultan la radio şi la televizor. Încercând să disjung cu urechile ştirile de ultimă oră din canonul audio-video, am apăsat pe butonul computerului socotind că în intervalul de amorsare al acestuiaaveam răgaz să mă descalţ şi să pun în cămară cumpărăturile. Dacă eram eficientă aş fi revenit în faţa monitorului tocmai în momentul în care desktopul avea să-mi semnaleze că pot să-mi accesez mailul şi Facebook-ul.
Tutunul trebuie cules în zori, când pe frunze e încă rouă. Dacă te prinde căldura, nu mai poţi face nimic: frunzele alungite devin lipicioase, se agaţă de tine cu milioane de tentacule nevăzute, iar degetele ţi se năclăiesc cât aiRead more…
Duminica dimineaţa, într-o zi de splendid de mai, în curtea casei părinteşti, în care m-am născut şi am copilărit, sub huppa comunităţii din Gherla , care fusese folosită pentru multe alte ceremonii în trecut, ţinută în cele patru colţuri de prietenii familiei, îmbrăcat într-un “kittle” alb tradițional – pentru că în ziua nunţii fiecare bărbat trebuie să fie îmbrăcat simplu şi fără dichisuri, în spirit de egalitate, conform religiei. Mireasa a fost adusă sub voal, zeci de lumânări aprinse, s-a învârtit în jurul meu de şapte ori.Read more…
Zilele festivalului sunt frumoase la Cluj: dispare mitocănia, agresivitatea, cocalarii se fac mai mici, de-a dreptul devin invizibili. Un aer de normalitate domnește în oraș, de libertate, de bucurie. E plăcut să auzi pe stradă limbi străine, să vezi pesteRead more…
Singurătatea e respiraţia zeilor Ne adunăm pe insule de aer pentru buciumul vietăţilor de dincolo de ape se coace răsăritul fiecărei zile pe o tipsie de foc
În luna august am fost cu fiul nostru mai tânăr și familia lui, într-o minunată excursie la munte, în România. Am fost o parte din timp la Predeal și apoi la Moeciu de Jos, ambele localități din județul Brașov, așaRead more…
S-ar putea ca numele Anna Netrebko să nu le spună nimic celor neiubitori de operă. Dar cei pasionaţi, mai mult sau mai puţin, de acest gen de artă, cunosc, cu siguranţă, numele ei. Anna Netrebko este considerată una dintre celeRead more…
S-ar putea ca numele Anna Netrebko să nu le spună nimic celor neiubitori de operă. Dar cei pasionaţi, mai mult sau mai puţin, de acest gen de artă, cunosc, cu siguranţă, numele ei. Anna Netrebko este considerată una dintre celeRead more…
Franz (Ferenc) Liszt s-a născut în 1811 la Doborján (Ungaria), azi Raiding (Austria). Adam Liszt a fost în serviciul prinţului Nicolas Eszterházi. Palatul din Eisenstadt a fost vizitat de mulţi muzicieni celebri. Adam Liszt era un violoncelist amator talentat. Franz a început să compună la opt ani şi primele lui apariţii ca pianist au fost la Sopron şi Pozsony (azi Bratislava). Tânărul pianist i-a impresionat pe magnaţii unguri, care au strâns bani pentru a-i sprijini educaţia muzicală. Tatăl l-a luat pe Franz la Viena, pentru a primi lecţii de pian de la Carl Czerny, un fost student al lui Beethoven. Băiatul a primit şi lecţii de compoziţie de la Antonio Salieri, directorul muzical al Curții Vieneze. Read more…
Atât Mario Lanza (1921-1959), cât şi André Rieu (n. 1949) s-au dedicat popularizării muzicii clasice. Încă înainte de epoca internetului și chiar înaintea primului nostru televizor (Rubin), pe care l-am primit de Bar Mițva, îmi amintesc că tatăl meu, odihnească-se în pace, cunoștea și chiar cânta unele arii din operele lui Verdi și Puccini. Tatăl meu era autodidact în multe domenii – așa a învățat contabilitatea pe când era încă tâmplar. De unde cunoștea tata aceste arii? Aveam acasă un pick-up, dar nu aveam acces la discuri de calitate. Mai târziu au apărut discuri românești cu Nicolae Herlea, Ion Piso și alți cântăreți de operă valoroși din România. Tata a cunoscut muzica de operă ascultând radio. Pe vremea aceea se transmiteau mai ales arii și mai puțin opere întregi. Tata avea o voce deosebită de bariton. De la el, dar și de la mama z.l., am moștenit pasiunea pentru muzica de operă. După pensionare, tata s-a familiarizat cu computerul. Avea obiceiul să asculte muzică de operă, dar și muzica orchestrei conduse de André Rieu.Read more…
