Pe măsură ce trec anii, cred tot mai mult că dincolo de cărţi, de cronici curente, de emisiuni de radio şi TV, momentul cel mai important al atâtor decenii de activitate publicistică, rămâne corespondenţa pe care am purtat-o cu mii de tineri şi oameni în vârstă care au descoperit printre cuvintele mele drumurile spre muzică, vorbindu-mi despre modul în care muzica i-a ajutat să supravieţuiască şi exprimându-şi gândurile despre arta sonoră.

Iosif Sava

Desăvârşit muzicolog şi inegalabil realizator de emisiuni de radio şi televiziune, Iosif Sava s-a născut în urmă cu nouă decenii, la 15 februarie 1933, la Iaşi, în familia Segal, o familie de muzicieni evrei a căror activitate s-a desfăşurat de-a lungul a peste 300 de ani. Tatăl său, Bernard Segal, a cântat în orchestra Filarmonicii Moldova din Iaşi şi a condus orchestra Teatrului Evreiesc de Stat din Iaşi încă de la înfiinţarea lui, în 1949. În aceeaşi orchestră a cântat şi Icu Segal, fratele lui Iosif Sava. Bernard Segal a avut şapte fraţi, toţi cu rezultate deosebite în pregătirea muzicală, iar bunicul său absolvise Conservatorul din Iaşi, fiind, pentru o vreme unul dintre colaboratorii lui Gavriil Musicescu şi dirijorul corului Mitropoliei ieşene; iar străbunicul fusese printre primii absolvenţi ai aceluiaşi Conservator, întemeiat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

La vârsta de doar 6 ani, în anul 1939, Iosif Sava cânta la orga Bisericii Catolice din Iaşi. A studiat muzica, viola şi pianul la şcoala gimnazială şi la liceu. În anii 1944-1945 a urmat cursurile Conservatorului Municipal din Iaşi. În perioada 1945-1947 a frecventat cursurile Academiei de Muzică „George Enescu“ din Iaşi, iar în anii 1947-1949 a studiat la Institutul de Artă din Iaşi.

Despre părinţii săi, care i-au insuflat din copilărie dragostea pentru muzică şi pentru învăţătură, Iosif Sava spunea: „Tata, dascălul meu, mă întreba zilnic: <<Câte cărţi ai citit azi? Câte game ai făcut?>> Mama a fost o femeie fără ştiinţă de carte, crescută într-un sat, pe malul Ozanei, în apropierea locurilor lui Creangă.(…) Ea a ştiut, instinctiv, că, înainte de toate, trebuie să învăţ, să stau aplecat asupra pianului. În anii războiului, când am avut cu greu acces la şcoală, ea a hotărât că trebuie să am profesori”.

Formarea şi desăvârşirea sa muzicală a datorat-o talentului şi perseverenţei sale dar, îndeosebi, unor cunoscuţi profesori, printre care s-au numărat: Constantin Constantinescu (teorie şi solfegiu), Achim Stoia (armonie, contrapunct, forme muzicale), George Pascu (istoria muzicii, muzică de cameră).

Iosif Sava a absolvit Liceul Naţional din Iaşi şi între anii 1951-1955 a urmat studiile Facultăţii de Filosofie de la Universitatea Bucureşti susţinându-şi licenţa în anul 1955.

De tânăr a fost pasionat de comentarea fenomenului muzical şi de jurnalism în general. În perioada 1949-1951 a fost colaborator al ziarului Opinia din Iaşi. Din anul 1951 a fost editor muzical la Radiodifuziunea Română. Aici a realizat diverse emisiuni precum Cronica muzicală, Viaţa muzicală în actualitate şi Invitaţiile Eutherpei.

Aceasta din urmă, o emisiune săptămânală de mare succes, ne-a înnobilat ani la rând dimineţile de duminică, deschizându-ne orizonturi noi spre minunata lume a muzicii, spre “marea muzică”, cum îi plăcea lui Iosif Sava s-o numească.

Din anul 1958 a început să scrie cronici muzicale, fapt care a marcat începutul drumului său către inima publicului larg. Acesta a fost şi anul morţii tatălui său, căruia îi făgăduise că nu va uita niciodată muzica.

Între anii 1974-1987 a cântat, la pian şi clavecin, în multe formaţii de muzică de cameră (Ars Rediviva, Quodlibet Musicum, Consortium Violae). A susţinut concerte de orgă şi a fost partener de muzică de cameră al multor solişti români de frunte. A făcut numeroase turnee artistice în Bulgaria, Germania, Italia, Spania, Elveţia, Cuba, URSS.

Iosif Sava a scris cu pasiune despre fenomenul muzical, dar nu numai. A publicat peste 50 de cărţi, din care 35 despre muzică, şi peste 6000 de articole.

Despre originile scrierilor sale, autorul mărturisea: “Muzicanţii lui Chagall sunt în mine din anii copilăriei ieşene. De la ei îmi vin toate patimile, fanteziile, tristeţile, scepticismele, dar şi lucidităţile” şi totodată le sublinia rostul: ”În timpuri în care mediocrii, complexaţii, înrăiţii continuă o milenară politică antisemită, negând şi evidenţele istoriei, cărţile acestea îşi propun să lumineze o parte din adevăr în planul muzicii”.

De-a lungul vremii, înainte şi după 1989, Iosif Sava nu s-a ferit să-şi manifeste public evreitatea şi întotdeauna a protestat împotriva oricăror manifestări antisemite, xenofobe, negaţioniste.

Harpiştii regelui David, Muzicieni pe acoperiş şi Variaţiuni pe o temă de Chagall sunt trei dintre cărţile sale, publicate la Editura Hasefer, care vorbesc pe larg de valorile muzicale evreieşti.

În prefaţa la Harpiştii regelui David, ultima prefaţă scrisă în septembrie 1997, autorul menţiona: ”După Muzicanţii pe acoperiş şi Variaţiuni pe o temă de Chagall, iată, ofer iubitorilor de artă un al treilea volum de <<documente>> despre muzicienii evrei din România şi din lume. (…) Sper că aceste <<dicţionare>> sunt utile. Le redactez cu bucurie, cu atât mai mult cu cât le socot (alături de multe alte cărţi apărute în Editura Hasefer) un răspuns pentru luminarea unor oameni curaţi sufleteşte, care citesc în unele publicaţii româneşti rânduri ce exultă un antisemitism similar celui provocat în timpul cruciadelor sau epocii hitleriste…”

Din anul 1980 Iosif Sava a realizat, la Televiziunea Română, pe programul 2, emisiunea Serata muzicală TV. Emisiunea, care ne umplea după-amiezele de sâmbătă cu muzică bună şi cu invitaţi de excepţie, a ajuns să deranjeze pe „mai marii” timpului şi a fost scoasă din grila de programe în anul 1985.

Reluând-o după 1990, moderatorul, pasionat de muzică, literatură şi politică, a transformat-o în forum de discuţie cu reprezentativi oameni de cultură români.

Serata domnului Sava, predecesorul talk-showului la noi, spunea compozitorul Adrian Iorgulescu, a fost „un vârf de lance al culturii noastre; el a impus dezbaterea televizată ca mijloc puternic de promovare a valorilor”.

Iosif Sava axa Serata pe muzică şi o îndrepta spre lansarea de talente, dar discuţiile divagau, conduse mereu de către moderator spre politica culturală şi în general spre tot ce se petrecea în lumea „tranziţiei” din România acelor ani.

Critic muzical profund şi rafinat, dar şi interpret dăruit cu har, stăpânind tainele mai multor instrumente muzicale, condeier avizat, redactor muzical de mare competenţă, neobosit animator cultural, Iosif Sava era admirat de toţi cei ce-l cunoşteau pentru uriaşa sa putere de muncă şi pentru neobosita sete de cunoaştere.

În perioada 1990-1993, Iosif Sava a fost redactor-șef al Departamentului de Muzică din TVR, iar din 1993 până în 1998, a îndeplinit funcţia de redactor-șef al redacției culturale TVR. În mai 1998, Iosif Sava a fost îndepărtat din Televiziunea Română, prin pensionare. „După 30 de ani de radio şi televiziune, în care nu am lipsit o săptămână, s-a renunţat la mine cu atâta uşurinţă. Aceasta este marea mândrie a vieţii mele: glasul meu nu a lipsit nici o săptămână de pe posturi, chiar atunci când, patru luni am fost în spital – la ora 11 am fost operat şi seara trimiteam banda la radio. Despărţirea a fost bruscă şi inechitabilă“ – mărturisea Iosif Sava într-un interviu.

Membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR) din anul 1972, Iosif Sava s-a bucurat de aprecierea criticii de specialitate şi a telespectatorilor. În bogatul său palmares se regăsesc la loc de cinste numeroase premii dintre care: Premiul Academiei Române, 6 Premii UCMR, 4 Premii ale Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune, Premiul Colegiului Criticilor Muzicali, Premiul revistei Actualitatea muzicală, etc.

Muzica a fost cea care l-a însufleţit mereu, a trăit prin muzică, convins fiind de puterea ei nemuritoare.

Lumea noastră a devenit mai săracă şi mai tristă, în 18 august 1998, odată cu ultimele acorduri ale Simfoniei destinului care au sunat mult prea devreme pentru Iosif Sava.

După plecarea la stele a lui Iosif Sava, jurnalistul C. Stănescu menţiona în ziarul Adevărul moştenirea lăsată de Iosif Sava, evidenţiind faptul că muzica a fost pasiunea şi crezul său de viaţă: „Muzica – domeniu în care nimeni n-a îndrăznit să-i conteste maxima competenţă – n-a fost pentru el un scop în sine, ci un mijloc şi un pretext pentru convieţuire, coexistenţă, toleranţă: a fost întâi un mare om şi abia apoi un mare muzician. Ţadik-ul din el nu se îndoia că sunetele fundamentale ale culturii ajung, după ocoluri, la urechile cui trebuie şi ştie să le asculte (…). Moştenirea lui este marea lecţie a toleranţei – în ceea ce-l priveşte, o lecţie cu siguranţă învăţată de la Beethoven. Dar nu oricine poate învăţa din Eroica lui Beethoven”.

Serata muzicală a „Unicului Sava”, apreciatul muzicolog şi talentatul teleast nu a mai fost continuată de nimeni după el…

Acum, când s-au împlinit 90 de ani de la naşterea sa, pe site-ul Radio România s-a scris: “Iosif Sava, a fost un aristocrat al muzicii şi un jurnalist de marcă al Radio România. A fost clavecinist şi pianist al mai multor formaţii de muzică de cameră, excepţional muzicolog, inegalabil realizator de emisiuni de radio şi televiziune, remarcabil scriitor. El îşi imagina o cultură cu papion şi frac, cu respectabilitate, era un om cu o viziune enciclopedică asupra culturii, pe care o transforma, în fiecare emisiune şi cu orice prilej, în ceva extrem de viu”.

Martha Eşanu