Cui îi este frică de feminism?

Această povestire a început de la fapte și personaje reale, care m-au cucerit și m-au emoționat prin forța lor sau m-au dezamăgit, însă întreaga narațiune din viața de zi cu zi trăită în ultimul an s-a amestecat cu amintirile mele despre familie, prieteni și întâmplări de demult. Într-un an lumea s-a schimbat pentru totdeauna. Așa-numita „noua realitate” era considerată o tranziție spre mult-așteptata perioadă post-COVID. În ultimul timp, epidemiologii sunt din ce în ce mai sceptici la ideea “imunității de turmă” în cazul infecției cu SARS-CoV-2. Așa cum am trăit o sută de ani cu gripa care a făcut ravagii la începutul secolului trecut, probabil că va trebui sa conviețuim și cu un Coronavirus. În fiecare dimineață, întâlneam chiar la intrarea în spital un bărbat cu statură impunătoare, la volanul unei mașini de spălat gresia. Prima mea cunoștință cu el a declanșat un brainstorming, filtrând imagini din memorie. Nu-l cunoșteam și totuși întreaga atmosferă din holul spitalului era un déjà-vu al bine-cunoscutei scene care răsuna de strigătele lui James Brown în acordurile orchestrei: „This is a man’s world, this is a man’s world…”.Read more…

Declarație de dragoste

La început de iulie, călătoria mea de la Viena la Roman a fost un lung drum al copilului spre casa părintească. De la București m-au însoțit scrâșnetul nostalgic al roților unui tren vechi și legănatul monoton al vagonului pe calea ferată, gări părăsite, copaci și floarea soarelui care se înălțau din vagoanele uitate în triaje. Și cum ar fi fost o călătorie de plăcere cu trenul fără Domnul Goe? Un călător, supărat că Intercity a ignorat orașul Mizil, trase semnalul de alarmă. Ineditul momentului trăit m-a făcut să izbucnesc în hohote de râs, dar veselia mea a fost neînțeleasă de pasagerii furioși din jurul meu. Unii dintre ei au reușit să deschidă ferestrele înțepenite și să arunce toate invectivele limbii române asupra făptașului care confirmase omniprezența spiritului lui Caragiale. Era trecut de miezul nopții când trenul a oprit în gara din Roman. Am căutat cu privirea în lumina lampadarelor vechi silueta mamei mele, la fel ca acum patruzeci de ani, când coboram treptele liceului, după examene. Ne-am îndreptat spre casă, învăluite în răcoarea nopții, în parfumul dulce de tei. La sfârșitul secolului al XIX-lea o veche pădure de tei se întindea din estul orașului până la malul Siretului, dar ea a fost defrișată, lăsându-ne ca amintire doar Parcul Municipal și sute de tei în oraș. De câțiva ani am început să savurez insomniile, visele cu mintea clară alternând cu moțăiala și cititul cărților. Și astfel, cât mai rămăsese din noaptea sosirii mele, m-am putut lăsa prinsă în ispita derulării unor amintiri vechi despre poveștile, locurile și oamenii unui oraș, așa cum l-am cunoscut eu, nu cum arată el astăzi.Read more…

Nu uita, ceasul istoriei va bate mereu!

Pacientul J.K. e o bagatelă medicală. Deși este internat în cea mai renumită clinică de cardiologie din Viena, acest caz nu poate fi publicat în nicio revistă, simptomele bolii lui sunt cele tipice unei societăți apuse, ale cărei actori, acum în 2009, sunt deja decedați. Unii au fost condamnați la moarte, alții s-au strecurat în anonimatul maselor. „Ceasul biologic al celui de-al Doilea Război Mondial a expirat”, menționa Eli Rosenbaum. După război J.K., fostul gardian din lagărul de concentrare de la Trawniki, a reușit să-și ascundă identitatea și să emigreze cu familia în Statele Unite. Acum, la 84 de ani, este apatrid, țintuit de boală într-un pat de spital. Citeam un articol în care pacientul, expulzat din Statele Unite, fiindu-i retrasă și cetățenia americană, declara la sosirea lui în Austria, în urmă cu câteva luni: „Nimeni nu mă vrea! Pentru că eu am fost acolo, la Trawniki, în acea noapte. Dar eu abia sosisem, masacrul se sfârșise, mii de morți zăceau în gropi”. În 1986, cazul Waldheim a ajuns o temă internațională. Fostul secretar general al ONU, candidat la președinția Austriei, și-a explicat trecutul de ofițer în armata nazistă. De fapt e un statut al unei generații care nu a vorbit pentru a-și clarifica situația și a putea merge mai departeRead more…

