Nisa și lovitura de tun

Atunci când faci o călătorie, îți dai seama că aceasta are mai multe componente, există o porțiune de anticipare, de planificare a pașilor, căci ai visat acest drum sau această vizită poate timp de mulți ani și acum iată, chiar se întâmplă.

Mai este apoi o parte mai pragmatică, alcătuită din organizarea mișcărilor necesare și a detaliilor care vor conduce la realizarea concretă a călătoriei, în aceasta intrând și adunarea a cât mai multor informații folositoare, uneori poate vitale. Vei avea, în cursul călătoriei tale, de cele mai multe ori, posibilitatea de a afla lucruri la care nu te așteptai, care sunt ca niște secrete surprinzătoare, de multe ori amuzante, inedite, poate chiar ciudate. Ele țin de istoria locului, de geografia lui, de oamenii de acolo, de obiceiuri bizare păstrate în moduri care te surprind și care te încântă.

Orice călătorie are și o componentă de învățare. Atunci când descoperi lucruri pe care nu le știai despre locul pe care-l explorezi, e ca și cum ai avea acces la o lecție care nu se desfășoară într-o sală de clasă, printre elevi sau studenți, ci îți este livrată doar ție, iar tu trebuie s-o observi, s-o reții dacă dorești și să te îmbogățești. Poți să înveți în câteva minute despre lucruri pe care trebuia să le cauți poate în zeci de cărți și, unde mai pui că lecția îți este ”predată” în modul cel mai direct, chiar pe… teren!

Riviera Franței are ca ”perlă a coroanei” orașul Nisa, situat în Golful Îngerilor, pe malul mării azurii, de o culoare uluitoare în lumina blândă a mijlocului de septembrie, o culoare de o frumusețe care aproape m-a făcut să gândesc, ardeleancă ce sunt, că ”așa ceva nu există”…

Nice La Belle, cum i se spune cu drag, nu este un oraș foarte mare, are cam 350.000 de locuitori și aparține Franței doar din 1860, înainte era în stăpânirea Italiei vecine, granița dintre Franța și Italia fiind la 30 km. Nisa este totuși cel mai mare oraș francez care nu este capitală de regiune, acest rol îndeplinindu-l aici Marsilia pentru Regiunea Provence-Alpes-Cote d’Azur. Nisa a fost fondată în anul 350 î.e.n. de către grecii din Marsilia care i-au dat numele Nikaia, după zeița greacă a Victoriei.

Am petrecut la Nisa o singură zi, una plină de soare și răsfăț, căci asta face acest oraș fermecător cu vizitatorii lui, îi răsfață. Am ieșit la plimbare pe la ora zece a dimineții, am dat o tură prin Piața Garibaldi, apoi prin Piața Massena și am ajuns în zona centrului vechi cu străduțele lui înguste și clădirile colorate, înalte, specifice întregii riviere mediteraneene. Aș fi dorit mult să vizitez Muzeul Matisse, dar o prietenă fusese la Nisa cu o lună înainte, în august, și îmi spusese că muzeul este aproape gol, foarte multe din lucrările pictorului fiind împrumutate diferitelor expoziții sau muzee din lume. La întoarcerea din Franța chiar am aflat că la Budapesta era în desfășurare o expoziție Matisse.

Arhitectura părții vechi a orașului Nisa datează încă din perioada barocă şi din La belle epoque. Una dintre cele mai celebre clădiri din Nisa este Hotelul Negresco, un etalon absolut al luxului la vremea când s-a deschis, identificabil în special datorită cupolei sale de culoare roz. El este situat lângă Promenade des Anglais, celebra arteră care trece de-a lungul Golfului Îngerilor, pe o lungime de 4 km, zona cea mai frumoasă din noul oraș, a cărei construcție a început în 1822 ca o cale de-a lungul țărmului construită de o colonie britanică.

Plimbarea prin orașul vechi ne-a cam făcut poftă de mâncare și ne-am așezat la un brunch pe cinste, cu preparate specifice zonei. După ce am stat destul de mult la rând, am găsit o masă chiar pe stradă și am început să savurăm clătitele cu năut, celebrele socca, dar și multe feluri de legume pané, ciuperci, vinete, dovlecei și chiar flori de dovlecei delicioase. Ajunsesem ghiftuiți la capitolul înghețată și cafea, o înghețată de mango care nu m-a încântat prea mult când, deodată, am auzit o bubuitură ca de tun. ”Ce-a fost asta?” l-am întrebat pe arhitectul orădean care locuiește la Nisa de vreo șapte ani, împreuna cu tânăra și încântătoarea lui familie și care ne-a găzduit cu splendidă generozitate. Râzând, el ne-a povestit legenda loviturii de tun, căci chiar asta fusese.

În fiecare zi la amiază, exact la ora 12, la Nisa se trage cu tunul, o tradiție care s-a instituit acum 150 de ani. Știți vorba cherchez la femmme? E valabilă și aici.

În 1861 Thomas Coventry-More, un avocat englez bogat, fost ofițer, locuia iarna împreună cu soția lui la Nisa, profitând de clima blândă. Doamna își petrecea diminețile plimbându-se pe faleză și întâlnindu-se pentru câte o mică bârfă cu celelalte doamne englezoaice din oraș. Povestind și luând aer, doamnele nu observau trecerea timpului și întârziau la masa de prânz. Dintre toate, doamna Coventry-More era cea mai neglijentă și aiurită în privința respectării orei de masă. Își făcuse un obicei să întârzie, exasperându-l pe soțul ei care pe deasupra mai era și un om foarte punctual și ținea morțiș să ia dejunul la ora 12 fix. Azi așa, mâine așa, doamna întârzia mereu, refuzând să poarte un banal ceas. Într-o zi englezul pragmatic s-a hotărât să rezolve problema, mai ales că dispunea și de mijloace bănești consistente. El s-a înțeles cu primarul orașului să plătească pentru ca la ora 12 fix să se tragă o salvă de tun care s-o atenționeze pe doamna că s-a făcut ora mesei.

Englezul pricopsit a donat orașului un tun care a fost amplasat pe un deal, iar un artilerist a fost plătit ca în fiecare zi la ora 11:45 să încarce tunul și la 12 fix să tragă o salvă. Nu se știe sigur dacă, până la urmă, doamna a dat importanță bubuiturii, dar de-a lungul anilor locuitorii Nisei s-au obișnuit cu acest semnal imposibil de ignorat și chiar și după ce familia Coventry-More a încetat să mai viziteze Nisa, cutuma s-a păstrat. În zilele noastre nu se mai trage cu tunul, ci un om este plătit de primărie să lanseze un foc de artificii, dar bubuitura este aidoma celei de acum un veac și jumătate. Locuitorii ignoră desigur zgomotul, doar turiștii sar în sus și fac ochii mari întrebând ”Ce-a fost asta?!”

Uneori, de 1 aprilie, meșterul artificier se distrează și mai schimbă ora, ceea ce într-adevăr provoacă adeseori confuzie, după spusese ghidului nostru deja localnic. Chiar dacă nu te bazezi pe tun ca să știi când e miezul zilei, odată ce te-ai obișnuit să-l auzi, atunci când detunătura vine la ora greșită, parcă ți se trage un covor de sub picioare și ai aceeași reacție ca turistul neavizat.

O legendă urbană simpatică care m-a amuzat copios. În timpul plimbării noastre pe Promenade des Anglais îmi venea să râd în gura mare cu gândul la englezul care n-a găsit altă soluție ca să-și convingă nevasta să ia prânzul cu el la ora cuvenită, decât să tragă cu tunul!

Anca Laslo

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

12 Comments

  • דנה סילבן commented on November 7, 2022 Reply

    Ce poveste frumoasa si ce frumos ati povestit-o.Am avut o adevarata placere.

    • Anca Laslo commented on November 7, 2022 Reply

      Va multumesc mult!

  • Andrea Ghiţă commented on November 5, 2022 Reply

    Nu ştiam nimic despre această tradiţie. Ce reconfortant că lovitura de tun nu aduce moartea şi nu anunţă înmormântarea, ci pur şi simplu atenţionează o doamnă întârziată că ar trebui să se întoarcă acasă.

  • Marina Zaharopol commented on November 4, 2022 Reply

    Articolul este o imbinare reusita a genericului: aspecte caracteristice oricarei calatorii interesante si a specificului, detaliile care redau culoarea locala inedita.
    Introducerea eseului mi-a amintit de observatia pertinenta a lui John Steinbeck in “Travels with Charley”: o calatorie poate incepe mult inainte de miscarea reala in spatiu si timp si se poate continua mult timp dupa ce aceasta miscare fizica s-a incheiat!.
    Iti multumesc ca m-ai dus “down memory lane”: si eu am petrecut – acum un car de vreme – o minunatasingura zi in Nisa.

    • Anca Laslo commented on November 4, 2022 Reply

      Multumesc mult draga Marina, ma bucur ca ti-am reamintit ziua minunata si subscriu total la cele spune de Steinbeck!

  • Veronica Rozenberg commented on November 4, 2022 Reply

    Un fragment curgator si amuzant scris cu condeiul de calator talentat al Ancai, care nu numai de povesteste detalii istorice si arhitecturale, dar ne lasa pentru cateva clipe s-o insotim pe Promenade des Anglais, alaturi de marea, pare-se inca neteda, la acest inceput de toamna..

    Talentata povestitoare, care deobicei relateaza evenimente deosebite, de cele mai multe ori o implicand-o sufleteste, face un pas inapoi si priveste cu o oarecare detasare, atat evenimentele, cat si partea organizatorica, gradata a escapadei care o aduce la Nisa si in celelalte locuri de pe traseul European.

    Un eveniment sonor si periodic, are loc pana in ziua de azi la Cracovia, unde din turnul bisericii Mariacki se suna la fiecare ora dintr-u instrument de suflat, in amintirea unui suflator, care in sec al XIII-lea, a instiintat populatia locala de faptul ca urma sa se apropie un atac al mongolilor. De aceea a fost ucis in post. Acestui semnal i se spune Hejnal si la ora 12 este transmis prin lstatiile Radio in toata tara..

    Pe curand volumul intregii calatorii !!

    • Anca Laslo commented on November 4, 2022 Reply

      Multumesc mult draga Veronica pentru aprecierile tale! De cand imi doresc sa ajung la Cracovia…

      • Dita Partelly commented on November 5, 2022 Reply

        Ca intotdeauna , m-am relaxat si delectat citind eseul Ancai despre un popas in Nisa. Astept cu nerabdare si alte povestiri despre alte locuri vizitate de ea.

  • Tiberiu ezri commented on November 3, 2022 Reply

    Inca un fragment fermecator dar si amuzant din pelerinajele voastre in Europa. Cat despre bogatasul englez, il costa mai ieftin sa tina o bucatareasa tinara si punctuala, decat sa cumpere un tun. Ce, nu stia ca nevasta lui era surda?

    • Anca Laslo commented on November 3, 2022 Reply

      Hahaha, solutie englezeasca, what can I say?

  • Lucia Pantea commented on November 3, 2022 Reply

    Mulțumim frumos Anca pentru că ne duci cu tine pe așa multe meleaguri interesante și ne încânți cu detalii delicios de savurat. Felicitări!

    • Anca Laslo commented on November 3, 2022 Reply

      Multumesc si eu mult pentru aprecieri!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *