Mă dusei aseară în garaj să iau damigeana cu zaibăr, și dădui cu ochii de bicicleta aia veche. Oare nu cumva Veta avea de gând să arunce bicicleta la gunoi?  Așa, ca pe un lucru  jalnic, care ocupă inutil un loc şi care zace de ani de zile când în pivniță, când în garaj? Vezi să nu vezi, Veto?

Ceea ce nu știe ea încă este că acest mijloc de transport plin de praf este un obiect care poate fi reciclat într-un mod deosebit de util, și căruia i-am putea da o nouă întrebuințare la masa de Revelion. În acest fel nu vom mai fi siliți să  așteptăm curcanul de la rudele de la țară!  Şi, în plus, făcui loc în garaj pentru alte lucruri mai folositoare, ca de exemplu: grătarul vechi cu pietre de lavă, care a rugint în grădină, după cinci sezoane ploioase de barbechiu în Craiova.

Acum vom începe să reciclăm bicicleta şi aş vrea să vă explic cum putem facem acest lucru în același timp cât mai eficient şi ecologic. Așa că ne suflecăm mânecile şi ne apucăm de treabă, eu şi cu nevasta-mea, scoțând obiectul în fața intrării garajului. Mai întâi, îndepărtăm plasele de păianjeni, o ștergem de praf cu o cârpă şi îndepărtăm crustele de murdărie cu o periuță de dinți. Apoi o stropim meticulos cu furtunul, sau, în funcție de vreme, o frecăm cu zăpadă. Şi iată că acum, calabalâcul nefolositor stă strălucitor, gata pregătit pentru un proces pașnic de prelucrare fără a polua resursele naturale ale mediului înconjurător. Prima etapă a procesul de reciclare este eviscerarea.

De fapt, cuvântul „eviscerare” este prea pretențios, poate inadecvat, deoarece tăierea bicicletei necesită profesionalism şi se execută după toate regulile consacrate de experții în măcelărie. Se despică carcasa şi se îndepărtează prin deșurubare toate componentele fixate. În acest mod simplu intrăm în posesia unor părți mobile ale acestui mijloc de transport, care ar putea fi în continuare folosite: janta roților, ghidonul, pedalele, lanțul cu zale, schimbătorul de viteză, frâna de mână, farurile şi dinamul. Toate aceste piese sunt așezate pe masa din bucătărie în mod ordonat, una lângă alta. După ce scheletul bicicletei este dezmembrat din articulații, putem să începem tăierea părților componente cu fierăstrăul, în bucăți potrivite cu mărimea unei cratițe largi.

Apoi, toate bucățile de bicicletă urmează să fie sortate pentru prepararea felurilor de mâncare din meniul de Revelion. Totul necesită atât o planificare minuțioasă, cât şi o execuție de maestru bucătar, care, din experiență proprie, menționez că ia mult timp. Să spunem, aproape o zi întreagă.

Cadrul bicicletei se taie în bucăți potrivite şi se pune la fiert într-o oală mare. Când începe sa fiarbă, se aruncă spuma de rugină, se pune sare şi se lasă trei ore la foc potrivit până când se frăgezește. Între timp, ne ocupăm de prepararea celorlaltelor bucate.

 Frâna de mâna se desface în componentele ei şi împreună cu ghidonul se împănează cu usturoi şi se lasă cam o oră la marinat cu boia, foi de dafin, piper şi sare. Din cablul de la frâna vom forma cârnați cam de vreo 20 cm, pe care îi răsucim în perechi. Totul se agață pe balcon la afumat până cu o oră înainte de sosirea musafirilor.

Vom trece apoi la dezosarea roților şi scoaterea spițelor din cadrul metalic. După îndepărtarea ventilelor, janta de la roata din față se taie în bucățele, care se lasă la fiert cinci minute pe baia de aburi, până când cauciucul capătă o consistența păstoasă. Apoi se pune la scurs. Amestecăm cauciucul cu trei ouă, sare şi două linguri de apă, apoi întindem un aluat ca de tăiței. Când foaia de cauciuc s-a uscat pe jumătate, se face sul şi se taie în panglici late de circa un centimetru. Cu mare precauție, se răsfiră uniform tăițeii pe o foaie de hârtie, şi se lasă la un loc ferit de lumină, pentru a nu se usca prea tare şi a deveni sfărâmicioși.

