Conceptul de ”linie roșie” a fost folosit în urmă cu câțiva ani de Benjamin Netanyahu. Pe-atunci premier al Israelului, el a vorbit despre linia roșie pe care Iranul nu are voie să o depășească, aceasta constituind limita suportabilității din partea statului evreu, consecințele fiind represalii împotriva Teheranului. De atunci conceptul s-a încetățenit, se folosește cu diferite nuanțe. Nu întotdeauna depășirea acestei linii duce la acțiuni dure, mai ales când este vorba de ideologie. Dar și în acest domeniu consecințele pot fi dramatice, pot duce la schimbarea de poziție a unor state față de cei care, prin încălcarea unor principii general acceptate, le-au lezat istoria.

Declarațiile ministrului rus de externe Serghei Lavrov legate de ”nazismul” președintelui Zelensky sunt absolut incalificabile, iar argumentele lui se inspiră din cele mai abjecte doctrine naziste, antisemite. Întrebat de postul de televiziune italian Zona Bianca despre folosirea de către președintele Putin a expresiei ”denazificarea” Ucrainei ca pretext pentru invadarea acesteia în condițiile în care președintele Zelensky este evreu, el a dat un răspuns uluitor: ”Și ce dacă Zelensky este evreu? Faptul nu neagă existența elementelor naziste în Ucraina. Eu cred că și Hitler a avut sânge evreiesc.” Și ca să-și susțină teoria, a mai adăugat: ”Evrei înțelepți afirmă că unii dintre cei mai răi antisemiți au fost evrei” Lavrov a mai arătat că pacea în Ucraina s-ar putea realiza dacă Zelensky ”nu ar da ordine criminale forțelor sale naziste”.

”Denazificarea” Ucrainei a devenit o mantră în declarațiile conducătorilor ruși și, cu toate că s-a dovedit că aserțiunea nu este adevărată, se perpetuează, de fapt nu pentru a convinge Occidentul, ci pe ruși, în condițiile în care planurile inițiale de cucerire a Ucrainei au eșuat și este necesară continuarea războiului cu toate sacrificiile pe care acesta le implică. Problema legată de declarațiile lui Lavrov nu este numai folosirea termenului de ”denazificare”, ci argumentele pe care le-a găsit pentru a explica contradicția acestui termen cu calitatea de evreu a președintelui ucrainean. Ele sunt inspirate din arsenalul cel mai frecvent folosit al tezelor antisemite și ascultându-le, ajungi la convingerea că nu Ucraina, ci Rusia, mai bine zis liderii ei ar trebui să fie ”denazificați”, deoarece diseminează concepții naziste.

În plus, declarațiile au fost făcute tocmai în momentul în care Israelul și lumea evreiască au marcat Ziua Memoriei Holocaustului, amintindu-și de victimele nazismului, printre care se numără și bunicii materni ai președintelui Zelensky. Un alt bunic a luptat în rândurile Armatei Roșii. Cu aceste antecedente este greu de crezut că Zelensky ar fi devenit ”nazist”. Israelul, care până acum a avut o atitudine rezervată față de războiul din Ucraina, a și reacționat în consecință, condamnând declarațiile lui Lavrov și nu se poate exclude nici posibilitatea schimbării poziției statului evreu.

Ce l-a determinat pe Lavrov, o personalitate politică importantă pe plan internațional, despre care s-ar presupune că ar trebui să găsească soluții diplomatice pentru încetarea conflictului care afectează aproape în aceeași măsură ambele părți, să-și distrugă prestigiul, să acționeze ca un elefant într-un magazin de porțelanuri? Pentru obiectivitate, să precizăm niște fapte. În Ucraina au existat și există forțe de extremă dreaptă, ca de altfel în multe țări europene. Se pare că batalionul Azov care rezistă în subsolurile combinatului Azovstal ar face parte dintr-o organizație neonazistă. Poate mai sunt și alții. Dar nu aceasta caracterizează Ucraina. Cu toate slăbiciunile ei, este o țară democratică, alegerile au fost libere și democratice, partidele de extremă dreaptă nu au ajuns la putere. Se mai poate discuta și despre politica Ucrainei față de minorități, inclusiv cea rusească (și cea românească), cea mai mare din țară. Dar acestea sunt aspecte politice care nu se rezolvă prin forță. Și în permanență trebuie să ne fie clar: Ucraina nu a fost agresoare, ea a fost agresată.

După părerea mea, cauza acestor declarații este furia și neputința Rusiei, furia că Ucraina, acest stat mic, un ghimpe în coasta Rusiei, poate face față marii puteri, neputința de a-și pune în aplicare planurile inițiale de a atrage de partea sa o parte a populației rusofone care consideră că Ucraina este patria ei și eșecul în a convinge Occidentul de adevărurile susținute de ea. Furia și neputința l-au făcut pe Lavrov să spună ce a spus, conștient de faptul că a dat foc și puținelor punți care ar fi asigurat o reluare a dialogului, deoarece lumea civilizată nu va accepta argumentele lui antisemite și nu-l va mai considera un partener viabil. De-acum înainte, în ceea ce privește Rusia, singura soluție care i-a rămas este ca armele să vorbească.

Eva Galambos