Vreau să-i mulțumesc lui Frideric Grosz – articolul său despre Beethoven în Ungaria mi-a sugerat să scriu despre un lucru care mă urmărește de multă vreme. Era în 1988, cu un an înainte de revoluțiile din Europa „comunistă”. Sub pretextul unui congres am reușit să vizitez Praga împreună cu soțul meu. Nu a fost simplu, Israelul și Cehoslovacia nu aveau legături diplomatice, pașapoartele participanților la congres au fost trimise la Paris pentru a primi vize… dar s-a aranjat. Soțul meu, care este mare meloman, a ținut să vizităm Muzeul Mozart, cu toate că se afla destul de departe de centrul orașului. Am luat metroul, apoi tramvaiul… și nu ne-a părut rău! Ceea ce în zilele noastre este cartierul Smíchov, pe vremea lui Mozart era o zonă rurală, cu dealuri acoperite de vii. Pe la mijlocul sec. al XVIII-lea devenise „la modă” și din ce în ce mai mulți orășeni înstăriți își făceau acolo reședințe de vară, mai ales că nu era prea departe, se putea ajunge în mai puțin de o oră cu trăsura. Read more…
Alma Deutscher a apărut deja în Baabel, Hava Oren a scris despre ea articolul intitulat „O fetiță cu codițe”. Pe atunci mai purta, într-adevăr, codițe și avea fața și ochii luminați de bucuria de a cânta la pian, la vioară, de a compune și de a improviza. Ea cânta încă dinainte de a vorbi, talentul ei pentru muzică este cu totul ieșit din comun, un adevărat copil-minune. Când ajung la maturitate, mulți copii-minune stagnează sau chiar regresează, dar nu Alma! De aceea aș dori să continui povestea ei după vârsta de 15 ani, unde se oprește povestea Havei Oren, îndrăgostită la fel ca mine de Alma și de muzică. Compozițiile ei amintesc într-un fel de cele de acum 200 de ani, este o muzică frumoasă, plăcută, în contrast deplin cu o mare parte a muzicii moderne și acest lucru nu a trecut neobservat.Read more…
De obicei, după stabilirea laureatului, comunicatele oficiale transmise de juriul Premiului Nobel pentru Literatură sunt destul de laconice și de ”generaliste” (adică s-ar potrivi mai multor premianți). Mesajul transmis, în cazul lui Louise Elisabeth Glück, nu face excepție: ”… pentruRead more…
George Enescu și Béla Bartók, doi muzicieni reprezentativi ai secolului XX, aparent foarte diferiți, au totuși afinități spirituale și artistice semnificative. Anul acesta se împlinesc șaptezeci de ani, respectiv șaizeci, de la moartea celor doi geniali artiști, amândoi sfârșind în exil, departe de patria pe care au iubit-o, săraci, uitați, însingurați. Bartók și Enescu s-au născut în același an, 1881, primul în Sânnicolau Mare, pe atunci în Imperiul Austro-Ungar, celălalt la Liveni, în Moldova. La amândoi s-a remarcat încă din primii ani ai copilăriei un talent ieșit din comun pentru muzică. Micul George, fermecat de taraful de lăutari, a cerut insistent părinților o vioară. Primele trei lecții de vioară le-a primit de la lăutarul Lae Chioru, apoi părinții l-au dus la un profesor renumit din Iași, Eduard Caudella. După trei ani, profesorul, depășit de calitățile excepționale ale elevului, a sfătuit părinții să investească mai mult în educația fiului lor. La vârsta de șapte ani, George a fost primit la Conservatorul din Viena, iar la doisprezece ani și-a continuat studiile la Paris, obținând premii și distincții prestigioase. Béla a dovedit și el de la o vârstă fragedă un talent ieșit din comun pentru muzică. La patru ani, a primit primele lecții de pian de la mama sa, ea însăși o foarte bună pianistă și muziciană. În 1888, după moartea tatălui, familia a trecut prin dificultăți financiare, mama fiind nevoită să se mute întâi la Vinogradov iar apoi la Bratislava unde tânărul Béla a primit lecții de pian și compoziție de la renumitul Laszlo Erkel. Béla Bartók își-a desăvârșit studiile la Academia Regală din Budapesta, fiind foarte apreciat ca pianist și compozitor. A fost distins cu premii și a apărut adesea ca solist. Tot aici l-a cunoscut pe Zoltan Kodaly de care îl va lega o strânsă prietenie și o fructuoasă colaborare ca folclorist și etnomuzicolog.Read more…
În urmă cu un an, la 26 ianuarie 2020, la Şimleu Silvaniei, la ceremonia de comemorare a victimelor Holocaustului, formaţia klezmer MAZEL TOV a Comunității Evreilor din Cluj, dirijată de Vasile Socea, a lansat CD-ul cu muzică de holocaust înregistrată sub titlul «Să păstrăm memoria vie ». Vremurile pe care le trăim acum, cu fețele acoperite de măști, izolați, cu restricții privind socializarea, nu permit să se organizeze evenimente de anvergură, vesele sau solemne; spectacolul prezentat la Şimleu Silvaniei a fost penultima ieșire la rampă (ultima fiind programul dedicat întâlnirii cu prietenii armeni, cu prilejul sărbătorii de TU BIŞVAT de anul trecut) a klezmerilor clujeni. Totuşi, adaptându-ne acestor vremuri neobişnuite, de pandemie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Comemorării Victimelor Holocaustului, formaţia MAZEL TOV restrânsă a înregistrat un buchet de melodii culese din muzica născută în acea perioadă sau dedicată momentului comemorării. Read more…
Cum era de aşteptat, în primele zile ale acestui nehotărât iunie, cam cu o oră înaintea concertului dedicat Zilei Internaţionale a Copilului sub genericul Corul de Copii Radio, avându-i ca dirijor pe Răzvan Rădos şi ca pianistă pe Magdalena Faur, strada General Berthelot şi cele din împrejurimi au fost inundate – la propriu – nu doar de buchete de flori, de zumzet ori de voioşia din zâmbet de copil, ci de speranţe, bucuria revederii, strângeri de mâini şi atente priviri de foşti copii (părinţi, bunici, rude…). Afişul îi anunţa şi pe invitaţi: Corul de copii şi tineret “Maestra” – dirijoare Elena Radu, “Corul de Băieţi Radio” – dirijor Liviu Ofiţeru, “Vocea mâinilor “– corul de copii cu deficienţe de auz al Liceului Tehnologic Special nr. 3, dirijoare Marieta Negru şi “Atelierul Şcoala de Cor”. Practic, vorbim despre oameni-instituție la cârma evenimentul care aliniază astfel o constelație de mentori cu viziuni complementare: rigoarea și energia lui Răzvan Rădos, sensibilitatea pianistică a Magdalenei Faur, versatilitatea lui Liviu Ofițeru, expresivitatea modernă a Elenei Radu și devotamentul terapeutic al Marietei Negru. Evident, m-am întrebat unde ar trebui căutate rădăcinile profunde ale acestui eveniment-manifest din 6 iunie, concert care – aşa cum ne-a transmis-o Răzvan Rădos – are ca ţintă înstăpânirea, din acest an, a unei tradiţii la început de iunie. Răspunsul mi-a venit aproape instantaneu: ele nu apar în zbor de nicăieri; sunt rezultatul unei convergențe organice între istoria instituțională a Radiodifuziunii, avangarda pedagogiei muzicale românești și curentele de emancipare socială prin artă. Dacă desfacem firele acestui uriaș nod cultural, identificăm patru rădăcini posibile din care se hrănește unicitatea acestui concert.Read more…
Din multitudinea de excelenți muzicieni din Volendam (Olanda), am ales câteva personalități, interpreți ai formației BZN, care au dominat muzica olandeză (și fără îndoială cea europeană) vreme de patru decenii. În primul rând, îl amintesc pe solistul Jan Keizer, membru al formației BZN (Band without a name) din 1974 până în 2007, când formația și-a încheiat activitatea. Cariera lui poate fi împărțită în trei perioade principale: 1. Jan Keizer şi Anny Schilder (1974 – 1984). Duet cu solistă Anny Schilder (n.1959). Ea este o olandeză tipică, blondă, cârnă, cu buze cărnoase. El un viking nebărbierit cu un permanent zâmbet cuceritor. Din perioada amintită au rămas neuitatele melodii *Don’t say goodbye”, Oh me oh my” și mai ales “The clown”.Read more…
