Primele două articole din această serie pot fi găsite aici: https://baabel.ro/2024/02/biblia-dezvaluita-i-este-biblia-o-carte-de-istorie/, https://baabel.ro/2024/02/biblia-dezvaluita-2-originea-poporului-evreu/
După spusele Bibliei, ambele regate, Israel și Iudeea, aveau o religie comună, iudaismul. Arheologia nu este metoda cea mai potrivită pentru a reconstitui idei abstracte, dar totuși… Săpăturile făcute în nord și în sud, în centre din Epoca Bronzului și în cele din Epoca Fierului, toate au arătat că lucrurile nu stăteau chiar așa. Peste tot au ieșit la iveală obiecte de cult asemănătoare celor canaanite: idoli în forme umane sau animale, mai ales zeițe ale fertilității. În partea de nord s-au găsit multe figurine de tauri – simbolul tribului Efraim, dar și al zeului Baal.
Pare să fi existat o continuitate între religia canaanită și cea israelită. De altfel, o privire fugară asupra panteonului canaanit, așa cum apare din săpăturile de la Ugarit, dezvăluie o realitate surprinzătoare:
– Baal – Stăpânul (în ebraică baal = stăpân sau soț)
– Dagon – zeul recoltelor (în ebraică dagan = cereală)
– El – zeul suprem (în ebraică el = zeu)
– Mot – zeul morții (în ebraică mot, mavet = moartea)
– Șamaim – zeul cerurilor (în ebraică șamaim = cerul)
– Șemeș – zeul soarelui (în ebraică șemeș = soarele)
– Yam – zeul mării (în ebraică yam = marea)
– Yarich – zeul lunii (în ebraică yareach = luna)
În Biblie se mai pot găsi ecouri ale unui trecut politeist, de exemplu: Când Cel Preaînalt a dat o moștenire neamurilor, când a despărțit pe copiii oamenilor, a pus hotare popoarelor… partea Domnului este poporul Lui, Iacov este partea Lui de moștenire. (Deut. 32: 8,9) Cu alte cuvinte: atunci când Zeul Suprem a despărțit omenirea în popoare, lui YHWH i s-a „repartizat” neamul lui Iacov.
În zilele noastre este în general acceptat că la origine YHWH era o zeitate din panteonul canaanit și era venerat și de alte popoare, mai ales din sud – numele lui apare și pe Stela lui Meșa – deci era cunoscut în Edom. Chiar Biblia spune că profetul edomit Balaam a vorbit cu YHWH (Num. 22) Treptat cultul lui s-a răspândit și spre nord, unde predomina cultul lui Baal și al zeului suprem El.
Numele YHWH apare pentru prima dară într-o inscripție de prin 800 î.e.n., găsită în peninsula Sinai, dedicată „lui YHWH și Așerei lui” – deci pe atunci se presupunea că Dumnezeu avea o soție numită Așera, la fel ca marii zei canaaniți. Multă vreme diversele zeități au coexistat în perfectă armonie…
După căderea regatului Israel, regele Ezechia al Iudeei (cca. 741 – 686 î.e.n.) a dorit să păstreze moștenirea culturală a ambelor regate. Preoții lui au început să adune poveștile – ușor diferite în nord și în sud – referitoare la istoria israeliților și chiar au scris o versiune nouă care încerca să unifice cele două tradiții. Aceste texte aveau să stea la baza Bibliei Ebraice. În același timp el a întreprins o serie de reforme religioase, a poruncit să fie distruși idolii și a încercat să centralizeze cultul. Acesta este adevăratul început al monoteismului, cu cinci secole după Moise.
Se vede că poporului i-a fost foarte greu să renunțe la venerarea idolilor; în nenumărate locuri textul biblic tună și fulgeră împotriva idolatriei și desigur nu fără motiv, pentru că… „dacă n-ar fi, nu s-ar povesti”. Chiar urmașii regelui Ezechia au readus cultul idolilor: El a zidit din nou înălțimile pe care le dărâmase tatăl său, Ezechia, a ridicat altare lui Baal, a făcut un idol al Astarteii… și s-a închinat înaintea întregii oștiri a cerurilor… (2Reg. 21.3)
Cu un secol mai târziu, Asiria se afla în decădere, în schimb Iudeea era în plin avânt. Regele Iosia (648 – 609 î.e.n.), strănepotul lui Ezechia, visa să cucerească regatul din nord și să instaureze o monarhie unită. Dar pentru a lupta contra unui imperiu atât de mare, chiar dacă acesta era slăbit, Iosia avea nevoie de sprijinul întregului popor și principalul său instrument de unificare a fost religia. Așadar, Iosia a dat poruncă să se renoveze Templul. În cursul lucrărilor, marele preot a „găsit” un manuscris pe care l-a numit Cartea Legii. (Se crede că era Deuteronomul.)
Atunci marele preot Hilchia a zis lui Șafan, logofătul: “Am găsit cartea Legii în Casa Domnului.”… Șafan, logofătul, a citit-o înaintea împăratului. Când a auzit împăratul cuvintele din cartea Legii, și-a sfâșiat hainele… “Mare este mânia Domnului care s-a aprins împotriva noastră, pentru că părinții noștri n-au ascultat de cuvintele cărții acesteia și n-au împlinit tot ce ne este poruncit în ea.“ (2Reg. 22: 8-13)
(Nu m-aș mira ca Șafan să fie adevăratul autor al Deuteronomului, sau cel puțin unul dintre autori – cu toate că, desigur, acest lucru nu poate fi dovedit. Mie îmi sugerează o pictură renascentistă cu o mulțime de personaje printre care autorul se pictează și pe sine însuși, dar numai ca spectator nevinovat…)
Era pretextul perfect pentru a porni un program de reforme religioase. Într-adevăr, una din ideile fundamentale ale Deuteronomului este centralizarea cultului: toți israeliții vor venera un singur Dumnezeu, într-un singur loc! Continuarea era de așteptat: Împăratul a poruncit… preoților… să scoată din Templul Domnului toate sculele care fuseseră făcute pentru Baal, pentru Astarteea și pentru toată oștirea cerurilor și le-a ars… (2Reg. 23: 4) Apoi toate celelalte temple au fost distruse, slujbele religioase din întreaga țară având loc numai în Templul din Ierusalim. Și, în sfârșit, trebuia să se elaboreze o istorie comună care să reunească tradițiile din nord cu cele din sud într-un tot unitar: Biblia.
O dovadă arheologică a centralizării cultului este templul găsit în cetatea Arad (la răsărit de Beer Șeva). El a fost distrus la sfârșitul secolului al VIII-lea î.e.n. și nu a mai fost refăcut. Era construit la fel ca templele canaanite și este posibil ca Templul din Ierusalim să fi fost construit după același model.
Altarul pentru sacrificii se afla într-o curte deschisă publicului. De acolo se intra într-un sanctuar rezervat preoților și în Locul Preasfânt, unde se aflau două altare și două pietre verticale (mațevot). Pe cele două altare din Locul Preasfânt s-au găsit urme de tămâie și de canabis. În secolul al VIII-lea î.e.n. existau numeroase asemenea temple israelite, dar cu un secol mai târziu a rămas unul singur: Templul din Ierusalim.
Spre deosebire de Ezechia, reformele religioase ale regelui Iosia au avut mai mult succes, pentru că ele au fost făcute în baza Cărții considerate de origine divină. Cu timpul, această Carte avea să primească o importanță covârșitoare, avea să devină baza unei noi religii sau, mai exact, a trei mari religii.
Până la urmă, din visurile mărețe ale regelui Iosia s-a ales praf și pulbere. Vidul de putere lăsat în urmă de retragerea asirienilor s-a dovedit foarte atrăgător pentru egipteni. Faraonul Necho al II-lea, care tocmai trecea prin Iudeea în fruntea unei armate, în drum spre Asiria, l-a ucis pe Iosia. Biblia spune că l-a ucis în luptă, dar sunt și unele păreri care susțin că visul de independență l-a făcut pe Iosia, care era vasal Egiptului, să nu-și mai plătească dările și ca pedeapsă, faraonul a poruncit să i se taie capul.
Urmarea a fost și mai cruntă: în anul 586 î.e.n. împăratul Nabucodonosor al II-lea al Babiloniei a cucerit Iudeea și a distrus Templul. După cum ne povestește Biblia, 10.000 de oameni au fost luați prizonieri. Pe malurile râurilor Babilonului ședeam jos și plângeam, când ne aduceam aminte de Sion. (Ps. 137: 1)
După ce dinastia lui David s-a stins, a rămas numai speranța într-un viitor mai bun care dăinuie până astăzi: într-o bună zi va apărea un conducător carismatic din spița regelui David, Mesia, unsul Domnului, și el ne va mântui. Această idee a fost apoi preluată și de creștinism.
Hava Oren
(Va urma)
Bibliografie:
La sursele menționate în primul articol al seriei se adaugă:
Kahn, Dan’el, “Why did Necho II kill Josiah?” https://www.academia.edu/19430481
16 Comments
Aceste articole sunt niște reale lecții de istorie și religie foarte utile pentru noi, cei ce trăim azi niște vremuri foarte dificile.
Pe mine m-a interesat in mod deosebit afirmatia ca monoteismul s-a bucurat de un anume succes abia dupa prezentarea in fata poporului evreu a unei dovezi materiale a vointei divine: Cartea Legii, de origine divina!
Ma intreb daca religia/confesiunea mormona (numita in prezent The Church of Jesus Christ of Latterday Saints) nu s-a inspirat din acest episod istoric cand si-au bazat credinta pe placutele de aur pe care ingerul Moroni le-a dezvaluit lui Joseph Smith, intemeietorul acestei denominatii, si care ulterior a si tradus aceste “golden plates” in engleza cu ajutor divine. Un rezultat al acestor revelatii: este Cartea Mormonilor, prezentata ca o parte integrala a Bibliei, scrisa de profeti in vechime, dar pierduta in timp…si redescoperita de Joseph Smith…
Observație extrem de interesantă! Cred că ai dreptate.
In ce limba erau scrise “placutele de aur”? Ele exista inca, sau au disparut? Similitudine perfecta, daca nu inspiratie redescoperirea Torei in Primul Templu din Yerusalim, asa cum ati remarcat foarte subtil.
Despre „plăcuțele de aur” este informație în Wikipedia (Golden plates). Ele nu au fost văzute decât de 11 „martori”. Se pare că erau scrise într-o limbă necunoscută, un fel de hieroglife numite „reformed Egyptian”, iar Joseph Smith le-a „tradus” fără ca măcar să le privească, din inspirație divină. Precum am mai spus, cine crede, să trăiască fericit în credința lui, dar eu sunt de altă părere.
Va multumesc mult
Inca in Geneza, Rahel il urneaza cu pioșenie pe Yacov, dar totuși iși ia cu ea zeii casei pårintești.
Acceptarea zeilor cananiti era asa de raspindita, incīt explicația teocratica a scindarii Regatului Israel este ca insuși Regele Solomon a facut concesii celor 700 de neveste si 300 de iubite si le-a construit temple de rugaciune.
In Biblie se subliniaza cit de greu s-a impus credința intr-un singur D-zeu, abstract, fara reprezentari si fara idoli, un rol deosebit in acesta imensa realizare spirituala fiind jucat de Profeti.
Si iarași imi amintiti de tatal meu, il am in fața ochilor atunci cīnd imi spunea ca adevaratul monoteism s-a instaurat abia la revenirea iudeilor din Babilon, dorul de țara si de Yerusalim mistuindu-i in Primul Exil.
Va multumesc pentru aceasta serie de articole scrisa la momentul oportun, in perioada Razboiului din Gaza. Au rolul de a ne intari, de a ne susține moral, de a sublinia legatura intre israelienii moderni, Pâmintul Fagaduintei si Iudaism.
Cred că tatăl dv. și tatăl meu s-ar fi înțeles perfect…
Publicarea seriei tocmai acum nu a fost intenționată. Am găsit materialul din întâmplare, am pornit într-o „expediție de descoperire” și am împărtășit cititorilor cele aflate. Dar subiectul mă atrage de multă vreme. Cred că evreii moderni, fie ei israelieni sau nu, dacă nu sunt religioși, își pierd treptat legătura cu iudaismul și e PĂCAT!!! La unii este doar lipsă de interes, lipsă de surse de informare, alții chiar se opun, pentru că au senzația că religia le e „băgată pe gât”. Cunoașterea istoriei noastre nu trebuie să fie legată numai de religie.
Așa cred și eu. Pentru mine serialul lui Hava – Biblia dezvăluită – este o adevărată lecție de istorie și religie.
Nu cunosc materialul pentru că nu mi-am luat timp să mă informez, decât foarte sumar. Deci nu pot comenta cu nimic nou. Dar pot învăța din ele.
Si eu sunt convinsa ca tații noștri s-ar fi inteles perfect.
Prin aceasta serie de articole, ne dovediti ca putem ramîne complet laici si totuși evrei, adica atasati de iudaism. Nu putem renunta la o asemenea istorie, traditie, cultura milenara.
Atena si Yerusalim, marile centre de gindire din Antichitate
Monoteismul are un precedent în Egiptul lui Akhenaton, (1379-1362, î.e.n.) tatăl lui Tutankhamon.
Din acest motiv a fost detestat, iar mare parte din vestigiile sale distruse.
Tutankhamon a revenit la vechea credință a zeilor dominați de Amon – de unde și numele său.
Cred că monoteismul a fost un salt calitativ extrem de important, cu un rol covârşitor în viaţa şi progresul poporului evreu şi mai apoi al celor care au îmbrăţişat creştinismul şi islamul. Din păcate, cele trei mari religii monoteiste s-au războit şi se războiesc şi azi, dar nu din cauza credinţei, ci a credincioşilor.
Că bine zici! De fapt numai că cele trei religii se războiesc între ele, au fost războaie chiar în cadrul aceleiași religii, de exemplu între catolici și protestanți.
Interesant.
Idolatrizarea (unor ființe umane) există și astăzi la unii evrei orignari din Africa de Nord și din Asia. Așa a fost cazul rabinilor Baba Sali și Caduri de la care oamenii cereau sfaturi și primeau o camee, bine-nteles contra cost.. Unii erau chiar șarlatani, cum a fost rabinul Ifargan, supranumit și “Roentgen” pentru că el pretindea că vede interiorul oamenilor și poate diagnostica ce boală au. Tot contra cost…
Nu numai în nordul Africii. Dacă te întorci la amintirile bunicului meu care a trăit în Bucovina (au fost publicate în Baabel) o să vezi că străbunica dădea bani rabinilor pentru tot felul de talismane binecuvântate – iar străbunicul se înfuria că strică banii de pomană. Generațiile următoare (bunicul, mama și cu mine) am moștenit ideile străbunicului.