De la o vreme arsenul a devenit subiectul unor discuții aprinse.  După articolul interesant al colegului nostru Strul Moisa despre locul arsenului în metalurgia antică, aș vrea să contribui și eu unele lucruri despre rolul arsenului în medicină și mai ales în istoria medicinei.

Cine (în afară de medici) știe de ce arsenul este atât de toxic?  În tabelul periodic al elementelor, el se află dedesubtul fosforului, ceea ce sugerează că cele două elemente au unele proprietăți comune.  Fosforul joacă un rol central în orice organism viu.  Prezent în cantități foarte mici (un adult are nevoie de mai puțin de un gram pe zi), fosforul este un element-cheie în toate reacțiile metabolice, fără el viața este imposibilă.  Iar arsenul ocupă locul fosforului – fără însă a-i îndeplini funcțiile – astfel încât metabolismul se blochează.  În plus, arsenicul este și cancerigen.

Cu toate că toxicitatea era cunoscută încă din antichitate, au existat tot felul de încercări de a folosi arsenicul în scopuri „medicale” – privite din prezent, unele apar de-a dreptul absurde.  El a fost folosit în tratamentul cancerului și al unor boli de piele, dar și ca dezinfectant și pentru a reduce febra.  În epoca victoriană, Soluția Fowler, care conținea arsenic, era folosită drept „tonic”.  Și mai interesant, doamnele luau arsenic cu praf de cretă, ca să aibă tenul alb!  Arsenicul era folosit și ca depilator. 

Primele întrebuințări raționale ale arsenicului au apărut în jurul anului 1900, odată cu dezvoltarea chimiei.  Au fost sintetizați diverși compuși organici cu arsen și s-a observat că toxicitatea lor este ceva mai redusă ca a compușilor anorganici.  În felul acesta a apărut ideea de a folosi doze mici de arsenic pentru a distruge microbi sau paraziți, în speranța de a trata unele boli infecțioase… fără a-l omorî și pe bolnav cu aceeași ocazie.  Aceasta a fost baza teoretică a chimioterapiei, singurul tratament eficace al bolilor infecțioase înainte de descoperirea antibioticelor.

Primul compus organic cu arsen folosit ca medicament a fost Atoxyl, cu o toxicitate de cca 50 de ori mai redusă decât a compușilor anorganici.  El s-a dovedit foarte eficient pentru a trata boala somnului (transmisă de musca țețe din Africa), dar riscurile erau foarte mari, uneori ducea la orbire.

Marele succes a fost Salvarsan („arsenicul care salvează”), sintetizat în 1907 în laboratorul lui Paul Ehrlich din Frankfurt, Germania, și comercializat în 1910.  Nu era bun pentru boala somnului, în schimb distrugea microbii care produc sifilis.  Pe atunci sifilisul era mai temut decât SIDA din zilele noastre, iar tratamentul cu mercur, folosit pe vremea aceea, era și toxic și ineficient.  Asta nu înseamnă că Salvarsan era lipsit de riscuri, din contră: ataca ficatul și uneori putea fi chiar fatal. 

O problemă majoră era instabilitatea substanței, care la aer se oxida rapid.  Înainte de a fi injectată, ea trebuia dizolvată în apă și se credea că riscurile ar fi fost cauzate de medicamentul alterat.  În 1912 a apărut pe piață o variantă mai ușor solubilă, Neosalvarsan, care avea și fenomene secundare ceva mai ușoare.  Succesul lui Ehrlich era asigurat.  În 1908 a primit Premiul Nobel pentru medicină și tratamentul descoperit de el a fost folosit până în anii 1940, când a fost înlocuit treptat de penicilină.

Aici aș vrea să fac o paranteză și să reproduc un fragment din autobiografia lui Chaim Weizmann, primul președinte al Statului Israel și chimist de profesiune.  Încă dinaintea Primului Război Mondial, Weizmann căuta să obțină sprijinul unor intelectuali evrei de marcă pentru a înființa Universitatea Ebraică din Ierusalim.  Așa a ajuns în 1913 la Paul Ehrlich și iată ce povestește:

În sfârșit mi-am luat inima-n dinți și i-am spus că am venit la sugestia baronului Edmond de Rothschild din Paris, ca să-i vorbesc despre Universitatea Ebraică din Ierusalim.  El m-a ascultat câteva minute și apoi a exclamat:

– De ce la Ierusalim? 

Aha!  Am început să-i explic plin de însuflețire de ce Universitatea Ebraică trebuia înființată tocmai la Ierusalim.  Am reușit să-i trezesc interesul.  Au trecut vreo douăzeci de minute, când el m-a întrerupt.

– Îmi pare rău, dar trebuie să-mi văd pacienții.  După aceea veniți la mine acasă și continuăm.

Deodată s-a uitat la ceas și a exclamat:

– De când stăm de vorbă a trecut aproape o oră!  Și pe coridor mă așteaptă nobili, prinți și miniștri care s-ar bucura să le acord zece minute din timpul meu.

– Da, dle profesor.  Dar spre deosebire de ceilalți vizitatori, care vin să primească o injecție, eu am venit să v-o dau.

Universitatea Ebraică din Ierusalim a fost inaugurată în 1925, când Paul Ehrlich nu mai era în viață.

* * *

Am văzut că în tratamentul sifilisului, medicamentele pe bază de arsen au fost înlocuite încă din anii 1940 – 50 de antibiotice, care sunt mai eficace și în special mai puțin periculoase.  Oricât ar părea de incredibil, unele medicamente pe bază de arsen au rămas în uz chiar până în zilele noastre, dar numai pentru unele aplicații de nișă, în care avantajele întrec în mod cert riscurile.

În unele cazuri, când boala somnului se află într-un stadiu avansat, arsenicul rămâne singura opțiune de tratament.  Chiar dacă riscurile sunt mari, boala netratată este aproape întotdeauna mortală, ceea ce îndreptățește utilizarea arsenicului.  Pentru cazuri mai ușoare există medicamente noi, mai puțin periculoase.  De altfel utilizarea arsenicului este limitată și de faptul că parazitul devine cu timpul rezistent la arsenic (la fel cum microbii devin rezistenți la antibiotice).  Uneori arsenicul este folosit și pentru a trata alte boli produse de paraziți.  

Arsenicul mai este folosit în zilele noastre și la tratamentul unor forme de leucemie – el distruge în mod selectiv celulele canceroase.  Administrarea sub formă de nanoparticule pare să scadă toxicitatea arsenicului fără a-i diminua eficacitatea și această metodă ar putea să-i lărgească domeniul de aplicație și la alte forme de cancer – dar acest lucru este deocamdată de domeniul viitorului.

Bibliografie:

Trial and Error.  The Autobiography of Chaim Weizmann.  Hamish Hamilton, London, 1949, pag. 181.

https://www.healio.com/news/hematology-oncology/20120325/arsenic-medicinal-double-edged-sword