Ghid practic pentru lock-down-ul vienez (II)

Au trecut mai bine de opt ani, anunța Institutul Meteorologic, de când iarna surprinde Austria, deja de la începutul lunii decembrie. Ultimul strat generos de zăpadă în Viena, cu viscol și frig este o imagine de demult, chiar și fiica mea, în vârstă de 20 de ani, își amintește vag de ultimele drumuri cu săniuța, din vremea grădiniței. Acum, în lock-down “light”, toate acoperișurile au un strat subțire de zăpadă. Într-un tempo monoton, trenul mă duce spre Semmering, o localitate de munte aflată la 90 km de Viena. De pe viaduct surprind panorama văii împădurite, acoperite în zăpadă, în pâcla fumului din coșurile caselor, ici-colo strălucind sub razele soarelui de iarnă. Doar câte o boare de vânt aduce pe geamul compartimentului un vârtej de pulbere albă. Pereții celor 14 tuneluri sunt ca ecranul unor cinematografe, umbrele vagoanelor se derulează în imagini sacadate, ca la proiecțiile unui vechi film sepia, iar contururile deformate artistic de lumina din interior se schimbă optic în cele mai ciudate forme, dând iluzia unei vieți ca-n filme. Construcția acestei căi ferate peste Pasul Semmering, inaugurată în anul 1854 și din 1998 în Patrimoniul Cultural UNESCO, a fost o premieră europeană în domeniul transportului feroviar, un proiect al arhitectului Carl Ritter von Ghega.Read more…

Ghid practic pentru lock-down-ul vienez (I)

Încă de la cafeaua de dimineață urmez sfaturile cercetătorilor de la Universitatea din Viena, care consideră că amnezia zilelor săptămânii este un semn al suprasolicitării psihice a populației în timpul lock-down-ului. Astăzi este miercuri, 6 ianuarie, 2021. Deși reperele mele zilnice rămân gărzile în spital, simt pierderea senzației timpului din cauza lipsei matineelor de duminică la Musikverein, a reprezentațiilor de marți de la Operă, ziua când e cel mai ușor de găsit bilete și a mersului la piață, vineri… M-am hotărât sa fac o plimbare pe Ringstrasse, apoi să iau masa de prânz în centrul orașului. Ce aș recomanda doamnelor, mai ales acum, într-o plimbare în aer liber, este să aibă mult curaj la alegerea culorii rujului, chiar dacă totul contrastează cu echipamentul sportiv, în cazul meu, costumul de Nordic Walking. Pornesc întru-un exercițiu simbiotic, fizic și mental, de meditație, memorie și cugetare, străbătând aproape 6 km în zgomotul ramurilor platanilor desfrunziți, într-un decor bine-cunoscut, dar care îmi pare străin. în timpul minimalismului contemporan, a încetinirii ritmului vieții și a distanțării sociale, bulevardul este o risipă de spațiu, de monumente și palate care completează ansamblul arhitectural al reședinței împăraților Austriei…Read more…

Semnificația elefănțelului pentru valsul vienez

Din mai 1872, Filarmonica din Viena pregătește un mare proiect. Expoziția Mondială din 1873 este cel mai bun prilej pentru ca acest oraș să-și arate supremația muzicală. Dar visul se năruie curând, pentru că de la început expoziția stă sub auspicii nefaste. La 8 mai 1873 se prăbușește bursa vieneză, în iulie începe epidemia de holeră. Oaspeții din străinătate se lasă așteptați, Expoziția Mondială e un fiasco, o ruină financiară. Delegația chineză donează fabuloasa sumă de 10.000 de guldeni argint pentru o producție muzicală festivă, în semn de mulțumire vienezilor pentru organizarea evenimentului internațional. Sună cunoscut, poate acum ordinea e alta. Un an mai târziu apărea și Liliacul, celebra operetă scrisă de Johann Strauss-Fiul, care se cântă la Opera din Viena, an de an, în 31 decembrie. Dar cum holera, care a bântuit în vremea Expoziția Mondiale de la Viena, nu are același mod de transmisie ca și Coronavirus, muzicienii Strauss nu au fost nevoiți să-și schimbe stilul compozițional. Valsul, polca sau cadrilul nu pot fi adaptate conform ordonanțelor de păstrare a distanței între persoane, măsurată de vienezi, într-un mod inedit, în lungimea unui elefănțel. S-ar putea înțelege că în loc de câini și pisici, noi avem elefanți de casă. Nu. Însă cea mai vizitată instituție din Viena este grădina zoologică din Schönbrunn, cea mai veche și încă funcțională „menajerie” din lume.Read more…

Concertul de Anul Nou de la Viena, 1 ianuarie 2021

28 noiembrie 2020: Vicecancelarul Austriei, Werner Kogler (Partidul Ecologist) presupune că renumitul Concert de Anul Nou din 1 ianuarie 2021 va avea loc, în fața rândurilor de scaune goale. „Dacă Salzburg poate să joace cu Bayern München cu stadionul gol, de ce să nu fie posibil și Concertul de Anul Nou fără public”, a spus politicianul într-un interviu în ziarul Tiroler Tageszeitung. Muzicienii filarmonicii susțin ca renumitul Concert de Anul Nou va avea loc și vor cânta, dacă situația o va impune, chiar cu sala goală. Declarația surprinzătoare mă duce cu gândul la controversatul eseu a lui Vargas Llosa Alles Boulevard, iar recitirea lui vine la timpul potrivit, într-o perioadă în care toți încercăm să ne adaptăm la new reality, cu tristețea singurătății și incertitudinea viitorului. „Cine își pierde propria cultură, se pierde pe sine însuși“, scria laureatul premiul Nobel într-o fulminantă și cinică analiză a societății contemporane, analiză a societății contemporane, în care spectacolul de artă este confundat cu orice altă acțiune de amuzament zgomotoasă.Read more…

Al doilea lockdown: Muntele de Zăpadă se apropie de Viena!

Guvernul Austriei, o coaliție între un partid creștin-democrat și unul ecologist, nu este prima instituție de stat care aduce un lockdown în societatea austriacă. Să aruncăm o scurtă privire în istoria imperiului și apoi a republicii. Marea epidemie de ciumă (1678-1679) l-a obligat pe împăratul Leopold I să emită, la sfatul rectorului de atunci al Facultății de Medicină din Viena, Paul de Sorbait, un “Ordin împotriva Infecțiilor”. Regulile nu se deosebeau prea mult de decretele actuale privind instalarea stării de urgență, determinată de pandemia COVID-19: oamenii s-au baricadat în case, iar călătorii ajunși la poarta cetății erau ținuți mai multe zile în izolare, înainte de a li se permite intrarea în Viena. Socializarea era restricționată: slujbele și procesiunile religioase au fost interzise și toate hanurile închise. Cum măsurile nu au avut succesul dorit, din cauza reticenței populației și a igienei precare, împăratul Leopold I a fost sfătuit să părăsească Palatul Hofburg. Împreună cu întreaga sa suită și-a început călătoria cu un pelerinaj la Basilica din Mariazell, apoi s-a îndreptat spre Praga și Linz, lăsând boala nemiloasă în urma lui în toate satele prin care a trecut. Read more…

Cronologia tragediilor unei adrese: Seitenstettengasse, Viena, 1010

2.11.2020. Ora 19:45, Donau Spital, în estul Vienei. Mereu, după gardă, traseul meu spre acasă era pe Reichsbrücke, peste Dunăre, într-o relaxantă plimbare cu mașina prin oraș. Copilul din sufletul meu se bucura văzând roata uriașă de lumină din parcul Prater. Pe Ringstrasse îmi plăcea să prind toate stopurile pe roșu, ca să pot privi prin geamurile mari ale apartamentelor de la bel-étage candelabrele strălucitoare și stucaturile de pe tavan. Însă astăzi, la câteva ore înainte de lock-down, prefer să conduc mașina pe centura orașului. Ciudat, salvările circulă în toate direcțiile, sunetul sirenelor mă însoțește tot drumul, iar zgomotul lor acoperă treptat transmisia unui concert de jazz la radio. Intru în cartierul Liesing. Un du-te-vino de ambulanțe, iar după numărul mare de internări cu pneumonie COVID, primul gând este firesc spre locatarii unui complex de apartamente pentru pensionari, aflat în apropierea casei. Ora 20:15, acasă. E nefiresc, „muzica” sirenelor, din ce în ce mai stridentă, cuprinde casa din toate părțile. Deschid site-ul ORF (radiodifuziunea austriacă). Un anunț lapidar și neclar: „Atac terorist asupra sinagogii din Seitenstettenstrasse, în centru Vienei”, curând încep transmisiile în direct la ORF, nu se știe încă exact ce s-a întâmplat.Read more…