Dinamul se desface cu atenție, iar părțile din sticlă se sparg cu bătătorul de șnițel până când iau aspectul zahărului tos. Farurile se bat cu un ciocan, apoi se dau prin mașina de măcinat nucă. Făina astfel obținută se cerne printr-o sită fină într-un castron, se amestecă cu drojdia înmuiată în apă călduță şi cu zahărul de dinam. Se mai adaugă un ou, un pumn de stafide şi vanilie, și se frământă toate ingredientele bine de tot, până când aluatul se desprinde de pe mâini, şi de pe vas. Se așază la un loc cald şi se lasă să crească, timp de o oră.

Între timp, cadrul de bicicletă frăgezit prin fierbere  se poate da prin mașina de tocat carne. Separat, se prăjesc zalele de la lanțul de bicicletă cu două-trei linguri de ulei. Cu mare atenție însă, pentru că uleiul încins prea tare face ca zalele să prindă un strat de rugină acră. Nu va chinuiți cu desfăcutul lanțului bucățică cu bucățică, cel mai bine este să-l prăjiți în întregime. Zalele se vor desface de sine una câte una în uleiul fierbinte. Când vor începe să se îngălbenească, se vor stinge cu puțină apă, iar apoi se amestecă cu compoziția de tocătură. Se mai adaugă deasupra verdeață tăiată mărunt, sare şi piper.

Cauciucul de la roata din spate, încă nefolosit, se opărește în borș până se înmoaie, iar apoi se taie în bucăți potrivit de mari ca să împăturăm în ele carnea tocată. Sărmăluțele obținute vor fi așezate una lângă alta în oală, iar între rânduri se pun, cu grijă, felii de roșii. Se mai adaugă bulion şi o lingură bună de untură, după care se lasă să fiarbă o oră, pe plită, iar apoi se dau la cuptor, la 180 °C şi se țin până când scade zeama atât cât trebuie. Borșul nu se va pune chiar de la început, fiindcă întărește foia de cauciuc, care devine amară şi greu digerabilă. Gurmanzii servesc sarmalele în foi de cauciuc cu smântână sau iaurt grecesc.

În zeama în care a fiert cadrul bicicletei pregătim ciorba de potroace astfel: se adaugă măruntaiele ca de exemplu soneria, pedalele şi restul spițelor încă nefolosite. Se dau pe răzătoare trei morcovi, o jumătate de țelină şi un pătrunjel, se amestecă cu ceapa tăiată mărunt şi se călesc la foc mic. Apoi se adaugă totul în zeama de ciorbă, lăsăm să fiarbă, și la final adăugăm tăițeii de cauciuc şi lasăm să dea câteva clocote. Potrivim de sare, pătrunjel verde, leuștean şi mărar tăiat fin, și servim cu ardei iute murat, pe la ora patru dimineața, pentru a prinde curaj la jucat „Perinița”.

Aluatul bine dospit pentru plăcinte se întinde în foaie potrivit de groasă şi se taie în pătrățele de cinci centimetri, în care se pune un răvaș, din cutia deja pregătită cu câteva zile înainte. Urările de bine, comice sau nu, scrise pe bilețele şi împăturite în hârtie de copt, se așează în mijlocul aluatului, iar colțurile acestuia se întorc în formă de plic. Fiecare plăcințică se unge ulterior cu ou bătut, iar apoi se coc în tava unsă cu unt la 190 °C pentru douăzecişicinci de minute, timp în care bucătăria se va umple de cele mai apetisante arome. Când le scoateți din cuptor, acoperiți-le imediat cu un ștergar umed pentru a se păstra frăgezimea lor la suprafață. Acest desert poate fi consumat chiar şi de bicicliștii diabetici, dacă renunțăm la ploaia cu zahăr pudră de final .

Înainte de sosirea musafirilor, așezăm „afumăturile”, adică frâna de mână, ghidonul şi cârnații (din cablul de frână), în felii frumos tăiate pe un platou, pe care îl decorăm cu castraveciori, gogoșari murați şi câteva rondele de ceapă.

Acest meniu festiv, special creat pentru a sărbători Revelionul în mod tradițional oltenesc, lasă liberă imaginația atât în găsirea unui epitet potrivit fiecărui fel de mâncare, cât şi în interpretarea mesajelor din plăcintele cu răvașe.

“Vrei să știi ce îți rezervă anul viitor? Mănâncă și nu mai cerceta, fiindcă oricum nu îl poți schimba!”

Peter Biro

Traducere din germană: Simona Fuchs, redactare: Adela Onuțu

(ambele anesteziste).