E cinci dimineaţa. Doamna doctor s-a trezit. Ar fi exagerat să spunem că lucrează, dar gândul ei e deja la locul de muncă. Programul e de la opt, dar astăzi doreşte să ajungă mult mai devreme din cauza zvonurilor despreRead more…
Daria Dascălu: DENTARĂ
Pacientul stă ca pe ghimpi în sala de aşteptare a cabinetului stomatologic. Acum îi zice ,,Medicină dentară’’, aceeaşi Mărie cu altă pălărie. Pereţii sunt îmbrăcaţi în aceleaşi anunţuri optimiste, despre dinţi frumoşi şi sănătoşi, cum nu vor mai avea decâtRead more…
Daria Dascălu: AM DESCHIS DUGHEANA DENTARĂ
Tocmai am sosit din State. E criză, dar toată lumea are cultul îmbogățirii. M-am molipsit și eu. Nu mă mai mulțumește micul magazin de alimente pe care l-am avut până acum. În California unde am fost, dentiștii care conduc laboratoareleRead more…
Daria Dascălu: CÂNTECUL VÂRSTELOR – PAMPERS
S-a întâmplat un fericit eveniment: doi tineri s-au dus într-o zi la maternitate şi după un timp s-au întors trei. Puţin înaintea marii zile, întreaga familie de la părinţi la bunici, până la verii de gradul III, a fost cuprinsăRead more…
Doina Gecse-Borgovan: 8 MARTIE
În vremurile copilăriei mele, nu aveai nevoie de calendar ca să ştii că e 8 Martie. Toate doamnele îşi lepădau căciulile din blană de vulpe polară, pe care cred că le purtau şi în somn (deh, nu prea se dadea căldură nici acasă şi nici la serviciu) şi mergeau încolonate la coafor. Le vedeai ieşind de acolo după câteva ore cu urechile înroşite de atâta stat sub cască, cu un permanent mărunt, unghiile date cu lac şi sprâncenele pensate şi vopsite. Toate arcuite a mirare. Argumentul “măcar de 8 martie” m-a scos întotdeauna din sărite. De ce? în restul timpului e OK să arăţi ca Muma Pădurii, să nu te îngrijeşti, să nu-ţi pese?Read more…
Daria Dascălu: VÂRSTA2/3 – UITARE
Ce zi infernală ! Mi-am amintit cu jumătate de oră înaintea închiderii că trebuie să-mi plătesc impozitul neapărat, apoi când stăteam la rând, am primit un telefon plin de venin de la forul competent că am omis să aduc laRead more…
Daria Dascălu: VÂRSTA 2/3 – Oh, TRUP OFILIT!
M-a apucat de câteva zile, o lehamite. De fiecare dată când urc în fugă o scară de 2-2-3 etaje, răsuflu greu… iar dacă fac prostia să mă plâng cuiva, râde gândindu-se: ,,Uită-te în buletin !“ . Nu mai merge așa,Read more…
Daria Dascălu: Vârsta 2/3 – Timp regăsit
Savurez mireasma de iasomie. Într-o clipă îmi aduce în minte plăcerea înghețatelor de altă dată. Cerneala are miros de studiu, iar aroma de cafea este totuna cu reuniunile de familie. Păcat că membrii lor s-au luat cu viața și auRead more…
Mike Klein: PROBLEME AMERICANE
Problemele americii sunt multe, ziarele noastre publică în general senzaţionalismul legat de Statele Unite, dar nu prea îi interesează de restul lumii. Afganistanul, Siria, Irakul sunt mereu pe prima pagină pentru că afectează interesele vitale ale Statelor Unite, altfel nuRead more…
Mike Klein: PROBLEME AMERICANE
Problemele americii sunt multe, ziarele noastre publică în general senzaţionalismul legat de Statele Unite, dar nu prea îi interesează de restul lumii. Afganistanul, Siria, Irakul sunt mereu pe prima pagină pentru că afectează interesele vitale ale Statelor Unite, altfel nuRead more…
Daria Dascălu: LEAC pentru INIMI SENSIBILE
De la o vreme, trebuie să fii atent cu toate: mâncarea, băutura, efortul… Să faci mişcare, dar să nu sari peste cal ! Vine însă şi câte o zi festivă. Un cuplu se aşează pe terasă la un prânz vesel.Read more…
Daria Dascălu: VINO la o CAFEA BUNĂ
De unde vine cafeaua? De la Coffea arabica. Tuturor le place savoarea amăruie, vorba ceea : “O licoare dulce-amară / Cine-o bea nu vrea să moară.’’. O zi însorită de toamnă. E printre ultimele dimineţi pe care le petrecem peRead more…
Daria Dascălu: VINO la o CAFEA BUNĂ
De unde vine cafeaua? De la Coffea arabica. Tuturor le place savoarea amăruie, vorba ceea : “O licoare dulce-amară / Cine-o bea nu vrea să moară.’’. O zi însorită de toamnă. E printre ultimele dimineţi pe care le petrecem peRead more…
Daria Dascălu: CEAI sau CE AI ?
M-am împrietenit cu toată lumea din împrejurimi. Bucătăria mea atrage ca un magnet, aşa că m-am hotărât să fac sediul noului nostru club ,,Ceai şi lectură’’. Acum pregătesc fiertura de măceşe vitaminizantă, numai bună pentru toamnă şi infuzia de roiniţă,Read more…
Daria Dascălu: APĂ CHIOARĂ
Ce copil frumos şi deştept ! Din păcate are şi defecte… Aţi văzut voi copil, copil cuminte ?! Tocmai la o reuniune de familie, nemulţumit că nu i se dădea atenţie şi supliment la desert, odorul a bătut din picior,Read more…
Daria Dascălu: MARTINI, BELLINI, MIMOSAS
Nepoatele mele merituoase, studente şi totodată angajate part time, m-au anunţat că doresc să-şi petreacă noaptea la mine. Azi e sâmbătă, iar ele vor merge la o petrecere organizată de anii lor de studiu, la un club din centru. AceastaRead more…
Daria Dascălu: MUIEŢI ÎS POSMAGII ?
O soţie conştiincioasă, prepară de zor o poţiune într-o duminică obişnuită, la şase dimineaţa. Soţul pus pe rele intră s-o prindă asupra faptului. “Ce faci aici la ora asta ? „Nu ştiam că eşti treaz“ „Nu mi-ai răspuns la întrebare,Read more…
Minciuna în epoca întâlnirilor aranjate prin internet
Mult stimatul meu coleg de breaslă și eseistul pasionat Tibi Ezri a publicat în Baabel o serie întreagă de articole pe tema „De ce mint oamenii”. Cu toate că fiecare rând al său e doldora de înțelepciune, ar fi putut să se rezume la o singură frază: „Oamenii mint pentru că sunt oameni”, de unde reiese că minciuna este un atribut de bază al omului. Acesta este un adevăr fundamental, căruia îi puteți da crezare – sau nu. Ar fi preferabil să mă credeți. Din păcate minciuna este văzută ca ceva negativ. După părerea mea ar trebui să adoptăm o atitudine mai echilibrată, mai nuanțată. Bineînțeles că nu vreau să pretind că scorneala este o virtute. Din contră! Când e vorba de mersul trenurilor, de cercetare științifică sau de declarații de venit, este de dorit ca afirmațiile să corespundă adevărului. Același lucru se recomandă la aprecierea propriei greutăți, când te uiți cu jind la prăjiturile din vitrina cofetăriei. Dar în alte cazuri nu trebuie să dăm adevărului o importanță chiar atât de exagerată. În relațiile interumane, în discuțiile dintre prieteni și mai ales la căutarea unui partener, o anumită doză de neadevăr este acceptabilă, ba chiar utilă. Asta ne aduce la adevărata temă a articolului: întâlnirile aranjate prin internet, un mediu în care în zilele noastre cei mai mulți tineri (și câțiva bătrâni ca mine) se simt ca acasă. E destul să ai cunoștințe de bază în materie de calculatoare și să ai acces la internet și o lume întreagă de parteneri potențial îți stă la dispoziție. Între timp nici nu mai e nevoie de calculator, te poți descurca chiar și numai cu un smartphone, dacă ai pe el programul necesar și știi cum să-l folosești. Distanța față de celălalt te protejează, făcându-te să nu recunoști imediat tristul adevăr. Numărul practic nelimitat de parteneri disponibili în spațiul cibernetic reduce importanța eșecului – dacă nu reușești cu unul, găsești cu ușurință un alt fraier, căruia să-i prezinți în mod convingător calitățile tale extraordinare. Read more…
Agentul 222 și alte întâmplări hazlii
La aeroport te poți aștepta la o serie întreagă de surprize nu tocmai plăcute, care ulterior ți se par hazlii. Am trecut de câteva ori prin aventuri de acest fel. Cele mai multe probleme le fac zborurile indirecte, în care ai nenumărate ocazii să pierzi obiecte personale, sau chiar avionul care trebuia să te ducă la destinație. La Frankfurt, unde aveam la dispoziție doar o oră ca să prind legătura pentru Chicago, am fost reținut ca suspect de trafic de droguri din cauza unui laxativ sub forma unui praf alb. Când s-au lămurit în sfârșit lucrurile, avionul în cauză plecase. Cu ocazia unui zbor la Boston cu transfer la Newark, cursa de la Tel Aviv a sosit cu o întârziere de o jumătate de oră. Aveam la dispoziție două ore pentru a prinde avionul spre Boston, timp în care trebuia să fac controlul pașapoartelor, controlul vamal al valizelor, etc., etc. Eram în întârziere, mai erau doar zece minute până la îmbarcare, așa că, luând exemplul altor trei pasageri concetățeni, mi-am scos pantofii și i-am luat într-o mână, bagajul în cealaltă, cureaua de la pantaloni mi-am pus-o după gât, și îmbrăcat într-o scurtă, am alergat ca pe vremea tinereții, dar din păcate nu cu același spor.Read more…
Întâmplări cu polițiști
Am primit permisul de circulație destul de târziu, la 38 de ani. În România nu aveam mașină, așa că am început să conduc abia la doi ani după primirea carnetului și la un an de la sosirea în Israel. De atunci am avut de-a face cu polițiștii în situații mai mult și mai puțin plăcute. Pentru a ajunge la parcarea pieții din Beer Sheva, trebuie să faci un ocol mare, cu toate că există un drum mai scurt, dar strada aceea e rezervată mijloacelor de transport în comun. De câteva ori am scurtat drumul și am trecut pe unde era interzis, fiind foarte mulțumit de soluția minunată pe care am am găsit-o pentru parcare rapidă. Nu-mi amintesc dacă nu am văzut sau am făcut doar abstracție de semnul de circulație. Cert este că într-una din zile m-a oprit omul ordinii. “Ce semn de circulație ai observat la începutul străzii? ” m-a întrebat. Adică ce semnificație i-ai dat semnului respectiv? L-am privit nedumerit. Parcă văzusem o tablă în alb și albastru. “Drapelul Israelului”, i-am răspuns cât se poate de serios.Read more…