Vă veți întreba de ce Semmering, regiunea Alpilor vienezi aflată la 90 km sud de Viena, a fost aleasă pentru omagierea personalității lui Theodor Herzl. În urmă cu 120 de ani, în 3 iulie 1904, în regiunea Semmering, în sanatoriul din Edlach an der Rax, se stingea din viață, la numai 44 ani, cel care scria în jurnalul său, în ultimele săptămâni de suferință: “Es gibt Ideen denen man nicht entrinnen kann” (Există idei de care nu poți scăpa), sintetizând astfel întreaga sa viață.

Localitatea Semmering, inexistentă până în 1854, când Carl von Ghega a construit calea ferată și gara de la cea mai mare altitudine din Europa, a cunoscut o dezvoltare uimitoare, devenind la sfârșitul secolului al XIX-lea cel mai monden loc de vacanță din Europa. Legea din 1870 care permitea populației evreiești să dețină terenuri a fost premisa dezvoltării regiunii Semmering, de fapt o trecătoare pustie, cu văi adânci și munți înzăpeziți. Peisajul sălbatic devine, la răspântia dintre secolele, o scenă magică pentru proiectele protagoniștilor societăților creștine și evreiești vieneze care au creat în jurul anului 1900 un trademark: Viena ca epicentru a Modernismului european. Astfel, pornind de la zero – aici nu exista nici biserică, nici preot, cimitir sau berărie – apărea o colonie de vile impozante și un nou Corso, în jurul hotelului Südbahn și a gării, purtând amprenta și stilul arhitecților care construiseră palatele de pe celebra Ringstraße din Viena.

Zilele trecute, la Austrian Cultural Forum din New York a avut loc conferința Vienna 1900. Birth of a Visionary Movement și prezentarea cărții istoricului și jurnalistul Richard Cockett Vienna. How the City of Ideas Created the Modern World. Un capitol special al cărții este dedicat conflictului dintre modernism, o societate deschisă și tradiționalismul german cu antisemitismul din acea perioadă.

Pentru Theodor Herzl, Semmering era locul de refugiu după obositoarele călătorii în Europa și Orientul Apropiat, el fiind un oaspete nelipsit de la petrecerile din vile și clientul fidel al hotelului Südbahn, alături de marile personalități vieneze ale vremii: Arthur Schnitzler, Stefan Zweig, Ludwig Wittgenstein, Gustav Mahler, Adolf Loos, Arnold Schönberg, Sigmund Freund. Herzl era profund legat sentimental de aceste locuri, aici a luat-o de soție pe Julie Naschauer, într-un peisaj mirific, în Villa Rudolf din Reichenau an der Rax, fosta rezidență de vară a împărătesei Elisabeta a Austriei. 

În vara acestui an, activitatea culturală din hotelul Südbahn, acolo unde timpul a rămas pe loc, reface toată atmosfera fin de siècle prin evenimente care aduc în prim plan personalități ale modernismului vienez: Bertha Zuckerkandl, Alma Mahler, Stefan Zweig și Theodor Herzl.

În 20 iulie au avut loc trei manifestări culturale care îl omagiau pe Theodor Herzl.

Prima a fost un tur cu o profesoară de istorie în hotelul Südbahn. Ansamblul arhitectural are tencuiala coșcovită, pereții dărâmați și balcoanele de lemn putrezit, dar acum se află în conservare. Ca orice oaspete al hotelului, am intrat pe la recepție. Pe mozaicul de marmură măcinat de intemperii mai erau doar câteva piese de mobiliar stinghere. Câteva camere cu iz pregnant de mucegai mai păstrează mobilierul original cu intarsii de sidef. Vizita în hotel ne-a transpus în atmosfera vechii sale glorii, martorii vremurilor trecute fiind doar candelabrele somptuoase din sala de bal de la parter. Cum puteau să se cunoască mai bine familiile din elita societății europene la sfârșitul secolului al XIX-lea? O vacanță în cea mai modernă stațiune montană, unde totul era la cea mai mare “înălțime”, la propriu și la figurat: gara, hotelul Südbahn, terenul de golf și cursele automobilistice sau concursurile de schi și bob.

Aici se încheiau afaceri, se plănuiau căsătorii, se negociau gajuri pentru scriitori sau actori, se trăiau flirturi și amoruri nebune. În barul englezesc al hotelului, Ferdinand Bloch Bauer a negociat cu Gustav Klimt prețul pentru un tablou al frumoasei sale soții, Adele. Doamnele puteau face o “baie de soare” pe pajiștea din jurul hotelului, la umbra pinilor și molizilor, transformată într-o plajă de vis cu 15 tone de nisip adus cu trenul de la Triest. Vara, renumitele întâlniri ale politicienilor, filosofilor, artiștilor din saloanele vieneze se mutau în decorul spectaculos de pe terasele hotelului. Aerul de munte, rece și pur, combinat cu o șampanie fină, erau considerate cele mai bune remedii pentru tuse sau refacerea vocii după bârfit. Și, venind vorba de bârfă, ghidul nostru ne-a amintit de prezența unei IT-Girl a acelor vremuri Alma Schindler, un oaspete așteptat în hotel, alături de Gustav Mahler, apoi de Walter Gropius, Oskar Kokoschka și Franz Werfel. Frumusețea și gloria acestui loc s-au stins după 1938, când Hermann Göring și-a stabilit reședința de vară la Semmering, în hotelul Panhans.

Următoarele etape ale comemorării au avut loc în Waldhofsaal, cu tapete de mătase decolorate, cândva vișinii. Prin geamurile uriașe se deschidea o priveliște de neuitat. Eram la înălțimea vârfurilor brazilor. Ceața se ridica dincolo de verdele copacilor și în albastrul cerului și în depărtare, norii treceau firesc spre piscurile munților. Acest fenomen meteorologic obișnuit la Semmering în jurul prânzului a fost perfect speculat de organizatoarea comemorării, care și-a început prezentarea cu un fragment din jurnalul lui Stefan Zweig despre moartea lui Theodor Herzl. Tumultul zecilor de mii de evrei sosiți din toată Europa la înmormântare a blocat străzile și gările din Viena. 

Biografia lui Theodor Herzl este cunoscută, nu are rost să înșir date și evenimente. Aș dori să descriu atmosfera care a fost creată de Daniela Spera, jurnalistă, scriitoare și fosta directoare a muzeului evreiesc din Viena, care și-a structurat prezentarea pe fragmente alese din jurnalul lui Theodor Herzl, citite de actorul israelian Itay Tiran. Astfel, publicul a trăit momente din istoria Vienei, având mereu posibilitatea comparației trecut-prezent. Perspectiva studentului Facultății de drept de la Universitatea din Viena confruntat cu antisemitismul grupărilor studențești Burschenschaften a continuat cu ideile tânărului jurnalist de la Neue Freie Presse. Herzl a fost contemporan cu Karl Lueger, primarul care a condus Viena cu declarația notorie: “Wer a Jud ist, das bestimm i!” (Jidan e cine spun eu!), folosită ori de câte ori avea nevoie de ajutor financiar pentru proiectele orașului. În jurnal său, Herzl este îngrijorat de amploarea antisemitismului, când populația înfierbântată de bucurie striga la alegerea lui Lueger: “Er ist unser Führer!” Adevăratul Führer avea să vină 40 de ani mai târziu, pe bulevardul care pe atunci purta numele lui Karl Lueger. Ultima supraviețuitoare dintre copiii familiei Herzl, Margarete, mezina, a fost deportată în 1943 și a decedat la Theresienstadt, iar fiul ei s-a sinucis la auzul veștii deportării părinților. Viena mai păstrează statuia lui Karl Lueger – pe soclul ei este înscris cu vopsea roșie Schande (rușine); pe casa unde a locuit Theodor Herzl există doar o placă comemorativă.

Experiența lui Theodor Herzl cu antisemitismul european a continuat la Paris, unde timp de trei ani, când a avut loc procesul Dreyfuss, a fost corespondent pentru ziarul Neue Freie Presse. Apariția lucrării Der Judenstaat. Versuch einer modernen Lösung der Judenfrage (1896) a fost considerată un punct de cotitură: Herzl a trecut de la activitatea jurnalistică la cea politică: “Wenn es den Juden unmöglich gemacht wird; sich innerhalb anderer Nationen zu verwirklichen, so müssen sie die Errichtung eines eigenen Nationalstaates anstreben, um gleich unter Gleichen zu sein.” (Dacă evreilor nu li se permite să se realizeze în cadrul altor națiuni, ei trebuie să se străduiască să-și întemeieze propriul stat național, unde toți să fie egali.)

Tânărul aflat în căutarea unor soluții utopice pentru rezolvarea antisemitismului s-a transformat într-un un om politic remarcabil pe scena internațională. Sionismul politic al lui Herzl a fost prezentat prin fragmentele din jurnalul său ca un proiect real, cu potențial să deschidă drumuri noi pentru cei ce îi vor duce mai departe planurile. Ideile lui Herzl pentru recrearea unui stat al poporului evreu în Palestina erau ca un șantier în lucru, cu toate detaliile care puteau prinde viață în orice moment. Numeroasele sale călătorii la Ierusalim, extrem de bine documentate cu fotografii inedite în prezentarea Danielei Spera, ne-au transpus din răcoarea brazilor în arșița pământurilor aride. Din colecția de fotografii și scrisori ale familie Brauer au fost prezentate impresiile lăsate de un evreu vizionar din Europa localnicilor din Ierusalim. Bărbatul din Ierusalim care l-a însoțit pe Herzl în aceste călătorii istovitoare avea să devină mai târziu socrul renumitului pictor vienez lui Arik Brauer (1929-2021).

„Wenn ihr wollt, ist es kein Märchen!“ (Dacă vreți, nu este un basm) scria Theodor Herzl în jurnalul său. În 14 mai 1948, un alt tumult a cuprins Viena și cimitirul din Döbling, când toată ziua s-a cântat și s-a dansat la mormântul familiei Herzl.

A treia parte a fost un spectacol muzical. Ethel Merhaut, acompaniată la pian, clarinet, contrabas și saxofon, a creat un pod muzical peste timp și peste continente, cu jazz, swing și chanson, în idiș și germană. De la șlagărele în idiș Oy mame și Tif vi di Nakht din teatrele din 2nd Avenue din New York (singurele din lume unde era permisă interpretarea în idiș), Ethel a trecut la muzica “anilor nebuni” 1920-1930 din teatrele și barurile din Berlin și Viena. Era vremea hit-urilor Benjamin, ich hab nichts anzuziehn sau In der Bar zum Krokodil, a compozitorilor și textierilor Abraham Ellstein, Joseph Rumshinsky, Henry Love, Paul Abraham, Fritz Löhner Beda…. 

Vă doresc o vară liniștită și, dacă aveți timp, faceți o plimbare virtuală în Semmering și pe site-urile citate, poate chiar și o plimbare reală pe Corso, un muzeu în aer liber.

Simona Fuchs

Surse 

Die Villen vom Semmering – Eine Winterwanderung.

https://magazin.niederoesterreich.at/de/geschichten/eine-frau-ein-hotel-eine-geschichte

The Magic Mountain of Vienna’s Fin de Siècle, Yvonne Oswald, 2014

Stammgäste, Jüdinnen und Juden am Semmering, Daniela Spera, 2024