Nu-mi prea place să evoc trecutul. S-a întâmplat, este firesc, a fost o parte a dezvoltării mele, dar prefer să trăiesc în prezent și, în ciuda vârstei, îmi mai fac planuri de viitor, din păcate, cam modeste, fizic nu mai pot să mă angajez la aventuri îndrăznețe, dar le caut pe cele ce mi se potrivesc. Norocul meu este că starea creierului este acceptabilă și îl pot folosi la activități intelectuale, de exemplu să scriu articole. Recunosc, multe lucruri le-am uitat, de fapt, am uitat numai detaliile, știu că au fost, văd în mintea mea figuri, imagini, fețe, dar numele le-am uitat. În sfârșit, de-ale bătrâneții… Dar există momente, personaje, evenimente care m-au impresionat atât de puternic, încât mi s-au întipărit în minte și îmi face plăcere să le evoc, aș vrea să le mai revăd. Oare e bine? Nu știu. Încerc să-mi analizez o experiență recentă și să trag o concluzie. În tinerețe am avut o mare slăbiciune: îmi plăcea să-l ascult pe Bobby Solo, cântărețul italian cu o voce catifelată, mângâietoare, cu totul specială. S-a spus că îl imita pe Elvis Presley, dar acesta nu era printre favoriții mei. Poate că ar fi trebuit să-mi placă originalul, nu copia, dar mie îmi plăcea Bobby Solo.Read more…
Muzica ușoară românească are rădăcini multiple în folclorul românesc, cel al minorităților și al popoarelor vecine, în muzica jazz și în muzica ușoară europeană și americană. Și muzica romilor și cea evreiasca și-au pus amprenta pe muzica ușoară românească. Ea a început să se dezvolte și să fie popularizată în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea prin radio și discuri. La început discurile erau făcute din cauciuc tare, apoi din șelac (rășina produsă de o insectă care trăiește în copaci, în orient) și ascultate la gramofon. După 1940, discurile au fost fabricate din polivinil clorid – PVC și ascultate la patefon. Începutul secolului XX în România a fost o perioadă de destindere, în care compozitorii, textierii și cântăreții evrei au avut oportunitatea de a se evidenția în muzică în general și în muzica ușoară în special.Read more…
Chiar așa se și întâmplă la Opera Israeliană din Tel Aviv-Yaffo, instituția care a transformat vacanțele elevilor în intersectări ale propriilor stagiuni, fiecare dintre acestea purtând o amprentă specifică, din rațiuni de ordin artistico-educațional-economic. Aici funcționează cu adevărat piața spectacolelor pentru copii și familie din Israel, concentrată masiv în perioada vacanțelor școlare, în special în timpul sărbătorilor de iarnă (Hanuka), primăvară (Pesach) și vedeta tuturor, Vacanța-de-peste-vară. Suma acestora se constituie într-o generoasă plajă temporală pentru o industrie teatral-muzicală unică prin amploarea sa economică și vizuală. În ultimul deceniu (2016–2026), pe scena Operei din Tel Aviv-Yaffo (Shlomo Lahat Opera House), acest sector a fost marcat de o strategie artistică duală: pe de o parte, megaproducții muzicale de anvergură pe Scena Mare, iar pe de altă parte, mini-opere originale și adaptări pentru copii din repertoriul clasic produse în cadrul programelor sale de tineret (Children’s Opera Hour / Meitar Opera Studio). Scena mare a găzduit sau a co-produs spectacole de teatru muzical de anvergură, create special pentru publicul larg, identificabile ca megaproducții originale și musicaluri de familie.Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
Şi azi am intrat în casă val vârtej, am lăsat în bucătărie sacoşele doldora de pachete, mi-am trântit poşeta pe fotoliu şi în timp ce-mi scoteam haina de piele am dat drumul aproape simultan la radio şi la televizor. Încercând să disjung cu urechile ştirile de ultimă oră din canonul audio-video, am apăsat pe butonul computerului socotind că în intervalul de amorsare al acestuia aveam răgaz să mă descalţ şi să pun în cămară cumpărăturile. Dacă eram eficientă aş fi revenit în faţa monitorului tocmai în momentul în care desktopul avea să-mi semnaleze că pot să-mi accesez mailul şi Facebook-ul.
