Dacă încercăm să comparăm viziunea din urmă cu peste 100 de ani a lui Theodor Herzl, părintele sionismului, despre viitorul stat evreu cu cea de astăzi, imaginea creată de el nu are aproape nimic comun cu sionismul actualului guvern israelian care urmează să fie votat de parlament. În ambele sale lucrări – Statul evreu și Țară veche-nouă – Herzl descria o țară laică, modernă, cu o serie de inovații, cu posibilitatea ridicării nivelului de cunoștințe practice al populației evreiești care urma să se stabilească în Israel. Herzl nu a respins rolul religiei, dar l-a plasat între granițe bine definite. El își imagina orașele mari din Israel ca un fel de Vienă, cu cafenele și restaurante, teatre și parcuri, unde oamenii să se adune și să discute, să dezbată idei, așa cum se întâmpla la Viena contemporană lui.  (Herzl nu a prevăzut însă relațiile problematice dintre evrei și populația arabă, relații pe care el nu le vedea conflictuale.)

Ceea ce ne oferă actualul guvern israelian, format după negocieri îndelungate de Benjamin Netanyahu – care și-a văzut împlinit visul de a reveni la putere, pentru care a făcut o serie de concesii, multe contravenind principiilor democrației israeliene – este  o coaliție de partide în care Likud, simbolul unei formațiuni de centru-dreapta, devine membrul cel mai de stânga al cabinetului, fiind flancat de partide ortodoxe, ultra ortodoxe și extremiste, chiar dacă au în titulatura lor sintagma ”sionist”. Și aici nu pot să nu citez pe rabinul liberal francez Delphine Horvilleur a cărei carte, Viața fără cei dragi, am prezentat-o în numărul trecut. ”Acesta nu este sionismul meu”, spune ea cu referire la cel care, în numele sionismului l-a asasinat pe Yitzhak Rabin. La ora actuală și în guvernul actual sunt prezenți și tovarăși de idei ai acestuia.

Din păcate, rezultatele ultimelor alegeri care s-au finalizat cu acest guvern nu pot fi contestate. Acele partide ortodoxe sau ultra ortodoxe – Shas, Iudaismul Unificat al Torei și cel trei partide de extremă dreaptă: Sionismul religios, Forţa Evreiască şi Noam – și-au câștigat locurile în urma votului. Marele semn de întrebare care decurge din aceste rezultate este de ce au evoluat alegătorii israelieni pe această linie, când la crearea statului și mulți ani după aceea prevalau coaliții de stânga, care sunt motivele dispariției pur și simplu a acestei stângi și reorientarea spre dreapta, chiar spre extrema dreaptă a opiniei publice israeliene. Experimentul de anul trecut, o coaliție de opt partide reprezentând o mare parte a spectrului politic israelian, în care au figurat și partide de centru-stânga și stânga, nu a durat decât un an, iar la actualele alegeri stânga a eșuat lamentabil. Potrivit unor analiști, se pare că printre motivele acestei eşuări s-ar număra incapacitatea de a gestiona corespunzător relațiile israeliano-palestiniene și relațiile dintre populațiile evreiască şi arabă din Israel şi inexistenţa soluţiilor pentru detensionarea conflictelor și preîntâmpinarea revoltelor. Este posibil ca în acest context, o parte din israelieni să dorească o poziție mai dură față de aceste conflicte, pe care au regăsit-o în ofertele partidelor de dreapta și extremiste. Dar pe lângă atitudinea față de problema relațiilor cu palestinienii și arabii din Israel, partidele care au negociat cu Netanyahu au cerut, și în parte au căpătat, concesii considerate nedemocratice de către o parte a opiniei publice israeliene, dar și internaționale.

Este vorba în primul rând de revizuirea sistemului judiciar, respectiv introducerea unui control parlamentar mai extins asupra legislației și reducerea competenței Tribunalului Suprem. Analiștii politici nu uită să menționeze că Benjamin Netanyahu se află într-un proces de corupție și speră că prin reformarea justiției va scăpa de acuzații. Dar viitorul premier neagă această ipoteză. Dimpotrivă, el declară că dorește să mențină echilibrul dintre cele trei ramuri ale guvernării – legislativă, executivă și judecătorească. După părerea lui, ”acest echilibru a fost subminat prin creșterea necontrolată a puterii judecătorești și a corecta nu înseamnă a distruge democrația, ci a o proteja.”

Un alt aspect se referă la reducerea autonomiei palestiniene în Cisiordania, anexarea unei părți din acest teritoriu și recunoașterea așezărilor evreiești ilegale din aceste zone. Netanyahu, arată The New York Times, a fost de acord să cedeze controlul asupra militarilor și forțelor de securitate din Cisiordania celor doi aliați de extremă dreaptă, ceea ce, în afara faptului că aceste partide susțin colonizarea teritoriilor, poate determina fragmentarea lanțului de comenzi militare, deci nemulțumirea conducerii armatei, ceea ce s-a și produs, comandatul statului major al armatei israeliene manifestându-și nemulțumirea.

Drepturi extinse au fost acordate evreilor religioși prin creșterea alocațiilor bugetare pentru școlile cu caracter religios în care nu se predau obiecte de studii laice, anularea obligativității de a servi în armata israeliană pentru tinerii care studiază în yeșive, nerecunoașterea convertirilor care nu au fost făcute de rabini ortodocși și, ceea ce va afecta grav demografia din Israel, modificarea prevederii care figurează și în Declarația de Independență, referitoare la dreptul de reîntoarcere, oferit și celor care au avut un bunic evreu. Partidele religioase consideră că această permisivitate ar submina caracterul evreiesc al statului. Analiștii politici susțin că schimbarea statutului imigranților va determina creșterea tensiunii dintre noul guvern și o mare parte a diasporei evreiești. Mulți evrei liberali din străinătate și-au exprimat temeri legate de componența noului guvern, mai ales că unii deputați din noua coaliție au criticat mișcările reformiste din iudaism, la care a aderat o parte a evreilor americani, dar și din Europa.

Statele Unite, principalul aliat al Israelului, a manifestat reținere, mai mulți membri ai guvernului american declarând că vor aprecia Israelul nu după persoane, ci după politica dusă de noua coaliție. Benjamin Netanyahu a apreciat că el și Likud, partid în esență laic, au capacitatea de a ține în mână situația și de a elimina excesele. Viitorul, nu atât de îndepărtat deoarece se așteaptă zilele acestea confirmarea cabinetului de către Knesset, ne va arăta în ce măsură premierul va putea să-și respecte promisiunile.

Eva Galambos