Subiectivisme 6

De la o vreme, premierului israelian i s-a pus batista pe țambal în privința eforturilor notabile de mediere în conflictul dintre Rusia și Ucraina.

În prima lună a conflictului, Bennett s-a distins prin diplomația abilă de culise, respectiv ofensiva media concertată pe care a patronat-o cu rafinament. El a încercat practic să mențină o neutralitate dinamică a Israelului în raport cu acest conflict major și să-și poziționeze țara în mod avantajos față de ambele state aflate într-un război, ireconciliabil deocamdată. La concurență cu ambițiosul președinte Erdogan al Turciei, Bennett a făcut eforturi diplomatice intense pentru organizarea unor eventuale negocieri de pace între Rusia și Ucraina la Ierusalim. Un astfel de succes diplomatic și mediatic al Israelului ar aduce Statului Evreu un plus de forță și credibilitate pe arena internațională.

Din păcate însă, se pare că cele două supraputeri, SUA și Rusia, sunt deocamdată interesate în continuarea conflictului, Rusia în continuarea acțiunii militare începute neconcludent până la atingerea obiectivelor strategice preconizate, iar SUA în întărirea flancului estic al NATO, în epuizarea și slăbirea militară, economică și financiară pe termen lung a Rusiei. De aceea, Washingtonul continuă cu aplomb sprijinul militar masiv acordat Ucrainei și statelor est-europene aliate în NATO, cu precauțiunile inerente de evitare a escaladării spre un al treilea război mondial.

În acest efort Occidental unit, mai mult ca sigur Casa Albă a exercitat presiuni asupra Israelul să se abțină de la menținerea unei relații amicale de încredere cu Kremlinul și să adopte o poziţie clară pro-ucraineană. Mai mult, în Ucraina rușii au reușit să captureze câteva zeci de combatanți voluntari cu cetățenie dublă ucraineano-israeliană, care aveau o pregătire militară de vârf obținută în cadrul trupelor de elită din Israel.

Colac peste pupăză, ministrul de externe Lavrov a făcut o declarație de doi bani, de începător penibil în ale diplomației, cu o balivernă de prost gust, cum că Hitler era în mare parte evreu. O profundă palmă și jignire dată evreilor de pretutindeni. Însuși președintele Putin, atât de demonizat pe scena internațională, a intervenit personal și a dres busuiocul, în mod înțelept de altfel, cerându-și scuze personal în numele lui Lavrov și al poporului rus. După părerea mea, însăși această declarație publică a lui Putin reprezintă o victorie morală deosebită a poporului evreu, în raport cu toți detractorii și dușmanii săi.

După ce inițiativele de pace ale premierului israelian Bennett au fost înăbușite de marele patron american al politicii israeliene, Rusia a semnalat în mod foarte grav noua ei orientare ostilă față de Israel. Pentru prima oară, sistemele ultramoderne de rachete antiaeriene rusești S 400, deservite de comandanți ruși, au executat tiruri repetate asupra atacurilor avioanelor militare israeliene îndreptate împotriva obiectivelor iraniene din Siria.

Deși foarte puternic pe plan regional, Israelul este obligat să adopte o poziție univocă pe plan strategic global, alături de aliatul ei primordial SUA, foarte echivoc și nesigur de când administrația Biden a preluat cârma la Casa Albă.

                                        ***

Un anume director pentru programele online ale Radioteleviziunii Austriece de stat – ORF, pe nume Karl Pachner, a postat pe pagina sa privată și personală de Facebook o mică notă „umoristică” potrivit căreia „ar fi un lucru cinstit dacă premierul ungar ar face un infarct, pentru că Europa ar fi un loc mai fericit și pașnic”.

Bineînțeles că vigilentele automate de cenzură ale Facebook au șters subtila notă după scurt timp de la apariție. Chiar atâta prost gust și fudulie n-a putut fi digerată nici de directorul general al ORF, Roland Weissman, care i-a dat inteligentului director de programe un ultim avertisment public. Evenimentele s-au precipitat și probabil din sferele înalte ale politicii vieneze s-a decis debarcarea glumețului director, fapt consemnat a doua zi de cotidienele Die Presse și Kronen Zeitung. În semn de protest, ambasadorul Austriei la Budapesta a fost convocat la sediul Ministerului de Externe al Ungariei pentru a i se înmâna o notă de protest.

Incidentul este doar o furtună într-un pahar cu apă, însă el evidențiază calitatea precară a mass mediei occidentale și a conducătorilor acesteia.

                                        ***

Iluzia neghioabă întreținută de mediile de informare occidentale cum că Ucraina ar putea câștiga războiul împotriva Rusiei, în sensul că va alunga trupele rusești de pe teritoriul propriu, inclusiv Crimeea, este o eroare strategică mai mult decât amatoristă. Propaganda războinică vehementă a mass mediei apusene mă șochează ca democrat convins. Nu se mai suflă o vorbă despre pace, sau măcar eventuale eforturi diplomatice pentru încetarea focului. Securea războiului a fost dezgropată definitiv și ireversibil, se trimit masiv arme în Ucraina și trupe în flancul de est al NATO și nițel și pe front, dar sub acoperire.

Toate aceste eforturi ofensive, toată această frenezie de susținere necondiționată a înarmării Kievului riscă să declanșeze reacția furibundă a Kremlinului. Astfel Occidentul, prin politica lui concertată de escaladare a conflictului, pune el însuși în primejdie viitorul civilizației apusene.

                                        ***

La politicieni, odată cu ascensiunea în ierarhia puterii, instinctul fricii cunoaște două manifestări extreme: majoritatea își pierd senzația normală de frică, îmbătați de simbolistica și avantajele puterii, având certitudinea că își pot permite orice. Unii, o minoritate, se îmbolnăvesc de frică și anxietate, forma ei patologic-virulentă îi copleșește și îi macină ireversibil, temându-se permanent de propria umbră, de uneltiri, mașinațiuni, malversațiuni, comploturi, asasinate și un sfârșit tragic.

                                        ***

Revoluția prostiei a învins aproape definitiv și pretutindeni. Idolii de mâna a treia și conducătorii lamentabili de la toate nivelele dovedesc cu prisosință că întoarcerea la simpla rațiune și gândirea normală este imposibilă.

                                        ***

Din nefericire, știința a devenit în parte o narativă a actualității, în loc să rămână adevăr și referință. Mulți oameni de știință au devenit propagandiști ai post-adevărului, adevărul pervertit, manipulat și abil împachetat pentru consumul larg al cetățenilor rinocerizați.

George Vigdor

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

2 Comments

  • Marica Lewin commented on June 20, 2022 Reply

    Am citit prima data ” Subiectivisme” si le- am apreciat in mod deosebit. Nu numai ideile clare politice, impartialitatea, viziunea, adevarul, dar si tonul linistit care nu creaza panica, umorul in acelasi timp cu seriozitatea.
    Da Israel trebuie sa mearga in echilibru pe sârmă.

  • BORIS MEHR commented on June 17, 2022 Reply

    DE ACORD CU APRECIERILE REF. LA CONFLICTUL DIN UCRAINA

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *