Dacă prezentarea mea de această seară ar fi o povestire inclusă în Rătăciri deliberate, volumul publicat de de Doina Gecse-Borgovan, ar începe cam așa:

Ne-am întâlnit cu Doina cândva spre sfârșitul anilor 90, eu rătăcind ca toți studenții din anul I pe coridoarele mereu reci ale Filologiei clujene, întrebând cu disperare pe toți care păreau colegi din anii mai mari unde se află sala Grimm sau Lenau. Sau în fața bibliotecii de engleză într-o dimineață friguroasă de sesiune de iarnă, când returnam cărțile pe care teoretic nu aveam voie să le scoatem din sala sumbră de lectură, dar pe care bibliotecarele ne lăsau să le luăm acasă peste noapte, dacă promiteam că le returnăm cu sfințenie înainte de începerea programului – ceea ce și făceam, că doar toți aveam nevoie de cărți și de bunăvoință.

Sau, trăind deja în același oraș, mișcându-ne prin cercuri asemănătoare, ne-am întâlnit după anii de facultate la un spectacol de teatru, de film, la un concert sau o lansare de carte, după care discutam îndelung despre meritele sau deficiențele spectacolului la o cafea sau un pahar de vin.

Aici ar veni câteva fraze evocatoare ale atmosferei culturale clujene de la sfârșitul mileniului, fraze care îl transportă efectiv pe cititor în sala arhiplină a cinematografului Arta sau la un pahar de vin fiert și pâine cu untură și ceapă la Music Pub.

Realitatea însă este una diferită: ne-am întâlnit cu Doina mult mai târziu, în curtea școlii, într-o ipostază poate mai puțin profesională, dar cu atât mai importantă (cel puțin pentru noi): cea de mamă. Așteptând să iasă copiii noștri de la ore, am aflat accidental că am fost colege în ani diferiți, la Engleză. Tot așa, accidental, am dat peste una din scrierile ei distribuite pe Facebook și recunosc că mi-a plăcut atât de mult, încât din acel moment am urmărit tot ce scrie și postează.

Tot în curtea școlii am întrebat-o dacă nu s-a gândit cumva să publice o carte, pentru că ar cam fi timpul. Din răspunsul ei enigmatic am dedus imediat că da: volumul pe care avem bucuria să-l răsfoim azi era deja în pregătire.

Chiar este o bucurie să ținem în mână această carte care prin coperta ei colorată, veselă, prin curgerea rapidă și elegantă a textelor înșirate unul după altul cu ușurință și naturalețe, parcă transportă cititorul într-o lume plină de lumini calde și de plimbări și contemplări frumoase. Textele incluse în această carte au o extraordinară putere evocativă, fie că e vorba de silueta unui personaj din copilărie, de atmosfera unei dimineți de vară, de frigul din apartamente din anii 80 sau de magnolia de pe strada Brătianu, cititorul este transportat exact în momentul respectiv la fața locului. Proza Doinei Gecse-Borgovan se caracterizează, în primul rând, prin senzorialitatea descrierilor: sunete, culori, mirosuri, forme și texturi, contribuie la o lectură și experiență imersivă.

Iată un exemplu cu note proustiene: un pahar de bragă gustat într-o cofetărie din Brăila, “orașul cu verbe la trecut”. Mărturisesc că n-am auzit în viața mea de această băutură, chiar a trebuit să caut cuvântul în dicționar, (varianta maghiară, boza, este de fapt cea originală, turcească.) Nici prietenul de nădejde al curioșilor și inculților, Wikipedia, nu m-a ajutat mult. Am aflat doar că prima menționare în scris a cuvântului în forma de „wosad” se găsește pe o inscripție de pe un obiect din Tezaurul de la Sânnicolau Mare și mi-am amintit că un personaj dintr-un roman de Orhan Pamuk este vânzător de boza la Istanbul.

Prin descrierea culorii „tulbure, cafeniu-gălbuie” a băuturii descoperite într-o carafă pe tejgheaua cofetăriei brăilene, prin evocarea gesturilor diferitelor generații din familie cărora le-a plăcut sau nu „textura densă și zgrunțuroasă, gustul dulceag de tărâțe fermentate” și prin caracterizarea oferită de fiul ei, aflat în momentul respectiv al narațiunii pe post de cobai (în locul cititorului), în plin proces de inițiere în taină și tradiții, rămânem cu toții cu experiența gustării unui pahar de bragă și cu experiența dulce-amară a conștientizării faptului că sunt valori, evenimente, lucruri în viața noastră care în același timp pot și nu pot fi transmise viitorului. (Pentru cei care ar vrea să știe mai mult despre gustul băuturii respective, îl citez pe Egon: e „mai mult interesant decât bun”.)

Dacă ar trebui să scot în evidență o singură caracteristică a textelor incluse în Rătăciri deliberate de Doina Gecse Borgovan aș remarca curajul lor. Fiind proză scurtă în registru subiectiv, presupune nu numai o dorință de exprimare de sine, ci și o expunere deliberată a vulnerabilității personale, ceea ce știm bine că presupune curaj. Nu poți să te ascunzi în spatele personajelor imaginate, ești singură pe scenă cu invitații tăi. Oare nu seamănă un pic cu singurătatea cabinei de emisie și curajul vocii radio-jurnalistului care rupe tăcerea? Doar vorbim de o autoare foarte obișnuită cu sunetul vocii prin cască și cu microfonul.

Júlia Vallasek

(prezentare rostită la evenimentul de lansare a cărţii Doinei Gecse.Borgovan: Rătăciri deliberate, Cluj, 10 decembrie 2023)