Locuiesc la etajul 9, într-un bloc cu 21 de etaje. Nu am încotro, trebuie să folosesc liftul. Locuința în care am stat mai înainte era la etajul 3, avea ascensor, dar adesea urcam pe trepte așa, de plăcere, ceea ce nu pot face în actuala situație. De mai multe ori mi-a trecut prin minte că într-o bună zi aș putea rămâne blocat în ascensor, dar de fiecare dată am alungat ideea. Și, vorba proverbului, “de ce ți-e teamă nu scapi”: într-una din zile am rămas într-adevăr blocat între etajul 8 și 9, ba am mai rămas și în întuneric. Eram șase persoane în ascensor. Am început să-i studiez pe ceilalți la lumina lanternei din telefonul celular. Lângă mine era o tânără, probabil studentă, apoi o femeie cu un copil de 9-10 ani, un om în vârstă cu o sacoșă cu roți și o tânără pereche, soț și soție. După o scurtă perioadă de tăcere și de teamă, oamenii au început să vorbească. – O să întârzii de la prima întâlnire cu un bărbat simpatic, spuse femeia tânără.În zadar a încercat să-i telefoneze, nu era semnal. – Eu mă bucur să ajung mai târziu, sau chiar deloc, la ora de matematică, a spus copilul, pe nume Arie, după care a aprins o lanternă. Mama lui era nemulțumită: – Nu-mi place cum vorbești, iar o să lipsești de la lecție. Cei doi tineri încercau cu disperare să anunțe locul de muncă despre motivul întârzierii, dar fără rezultat.Read more…