Articolul anterior, partea a treia a ciclului Persecuţii rasiale https://baabel.ro/2022/01/persecutii-rasiale-iii-doua-vederi-scrise-de-tatal-meu-in-1944/, s-a încheiat în momentul în care, în gara Clujului, tatăl meu, Imre, şi fratele său, Laci, căutau o cale de scăpare. Aveau două posibilităţi: să meargă la Budapesta (unde erau şanse să se poată ascunde) sau la Baia Mare (la Compania X de muncă obligatorie comandată de colonelul Reviczky, care mai salvase de deportare adolescenți evrei, ascunzându-i printre tinerii înrolaţi). Planurile lor au fost zădărnicite de întâlnirea cu un ofiţer de contrainformaţii care îl cunoştea pe tata. După ce i-a legitimat pe cei doi tineri şi a constatat că actele lor erau false, i-a obligat să plece la Baia Mare. Acolo au ajuns direct în arestul unităţii militare.

În arestul de la Baia Mare

La orele prânzului, autobuzul electric numărul 44 (linia directă care mă duce în cartierul unde stă unchiul meu, în celălalt capăt al oraşului) e aproape gol. Mă aşez confortabil pe scaun şi gust din plin bucuria apropiatei întâlniri. Dacă prind cursa de la ora 11.45, în nici douăzeci de minute ajung la staţia terminus. Cobor şi mă îndrept către strada Unirii unde-l zăresc pe unchiul meu, Laci, care-şi face plimbarea zilnică de la miezul zilei.

Unchiul se îndreaptă către cea de a 93-a aniversare, dar se ţine bine, e în putere şi are mintea limpede. Plimbările noastre sunt şi un prilej de evocare a vremurilor trecute. Discutăm şi încercăm să reconstituim istoria familiei mele, frântă de Holocaust.

În mai 1944, unchiul abia împlinise 15 ani (în 28 aprilie) şi trauma celor suferite a fost atât de puternică încât decenii de-a rândul perioada Holocaustului a fost un subiect tabu, pe care nici nu-l aducea în discuţie. Abia acum câţiva ani, după ce – în calitate de supravieţuitor al Holocaustului – a fost decorat de preşedintele României, a vorbit public despre cele îndurate. Existând un „precedent” am reuşit să-l conving să-mi dea un interviu amplu, pe baza căruia am realizat filmul portret: „Serviciul credincios”.

Acum, în primăvara lui ianuarie 2022, doresc să aflu ce s-a întâmplat în arestul unităţii militare de la Baia Mare, la începutul lui mai 1944. Încerc să mi-i imaginez pe cei doi fraţi, după ce-şi petrecuseră o noaptea pe cerdac, locuinţa lor fiind sigilată şi stăpânii casei temându-se să le dea drumul înăuntru. Dimineaţa au pornit spre gară îmbrăcaţi cu ceea ce aveau pe ei. Tata nu purta uniformă pentru că de o bună bucată de timp, celor din detaşamentul de muncă nu li se dădeau uniforme şi îşi purtau hainele proprii. (Un interlocutor din Gheorgheni îmi povestise că a fost înrolat vara şi a trecut iarna ucraineană cu hainele uşoare, de vară). Laci era îmbrăcat, probabil, cu uniforma de licean. Azi, chiar dacă plecăm de acasă pentru o zi-două luăm cu noi ceva schimburi, umbrelă, mâncare, obiecte de igienă personală şi bani. Poate că tata avea asupra luni ceva bani cu care ar fi putut plăti biletul de tren şi s-ar fi descurcat apoi, câteva zile la Budapesta. Nu puteau fi mai mulţi…Au ajuns la Baia Mare, în arestul poliţiei aşa cum plecaseră, cu hainele de pe ei, obosiţi şi speriaţi…

Unchiul meu, care ţine minte o mulţime de întâmplări din copilăria şi tinereţea sa, o serie de detalii din deceniile în care a condus direcţia comercială de la Regionala CFR şi multe, multe altele, nu-şi aminteşte cum au ajuns la Baia Mare, cât au stat şi ce s-a petrecut în arestul unităţii militare. Pur şi simplu acest episod premergător iadului de la Auschwitz i s-a şters din memorie.

Recurgem la relatarea tatei, din interviul acordat lui Daniel Lőwy şi publicat în cartea Sárga csillag Kolozsváron (Steaua galbenă la Cluj) ed. Koinónia 2017.

Am ajuns direct în arest, împreună cu fratele mezin. Acolo i-am întâlnit pe Ferenc Bruder, fost deputat social-democrat în Parlamentul României (din perioada interbelică) şi pe căpitanul Coţiu (se pare că numele său anterior fusese Katz, fiind un evreu convertit). Acesta, aflat tot la muncă obligatorie, era arestat pentru că înainte de război lucrase în poliţia economică română. Tot acolo l-am întâlnit şi pe dl. Buchwald, tatăl lui Peter Buchwald.[1] După două zile ne-au transferat pe toţi în ghetoul din Baia Mare. Peste alte câteva zile am cerut audienţă la comandantul poliţiei din Baia Mare, cu solicitarea să ne lase să ne întoarcem la Cluj întrucât ajunsesem acolo din greşeală. Bruder, Buchwald şi Coţiu îşi argumentau rugămintea prin faptul că erau creştini, cu soţii creştine şi cu familii la Cluj (ceea ce era adevărat). Eu şi cu fratele meu am zis că eram de confesiune reformată, dovedind această apartenenţă cu „certificatele” fabricate de noi înşine. Într-un târziu comandantul ne-a ascultat rugămintea şi a dat ordin să fim eliberaţi.

Ghetoul se afla departe de oraş şi se lăsase seara. Bruder – cel mai vârstnic dintre noi – a propus să nu pornim la drum pe întuneric, ci să amânăm plecarea pentru a doua zi dimineaţa. Am rămas…spre nenorocul nostru. În zori, la ora patru, au dat buzna în ghetou SS-iştii înarmaţi până în dinţi împreună cu jandarmii maghiari şi a început operaţiunea de îmbarcare. Era de faţă şi comandantul poliţiei. I-am cerut ajutorul, dar ne-a răspuns că ar fi trebuit să părăsim ghetoul în ajun, de-acum nu mai putea face nimic…Totuşi, după implorări îndelungate, Bruder, Buchwald şi Coţiu au reuşit să scape din ghetou şi să ajungă acasă, la Cluj, la familiile lor. Eu şi cu fratele meu nu am vrut să ne umilim şi am ajuns la Auschwitz.

Tata mi-a povestit şi mie scena aceasta care mi-a rămas în amintire ca o secvenţă de film: cei trei îl imploraseră pe comandant în genunchi şi, în final, acesta le-a dat drumul să plece. Tata nu a vrut să se umilească într-un asemenea hal şi i-a spus lui Laci „Hai să mergem cu ai noştri. Ce vor păţi ei vom păţi şi noi”…Cine-şi putea imagina că aveau să ajungă în infernul de la Birkenau-Auschwitz?!

Sosirea la Auschwitz şi ce s-a întâmplat acolo, până în momentul depărţirii celor doi fraţi, reiese cel mai clar din relatarea unchiului meu, în filmul „Serviciul credincios” (min.11.03-14.42)

Spre norocul său, în scurt timp unchiul meu a fost îmbarcat într-un transport care a părăsit lagărul de exterminare de la Birkenau-Auschwitz. Apoi a trecut prin mai multe lagăre de muncă unde un adolescent de vârsta lui avea şanse mai mari să rămână în viaţă.

Tata a rămas la Auschwitz până în ianuarie 1945 când a fost evacuat cu un transport (acest episod l-am relatat aici https://baabel.ro/2022/01/auschwitz-ianuarie-1945-povestea-tatalui-meu/ ). După un cumplit marş al morţii, în martie 1945, a ajuns la Buchenwald unde l-a reîntâlnit pe Laci. Bucuria revederii a fost enormă pentru că nu mai ştiuseră nimic unul despre celălalt şi îşi imaginaseră ce era mai rău…  

11 aprilie 1945, ziua auto-eliberării lagărului Buchenwald, i-a găsit împreună. Supravieţuiseră.

Ceea ce nu poate fi reconstituit

Mă plimb braţ la braţ cu unchiul meu şi-mi dau seama că nu are rost să insist cu întrebările. Nu-şi aminteşte nici de arestul unităţii militare şi nici de ghetoul din Baia Mare.

Traducând Enciclopedia geografică a Holocaustului din Transilvania de Nord, am aflat că în ghetoul de la Baia Mare, instalat în curtea întreprinderii de fontă Bernáth, condiţiile erau cumplite. Evreii băimăreni au fost adunaţi pe parcursul unei singure zile, 3 mai 1944. Practic aveau la dispoziţie doar 10-15 minute pentru a-şi strânge lucrurile şi a-şi părăsi locuinţele. Pe teritoriul ghetoului, pe o suprafaţă unde ar fi încăput maximum 250 de persoane, au fost înghesuiţi 3660 de evrei. Majoritatea stăteau sub cerul liber. Apa potabilă lipsea şi din cauza aceasta nici nu se putea prepara mâncare gătită. „În prima zi, li s-a dat voie evreilor din detaşamentul de muncă să introducă în ghetou o mie de pâini şi ceva supă, însă apoi, Jenő Nagy a interzis aceste acţiuni. Peste două zile, când au venit din nou cu alimente, au fost reţinuţi la ordinul lui Nagy şi li s-a aplicat o bătaie cruntă. Un militar din serviciul de muncă obligatorie, pe nume Fischer, a murit în urma bătăii primite în ghetou”.[2]

Din aceeaşi enciclopedie reiese că Jenő Nagy era şeful poliţiei din Baia Mare. Mă îndoiesc că era acelaşi cu comandantul care îi primise în audienţă pe Bruder, Buchwald, Coţiu, pe tata şi unchiul meu şi apoi le-a dat drumul primilor trei, să plece acasă la Cluj! 

Adunarea în ghetou a celor peste 16.000 de evrei clujeni a început în 3 mai şi a durat circa zece zile[3]. Primul transport către Auschwitz, din ghetoul de la Baia Mare, a plecat în 30 mai 1944[4]. Nu ştim data la care au fost duşi bunicii mei şi sigilată locuinţa de pe strada Kemény Zsigmond nr. 29. Socotind că părinţii au fost adunaţi în ultima zi (să zicem 12 mai), iar tata şi unchiul meu au fost îmbarcaţi în primul transport din ghetoul de la Baia Mare, cele povestite în acest articol au durat aproape trei săptămâni… În relatarea tatei timpul e comprimat la câteva zile. Şi nu e de mirare; în efortul de a găsi o cale de scăpare din capcana în care erau prinşi, cine stătea să numere zilele?! Şi cine stătea să reţină numele unui comandant?!

Ce rost are să insist să reconstitui cronologic evenimentele de acum 78 de ani, care au precedat îmbarcarea în trenul cu destinaţia Auschwitz? Unchiul meu nu-şi aminteşte pentru că tocmai uitarea l-a ajutat să depăşească trauma Holocaustului şi să-şi construiască un viitor.

Mă mulţumesc cu amintirile moştenite de la tata, cu ajutorul cărora am reuşit să încheg cele patru episoade reunite sub genericul Persecuţii rasiale.

Îl iau de braţ pe unchiul meu şi ne continuăm plimbarea sub cerul albastru intens al acestei ierni primăvăratice. Apoi urcăm acasă la el. Mătuşa mă serveşte cu salata ei specială şi sporovăim în trei.

Unchiul mă conduce la staţia de autobuz şi îmi face semn cu mâna. Ne revedem săptămâna viitoare. Atunci ne vom aminti de vremurile frumoase sau vom vorbi despre fotbal. Doar unchiul meu a jucat fotbal cu pasiune încă din adolescenţă. Ani de zile a fost arbitru, iar acum e un telespectator pasionat şi, evident, suporter dedicat al echipei CFR Cluj.

Andrea Ghiţă

---

[1] Peter Buchwald, poliician UDMR, senator al României între anii 1992-1996.

[2] Braham, RL, Tibori Szabó, Z, Enciclopedia Geografică a Holocaustului din Transilvania de Nord, Ed. Cartier, Chişinău, 2019 p. 372

[3] Braham, RL, Tibori Szabó, Z, Enciclopedia Geografică a Holocaustului din Transilvania de Nord, Ed. Cartier, Chişinău, 2019; Lőwy, D, A Kálváriától a tragédiáig [De la Capela Calvaria, la tragedie], Ed. Koinónia, Cluj, 2005

[4] Braham, RL, Tibori Szabó, Z, Enciclopedia Geografică a Holocaustului din Transilvania de Nord, Ed. Cartier, Chişinău, 2019