Bridgerton – un serial care țintește familia regală britanică?

Netflix, o companie americană de streaming video de filme și seriale, atât de producție proprie cât și de reluări de filme, s-a impus pe piața cinematografică drept un concurent real și redutabil al marilor case de filme, peliculele, actorii și regizorii companiei câștigând și premii la competițiile tradiționale americane și europene. Cu un abonament la un preț minim, poți avea acces la producțiile sale, iar ofertele sunt numeroase și diverse. De obicei este destul de greu să alegi dintre multitudinea de filme sau seriale, astfel că le selectezi fie citind despre ele, fie recomandate de prieteni, dar ale căror gusturi pot fi diferite de ale tale.

Până acum, în ceea ce mă privește am cam nimerit-o. Chiar dacă nu au fost egale ca valoare, filmele pe care le-am văzut au fost bune, unele chiar excelente – mă gândesc la Familia Shtisel, la Unorthodox, sau la ceea ce vizionez în aceste zile, Metoda Kominsky, cu actori foarte buni și un text spiritual.

Printre serialele care mi-au fost recomandate a fost și cel întitulat Bridgerton. Mi s-a spus că este de epocă, e ușor, distractiv, cu imagini frumoase și cu oameni bogați. Cum, de ce să nu recunosc, uneori simt nevoia să văd și așa ceva, am început să mă uit. Recunosc că mi-a plăcut și aștept continuarea, sau cum se obișnuiește acum, un sezon nou. (De ce „sezon”? Nu știu.)

Mi-a plăcut mai ales ideea îndrăzneață și originală a scenariștilor și a regizorului de a arăta o situație de la curtea regală britanică de la începutul secolului al XIX-lea – 1813, practic inexistentă în istoria Angliei – o nobilime compusă dintr-un mix de albi și colored people, (ca să nu folosesc cuvântul „negru” care la ora actuală nu este politically correct). De pildă, eroul principal în jurul căruia se învârtește acțiunea, un romance, este un duce de Hastings cu pielea închisă. Există o serie de lorzi și ladies, de asemenea de culoare, se mai strecoară și niște mulatri, toți cu avere și rang, invitați la evenimentele organizate de nobilimea britanică și de curtea regală. Nimeni nu este mirat, sunt primiți cu brațele deschise, nu se comentează culoarea pielii. A existat o singură remarcă făcută de bătrânul duce de Hastings: ”trebuie să avem grijă cum ne comportăm, după ce regina ne-a onorat cu acest titlu”.Da, regina. Dar cine era ea?

Charlotte de Mecklenburg Strelitz

Era regina Charlotte a Angliei, soția regelui George al III-lea, născută Charlotte de Mecklenburg-Strelitz, dintr-o familie princiară germană, atât de partea tatălui cât și a mamei, dar despre care unii cercetători afirmă că a avut și strămoși portughezi, iar unul dintre ei ar fi avut o amantă maură. Sunt desigur ipoteze, dar care au fost actualizate recent. Cred că nu este greu de ghicit de ce. Este vorba de intrarea în familia regală a lui Meghan Markle, actuala ducesă de Sussex, cu tatăl alb și mama american-africană. Probabil creatorii serialului au vrut să arate că nu este pentru prima dată că în familia regală britanică a intrat o persoană de culoare, că asta nu a constituit o problemă, dimpotrivă, culoarea descendenților nu avea nicio importanță.

Partea nostimă este că serialul este inspirat după un roman-fluviu al scriitoarei Julia Quinn, care are vreo șapte sau opt volume și nici vorbă de o clasă nobiliară britanică de culoare.

Deși în Anglia sclavia și comerțul cu sclavi au fost parțial abolite în secolul al XVIII-lea, interzicerea sclaviei a fost legiferată abia în 1833 și nu pe întreg teritoriul Imperiului Britanic. Dar, în fond, ce contează istoria? Imaginația scenariștilor a servit bine serialul care, se afirmă, a înregistrat cea mai mare popularitate printre serialele Netflix și se pregătește cel de-al doilea sezon. În paranteză, acest prim sezon se termină cu nașterea copilului. Mama, Daphne, făcând parte din familia vicontelui Bridgerton, era bineînțeles albă. Nu-mi aduc aminte ce culoare a pielii avea bebelușul, dar acesta nu a fost un subiect de discuție în familia Bridgerton, care a fost de-a dreptul încântată că fiica cea mare a reușit o partidă atât de bună, devenind ducesă, indiferent de culoarea pielii soțului. Oare tot așa s-au gândit și membrii familiei regale britanice despre Meghan? Convingerea mea este că da și resping toate insinuările legate de așa-zisul rasism al familiei, numai fiindcă cineva dintre ei s-a întrebat cum va arăta copilul. Cred că este o curiozitate justificată, recunosc, și eu m-am întrebat și nu mă consider rasistă. Dimpotrivă, mi-ar fi plăcut un bebeluș ciocolatiu printre toate progeniturile regale insipide ca și colorit, blonde cu ochi albaștri. Poate că va apărea și un astfel de copilaș, deși Meghan și Harry au declarat că se opresc la doi copii. Dar nu se știe niciodată.

Eva Galambos

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

3 Comments

  • Andrea Ghiţă commented on July 1, 2021 Reply

    Mie mi-a plăcut serialul deşi făcut după şablonul telenivelelor. Are ceva proaspăt, protagoniştii sunt frumoşi, dialogul e spumos, ambianţa fermecătoare. Personajele de culoare dau un plus de atractivitate serialului chiar prin faptul că îl pun pe privitor să se întrebe asupra sâmburelui de adevăr din această poveste romantică.

  • Hava Oren commented on July 1, 2021 Reply

    Citind articolul, îmi stăruiau în amintire părerile d-lui Gabriel Ben Meron, pe care le împărtășesc și eu: „licența poetică” are limite și mă aștept ca imaginile prezentate într-un film să fie cât de cât veridice. Am văzut doar câteva fragmente pe YouTube, dar apariția unor oameni de culoare la curtea Angliei în 1813 m-a deranjat și m-a enervat. Bineînțeles că există legături cu famila regală britanică din zilele noastre, dar eu cred că subiectul ar fi trebuit tratat altfel și acțiunea ar fi trebuit plasată în prezent.

    • Marina Zaharopol commented on July 2, 2021 Reply

      Nu pot comenta despre un serial pe care nu l-am văzut.

      Dar, referitor la limitele aşa-numitei “licenţe poetice,” îmi amintesc de nemulţumirea mamei soţului (care, în calitate de pianistă, lucra la clasa de operă a Conservatorului Ciprian Porumbescu din Bucureşti) după vizionarea filmului “Amadeus.” Cu scopul de a crea efecte ieftine cu priză la public, Mozart era zugrăvit neveridic, ca un clovn, iar relaţia cu Salieri era şi ea prezentată în mod deformat.
      Cât despre Salieri, el nu a fost niciodată un compozitor ignorat, aşa cum sugerează sfârşitul filmului. ci s-a bucurat de succes profesional în timpul vieţii şi până în zilele noastre.

      Cred că îngăduinţa sau toleranta faţă de “licenţa artistică” este în mare măsură o problemă de natură subiectivă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *