Abia s-au potolit valurile făcute de articolului meu nu prea serios despre căutarea metaforică a comorii pe Costa Blanca și am aflat despre descoperirea unei comori cât se poate de reale în apropierea reședinței mele spaniole. Tezaurul are chiar o conotație transilvăneană! Este vorba despre averea unei femei originare din bazinul Carpaților.

În mod normal asta nu ar merita o mențiune specială, având în vedere că astăzi în Spania trăiesc aproximativ un milion de cetățeni români. De exemplu Alcalá de Henares, orașul natal al poetului național spaniol, Cervantes, a devenit practic un oraș românesc, cu cca. 50.000 de compatrioți ai noștri.

Să ne întoarcem așadar la emigranta transilvăneană despre care vorbeam. Special în cazul ei este că a trăit acum vreo 4.000 de ani și pe vremea aceea, pentru a se stabili la marginea vestică a Europei, a trebuit să facă o călătorie extrem de dificilă. Era cu peste două milenii înainte ca drumurile romane să faciliteze călătoriile în interiorul imperiului. Cu alte cuvinte, nu era o femeie plecată din Dacia în provincia romană Tarraconensis, poate nici măcar nu vorbea o limbă indo-europeană când îi întreba pe localnici pe unde s-o ia. A fost cu mult înainte ca grecii să colonizeze această coastă, înainte ca Hannibal să-și conducă turma de elefanți până în Italia și cu peste două milenii înainte ca Traian să-și alcătuiască propria colecție din comorile jefuite ale Daciei. Nu știm cum se numea această doamnă, în ce împrejurări a ajuns în Peninsula Iberică și nici măcar cărei populații din epoca bronzului îi aparținea. Tot ce știm este că rămășițele ei au fost găsite într-un mormânt preistoric, și, conform celor mai recente cercetări, ele dezvăluie câteva secrete interesante.

Totul a început în anul 1904, când părintele iezuit Julio Furgús a descoperit un mormânt preistoric în munții din apropierea orășelului Orihuela, nu departe de Alicante. Arheologul amator și-a însușit ciudatele obiecte funerare și le-a expus împreună cu restul colecției sale la școala Santo Domingo, unde preda. Părintele a murit în 1909, micul său muzeu a fost închis în anii 1930 și obiectele au fost date uitării, fiind considerate pierdute. Peste vreo șapte decenii, inventarul vechii colecții a ajuns la Muzeul de Arheologie Marq din Alicante. Abia în anul 1990, obiectele redescoperite au fost supuse unei cercetări științifice serioase și spre surprinderea specialiștilor, nu s-a putut stabili nicio legătură cu obiectele funerare cunoscute în regiune. În schimb, ele aminteau de obiectele din epoca bronzului din arcul Carpatic. Se pare că persoana decedată le-a adus cu ea de la locul ei de origine, din zona Ardealului.

Potrivit cunoștințelor actuale, acum patru mii de ani, de-a lungul așa-numitei rute a chihlimbarului (care ducea din Polonia până în zona Crișului) trăiau oamenii din cultura Otomani sau Ottomány-Füzesabony. Satul Otomani, aflat cu vreo 15 km la nord de Marghita, în județul Bihor, marchează capătul sudic al zonei ocupate de această cultură. Obiectele funerare descoperite acolo sunt similare cu cele găsite în mormântul din Orihuela. Cu toate că e foarte aproape de orașul meu natal, Oradea, și cu atât mai mult de Marghita, locul unde trăiau străbunicii mei, nu aș îndrăzni totuși să afirm că ar fi fost o strămoașă a mea. De atunci nu numai că a trecut o eternitate, dar sunt și câteva relatări biblice despre istoria familiei mele care contrazic foarte convingător această posibilitate.

Despre cultura Otomani știm că oamenii se ocupau în principal cu agricultura. Aveau tehnici agricole avansate și cultivau grâu și orz. În plus, se ocupau cu creșterea animalelor, în special bovine, oi, capre și porci. Așezările lor erau alcătuite din case circulare înconjurate de palisade. Meșteșugarii confecționau vase de ceramică decorate cu motive circulare și spirale. Erau și meșteri pricepuți în prelucrarea metalelor care confecționau cuțite frumos lucrate și bogat decorate din cupru sau bronz, precum și bijuterii din chihlimbar și aur. Cultura Otomani avea legături strânse cu alte civilizații din epoca bronzului din regiune, cum ar fi cultura amforelor globulare. Comerțul și schimbul cultural jucau un rol important în viața acestor oameni, după cum se vede din obiectele aduse din locuri îndepărtate găsite pe teritoriul lor. Legăturile lor pe distanțe mari sunt ilustrate și de această descoperire din zona Costa Blanca.

Așa cum povestește în scrierile sale, harnicul părinte, înzestrat cu un bun instinct arheologic, a descoperit de-a lungul carierei sale peste 600 de morminte și le-a adăugat colecției sale. Se pare că acolo se afla cimitirul unei așezări importante din epoca bronzului. Una dintre cele mai impresionante descoperiri a fost camera funerară a femeii din Transilvania, care se deosebea semnificativ de celelalte.

Obiectele găsite arată că mormântul aparținea unei persoane importante, ceea ce justifică oarecum denumirea de “Prințesa Carpaților”. Scheletul femeii, așezat în poziție fetală și împodobit cu spirale de argint, se afla pe podeaua unei peșteri și era înconjurat de ziduri. În apropiere se afla un vas de ceramică, un cuțit de cupru învelit într-un material textil, o sulă și mai ales câteva zeci de conuri minuscule perforate, din aur. Acestea erau probabil cusute pe haine de gală, pentru a le împodobi. Asemenea conuri de bronz sau de aur sunt unice în Peninsula Iberică, dar destul de comune în Europa Răsăriteană, ceea ce a sugerat relația cu culturile de acolo.

Contextul înmormântării a fost atribuit culturii iberice El Argar. Conform analizelor ADN recente, aceasta era o cultură exogamă – femeile își părăseau locurile natale și trăiau alături de soții lor. Astfel s-au creat conexiuni extinse între familii și clanuri. Între elite, astfel de tranzacții aveau loc în cadrul alianțelor comerciale interregionale, în cazul nostru, chiar și până în sud-estul Europei.

Muzeul de arheologie Marq din Alicante adună laolaltă comorile arheologice ale regiunii. După ce a fost prezentată în cadrul unui eveniment special în 18 mai 2023, Prințesa Carpaților este acum inclusă în colecția permanentă a muzeului.

https://vimeo.com/828254539).

Peter Biro