Feri Báró s-a așezat pe stadion!

Copilul de suflet al adevăraților arădeni, echipa de fotbal UTA (fostă ITA) a fost creată de o personalitate legendară a orașului, care a finanțat și construirea stadionului, pe atunci cel mai modern în această parte a Europei.

Acum, stadionul, de curând repus în funcțiune după mulți ani de modernizare, îi poartă numele, iar știrea zilei este că municipiul a inaugurat o statuie, care-l reprezintă șezând în tribună. Orice arădean, chiar din generația tânără, citind aceste rânduri, va ști că este vorba de baronul Francisc Neuman, respectat, admirat, îndrăgit și alintat de arădeni cu apelativul Feri Báró.

Francisc Neuman încheie șirul de înfăptuiri ale unei adevărate dinastii de oameni care în Arad au făcut istorie. Citez un pasaj din cartea istoricului arădean Péter Puskel:

Nici în vremurile trecute și după toate probabilitățile nici în cele din viitorul apropiat nu a existat și nu va exista vreo familie cu un rol atât de pozitiv în evoluția și dezvoltarea vreunui oraș din Crișana sau Banat, de-a lungul mai multor generații, precum a fost familia Neuman în viața Aradului. Nu există aspecte ale vieții economice, sociale, culturale sau chiar sportive din perioada cuprinsă între mijlocul secolului al XIX-lea și până în zilele noastre care să nu poarte pecetea impregnată prin contribuția, fie ea conceptuală sau materializată, a dinastiei Neuman.

A fost o familie mare, numeroasă, a cărei membri au învățat încă de la vârste fragede să lucreze pentru comunitate. Au pornit de jos și au ajuns pe culmile cele mai înalte ale existenței burgheze. Au știut să-și sporească averea astfel încât de fiecare dată și în fiecare situație au lăsat în urma lor ceva durabil. Nu este de mirare că numele Neuman este până în zilele noastre o veritabilă legendă, nu doar în Arad, ci în toată partea de vest a țării. În activitatea familiei Neuman criteriile legate de naționalitate sau religie nu aveau nicio relevanță, adică nu se făcea nici un fel de discriminare; ca să utilizăm o sintagma modernă. Vegheau foarte grijuliu la păstrarea bunei lor reputații, cu o naturalețe și cu o eficiență care au făcut ca nici în cei mai înnegurați ani ai dictaturii, cu excepția anilor naționalizării, să nu fie etichetați cu apelativele cu care au fost marcați foștii industriași. Dimpotrivă, numele lor era (și încă mai este!) pomenit cu respect și recunoștință”. Mai pe larg despre această familie puteți citi în: https://www.arad.zone/blog-ar/rolul-familiei-neuman-%C3%AEn-via%C8%9Ba-public%C4%83-a-aradului ).

Realizările generațiilor succesive al familiei Neuman sunt produsul unei conduite de viață exemplare: o hărnicie ieșită din comun, asociată cu performanța potențată inteligent prin studii și documentare în cele mai avansate țării ale vremii. Cu totul excepțională a fost implicarea lor în viața urbei, prin generosul sprijin acordat construcției și funcționării instituțiilor de cultură și artă, prin donații substanțiale acordate orfelinatelor și spitalelor. Au avut o grijă deosebită pentru numeroșii lor angajați, pe care îi considerau familia lor extinsă, și pentru care au făcut ceva cu totul nou pentru acele vremuri: școală și grădiniță pentru copii, precum și ajutor material pentru studiile copiilor dotați.

Baronul Francisc Neuman

Pentru angajații fabricii textile au construit o colonie (arădenii o numesc ”Colonia UTA”). Astăzi, o școală și o stradă din Arad poartă numele de ”Frații Neuman”.

Ultimul rămas la cârma imperiului Neuman (și cel care a finalizat Colonia UTA) din Arad a fost (pe atunci) tânărul Francisc. A excelat în tot ce făcea, atât pe plan profesional, cât și ca cetățean al Aradului. Deși pasionat și implicat zi de zi în activitatea productivă (printre altele, a făcut din fabrica textilă unitatea de profil cea mai modernă din Imperiul Habsburgic), consacra mult timp și lucrurilor lumești. Una din marile lui pasiuni a fost fotbalul. Om umblat în lume, i-a rămas imaginea terenului Arsenal din Londra. După chipul și asemănarea acestuia, a construit la Arad un stadion (până și gazonul l-a adus din Londra!) Stadionul, destinat clubului sportiv ITA pe care l-a înființat (după 1945 fabrica textilă a devenit Industria Textilă Arădeană), avea să găzduiască una din cele mai redutabile echipe din România, alcătuită din fotbaliști de vârf aduși de baron din toată țara. Deși eram copil pe atunci, și acum îmi amintesc jocul spectaculos al lui Pecsovszky, Bonyhádi & co. care ridicau tribunele în picioare. Și acum îmi sună în urechi acel uriaș îndemn Hajrá Csala! Csala era porecla lui Pecsovszky.

Au trecut anii, baronul ”exploatator” a fost nevoit să ia calea pribegiei, ITA a devenit UTA (Uzinele Textile Arad), dar echipa de suflet a baronului a continuat mulți ani să fie printre primele echipe de fotbal din România, sau chiar prima. Ultimul succes răsunător a fost în 1970, când UTA a continuat în Cupa Campionilor Europeni, după ce a eliminat echipa olandeză Feyenoord, deținătoarea trofeului Cupei. Dar, impulsul inițial dat echipei de către baron nu a putut acționa de-a lungul anilor de ”putere populară”. Echipa UTA, deși iubită de arădeni, a pierdut din strălucire, ajungând să iasă din prima ligă. În final, și stadionul, care nu mai beneficia de pricepere și susținere materială, a ajuns să nu mai corespundă normelor FIFA. După multă tărăgănare, în anul 2014 au demarat lucrările de modernizare a stadionului, cu termen de finalizare trei ani. Nu vreau să lungesc povestea lucrărilor, asemănătoare altor povești „de succes” din vremurile noastre, dar stadionul modernizat a putut fi inaugurat abia în toamna anului 2020. Ca omagiu adus omului care a visat, a creat și a dat Aradului și arădenilor acest simbol al locului, complexul a primit numele ”Arena Francisc Neuman”. Zilele trecute a fost amplasată și o statuie a baronului, reprezentat șezând în mijlocul tribunei 2.

Dacă toată lumea a susținut cu ardoare necesitatea amplasării unei statui a baronului, locul ales a stârnit nemulțumirile fanilor. Așa cum se obișnuiește la noi, a urmat un lung șir de polemici purtate în presă și, desigur, pe Facebook, cu argumente și contraargumente. Fanii susțineau că locul baronului ar fi fost la tribuna oficială, în sectorul VIP. Primăria, cea care a finanțat statuia, considera că tocmai modestia și popularitatea baronului ar justifica așezarea lui în mijlocul fanilor.

Oricum, bucuria și interesul publicului pentru acest gest de a onora memoria baronului a fost atât de mare, încât primăria a considerat că e bine să permită accesul liber pe stadion celor care doresc să vadă și să fotografieze statuia. Desigur, am profitat și eu de această facilitate, neputând însă să nu zâmbesc la vederea afișelor amplasate pe marginile stadionului, care indicau locul de acces ”Pentru poze cu BARONUL FRANCISC NEUMAN”. (Sublinierea îmi aparține).

Din părerile exprimate în mediul virtual, o foarte inteligentă perspectivă privind locul de amplasare a statuii l-a prezentat avocatul Silviu Rațiu, fost primar al Aradului, care susține varianta de amplasare la tribuna 2. Citez: ”Baronul Neuman a fost o persoană distinsă, dar în același timp un om foarte popular, care a știut să-și apropie colaboratorii, subalternii – oameni simpli. (Bunica și mama mea au apucat să lucreze la ITA pe vremea baronului, iar mărturiile lor mi l-au zugrăvit pe baron ca pe un om de mare bunătate, direct și popular cu „cei de jos”) …Ce ar fi să ne gândim dacă, nu cumva, provocând – și amplificând din rațiuni meschine – acest scandal – nu facem decât să murdărim imaginea celui care, modest, fără emfază, a făcut atâtea lucruri frumoase pentru Arad”.

Pentru noi, puținii evrei rămași la Arad, este un motiv de bucurie că la toate nivelele, și în mod repetat, se scoate în evidență ponderea însemnată a contribuției populației evreiești la dezvoltarea pe multiple planuri a orașului. Iar în acest cadru, aportul familiei Neuman este cel mai însemnat.

Arad, 16.10.2012

Ionel Schlesinger

PS: A doua zi după ce am scris cele de mai sus, a avut loc pe stadion meciul UTA-U Craiova (1-0). Ca dovadă a spiritului Aradului, pe un imens baner apare chipul baronului, iar mai jos, pe un altul: „Ai înnobilat un întreg Arad, i-ai dat viață și culoare, spiritul ți-e veșnic, amintirea nemuritoare!”

19.10.2021

Ionel Schlesinger

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

5 Comments

  • tiberiu ezri commented on October 22, 2021 Reply

    Foarte frumos articol scris din toata inima!

  • Andrea Ghiţă commented on October 21, 2021 Reply

    Trebuie să recunosc că deşi locuiam în aceeaşi casă cu coriferii echipei U din vremea ei glorioasă (Ivansuc, Câmpeanu şi Mateianu) şi mă duceam la meci strigând din rărunchi “Haide U!” alături de copiii din vecini, aveam o dragoste secretă: UTA. Mă bucur din suflet pentru această nobilă restituire. Arădenii sunt altfel, mai speciali, lucru dovedit şi de câţiva baabelieni valoroşi.

  • eva galambos commented on October 21, 2021 Reply

    Felicitări Jano pentru acest articol minunat!

    • Ionel Schlesinger commented on October 21, 2021 Reply

      Mulțumesc pentru felicitări, dar meritul este al baronului!

  • Hava Oren commented on October 21, 2021 Reply

    Am citit articolul cu o deosebită plăcere, am o mare stimă pentru baronul Neuman. Interesant că în copilăria mea, în anii 1960, numele lui nu era pomenit aproape deloc, am aflat de el mult mai târziu.
    Îmi mai amintesc ziua victoriei asupra echipei Feyenoord. Eram la școală, la Moise Nicoară, și prin fața geamului a trecut un alai gălăgios și pestriț, ca la carnaval. Lecția s-a întrerupt și toată lumea s-a năpustit la ferestre. Chiar dacă nu am un interes special pentru fotbal, am participat și eu la bucuria și mândria care domneau în întregul oraș.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *