Baronul cu sufertaș

Un om în vârstă, îmbrăcat în haine ponosite dar curate, trecea în fiecare zi prin fața casei de pe strada Rákóczi, unde locuiau Péter și Betty. Se întorcea acasă cu un mers nesigur, ducând în mâinile tremurânde un sufertaș cu mâncare. Locuia undeva pe la capătul străzii. Întotdeauna apărea pe la amiază, când Péter și Betty erau deja întorși de la școală. Bătrânul era un descendent al renumitei familii nobiliare Bánffy.

– Unde ai fost? – îl întrebau copiii. Ce ai în sufertaș? Ne dai și nouă din mâncarea ta?

Adesea îl fugăreau ca să-l sperie. Săracul om se străduia să-și grăbească pașii, vărsând supa subţire din sufertaş. Se uita încruntat la copii și mormăia cuvinte pe care ei nu le înțelegeau. La aceste scene erau prezenți și alți copii din casele vecine. Unul dintre ei, Zoltán, striga după el de fiecare dată

– Baron sărac, arată-ne bogățiile tale!

Péter le-a povestit că bătrânul făcea parte din familia baronilor, foștii proprietari ai Palatului Bánffy din centrul Clujului, acolo unde se afla muzeul de artă şi în curtea căruia era cinematograful Progresul.

– Este un dușman al poporului, care i-a exploatat pe iobagi! – a spus Nelu, prieten și coleg de clasă cu Péter. Așa am învăţat la şcoală.

Deseori, prin fața casei lor trecea și Jenő, un bărbat handicapat psihic, mic de statură. De fiecare dată le cerea copiilor să-i dea o pereche de pantofi, arătând-le pantofii lui cu găuri în talpă.

– Îți dăm, dacă dansezi puțin, Jenő, îi spuneau copiii. Jenő le făcea pe plac, cânta și dansa însoțit de hohotele de râs ale copiilor. Pantofi însă nu primea.

La unul din „spectacolele” lui Jenő a fost prezent și baronul. S-a oprit din mers, privind îngrozit când la cei mici, când la Jenő… Apoi s-a răstit la ei:

– Ce fel de copii sunteți voi? Vă bateți joc de un om sărman? Să vă fie rușine! Așa v-au învățat părinții?

Copiii au amuțit și l-au privit uimiți. Péter i-a povestit tatălui său această întâmplare. Domnul Diamant, tatăl lui Péter, i-a povestit despre istoria vestitei familii Bánffy, strâns legată de istoria Transilvaniei. Familia Bánffy a sprijinit artele și pe artiști, în palatele lor se organizau spectacole de teatru și concerte de muzică simfonică.

– Dénes Bánffy are o pensie foarte mică. În sufertașul pe care îl are întotdeauna în mână își duce mâncarea pe care o primește gratuit de la Cantina Sfatului, a continuat domnul Diamant. Nu are bani de autobuz și merge patru kilometri pe jos. Ca să poată supraviețui traduce din limba germană în limbile maghiară și română. Cartea ta preferată, Copiii căpitanului Grant, a fost tradusă de cineva care ştie perfect franceza, altfel cum ai fi putut s-o citească? Baronul Dénes traduce cărţi pentru copii ca tine, ca să se poată bucura de cărţile scrise în alte limbi. Ar trebui să-l respectați, nu să râdeţi de el.

A doua zi Péter le-a povestit prietenilor cele auzite.

– Ar trebui să-l ajutăm, a spus Betty.

– Ce am putea face? – a întrebat Nelu.

– Am putea să-i ducem noi sufertașul cu mâncare, ca să nu i se mai verse supa, a spus Zoltán. Unul dintre noi să se străduiască să fie în fața casei în jurul orei unu.

La început baronul a refuzat, dar în cele din urmă a acceptat propunerea copiilor. În fiecare zi unul dintre ei ducea sufertașul, iar ceilalți îl însoțeau. Baronul a devenit prietenos, a început să vorbească cu ei şi le-a mulţumit în felul lui: odată ajunşi la casa lui, se așezau cu toții pe banca din curte, iar baronul le citea din cărțile de tineret traduse de el.

Au trecut mulți ani de la pățaniile cu baronul, dar ori câte ori Péter citea povești micilor lui nepoți, i se părea că aude vocea plăcută a baronului Dénes Bánffy…

Andrei Schwartz

26/08/2022

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

9 Comments

  • Marica Lewin commented on November 12, 2022 Reply

    Pentru ca ati descris cāteva aspecte din viata baronului Bánffy in Clujul postbelic, si d- na Andrea Ghițâ l – a evocat atât de frumos pe contele Miklos Bánffy, as dori da mentionez romanul ” Trilogia transilvana”, al carui autor este vestitul conte Bánffy , personalitate emblematica a Clujului si Ardealului inainte de WW2.
    Cele 3 volume, fiecare poarta numele ” Cântărit”, ” Judecat”, ” Hotårât”,, sentința profetului biblic Daniel referitoare la divizarea Imperiului Persan in Media si Persia. O analogie a ruperii Transilvaniei de Ungaria, dupa o mie de ani de coexistențâ.
    Scriitorul reda veridic viata nobilimii din Cluj, dar si transformarile sociale din Transilvania, activitatea Parlamentului din Budapesta, in perioada 1904- 1914.
    Eroul principal , Balint Abady are multe trasaturi comune cu contele Miclos Banffy, impartåșește aceeași dragoste nețårmuritå pentru Ardealul strămoșesc.
    In paralel, Balint traieste o iubire mistuitoare, tulbure si tragică cu Adrienne, prietena lui din copilårie, dar deja căsătorită, mama unei fetițe.
    Primul volum al trilogiei a aparut la inceputul deceniului 4 al secolului trecut, dupa aceea, din cauza apropierii WW2, celelalte 2 volume nu au mai fost editate, si oarecum romanul a câzut in uitare.
    Abia prin anii 80 – 90, fiica scriitorului a hotårāt sâ traduca in engleza cartea tatalui ei,o adevarata bijuterie literara, de dragul copiilor ei. Sa- si cunoasca si sa- si iubeasca si ei bunicul, , asa cum bunicul, contele Miclos Banffy i- ar fi adorat.
    Prima dată cànd am regretat sincer ca nu stiu limba maghiara, sa fi citit romanul in original, si nu in traducetea engleza, pe Internet.
    Stiu ca ” Trilogia transilvanæ” este tradusâ excelent in romānește de d- l Năstase Kovacs, si prezentatå cititorilor romāni de catre d- na Martha Petreu, ambii din Cluj.
    In septembrie, la Iași, am cautat in toate librariile editia in limba românå,dar cu parere de rau, nu am găsit- o.
    Un roman vibrant, care inspiră, dă de gândit asupra zbuciumatului secol trecut pe meleagurile noastre natale.

  • Marica Lewin commented on November 12, 2022 Reply

    Sunt adànc tulburată de articolul dvs; pentru ca deși copilăria īntruchipeaza inocența si puritatea, uneori, la o anumitâ vārstă, unii băieți si fete sunt râi, aproape cruzi.
    Baronul Bánffy, si el ținta i batjocurei copiilor, a luat apårarea unui handicapat , pe care micii huligani il umileau, jigneau si exploatau. Ce lectie de noblețe sufleteasca, generozitate si mândrie din partea baronului singur, sărac si nefericit.
    Si reactia copiilor a fost la inaltime:
    de atunci nu au mao rās de bietul nenorocit cate cerea pantofi, nici de ” baronul cu sufertaș), au privit cu alti ochi pe ” cei mai tristi ca noi”

  • דנה סילבן commented on November 8, 2022 Reply

    Ce poveste frumoasa si emotiionanta!!!

  • Andrea Ghiţă commented on November 5, 2022 Reply

    Familia Bánffy a lăsat urme adânci în istoria Transilvaniei, prin ambele ramuri: cea a conţilor şi cea a baronilor. A dat multe generaţii de politicieni: prefecţi, miniştri, parlamentari şi un guvernator. Eu îl admir cel mai mult pe contele Miklós Bánffy care a fost scriitor, pictor, caricaturist, dar şi parlamentar, ministru de externe, directorul Teatrului Naţional din Budapesta, un militant pentru drepturile minorităţilor naţionale ( a învăţat româneşte pentru a putea afla de la sursă doleanţele românilor) a fost unul dintre întemeietorii mişcării cooperatiste. Despre Dénes Bánffy, ultimul descendent al familiei baronilor, nu am ştiut decât că – după instaurarea comunismului – a trăit în sărăcie într-o căsuţă de lemn la capătul străzii Donáth. Dacă a tradus pentru a-şi asigura ziua de mâine, a făcut-o „la negru” pentru că nu avea dreptul de a-şi semna scrierile.

  • Eva Grosz commented on November 3, 2022 Reply

    Ce frumos !

  • Tiberiu ezri commented on November 3, 2022 Reply

    Cateodata copiii sunt necrutatori! O poveste simpla dar plina de omenie.

  • Anca Laslo commented on November 3, 2022 Reply

    Umbre și raze de soare pe strada Rakoczi, viață reală emoționantă. Am locuit pe strada aceea un timp (prea scurt), în anii 1980. Îmi place mult cum scrieți!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *