Directorul Institutului Național de Surdomuți din Vác

Localitatea Vác se află la 34 km spre nord de Budapesta. Ca urmare a unei donații a grofului Cházár András, în 1802 s-a înființat aici cel mai vechi institut pentru surzi din Ungaria, institut care funcționează și azi.

La 22 octombrie 1895, la un an de la venirea lui Róboz József la Budapesta, Ministerul Învățământului l-a numit directorul acestui institut, fără a-i anula vechile funcții – el a rămas inspector ministerial, conducător al învățământului pentru surdomuți (trebuia să facă anual minimum două inspecții la fiecare unitate și să le asigurare profesori calificați), conducător al cursurilor de formare a specialiștilor în corectarea defectelor de vorbire și responsabil cu evoluția legislativă a învățământului pentru surzi. Institutul de Surdomuți din Vác era compus din trei unități: școala generală de 8 clase, școala profesională și cursurile de calificare de 2 ani în domeniul învățământului special/terapeutic. Pe acestea trebuia să le administreze, să le aprovizioneze, să predea elevilor și studenților. Nu și-a întrerupt nici activitatea de scriere a unor manuale de specialitate. Oare cum făcea față?

În anii petrecuți la Vác a publicat:

1. A vakok oktatásanak fontosabb kérdései (Problemele cele mai importante ale învățământului pentru orbi). Vác, 1896.

2. A közvetlen érintkezés nyelve a siketnémák oktatásának alsó fokán. (Comunicarea nemijlocită în educarea surdomuților din clasele inferioare).Vác, 1897.

3. Olvasó-és nyelvgyakorló – könyv siketnémák számár (Carte de citire și exerciții de limbă pentru surdomuți). Editura Academiei de Științe a Ungariei, Budapesta, 1897.

4. A gyengetehetségüek oktatása (Educaţia debililor mintali). Budapesta, 1898.

Pentru aceste noi apariții, Roboz a fost lăudat prin două noi ordine ministeriale. De asemenea, în 1897 a primit însărcinarea de a traduce celebrul Ghid ilustrat pentru educarea surdomuților al lui Walther Ede, directorul Institutului de Surdomuți din Berlin. Cheltuielile de traducere și editare a cărții urmau să fie suportate de Editura Universității Regale de Stat din Ungaria. 

Din păcate, Roboz nu s-a mai putut achita de această ultimă însărcinare. La începutul anului 1899 nervii săi au cedat. Avea doar 35 de ani, dar munca intensă, intelectuală și fizică, combinată cu traumele psihice din copilărie, cauzate de situația conflictuală dintre părinții săi naturali, au dus la o prăbușirea lui. Întreaga viață s-a chinuit să se strecoare printre două etnii și printre două religii. S-a zbătut să demonstreze că este un om capabil și demn de respect. Cu timpul toate acestea l-au copleșit și în final a cedat.

A lipsit perioade lungi, apoi s-a retras la Timișoara pentru a-și reface sănătatea. A predat la Institutul pentru Surdomuți condus de un apropiat al său, Karl Schäffer, conducând câte o clasă în fiecare an școlar. A continuat să scrie și în anul 1900 a publicat la Editura Csendes Jakab din Timișoara cea mai veche carte de logopedie de pe teritoriul de azi al României: Mi a dadogás és hogyan lehet segiteni? (Ce este bâlbâială și cum poate fi tratată?) A fost ultima carte editată de Roboz; o gramatică dedicată învățământului pentru surzi a rămas neterminată.

În 1904 Roboz József a împlinit 40 de ani, o vârstă la care în mod normal un bărbat se află în deplinătatea puterilor sale. În cazul său lucrurile stăteau cu totul altfel. Timp de cincisprezece ani (1884-1899) avut o perioadă de adevărat paradis, când a activat la Arad, Budapesta și Vác. Timișoara a fost pentru el ca un purgatoriu, unde s-a retras așteptând vremuri mai bune care să-i redea „Paradisul pierdut”. Din păcate, destinul îi pregătea o ultimă încercare, cea a infernului, care, așa cum ne încredințează Dante, are inscripționat pe porțile sale necruțătoarea sentință: „Lăsați orice speranță, voi ce intrați!”

În toamna anului 1906, boala i s-a agravat. A fost internat la Spitalul de Boli Nervoase din Cluj, unde a stat nouăsprezece luni. Nu cunosc tratamentele psihiatrice din acei ani, însă imaginația mă obligă să mă gândesc la unele aspecte brutale ale lor. Cum putea oare Roboz să se acomodeze cu astfel de metode, după ce recomandase în cărțile sale „utilizarea metodelor psihice”, „extirparea fricii pacienților”, „câștigarea încrederii”, „folosirea unui comportament plin de dragoste”, „folosirea încurajărilor”, „trezirea încrederii în sine”, „lipsa amenințărilor și pedepselor”, „folosirea dragostei și blândeții”? A avut oare Roboz parte de așa ceva? Nu știm.

A decedat în spitalul din Cluj la 7 aprilie 1908. Nu împlinise nici 44 de ani. A fost înmormântat la Oradea, unde se stabilise familia sa.

Importanța sa pentru România. 

Chiar dacă marile realizări ale lui Roboz au fost destinate Ungariei, totuși, în cursul vieții sale a binecuvântat și teritoriile românești cu unele realizări.

– A înființat învățământul surzilor în Arad (privat în 1884; Școala de Surzi în 1885).

– A editat primul manual școlar pentru surdomuți din România (Arad – 1888).

– A înființat primul cabinet logopedic (Arad – 1891).

– Unii logopezi formați la cursurile sale din Budapesta s-au răspândit și într-o serie de orașe din Ardeal și Banat.

– A editat prima carte de logopedie din România (Timișoara – 1900).

Chiar dacă viața sa a fost scurtă, moștenirea pe care a lăsat-o este copleșitoare, în special pentru o perioadă în care educarea persoanelor cu anumite deficiențe era la început.

Se cuvine să-i păstrăm o amintire pioasă.

Gheorghe Moldovan