În timp ce vreo 170.000 de swifties cu paiete și cu pălării de cowboy se îndreaptă spre Viena pentru concertele lui Taylor Swift, eu părăsesc orașul pentru Festivalul de la Salzburg. Unele dintre prietenele mele – din generația mea, se înțelege – se pregătesc să strălucească în bluze sau fuste cu paiete, dar eu am preferat să-mi cumpăr o rochie nouă pentru Don Giovanni. Nu este o povestire scrisă cu naivitate sau indolență, acum când lumea arde. Să nu credeți că vor urma rânduri despre niște babe care se piaptănă.

Există artiști care au schimbat lumea. Hype-ul pentru turneul de concerte a lui Taylor (la 34 de ani, cu o avere estimată la 1,3 miliarde USD) a făcut să crească din nou inflația într-o Europă bântuită de criză economică, de conflicte sociale și de tenebrele trecutului. Îmi pot imagina cum, în secolul al XVIII-lea, oamenii au perceput “copilul-minune” Mozart exact cum i-am admirat noi pe Michael Jackson, Britney Spears sau Miley Cyrus. La fel ca aceste vedete ale muzicii pop, ale căror părinți au devenit managerii și directorii de marketing ai propriului copil, și “Wolferl”, cum era alintat de tatăl lui, Leopold, a avut aceeași soartă. Leopold, el însuși muzician, a considerat talentul extraordinar al fiului ca pe un dar al lui Dumnezeu și a dorit să-l arate lumii întregi, un virtuoz al pianului și al compoziției la numai 6 ani. Mozart a trăit la Viena, poate la fel ca Amy Winehouse, Kurt Cobain sau Elvis Presley, în petreceri opulente, apartament luxos, cu o slăbiciune pentru haine extravagante și descoperirea unor noi voci feminine pentru operele sale. Starurile pop au lăsat în urma lor averi spectaculoase, drepturi de autor, pelerinaje la Graceland sau Neverland Ranch.

Mozart a schimbat cursul evoluţiei muzicii. Modificarea stilului de compoziție a sonatelor, simfoniilor și operelor a dus la schimbarea structurii orchestrelor, crearea de voci noi, părăsind vocile de castrati și aducând în prim plan solistele de operă. Acest fenomen artistic care s-a desfășurat în capitala Imperiului Austriac între mijlocul secolului al XVIII-lea și al XIX-lea este cunoscut în istoria muzicii prin Mozart, Haydn și apoi Beethoven ca Wiener Klassik – clasicismul vienez. Profitând de poziția geografică și de influența politică a aristocrației imperiului, la Viena s-a dezvoltată o adevărată “industrie muzicală”: Academia de artă, școli de muzică, copiști de partituri, manufacturi care produceau piane. Firma vienezului Ignaz Bösendorfer deține și astăzi supremația mondială în domeniul instrumentelor muzicale. Clasicismul muzical vienez a detronat supremația școlii muzicale italiene, reprezentate la curtea lui Josef al II-lea de Antonio Salieri. De altfel, nu puteai să te validezi ca muzician celebru – compozitor sau interpret – decât cucerind scenele vieneze, lucru dovedit şi de nume ilustre precum: Beethoven, Schubert, Liszt, Brahms, Richard Strauss, Mahler, Bruckner, Schönberg. 

Deși Mozart nu a stat mult timp la Salzburg, cetățenii orașului au creat un cult pentru vestitul lor concitadin. La numai 6 ani, “copilul-minune”, care încă nu urmase nici măcar școala primară, dar era deja compozitor, a străbătut Europa, în călătorii lungi şi epuizante, cu ajutorul marilor aristocrați care i-au finanțat concertele. Pe atunci Salzburg avea 16.000 de locuitori, era un episcopat suveran, condus autoritar timp de 30 de ani de Arhiepiscopul Colloredo.

În 1841, prin inițiativa locuitorilor din Salzburg, s-a înfiinţat Fundația Mozarteum, cu scopul de a păstra memoria marelui muzician. Casa din Getreidegasse (Strada Cerealelor), unde s-a născut Mozart în 1756, a devenit muzeu în 1880. Casa unde a locuit până în 1789 familia Mozart cu cei doi copii, Amadeus și Nannerl, a fost transformată într-un complex muzeal cu o sală de concerte, Mozarthaus (Casa lui Mozart). Există un pod peste râul Salzbach care îi poartă numele, iar piața cu statuia compozitorului se află chiar în fața casei unde a locuit soția lui Mozart, Constanze, și fiul lor, ultimul descendent al familiei.

În 1890 un cofetar din Salzburg, Paul Fürst, a creat pralinele Mozart (Mozartkugeln), a căror rețetă a fost premiată la Expoziția internațională de la Paris din 1905. Pralinele rotunde sunt și astăzi făcute manual, după aceeași rețetă: miezul de marțipan amestecat cu fistic măcinat fin e înconjurat de un strat de cremă de alune, apoi învelit într-un strat de ciocolată neagră și împachetat în staniol. (Cofetăria există și astăzi, cu a cincea generație de cofetari din familia Fürst). Fundația Mozarteum a înfiinţat Orchestra și Universitatea de Muzică din Salzburg. În 1887, cu ocazia sărbătoririi a 100 de ani de la premiera operei Don Giovanni, s-a înfiripat ideea organizării unui Festival Mozart, care a dus mai târziu la organizarea Festivalului de la Salzburg, aflat acum pe lista UNESCO Memory of the World.

Ideea unui festival la Salzburg nu a fost abandonată nici în timpul Primului Război Mondial. Trebuia să fie o sărbătoare a artei de cea mai bună calitate, un contrapunct la conservatorismul festivalului Wagner de la Bayreuth, limitat la un singur compozitor și zece opere. Regizorul Max Reinhardt și scriitorul Hugo von Hofmannsthal, cărora li s-a alăturat muzicianul Richard Strauss, erau de părere că festivalul trebuie să fie un simbol, o oportunitate pentru cultura europeană, prin teatru, concert și operă.

Prima reprezentație a acestui festival, piesa de teatru Jedermann a lui Hugo von Hofmannsthal, regizată de Max Reinhardt, a avut loc în 22 august 1920 în piața Domului. Piesa de teatru fantastică, scrisă în versuri, în stilul mistic al Evului Mediu târziu, descrie viața tumultoasă a unui om bogat pe nume Jedermann (care înseamnă „oricine”). După toate păcatele pe care le-a comis, Dumnezeu trimite Moartea să-l aducă în fața Judecății de Apoi. Începând din 1926, această piesă deschide fiecare ediție a festivalului în bătaia clopotelor Domului; doar între 1938-1945 ea a fost interzisă. Din 1922, festivalul a luat forma cunoscută astăzi. Prima operă prezentată la festival a fost, firește “opera tuturor operelor”, Don Giovanni de Mozart.

În 2019, numai din vânzarea biletelor, cifra de afaceri a manifestărilor culturale s-a ridicat la 28 milioane de Euro. Programul s-a desfășurat în iulie și august, în 14 locații, cu 190 de reprezentații, cu cca 260.000 de vizitatori din 80 de țări (o jumătate dintre ei din afara Europei), cu 677 de jurnaliști acreditați. În vara anului 2022, turismul și cultura legate de Festival au adus orașului Salzburg cca 180 milioane Euro.

Festivalul de la Salzburg a rămas un magnet pentru public, nu numai prin spectrul său cultural deosebit de larg, ci și prin alegerea repertoriului, de la Mozart la compozitorii post-moderniști, înscenările clasice și cele de avangardă și nu în ultimul rând prin vedetele muzicii clasice, soliști și dirijori. Cei care au venit la Festival au putut savura un concediu pe malul lacurilor din Salzkammergut sau la umbra brazilor din cartierul Aigen, vizitând vila familiei Trapp din Sunetul muzicii și având aceeași priveliște minunată ca Julie Andrews, urcând până pe vârful Gaisberg. În răcoarea serii sau pe o ploaie torențială care poate transforma străzile înguste din centrul orașului baroc în canale venețiene, în atmosfera încărcată de mister din jurul pieței Domului, în Mozarthaus sau într-una din cele două săli de concerte, spectatorii se lasă pradă magiei artei.

Tema festivalului din acest an a fost Bewegung zwischen Himmel und Hölle (Între rai și iad), cu citatul lui Albert Camus “Ich revoltiere, also sind wir!” (Mă revolt, deci existăm!). La festivitatea de deschidere a fost invitată Nina Hrușciova, strănepoata lui Nikita Hrușciov, profesoară de științe politice la New York, critic bine-cunoscut al politicii lui Vladimir Putin. Discursul ei cu tema “Idealismul artei în timp de război și de pace” pornea de la așa-numita “lege Pușkin”, adoptată anul trecut în Ucraina, prin care s-a șters orice urmă a artei ruse. Unii ziariști l-au considerat pe alocuri naiv și unilateral, cu argumente precare. Ea a cerut iertare poporului ucrainean pentru agresiunea rusă, stârnind aplauze în sală. “Arta este ceea ce a mai rămas, când nu mai există nimic”, a declarat Hrușciova cu referire la situația poporului rus și a amintit de minunatul citat al lui Dostoievski “Frumusețea va salva lumea!”, fără a menționa totuși niciun cuvânt despre antisemitismul lui Dostoievski. Nu a vorbit nici despre suferința pricinuită de străbunicul ei lui Boris Pasternak. Sub presiune politică, marele scriitor a fost nevoit să renunțe la premiul Nobel pentru literatură. În discursul ei, Soljenițîn a fost portretizat doar ca un critic al Gulagului sovietic, nu ca un susținător al ambițiilor teritoriale ale lui Putin prin declarațiile sale din 2014 și decorațiile primite de la Kremlin.

Amestecul politicii în artă a făcut ca în timpul național-socialismului, Festivalul de la Salzburg s-a transformat în “Sărbătoarea muzicală de la Salzburg”. Max Reinhardt a părăsit Austria în 1937, Stefan Zweig a emigrat și apoi s-a sinucis. După atentatul lui Stauffenberg din 1944, toate manifestările culturale din Reich-ul german au fost anulate. Festivalul a fost reluat în 1945, devenind cel mai important eveniment cultural din Austria.

Piesa de teatru care de un secol deschide acest festival este o parabolă a existenței noastre efemere – toți venim pe lume la fel, trăim sub același cer, fiecare dintre noi e dăruit cu o altă perspectivă, dar când murim, ne întoarcem în natură, la fel cum am sosit în această lume. Când Dumnezeu vede că nu mai este apreciat pe pământ, trimite Moartea să amintească oamenilor despre puterea lui. Mai ales acum, când muzele nu trebuie să tacă în fața armelor, piesa jucată pe treptele Domului din Salzburg, cu sunetele clopotelor din turlă, capătă noi semnificații.

După ceremonia religioasă din seara zilei de 6 decembrie 1791 în Domul Sf. Stefan din Viena, trupul neînsuflețit al lui Mozart a fost dus la cimitirul St. Marx și îngropat într-un mormânt foarte simplu, care a fost marcat cu un monument funerar abia în 1859. În 1891 Mozart a fost reînhumat în Cimitirul Central, pe aleea personalităților care au marcat istoria lumii.

Simona Fuchs